ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3772/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.05.2017, reclamanta Administrația Națională Apele Române a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 5.542.175,38 RON, reprezentând dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform facturilor emise în baza abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 20419/FSC/09.12.2014.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 4984 din data de 18.12.2017, Curtea de Apel Bucureși, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale, ca fiind tardiv formulată. Totodată, a respins excepția inadmisibilității, pentru lipsa, respectiv tardivitatea plângerii prealabile, invocată de către pârât, ca fiind neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 4984 din data de 18.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Administrația Națională Apele Române, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției tardivității cererii de chemare în judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței inițial învestite, cu consecința obligării intimatei la plata sumei de 5.542.175,38 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere născute ca urmare a nerespectării de către Hidroelectrica S.A. a prevederilor abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 20419/FSC/09.12.2014. În susținerea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici: Cererea de chemare în judecată formulată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 al C. civ., privind "răspunderea contractuală", ținând cont de faptul că obiectul acțiunii viza obligarea pârâtei la plata sumei de 5.542.175,38 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere născute ca urmare a nerespectării de către Hidroelectrica S.A. a prevederilor abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă. În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în mod greșit a luat act prima instanță de precizarea făcută verbal de reprezentantul pârâtei, consemnată în încheierea din data 13.11.2017, în sensul că aceasta și-a întemeiat excepția prescripției, pe lângă dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și pe art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ. Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (1), (6) și 7 din Legea 554/2004 coroborate cu art. 11 alin. (5) din aceeași lege, fără a face referire la art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 și fără a discuta despre tardivitatea cererii. Consideră că sunt incidente în cauză și prevederile pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivarea fiind lacunară, întrucât acțiunea a fost respinsă ca fiind tardiv introdusă fără a se explica motivul pentru care prima instanță a înțeles să se raporteze la cele două momente, respectiv data de 27.02.2015 și data de 27.03.2015, la care i-a fost comunicată poziția Hidroelectrica S.A. privind achitarea parțială a facturilor emise. În acest context mai arată că instanța de fond și-a exercitat rolul activ doar în sprijinul pârâtei și că a soluționat doar două excepții, deși au fost invocate mai multe. Consideră că ar fi fost necesar să fie analizate circumstanțele concrete în care s-au derulat relațiile contractuale dintre cele două părți, având în vedere faptul că în perioada de referință pârâta Hidroelectrica S.A. se afla în procedura de insolvență reglementată de Legea nr. 85/2006. Astfel, prima instanță trebuia să țină cont de prevederile art. 36 al Legii nr. 85/2006, care stabilesc că "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale", precum și de prevederile art. 64 alin. (6) ale aceluiași act normativ, potrivit cărora "Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment". Consideră că este evidentă aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, care nu a ținut cont de nici-un element de fapt învederat de Administrația Națională "Apele Române", calificând o adresă a debitorului și nici măcar a creditorului, drept momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție prevăzut la art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004, desconsiderând astfel prevederile art. 8 alin. (3) care consacră faptul că "la soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesul ui public". Într-o altă ordine de idei, arată că instanța de fond, cu încălcarea normelor de drept material și fără a ține cont și de prevederile art. 28 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată, fără a motiva în mod temeinic de ce a stabilit data de 27.02.2015 ca fiind data de la care începe să se calculeze termenul de decădere. In susținerea incidenței în cauză a motivului de recurs prevăzute de art. 488 atin. l pct. 6 și pct. 8 ale C. proc. civ., reiterează motivele care au determinat-o să înainteze instanței cererea de chemare în judecată la data 05.05.2017, cu respectarea prevederilor alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind evidentă în cauză existența "motivelor temeinice" prevăzute de această normă legală, în