ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.05.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantele A. și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de A. și A.; anularea Deciziei nr. 2723 din 13 octombrie 2015, emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere pe numele societăților A. și A., precum și a Procesului-verbal încheiat în data de 15 octombrie 2015, subsecvent deciziei; obligarea pârâtului Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc la plata cheltuielilor de judecată.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 2122 din data de 06.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. și A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere și s-a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Împotriva sentinței civile nr. 2122 din data de 06.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supraveghere, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței atacate și, rejudecarea cauzei, în sensul menținerii în tot a Deciziei nr. 2723/13.10.2015 și a Deciziei nr. x/02.11.2015, prin care s-a comunicat soluția Comitetului de supraveghere data 30.10.2015 privind plângerea prealabilă și respingerii tuturor cererilor formulate de către reclamante. Prin decizia nr. 3918 din 27 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supreveghere împotriva sentinței nr. 2122 din 06 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia de casare s-a reținut că în cauză în mod greșit a apreciat prima instanță că actele contestate sunt nemotivate, soluționând cauza fără a analiza criticile și apărările formulate de părți pe fond. Instanța de recurs a reținut că nu poate fi considerat nul pentru nemotivare actul administrativ prin care autoritatea administrativă indică în mod explicit atât starea de fapt cât și cea de drept, în contextul în care judecătorul fondului constată, în prealabil, că măsură luată este greșit fundamentată juridic, pe dispoziții legale inaplicabile cauzei sau că motivele pe care autoritatea le oferă sunt insuficiente, eronate sau neconcludente prin prisma condițiilor legale de emitere a actului administrativ contestat. S-a mai reținut că prima instanță a concluzionat că actul este nemotivat după ce a constatat, pe de o parte, inaplicabilitatea sancțiunii prevăzute la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 și în cazul dreptului interimar, arătând că operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015 nu se încadrează în temeiul de drept substanțial invocat, iar pe de altă parte, a apreciat că este nelegală extinderea prin analogie a sancțiunilor reglementate în materia licențelor și autorizațiilor de exploatare și cu referire la dreptul interimar obținut în baza Legii nr. 124/2015. În consecință, dezlegările primei instanțe în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 cu referire la dreptul interimar, respectiv aplicarea prin analogie a acestei norme în cazul faptei reținute (operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015) reprezintă în realitate a analiză parțială a fondului cauzei, analiză față de care nu se putea concluziona că actul este nul pentru nemotivare, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți în condiții de contradictorialitate.

Hotărârea instanței de fond în al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 852 din 31 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc; A anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 852 din 31 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate pentru motivul că nu respectă îndrumările deciziei de casare și rejudecarea cauzei pe fond. În motivarea recursului, arată că prin decizia de casare s-a reținut că actele atacate sunt motivate, instanța de fond reținând în mod greșit nemotivarea acestora; că hotărârea primei instanțe a fost dată fără a respecta, în administrarea probatoriului, principiul contradictorialității și fără a se analiza corespunzător criticile și apărările formulate de părți pe fond, deși, în opinia instanței de recurs se impunea analiza fondului cauzei și a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți. Precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a mai reținut că: Decizia ONJN nr. 2723/2015 respectă cerințele legale; că analiza fondului nu a fost corespunzător făcută, fiind o analiză parțială a motivelor prezentate, nefiind analizate criticile și apărările în condiții de contradictorialitate. În ceea ce privește sentința recurată, arată că instanța în mod greșit a reținut, contrar voinței legiutorului, că dreptul de operare este un drept specific care nu poate fi asimilat condițiilor de licențiere și autorizare, rezumându-se la a afirma că dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt aplicabile, deoarece se referă strict la licența de exploatare și autorizația de funcționare în domeniul jocurilor de noroc. Susține că instanța nu a luat în considerare