ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1611/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa De Asigurări a Avocaților din România, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 320.890 RON actualizată, reprezentând drepturi de pensie cuvenite și neachitate soțului său, avocat pensionar și a sumei de 44.124 RON, actualizată, reprezentând diferențe de drepturi de pensie cuvenite și neachitate, începând cu data de 01.01.2014, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 73 lit. a) și art. 100 alin. (1) din Statutul CAA, art. 194 și 355 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 6943 din 04 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 6943/04.12.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților din România.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuenta susține că prin decizia atacată, Curtea de Apel București, în calitate de instanță de apel, pe de o parte "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut", iar pe de altă parte "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut".

Arată că instanța a respins apelul în temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ., fără a indica temeiul de drept (material), corelat cu cel cu care a sesizat instanța - art. 100 alin. (1) și art. 73 lit. a) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților din România, în vigoare la data înregistrării acțiunii - 17.05.2016.

Așa cum a precizat Curtea de Apel București în considerentele deciziei (pag. 4 alin. (2) "cauza a fost soluționată pe fond" de unde rezultă și condiția admisibilității privind "pronunțarea asupra fondului sau care evocă fondul".

Considerentele deciziei civile nr. 3196/2020 reprezintă o compilație de fragmente preluate, mai exact copiate din motivarea sentinței instanței de fond și întâmpinarea intimatei.

Prin urmare, revizuenta susține că temeiul de drept pe care și-a întemeiat acțiunea lipsește atât din dispozitivul deciziei cât și din considerente.

Din perspectiva celei de a doua teze a art. 509 (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut", așa cum s-a statuat în doctrină și jurispudență prin sintagma "lucru cerut" se înțeleg acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecății. Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părțile în cadrul litigiului este faptul că, "prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului"; or, în noul C. proc. civ., motivul privind nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut este o chestiune care ține de abordarea fondului cauzei.

Arată că art. 397 alin. (1)și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. sunt norme de drept procesual cu caracter imperativ, exprimând unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, consacrat expressis verbis de art. 9 alin. (2) din același cod.

Acest lucru impune judecătorului sa respecte și să dea eficiență dreptului de dispoziție al părților -în fapt, o aplicație a principiului potrivit căruia judecătorul este obligat să statueze asupra cauzei, întrucât altminteri se face vinovat de denegare de dreptate.

Cu alte cuvinte, consideră că revizuirea pe acest motiv (509 alin. pct. 1) este consecința a nesocotirii de către instanță a principiului disponibilității, art. 9 (2) C. proc. civ., care guvernează procesul civil, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concret formulată. (Decizia nr. 191 din 20.02.2019 a Curții de Apel Suceava publicată în Buletinul jurisprudenței pe 2019).

Încălcarea acestor norme și reguli presupune "extra petita", "minus petita" și "plus petita", remedierea unei asemenea greșeli realizându-se pe calea revizuirii.

Orientările doctrinare, cât și cele jurisprudențiale au argumentat faptul că instanța de judecată este ținută, în virtutea principiului disponibilității, să se pronunțe exclusiv asupra celor solicitate de părți, iar încălcarea acestei obligații, printr-o pronunțare extra petita, fie plus petita sau minus petita este de natură să prejudicieze părțile, ceea ce este și cazul în speță.

Mai arată că instanța de apel a încălcat obligațiile prevăzute de lege privind soluționarea cauzei, potrivit celor 2 petite întemeiate pe art. 100 alin. (1) și 73 lit. a) din Statutul CAA, ignorând obiectul concret al cererilor revizuentei, decizia pronunțată fiind lăsată - atât în dispozitiv cât și în considerente fără soluție în dosar, în raport de obiectul dedus judecății.

Prin urmare, așa cum s-a subliniat în orientările doctrinare, cât și cele jurisprudențiale, remediul pentru asemenea situații rămâne doar cenzura revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În legătură cu obiectul dedus judecății, de la începutul derulării litigiului, prima instanță a suspendat cauza sub pretextul "împiedicării desfășurării normale a procesului" pentru necontestarea deciziei privind pensia de urmaș, iar în urma recursului împotriva încheierii de suspendare din 2.11.2016, Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2016, prin decizia 107/27.04.2017 a stabilit cu caracter definitiv că:

"obiectul cererii de chemare în judecată este clar, recurenta-reclamantă solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata unor sume de bani reprezentând drepturi de pensie cuvenite și neachitate soțului său, respectiv recurentei reclamante", adăugând:

"Cât timp recurenta reclamantă nu a precizat expres că își completează/modifică acțiunea ...instanța trebuia să procedeze la luarea măsurilor necesare soluționării cauzei, în limitele învestirii sale, sub aspectul obiectului, așa cum a fost indicat în petitul cererii de chemare în judecată".

Cu alte cuvinte, consideră că instanța de apel a ignorat faptul că în privința obiectului, cauza și-a găsit deja o dezlegare, statuând în sens contrar Deciziei nr. 107/2017 a Curții de Apel București.

Revizuenta susține că s-au încălcat principiile fundamentale instituite prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care nu numai că s-au poziționat în sens contrar dispozițiilor CEDO, dar au "soluționat defectuos", prin ignorarea fără nici o justificare a obiectului cauzei, rămânând astfel în competența exclusivă a instanței de revizuire corectarea acestor erori judiciare .

Intimata Casa de Asigurări a Avocaților a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți, inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată, precum și cheltuieli de judecată.

Prin rezoluția din 25 mai 2021, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea cererii de revizuire la 23 iunie 2021.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și excepția de necompetență materială a cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din același act normativ și a rămas în pronunțare asupra lor.

Soluția și considerentele asupra excepției de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire fundamentate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Textul legal citat stabilește competența soluționării cererii de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competență ce revine instanței care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă.

Rațiunea instituirii acestei norme de competență izvorăște din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanța care a pronunțat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speță, revizuenta a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, susținând incidența motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Față de acest aspect, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 510 alin. (1) C. proc. civ., va declina competența de soluționare a cererii de revizuire formulată în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, în favoarea Curții de Apel București.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra excepției tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Obiectul cererii de revizuire pendinte îl reprezintă decizia civilă nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Revizuenta susține că prin decizia menționată instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat sub aspectul obiectului dedus judecății, astfel cum s-a statuat definitiv prin decizia nr. 107 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte reține că, prin decizia civilă nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 6943/04.12.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților din România.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile prevăzute la alin. (1) al acestui articol devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului sau recursului sau, după caz, de la data pronunțării.

În cauză, ultima hotărâre definitivă, în raport de care se calculează termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este decizia nr. 3916 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Această decizie a rămas definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv 3 noiembrie 2020.

Prin urmare, termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a început să curgă de la 3 noiembrie 2020. Cererea de revizuire a fost formulată la 14 mai 2021 .

Or, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la 3 decembrie 2020, termen calculat în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din același act normativ.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că atunci "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Așadar, articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, iar înlăturarea acestei sancțiuni putea avea loc doar în condițiile admiterii unei cereri de repunere în termenul de revizuire, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., însă, în cauză, revizuenta nu a formulat o astfel de cerere.

Față de aspectele mai sus menționate și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv declarată.

Față de soluția pronunțată, întrucât revizuenta a căzut în pretenții, sunt întrunite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte o va obliga pe revizuentă doar la plata sumei de 400 RON, din suma de 800 RON, către intimata Casa de Asigurări a Avocaților din România, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosarul de revizuire, restul urmând să fie avute în vedere de instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și declină în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulate de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 3916 din 3 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe revizuentă la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR DIN ROMÂNIA.

Fără cale de atac în ceea ce privește soluția de declinare a competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluția dată revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2021.