principal, creanța solicitată de A.N.A.R. îndeplinește toate condițiile de formă impuse de lege, fiind certă, lichidă și exigibilă, apărută ca urmare a conduitei ilicite a Hidroelectrica S.A. prin raportare la Abonamentul nr. 20419/FSC/09.12.2013, în perioada în care aceasta se afla în interiorul procedurii insolvenței. In acest sens, consideră că trebuia să se țină cont de faptul că norma legală sus-menționată obligă debitorul să-și achite creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței în baza documentelor din care acestea rezultă, respectiv facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, în caz contrar, situația litigioasă care ia naștere nu conferă creditorului nici-o cale de realizare a dreptului său, dispozițiile art. 36 al Legii nr. 86/2006, suspendând de drept orice acțiune în justiție împotriva debitorului. Astfel, Administrația Națională "Apele Române", cu toate că avea suficient temei în vederea inițierii unei acțiuni în realizarea dreptului pretins, nu a putut acționa în acest sens până la momentul la care, printr-o hotărâre definitivă nu s-a pronunțat finalizarea procedurii insolvenței a debitoarea Hidroelectrica, întrucât aceasta a desconsiderat atât prevederile Abonamentului cât și ale art. 64 alin (6) din Legea nr. 85/2006, achitând doar parțial facturile care au fost emise. Așa fiind, este evident că și dacă ar fi inițiat procedura concilierii și s-ar fi adresat instanței de judecată, cererea sa ar fi intrat sub incidența prevederilor art. 36. În acest sens, arată că potrivit Deciziei nr. 3760 din 6 noiembrie 2013 pronunțată în recurs de secția a Il-a civila a înaltei Curți de Casație si Justiție, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului sau bunurilor sale, se aplică creanțelor născute anterior deschiderii procedurii, în timp ce pentru creanțele născute după deschiderea procedurii, creditoarea are la îndemână calea prevăzută de art. 64 alin. (6) din aceeași lege. Pentru aceste creanțe nu este necesară înscrierea la masa credală, creditoarea având posibilitatea legală de a se adresa administratorului judiciar pentru plata creanței sale născute în timpul procedurii și de a obține această plată înaintea oricărei alte ordini de distribuire, astfel cum rezultă în mod evident că a procedat și recurenta reclamantă în speță, în certificatele de depozit emise de pârâtă ulterior deschiderii procedurii insolvenței nu a existat nicio mențiune cu privire la termenul de executare a obligației, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1858, prescripția dreptului la acțiune începând să curgă - pentru fiecare dintre acestea - de la data nașterii raportului juridic, respectiv de la data emiterii fiecărui certificat. Astfel, ținând cont de data la care au fost emise facturile fiscale supuse atenției, respectiv anul 2015 și în considerarea prevederilor art. 2517 al C. civ., cu care se completează dispozițiile Legii nr. 554/2004, termenul de prescripție era cel general de prescripție de 3 ani. Având în vedere concursul de situații ce au dus la vătămarea interesului public general și totodată al A.N. Apele Române, consideră ca fiind evidentă aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța învestită cu soluționarea fondului. Termenul de 12 luni prevăzut de art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 ar fi trebuit calculat de la data la care A.N. Apele Române a comunicat notificarea nr. x/16.07.2016, moment la care debitoarea ieșise din insolvență, conform sentinței civile nr. 4437/21.06.2016. Mai mult, subliniază, pe de o parte, că nici la momentul emiterii facturilor susmenționate, nici la momentul intrării în insolvență al Hidroelectrica S.A. si nici la momentul introducerii acțiunii C. proc. civ. nu mai prevede obligativitatea existentei unei proceduri a concilierii, asimilată procedurii prealabile în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, iar pe de altă parte, că procedura prealabilă nu poate fi efectuată de către o instituție publică, așa cum este Administrația Națională "Apele Române". Termenul prevăzut la art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 trebuia calculat de la momentul comunicării de către Hidroelectrica S.A. a răspunsului nr. 74938.1/18.08.2016 la Notificarea A.N.A.R. NR. 13702/CC/05.07.2016, cererea de chemare în judecată formulată respectând întocmai atât dispozițiile C. civ. privind prescripția dreptului material, cât și cel cuprins într-un act normativ de putere inferioară, precum Legea nr. 554/2004, respectiv 12 luni de la data comunicării actului, devenind evident faptul că în situația litigioasă nu se poate pune nici problema tardivității, nici prescripția dreptului la acțiune. Pe de altă parte, învederează că a înțeles să-și întemeieze cererea de chemare în judecată în mod exclusiv pe prevederile C. civ., contrar aspectelor dezbătute succint de instanță de fond, considerând că procedura necesar a fi de urmat în realizarea dreptului pretins este cea prevăzută de prevederile C. civ. respectiv ale