voința legiuitorului cu privire la funcționarea acestui domeniu specific, tratând cu superficialitate argumentele ONJN. Critică faptul că instanța de fond a considerat că dreptul de operare este un drept distinct, special, autonom și temporar, neasimilat licenței de organizare și autorizațiilor de exploatare prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 și de H.G. nr. 870/2009. Precizează că dacă instanța de fond ar fi urmat recomandările ÎCCJ ar fi sesizat că acest lucru e imposibil din punct de vedere legal și funcțional și nu urmărește voința legiuitorului și că doar prin asimilare domeniul a putut fi unul funcțional. Arată că din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 77/2009 reiese că nu există o taxă pentru dreptul de operare, taxele stabilite în acest act normativ fiind prevăzute strict pentru licență și autorizație și că inclusiv calculul taxelor a fost asimilat taxelor specifice de licență de exploatare și autorizație de exploatare prevăzute în lege, iar documentele justificative ale plății au stat la baza acordării dreptului de operare. Susține că instanța nu ar fi aplicat principiul contradictorialității, nu a analizat normele legale și probatoriul administrat și că, dacă s-ar interpreta în mod limitativ aplicarea taxelor din anexă și art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, înseamnă că în mod greșit Comitetul de Supraveghere a acordat acest drept prin abuz de putere, deoarece documentele cu privire ta calculul taxei și plata taxei nu sunt în conformitate cu taxele stabilite în Anexa la O.U.G. nr. 77/2009, ce prevede dreptul de operare, iar dacă aceste taxe au fost calculate și plătite prin asimilare, înseamnă că toți banii încasați de stat ar trebui returnați, fiind încasați pe o activitate netaxată de lege. Menționează că taxele stabilite prin Deciziile ONJN nr. 2168 și nr. 2169/2015 au fost făcute prin asimilare la taxele de licență și autorizare existente. Față de dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, arată că fără această asimilare, cei cu drept de operare nu ar fi putut desfășura activitatea decât prin încălcarea legii, aceștia nefiind deținători de "licență". Consideră că la pagina 45 paragraful 2 din sentința recurată, instanța a făcut confuzie între două noțiuni, reținând că licențelor obținute în temeiul art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015 le sunt aplicabile cazurile de anulare și de revocare instituite prin art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009, astfel că instanța nu a înțeles că în acel moment nu puteau fi obținute licențe, ci doar drept de operare provizoriu. Cu privire la funcționarea domeniului, arată că în interpretarea instanței de fond, conform căreia dreptul de operare un drept distinct și nu unul asimilat licenței, rezultă că legiuitorul a adoptat o normă incompletă, care nu răspunde ipotezelor în care ulterior s-ar descoperi că actele sunt incomplete sau false, dacă operatorii cu acest drept temporar nu ar mai fi plătit taxele datorate, dacă în baza dreptului de operare ar fi organizat jocuri de noroc frauduloase, dacă nu ar fi plătit câștigurile jucătorilor, dacă nu ar fi respectat normele legale privitoare la combaterea spălării banilor. Precizează că măsuri similare celor descrise mai sus, de verificare și sancționare, nu sunt menționate în mod expres în lege cu privire la dreptul de operare, ceea ce înseamnă că toate măsurile luate de instituție pentru a preveni încălcarea legii, asigurarea drepturilor statului și a clienților platformelor de joc sunt ilegale, deoarece textele au fost interpretate prin asimilare, neexistând un text specific în acest sens. Cu privire la cele reținute de către instanța de fond, în sensul că informațiile incorecte sau inexacte oferite au fost ulterioare emiterii Deciziilor nr. 2168 și nr. 2169 și că din cuprinsul Deciziei nr. 2723/13.10.2015 nu rezultă că măsura ar fi dispusă în contextul existenței unor informații incorecte sau inexacte, consideră că instanța de fond, în rejudecare, a reținut eronat situația de fapt, în condițiile în care informațiile inexacte au constat în încălcarea cu rea-credință a dispozițiilor art. II alin. (7) lit. j) din O.U.G. nr. 92/2014 care obligă operatorul sau reprezentantul acestuia să declare întreaga activitate ilegală desfășurată pe teritoriul României. Aceasta situație a fost consemnată în Decizia nr. 2723 din 13.10.2015, iar în Decizia ICCJ nr. 4015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, instanța a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile legii speciale aplicabile, la întocmirea acestor decizii "este suficient ca motivele în fapt și în drept care au stat ta baza luării unei decizii să existe și să fie identificate". Conform dispozițiilor legale, analizarea datelor puse la dispoziție cu privire la societăți și modul în care acestea funcționează sunt date de legiuitor în competența Comitetului de