ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3760/2013

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Bistrița Năsăud la data de 11 februarie 2011, sub nr. 605/112/2011, reclamantul

R.D.F. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de

Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de pensie

din 28 decembrie 2010, menținerea pensiei stabilite anterior prin decizia din

24 mai 2008 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită inițial

și cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.

Prin sentința nr. 1796/F

din 03 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea competenței

sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competență

teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază

teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor

emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

sentința civilă nr. 3364 din 04 aprilie 2013 și-a declinat, la rândul său, competența

în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Bistrița Năsăud și, constatând

ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel,

această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată,

începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

în speță determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în

materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de

casele de pensii sectoriale

(fostele case de pensii

ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor

și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă

sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel

că, în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în

art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței

de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Bistrița Năsăud.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea instanței

competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea

acestora.

Astfel,

este adevărat că art.

156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare

se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus

a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile cuprinse

la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența

de soluționare a c

ererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se

că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă

o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora

“celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată

că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case

de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri

organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul

Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului

Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții,

potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ

în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea

nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă

dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale,

se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură

se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată

începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele reținute,

Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească

competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, în a cărui

rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița - Năsăud, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 septembrie 2013.