C. proc. civ. În temeiul art. 28 al Legii nr. 554/2004, sunt incidente prezentei cauze prevederile art. 1350 C. civ., care constituie temeiul juridic al cererii și care stabilesc că "Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat", "atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii" și "Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-arfi mai favorabile". În continuare, precizează faptul că debitul restant solicitat reprezintă prejudiciu, ca urmare a controlului desfășurat de auditorii Curții de Conturi a României, prin prisma faptului că Administrația Națională "Apele Române" este instituție publică de interes național, iar contribuția pe care aceasta o încasează reprezintă o plată eminamente bugetară, conform prevederilor Legii finanțelor publice nr. 500/2002. În concluzie, arată că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, dar si cu desconsiderarea principiului interesului public general, si nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța mulțumindu-se în a crea o situație nereală și a admite o excepție la care pârâta nu a făcut trimitere, așa cum a arătat mai sus. În consecință, solicită admiterea cererii de recurs.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta Administrația Națională Apele Române, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Cu privire la prevederile art. 488 alin. (1) pct. .6 C. proc. civ., arată că hotărârea primei instanțe nu se subscrie niciuneia dintre situațiile prevăzute de acest motiv de casare, întrucât aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază, astfel încât afirmația recurentei în sensul că sentința este insuficient argumentată, este total nefondată. Critica adusă sentinței recurate, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, este neîntemeiată, prin prisma următoarelor argumente: Așa cum rezultă din încheierea de ședință din 13.11.2017, parte integrantă din sentința civilă nr. 4984/18.12.2017, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinare, de către pârâta Hidroelectrica. Reprezentantul Hidroelectrica a susținut excepțiile invocate prin întâmpinare iar la interpelarea instanței cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv dacă șî-a întemeiat excepția pe lângă dispozițiile legale invocate și pe dispozițiile, art. 1l alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, având în vedere prevederile legale invocate, a precizat că această excepție a avut în vedere și această prevedere legală. Drept pentru care instanța de fond, în virtutea rolului activ, a constatat că apărarea Hidroelectrica întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 se subscrie excepției tardivității introducerii cererii, care a fost pusă în discuția părților. Instanța de fond, a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate de către Hidroelectrica. Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța a respins excepția inadmisibilității ca urmare a lipsei plângerii prealabile, respectiv, ca urmare a tardivității plângerii prealabile, În ceea ce privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată, instanța a admis-o având în vedere întregul material probator aflat la dosarul cauzei, din care rezultă ca cererea de chemare în judecată nu a fost înregistrată pe rolul instanței în interiorul termenului de 1 an, prin prisma dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2004. La admiterea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, instanța a făcut o apreciere corecta a aplicării art. 11 alln. 2 din Legea nr. 54/2004, raportata la obiectul, litigiului, respectiv obligarea pârâtei Hidroelectrica la plata dobânzilor de întârziere, pretenție decurgând din nerespectarea clauzelor contractului intervenit între părți, deci răspundere contractuală, momentele de la care încep să curgă termenele de introducere a acțiunii fiind prevăzute alternativi. Astfel instanța a apreciat că termenul de 1 an a început să curgă de la data de 27.02.2015, dată la care recurenta a cunoscut faptul că facturile fiscale au fost achitate cu întârziere, aceasta având încă de la acea dată posibilitatea sa demareze procedura, administrativă și ulterior judiciară de recuperare a acestor sume, însă a introdus cererea de chemare în judecată în dată de 05.05.2017, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2004. Mal mult, instanța a constatat împlinit termenul de l an chiar și în situația în care acest termen ar curge de la data primirii adresei ne. 6045/27.03.2015 prin care s-a comunicat refuzul ferm de achitarea sumelor pretinse care fac obiectul prezentului litigiu, menționând că fiind un termen de decădere nu sunt incidente prevederile referitoare la întreruperea sau suspendare acestuia. Referitor la susținerea recurentei, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra tardivității cererii, în condițiile în care, prin întâmpinare Hidroelectrica nu s-a făcut nicio trimitere la prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 recurenta A.N.A.R. omite voit să facă referire la susținerea