Supraveghere, din care fac parte specialiști din șapte instituții. De asemenea, arată că reaua-credință a celor două reclamante s-a materializat și prin continuarea în mod ilegal a activității, după 10 septembrie 2015, dată până la care opera clauza de nepedepsire penală și fiscală, aprobată prin Legea nr. 124/2015, adoptată la sfârșitul lunii mai, cu perioada de intrare în vigoare de 3 luni; în toată această perioadă operatorul a fost atenționat de către reprezentanții ONJN să se oprească sau să obțină în timp util dreptul de operare, în interiorul celor 3 luni prevăzute de lege. Critică faptul că instanța de fond a reținut că această situație nu este aplicabilă în speță, deoarece se referă la un drept de licențiere și nu la un drept de operare. Cu privire la momentul de la care produc efecte juridice Deciziile nr. 2168 și nr. 2169, critică faptul că instanța de fond a apreciat că acest moment este irelevant, apreciind că acest aspect denotă intenția frauduloasă a operatorului de a-și continua activitatea prin încălcarea legii până la intrarea în vigoare a dreptului de operare de la 01.10.2015, în condiții neconcurențiale față de cei ce au ales să respecte legea. Recurentul-pârât susține că, întrucât în mod greșit prima instanță a ajuns la concluzia inaplicabilității sancțiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 și în cazul dreptului provizoriu de operare, prima instanță a făcut o analiză parțială a fondului cauzei, motiv pentru care nu putea concluziona că actul este nul, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți în condiții de contradictorialitate. Consideră că, în rejudecare, date fiind considerentele deciziei de casare, instanța de fond era ținută să procedeze la o verificare exhaustivă a motivelor invocate de ONJN, fără o limitare în acest sens, și nu doar motivul reținut, fără a expune toate argumentele prezentate de părți. În acest sens, arată că prin reținerea de către instanța de fond în rejudecare a faptului că dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt aplicabile în speță, motiv pentru care devine inutilă o analiză a celorlalte critici de nelegalitate și a apărărilor corelative, contravine deciziei de casare, care a stabilit că se impune analizarea fondului cauzei, a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți în condiții de contradictorialitate. Critică faptul că instanța fond în rejudecare nu a analizat situația de fapt integral, respectiv necesitatea anulării dreptului interimar de operare, ceea ce în mod firesc a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, ce nu a respectat dispozițiile deciziei de casare, precum și faptul că instanța de fond a reținut că nu sunt inaplicabile prevederile art. 12 și 14 din O.U.G. nr. 77/2009.

Apărările formulate în recurs 4.1. Intimatele-reclamante A. și A. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, ca legală. Arată că, deși a invocat aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, recurentul-pârât nu a indicat normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond în rejudecare. Precizează că în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul-pârât a acționat cu exces de putere și că, în aplicarea sancțiunii, nu se putea reține norma de la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, aceasta nefiind incidentă în cauză. De asemenea, arată că situația-premisă care a stat la baza emiterii deciziei de anulare este eronată, întrucât bet365 avea dreptul să opereze în perioada 11-30.09.2015, în condițiile în care Decizia Comitetului de Supraveghere al ONJN din 07.09.2015 nu a fost condiționată de elemente ulterioare. 4.2. Recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea apărărilor și argumentelor formulate prin întâmpinare, precizând că își menține celelalte argumente din cererea de recurs. 4.3. Recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat note scrise, prin care invocă excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 2824/15.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, prin care instanța a admis în parte acțiunea formulată de aceleași reclamante din prezentul dosar și a anulat în parte Deciziile nr. 2168 și 2169 din 07.09.2015, în privința mențiunii din anexa acestora, prin care se stabilește că dreptul de organizare și operare este acordat începând cu data de 01.10.2015. În recursul declarat împotriva sentinței de mai sus, prin Decizia nr. 1188 din 01.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 2824 din data de 15 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; s-a casat în parte sentința recurată și rejudecând, s-a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamante. Arată că în prezentul dosar, intimatele-reclamante au solicitat instanței anularea deciziei Comitetului de Supraveghere al ONJN din data de 30.10.2015, înregistrate la ONJN sub nr. x/02.11.2015, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2723/13.10.2015, emise de ONJN - Comitetul de Supraveghere pe numele intimatelor-reclamante A. și A., precum și a procesului-verbal încheiat la data de 15.10.2015, subsecvent deciziei. Mai arată că prin sentința civilă nr. 2122 din data de 06.