din întâmpinare, referitoare la termenul de 1 an de la data luării la cunoștință despre pretinsa încălcare a obligației de plată, respectiv la art. 11 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu se poate susține că instanța și-a depășit atribuțiile, pronunțându-se asupra unor aspecte, fiind evident că ca pe lângă excepția prescripției s-a făcut referire si la tardivitatea, cererii introductive de instanță, prin raportare la materialul probator al cauzei. Critica adusă sentinței recurate, în sensul că, deși instanța menționează că se va pronunța cu prioritate asupra tuturor excepțiilor invocate, nu a analizat decât doua dintre acestea, este nefondată, întrucât prima instanță, stabilind ordinea soluționării excepțiilor, în condițiile în care a admis o excepție, este evident că nu se mai impunea să se pronunțe asupra celorlalte excepții invocate în cauză, respectiv excepția prescripției în temeiul Legii nr. 554/2004 și a C. civ. și excepția decăderii invocată în temeiul Legii nr. 85/2006. Cu privire la celelalte susțineri din cererea de recurs, arată că acestea nu constituie în concret critici de recurs, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestora ele reprezentând considerații proprii ale reclamantei recurente. Recurenta susține faptul ca datorită stării de insolvență în care s-a aflat Hidroelectrica, nu a avut nicio cale de realizare a dreptului său, întrucât în temeiul dispozițiilor art. 36 al Legii nr. 85/2006 i-ar fi fost suspendată de drept orice acțiune în justiție împotriva Hidroelectrica. În motivarea excepției decăderii (întâmpinarea de la dosarul de fond) au fost invocate și următoarele argumente: Alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 85/2006 prevede că debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum si orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Alin. (3) al art. 21 din Legea nr. 85/2006 stipulează: Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1), iar potrivit alin. (4) al art. 21 Judecătorul -sindic va soluționa contestația în termen de 5 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar și a comitetului creditorilor, putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate:. În Raportul administratorului judiciar A. privind activitatea desfășurată în perioada 01.04.2015-30.04.2015, la Capitolul II Descrierea activităților desfășurate, pct. B. Măsuri procedurale este consemnată situația soluționării cererii A.N.A.R. referitoare la factura x/12.03.2015 prin comunicarea adresei/notificării Hidroelectrica nr. 52990/12.05.2015 (anexată la cererea de chemare în judecată, prin care se făcea cunoscut că factura respectivă a fost acceptată parțial la plată, în limita sumei de 3.312.757,15 RON reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere precum și faptul că-Hidroelectrica nu va achita contravaloarea dobânzilor de întârziere, pentru argumentele invocate în conținutul notificării respective. În Raportul administratorului judiciar A. privind activitatea desfășurată în perioada 01.06.2015-30.06.2015, la Capitolul II, Descrierea activităților desfășurate, pct. B- Masuri procedurale pag. 56 a fost consemnată situația soluționării cererii A.N.A.R. referitoare (la factura x/30.04.2015 prin comunicarea adresei/notificării Hidroelectrica nr. x/11.06.2015 (anexată la cererea de chemare în judecată) prin care se făcea cunoscut că factura respectivă a fost acceptată parțial la plată, în limita sumei de 365.279,71 RON reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere, precum și faptul că Hidroelectrica nu va achita contravaloarea- dobânzilor de întârziere, pentru argumentele invocate în conținutul notificării respective. Măsurile administratorului judiciar cu privire la plata parțială a celor 2 facturi, respectiv refuzul achitării contravalorii dobânzilor de întârziere, măsuri cuprinse în cele 2 rapoarte menționate mal sus, nu au fost contestate de către reclamanta A.N.A.R., în condițiile și termenul prevâzut.de legea specială, respectiv art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2006 . Termenul prevăzut de alin. (3) al art. 21 din legea specială, respectiv termenul de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1), pentru depunerea contestației este un termen de decădere. Prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea Hidroelectrica la plata unor sume nedatorate, fără ca reclamanta A.N.A.R. sa fi contestat în prealabil și în termen în cadrul procedurii insolvenței pârâtei Hidroelectrica (procedură. închisă de judecătorul sindic în data de 21.06.2016) măsura administratorului. judiciar al Hidroelectrica de respingere de la plată a acestor sume. Necontestarea. masurilor administratorului judiciar in termen si respectiv, neîndeplinirea actului de procedura prevăzut de legea specială a insolventei a dus la consolidarea măsurii administratorului judiciar cu privire la plata parțială a celor 2 facturi, respectiv refuzul achitării contravalorii dobânzilor de întârziere, măsuri cuprinse în cele 2 rapoarte menționate mai sus. Luând în considerare aceste argumente, invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu își găsește justificarea legală . Considerațiile recurentei cu referire la faptul ca, potrivit art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 ar trebui calculat de la momentul comunicării răspunsului nr. 74938.1/18.08.2016, astfel încât să se constate că nu operează tardivitatea cererii și nici prescripția dreptului material la acțiune, nu au o argumentație legală, întrucât dispozițiile legale care instituie termenele de prescripție și de decădere, precum și momentele de la care acestea încep să curgă, sunt de strictă interpretare, instanța neputând da o altă interpretare acestora decât cea prevăzută de lege, drept pentru care solicită respingerea lor ca neîntemeiate. Având în vedere motivele invocate prin prezentă întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă Administrația Națională Apele Române a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției tardivității cererii de chemare în judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței inițial învestite, cu consecința obligării intimatei la plata sumei de 5.542.175,38 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor invocate prin întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare, depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, reclamanta Administrația Națională Apele Române a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 5.542.175,38 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere calculate conform facturilor emise în baza abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 20419/FSC/09.12.2014. Prin criticile care se subscriu motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut, în esență, că motivarea instanței de fond este lacunară, prima instanță nu explică care este motivul pentru care a înțeles să se raporteze la cele două momente, respectiv data de 27.02.2015 și data de 27.03.2015, la care i-a fost comunicată poziția pârâtei prin care aceasta i-a adus la cunoștință că înțelege să achite parțial cuantumul facturilor emise. De asemenea, a arătat că ar fi fost necesar să se analizeze în mod temeinic situația de fapt sub imperiul căreia s-au derulat relațiile contractuale dintre cele două părți, în condițiile în care, în perioada de referință pârâta Hidroelectrica S.A. se afla în procedură de insolvență, reglementată prin prevederile Legii nr. 85/2006, respectiv că s-au soluționat doar două excepții deși au fost invocate mai multe. Drept urmare, conchide că prin hotărârea recurată s-a desconsiderat principiul consacrat de art. 8 alin. (3), potrivit căruia "la soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesul ui public". Prima instanță a admis excepția tardivității invocate de pârâtă și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind tardiv formulată. Totodată, a respins excepția inadmisibilității, pentru lipsa, respectiv tardivitatea plângerii prealabile, invocată de către pârât, ca fiind neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a stabilit ordinea de soluționare a excepțiilor în temeiul dispozițiile art. 248 C. proc. civ. și, după ce a respins a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată în temeiul art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 pentru lipsa plângerii prealabile, respectiv ca urmare a tardivității plângerii prealabile, a analizat tardivitatea cererii de chemare în judecată, excepție care, odată ce a fost admisă, a făcut inutilă atât soluționarea celorlalte excepții cât și a fondului cauzei. Așa fiind, aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. nu impunea soluționarea tuturor excepțiilor invocate. În ceea ce privește natura juridică a litigiului, prima instanță a stabilit că este vorba despre un litigiu legat de executarea contractului, și, având în vedere că partea a încercat realizarea dreptului său care izvorăște din încălcarea unei obligații contractuale în cadrul contenciosului administrativ, a apreciat că prima solicitare care poate fi considerată plângere prealabilă datează din 12.03.2015, dată la care a fost emisă factura fiscală ANAR x - 386/12.03.2015, refuzată la plată în mod expres de către pârâtă la data de 27.03.2015. Sub aspectul excepției tardivității cererii de chemare în judecată prima instanță a reținut că prin întâmpinare pârâta a invocat faptul că cererea de chemare în judecată nu a fost înregistrată pe rolul instanței în interiorul termenului de 1 an, susținere întemeiată în mod greșit pe dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, la termenul de judecată din data de 13.11.2017, a calificat aceste susțineri ca fiind o excepție de tardivitate a cererii de chemare în judecată și a pus în discuția părților acest aspect, indicând temeiul de drept, respectiv prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În concret, observând că obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în temeiul răspunderii contractuale, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, că