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. și A.; a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Prin decizia nr. 3918 din 27 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supreveghere împotriva sentinței nr. 2122 din 06 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Prin sentința nr. 852 din 31 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc; a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Solicită a se constata că atât prin decizia nr. 1188/01.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, cât și prin decizia nr. 3918/27.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-au admis recursurile declarate de ONJN. În acest sens, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. În temeiul excepției astfel invocate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 852 din 31 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, în rejudecare, să se constate legalitatea și temeinicia Deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015, a adresei nr. x/02.11.2015 și a înscrisurilor subsecvente. 4.4. Intimatele-reclamante A. și A. au formulat note scrise, prin care au arătat că hotărârile judecătorești invocate ca temei al excepției autorității de lucru judecat nu sunt în măsură să conducă la admiterea cererii de recurs, excepția fiind neîntemeiată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte a amânat pronunțarea la data de 2 noiembrie 2022. La data de 2 noiembrie 2022, cauza a fost repusă pe rol și s-a acordat termen la data de 25 ianuarie 2023, pentru a se pune în discuția părților incidența deciziilor nr. 1188/01.03.2022 ș nr. 3918/27.07.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamantele A. și A. au au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de A. și A.; anularea Deciziei nr. 2723 din 13 octombrie 2015, emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere pe numele societăților A. și A., precum și a Procesului-verbal încheiat în data de 15 octombrie 2015, subsecvent deciziei; obligarea pârâtului Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc la plata cheltuielilor de judecată. În primul ciclu procesual, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. și A. și a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, reținând în esență că actele atacte sunt nemotivate. Pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supraveghere a formulat recurs, iar prin decizia nr. 3918 din 27 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 852 din 31 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și A.; a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 și procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Instanța de fond a reținut, în esență, că Decizia ONJN - Comitetul de Supraveghere nr. 2723/13.10.2015 a fost adoptată cu exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât niciuna dintre dispozițiile legale enumerate în cuprinsul deciziei contestate nu reglementează dreptul autorității pârâte să anuleze dreptul de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, ci doar să anuleze o licență acordată în acest scop și numai în situația în care se constată că la data acordării acestei licențe solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. A mai reținut instanța de fond că sancțiunea anulării licenței prevăzută în art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 trebuie să fie fundamentată pe împrejurări anterioare acordării ei, respectiv la data acordării solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte care ar fi condus la neacordarea licenței. Or, astfel cum rezultă din descrierea faptelor și după cum chiar pârâtul arată în întâmpinare, măsura anulării dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță a fost dispusă pentru că în perioada 11.09.2015-30.09.2015 (deci ulterior emiterii deciziilor nr. 2168 și 2169) reclamantele au desfășurat activitatea de exploatare a platformei de jocuri de noroc la distanță prin intermediului website-ului www.x.com. fără licență de organizare și exploatare ori fără a avea dreptul prevăzut de art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015. De asemenea, instanța de fond, în rejudecare, a reținut că prin art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015 legiuitorul a dorit să instituie o situație de excepție pentru a autoriza operatorii pe o perioadă de timp determinată să organizeze și exploateze jocuri de noroc la distanță fără îndeplinirea tuturor condițiilor instituite în O.U.G. nr. 77/2009, ci doar cele din art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015; că măsura dispusă de pârât prin decizia nr. 2723/13.10.2015 nu are corespondent în art. 17 