reclamanta a era în măsură să demareze procedura administrativă și ulterior cea jurisdicțională de recuperare a acestor sume începând din data de 27.02.2015, dată la care avea cunoștința de faptul că facturile fiscale au fost achitate cu întârziere, iar faptul că în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 exista posibilitatea ca judecata cauzei să fie suspendată nu prezintă relevanță în ceea ce privește curgerea termenul de exercitare a acțiunii în contencios administrativ. Mai mult, chiar dacă momentul de la care a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-ar raporta la data primirii adresei nr. x/27.03.2015, prin care i se comunică recurentei reclamante refuzul ferm de achitare a acestor sume, termenul de exercitare este tot împlinit. Totodată, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, termenul de un an fiind unul de decădere, nu sunt aplicabile în cauză prevederile referitoare la întreruperea sau suspendarea acestuia, motiv pentru care că nu prezintă relevanță nici atitudinea contradictorie a pârâtului și nici faptul că în cadrul procedurii insolvenței orice demers împotriva măsurii lichidatorului judiciar de respingere a cererii de plată întemeiată pe dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legii nr. 85/2006 au fost lipsite de eficiență. În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a criticat modalitatea în care prima instanță a recalificat excepția prescripției dreptului material de acțiune în excepția tardivității, întemeiată pe art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, deși în cuprinsul întâmpinării nu s-a facut nicio trimitere la această normă legală. În acest context recurenta reclamantă a mai susținut că termenul prevăzut la art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 trebuia calculat de la momentul comunicării de către Hidroelectrica S.A. a răspunsului nr. 74938.1/18.08.2016 la Notificarea A.N.A.R. nr. 13702/CC/05.07.2016, instanța de fond raportându-se în mod greșit la momentele anterior menționate, respectiv data de 27.02.2015 și data de 27.03.2015. În concret, a afirmat că data comunicării refuzului de plată ar fi putut reprezenta, cel mult, o plângere prealabilă a debitoarei Hidroelectrica, având în vedere că A.N. Apele Române nu poate formula o plângere prealabilă împotriva unui act emis de aceasta. Astfel, raportat la data la care au fost emise facturile fiscale litigioase, respectiv anul 2015 și în considerarea prevederilor art. 2517 al C. civ., cu care se completează dispozițiile Legii nr. 554/2004, termenul de prescripție era cel general de prescripție de 3 ani. Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Înalta Curte apreciază că termenul de general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 2517 C. proc. civ., nu este compatibil cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ. De asemenea, susținerea conform căreia la momentul introducerii cererii de chemare în judecată C. proc. civ. nu mai prevede obligativitatea procedurii concilierii, asimilată procedurii prealabile în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, este lipsită de relevanță, întrucât legea specială, care prevede obligativitatea plângerii prealabile, nu putea fi abrogată sau modificată în mod tacit prin modificări ale legii generale. În acest context trebuie precizat că în cadrul contractelor administrative, acte administrative bilaterale, procedura plângerii prealabile poate fi declanșată de oricare dintre părți, chiar și de către Administrația Națională "Apele Române". Excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost în mod corect recalificată în excepția tardivității, în condițiile în care prin întâmpinarea formulată s-au invocat dispozițiile art. 11 lin.(5) din Legea nr. 554/2004 și s-a arătat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă peste termenul de 6 luni prevăzut de lege în raport cu oricare dintre situațiile reglementate de art. 11 alin. (1), lit. a), b) și e) din același act normativ. Astfel, prima instanță, în corecta aplicare a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., a observat și a pus în discuția părților faptul că, prin întâmpinarea formulată, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată atât în raport de încălcarea termenului de 6 lui de la data comunicării răspunsului la plângere prealabilă cât și a termenului de 1 an de la data luării la cunoștință despre pretinsa încălcare a obligației, raportat la data scadenței fiecărei facturi în parte. În concluzie, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanței la data de 5.05.2017, cu depășirea termenului de un an impus de pe art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepția tardivității cererea de chemare în judecată a fost în mod corect admisă.

Temeiul de drept al soluției ponunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Administrația Națională Apele Române, împotriva sentinței nr. 4984 din 18 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,