alin. (1), întrucât nu este fundamentată pe faptul că solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, motiv pentru care a considerat că, în realitate, pârâtul a aplicat reclamantelor o sancțiune neprevăzută de lege, pentru fapta de a desfășura activități de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pe teritoriul României fără licență de organizare și autorizație de exploatare. Înalta Curte împărtășește întru totul soluția instanței de fond. Recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, emisă de ONJN - Comitetul de Supraveghere, s-a dispus anularea dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță pentru tipul de joc: cazinou, pariuri în cotă fixă și pariuri mutuale pe website-ul www.x.com, acordat societăților A. și A.. Prin procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc s-au adus la cunoștința celor două societăți, A. și A., cu ocazia înmânării Deciziei nr. 2723/13.10.2015 obligațiile ce le revin și măsurile impuse acestora, la rubrica obiecțiuni fiind consemnat că punctul de vedere al societăților a fost exprimat în contestația fiscală/plângerea prealabilă depusă la ONJN în data de 09.10.2015. Prin Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015 s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de A. și A. împotriva Decizia nr 2723/13.10.2015. În ceea ce privește Decizia nr. 2723/13.10.2015, emisă de ONJN - Comitetul de Supraveghere, Înalta Curte constată că acest act a fost emis în temeiul art. 17 alin. (1) și 12 din O.U.G. nr. 77/2009, art. II alin. (7) și (8) din legea nr. 124/2015, art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 20/2013, anexa nr. 2 - Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului de supraveghere din H.G. nr. 298/2013. Potrivit art. 17 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: "(1) Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și a licențelor clasa a II-a pentru activități conexe, după caz, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. În această situație, o nouă solicitare de autorizare poate fi făcută după cel puțin 5 ani de la data la care decizia de anulare devine definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătorești definitive. Efectele anulării nu se răsfrâng asupra premiilor acordate participanților la jocurile de noroc care au acționat cu bună-credință. În cazul anulării licenței sau a autorizației de organizare a jocurilor de noroc, sumele încasate de organizator/licențiatul clasa a II-a vor fi confiscate și se fac venit la bugetul de stat". De asemenea, potrivit art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative: "(7) Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. poate acorda drept de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, până la data de 31 decembrie 2015, operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiții: a) depun documentele doveditoare ale societății; b) dețin un cont bancar pentru depozitarea banilor jucătorilor deschis la o bancă din România; c) probează faptul că software-ul utilizat pentru desfășurarea jocurilor de noroc la distanță a fost certificat de către un laborator specializat, autorizat să funcționeze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană - care deține certificare ISO 17025; d) desemnează un reprezentant autorizat al societății, în cazul în care aceasta este înregistrată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană, reprezentant care trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României și puteri reprezentative într-o măsură în care el este împuternicit pentru încheierea contractelor în numele persoanei străine și pentru reprezentare în fața autorităților de stat și a instanțelor din România; e) probează faptul că sistemul informatic central al organizatorului are un sistem de înregistrare și de identificare a participanților la joc și prezintă auditarea întregului sistem de către un laborator specializat, autorizat să funcționeze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană - care deține certificare ISO 27001; f) dovedește că echipamentele de comunicații și punctul central unde este amplasat sistemul informatic central al organizatorului sunt pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene ori pe teritoriul unui alt stat membru al Acordului privind Spațiul Economic European sau în Confederația Elvețiană; g) prezintă dovada plății în avans a taxelor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare. Se datorează taxă de autorizare pentru toți participanții la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României și toți participanții la joc cetățeni români care nu au rezidență fiscală într-un alt stat; h) pune la dispoziție datele privitoare la cifra de afaceri a companiei și un plan de afaceri; i) pune la dispoziție o listă a contractelor pe care le deține cu: procesatorul de plăți, platforma de joc, auditor, certificator și afiliați, chiar dacă aceștia nu dețin în prezent licență în România; j) pune la dispoziția Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului, din care să reiasă faptul că a desfășurat/nu a desfășurat, prin intermediul unei platforme de joc personalizate la nivelul organizatorului, jocuri de noroc la distanță în România, pentru toți participanții la joc care au accesat platforma de joc de pe teritoriul României și toți participanții la joc cetățeni români care nu au rezidență fiscală într-un alt stat; k) pune la dispoziție orice alte documente sau informații solicitate de O.N.J.N.; l) toată corespondența, documentele și informațiile solicitate de O.N.J.N. vor fi puse la dispoziție în limba română, certificate de un traducător autorizat, după caz. (8) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu este considerată infracțiune în sensul art. 23 alin. (1) desfășurarea fără licență sau autorizație a jocurilor de noroc la distanță până la data de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă organizatorii de jocuri de noroc la distanță care au operat în România plătesc taxele de licență pentru perioada în care au operat și taxa de autorizare în cuantum de 20% din veniturile organizatorului așa cum sunt definite la art. 11 din ordonanță. Pentru calculul taxei de autorizare prevăzute în prezentul alineat organizatorul are obligația să pună la dispoziția Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. un audit financiar din care să reiasă sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc și premiile acordate (inclusiv "jack-pot"-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică sau, după caz, pentru jocurile de noroc în care organizatorul încasează un comision de la participanții/câștigătorii la jocurile de noroc, încasările obținute (comisioanele reținute de la participanții la joc), respectiv cota-parte din suma percepută de organizator, conform regulamentelor de joc pe o zi/lună calendaristică. Plata celor două taxe în cuantumurile prevăzute în prezentul alineat exonerează de răspundere penală și fiscală firmele care au desfășurat activitatea de jocuri de noroc la distanță până la termenul prevăzut în prezentul alineat". Analizând coroborat textele de lege de mai sus, Înalta Curte că dispozițiile ce au constituit temeiul anulării dreptului de organizare și exploatare dispuse prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, nu prevăd o asemenea sancțiune, ci doar anularea licenței acordate, dar și aceasta doar în ipoteza în care se constată că la data acordării respectivei licențe, persoanele solicitante au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. Or, din conținutul Deciziei nr. 2723/13.10.2015, adoptată de ONJN - Comitetul de Supraveghere nu reiese că la emiterea acestui act s-ar fi reținut existența unor informații incorecte sau inexacte care să fi fost oferite de reclamante la data acordării dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, în considerarea cărora să se fi emis respectiva decizie. Cu alte cuvinte, prin Decizia nr. 2723/13.10.2015 nu se putea aplica sancțiunea prevăzută la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009, dat fiind faptul că prin respectiva decizie s-a reținut operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015, ipoteză ce nu se încadrează în temeiul de drept substanțial invocat pentru sancțiunea anulării - art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, care are în vedere doar furnizarea de informații incomplete sau inexacte care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc. Prin urmare, Înalta Curte consideră că în mod corect a reținut instanța de fond că Decizia nr. 2723/13.10.2015 a fost emisă de pârât cu depășirea atribuțiilor conferite de lege, măsura neavând temei legal în niciunul dintre actele normative enumerate de pârât în cuprinsul actului, relevându-se din această perspectivă excesul de putere al emitentului actului atacat, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. De asemenea, tot în mod corect a reținut instanța de fond faptul că nelegalitatea Deciziei nr. 2723/13.10.2015, emise de ONJN - Comitetul de Supraveghere, atrage nelegalitatea procesului-verbal nr. x/15.10.2015, emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, precum și a Deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrate la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă formulată de A. și A. împotriva Decizia nr. 2723/13.10.2015, înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015. Într-o primă critică, formulată prin cererea de recurs, recurentul-reclamant susține că hotărârea primei instanțe a fost dată fără a respecta, în administrarea probatoriului, principiul contradictorialității și fără a se analiza corespunzător criticile și apărările formulate de părți pe fond, deși, în opinia instanței de recurs, care a dispus casarea hotărârii instanței de fond din primul ciclu procesual și trimiterea cauzei spre rejudecare, se impunea analiza fondului cauzei și a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți. Acest argument este nefondat, în condițiile în care prin decizia de casare s-a reținut că în mod greșit prima instanță a apreciat, pe de o parte, că actul atacat este nemotivat, iar pe de altă parte, faptul că deși a reținut nemotivarea actului administrativ, instanța de fond a procedat în realitate la o analiză parțială a fondului cauzei, analiză față de care nu se putea concluziona că actul este nul pentru nemotivare, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor și apărărilor invocate de părți în condiții de contradictorialitate. O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată fără a respecta, în administrarea probatoriului, principiul contradictorialității și fără a se analiza corespunzător criticile și apărările formulate de părți pe fond. Critica este nefondată, în condițiile în care, pe de o parte, recurentul-pârât nu a arătat în concret în ce a constat nerespectarea principiului contradictorialității în administrarea probatoriului, iar pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin reținerea nelegalității sancțiunii aplicate prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, ca urmare a faptului că aceasta a fost aplicată cu încălcarea temeiurilor de drept ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, sancțiunea din speță vizând o altă ipoteză, nu se mai impunea analizarea temeiniciei măsurii dispuse. Sun acest aspect, nu poate fi reținută critica recurentului-pârât conform căreia prin sentința recurată s-au încălcat dispozițiile deciziei de casare privind analizarea fondului cauzei și a tuturor susținerilor părților, câtă vreme, reținând aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege pentru operarea fără drept, s-a constatat nelegalitatea actelor atacate, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte aspecte vizând fondul cauzei, în condițiile în care, trecând peste nemotivarea actului, instanța de fond a procedat la analiza în continuare a aspectelor deduse judecății. Ca urmare, nu prezintă relevanță, din această perspectivă, temeinicia aspectelor referitoare la dreptul de operare și taxele aferente acesteia, precum și celelalte aspecte subsumate fondului cauzei. În speță, recurentul-pârât a aplicat prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, sancțiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prin asimilare, astfel cum a arătat atât în fața instanței de fond, cât și a celei de recurs, deși aceste prevederi stabileau posibilitatea ONJN - Comitetul de Supraveghere de a dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, deși prin decizia amintită se reținuse operarea de către intimatele-reclamante fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015, aspect ce nu intră sub incidența textului sancționator aplicat. Cu privire la natura art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, fiind vorba de o normă sancționatorie, aceasta se aplică în mod limitativ, fără a putea fi extinsă la alte situații ce nu sunt identificate în ipoteza normei, critica recurentului-pârât sub acest aspect fiind nefondată. Astfel, art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se aplică exclusiv licențelor și autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, neputând fi aplicată prin asemănare în ipoteza operării fără drept. Mai mult, aplicarea acestei sancțiuni vine în contradicție tocmai cu starea de fapt constatată prin decizie, întrucât fiind vorba de operarea fără drept reținută prin decizia atacată, aceasta presupune lipsa unei licențe, respectiv autorizații, or, sancțiunea instituită prin art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 presupune tocmai anularea licenței/autorizației, care în speță nu există. Pe de altă parte, deși prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, recurentul-pârât a aplicat, prin asimilare, un text de lege ce nu viza starea de fapt reținută în cuprinsul deciziei, întrucât în cauză nu exista o licență, respectiv autorizație pe care să o poată anula, a aplicat sancțiunea anulării dreptului de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, măsură ce nu este reglementată prin niciunul dintre textele de lege indicate ca temei al măsurii dispuse, respectiv art. 17 alin. (1) și 12 din O.U.G. nr. 77/2009 și art. II alin. (7) și (8) din Legea nr. 124/2015. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că motivele invocate de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu respectarea tuturor normelor legale de procedură, precum și cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, prin raportarea la susținerile părților litigante și la probatoriul administrat, nefiind incidente motivele de casare invocate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere împotriva sentinței nr. 852 din 31 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.