ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1137/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române, anularea în parte a autorizației de gospodărire a apelor nr. 223/11.09.2018 în sensul înlăturării obligațiilor impuse la pct. 8.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2019 a respins proba cu expertiza în specialitatea hidroenergetică, ca fiind inutilă soluționării cauzei și, totodată, a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 13 decembrie 2019. Prin sentința nr. 994 din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională "Apele Române", ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 994 din 13 decembrie 2019, precum și împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă proba cu expertiză, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. De asemenea, recurenta precizează că prima instanță a respins proba cu expertiză judiciară hidroenergetică, apreciind că nu este utilă cauzei, fără a motiva în vreun fel soluția respectivă. Cauza vizează aspecte de natură tehnică, de strictă specialitate (hidroenergetică), care reclamă cunoștințe de specialitate, de care dispune expertul specializare hidroenergetică-poziția nr. 5 din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare aprobat prin Ordinul nr. 199/20l0. În cauză, actul administrativ contestat se referă la atribuirea dreptului de folosință asupra unui lac de acumulare având o suprafața de 25.804 km pătrați care la un nivel normal de retenție acoperă o suprafață de 914,15 ha. La această suprafață obiectivele hidroenergetice au o pondere infimă, fiind necesare cunoștințele de specialitate ale expertului pentru a fi lămurite aspectele de natură tehnică aflate în legătură intrinsecă cu obligația contestată. Art. 22 din Ordinul nr. 326/2007 privind aprobarea Metodologiei pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă care aparțin domeniului public al statului precizează că, lucrările de apărare împotriva efectelor distructive ale apelor sunt lucrări care sunt direct sub influența apelor (epiuri, apărări și consolidări de maluri, cheiuri, precum și alte lucrări de apărare și amenajare a albiei). În art. 45 alin. (3) pct. III.2 din Ordinul, nr. 799/2012 privind aprobarea Normativului de conținut al documentațiilor tehnice de fundamentare necesare obținerii avizului de gospodărire a apelor și a autorizației de gospodărire a apelor se precizează că regulamentul de exploatare (care este parte a autorizației contestate și se aprobă de către intimată) trebuie să conțină informații referitoare la periodicitatea efectuării .controlului lucrărilor și instalațiilor aferente și al modului lor de funcționare (pentru fiecare instalație, organ de manevră etc..) precum și intervalul la care se fac lucrări de întreținere, reparații capitale și în ce constau lucrările respective pentru fiecare instalație, organ de manevră, lucrare hidrotehnică, precum și pentru luciul de apă, albie sau malul folosit. Prin urmare, întrucât instanța de judecata nu dispune de cunoștințele tehnice necesare pentru stabilirea situației de fapt, prin respingerea probei cu expertiză hidroenergetică fără nicio motivare se ajunge la o judecată sumară și fără o examinare a problemei dedusă judecății. Se mai susține că prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, deși situația de fapt, în speță, nu este stabilită prin expertiză de specialitate, respectiv nu rezultă de nicăieri care sunt acele lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări executate în albie și zonele amenajate, având în vedere că speța privește o suprafață de cca 914,15 ha, nu rezultă nici care este luciul de apă folosit. Cu toate acestea, în considerente, prima instanță nu și-a motivat soluția de respingere a acțiunii prin raportare la art. 34.alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996. În opinia recurentei, sentința este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 40 din Ordinul nr. 662/28.06.2006 pentru aprobarea Procedurii, și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor. În cauza de față nu este vorba despre solicitarea autorizației, pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiție întrucât autorizația privește un lac de acumulare, iar solicitarea a avut în vedere reînnoirea autorizației de gospodărire a apelor conform art. 58 din Ordinul nr. 662/28.06.2006. Astfel, în mod greșit a apreciat, prima instanță că "nu sunt întemeiate susținerile potrivit cărora "Hidroelectrica" nu este administratorul sau poluatorul lacului Movileni, deci nu are obligații de mediu", întrucât are obligația inițială prevăzută de art. 11 lit. i) din Contractul de concesiune nr. 171/27.12:2004), și "este de natura bunurilor concesionate să implice protecția mediului prin colectarea deșeurilor de pe lac". Fără a contesta obligațiile generale privind protecția mediului instituite prin dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului în sarcina tuturor persoanelor fizice și persoanelor juridice, trebuie avut în vedere că aceleași obligații revin însă tuturor utilizatorilor resurselor de apă, fiind interzisă poluarea în orice mod a resurselor de apă; aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor ori bălților, precum și depozitarea deșeurilor pe malurile acestora - art. 15 și art. 16 alin, 1 lit. c) din Legea nr. 107/1996. Din această perspectivă obligațiile generale privind protecția mediului nu se pot transforma în obligații de colectare a deșeurilor poluante generate de alte persoane - ale poluatorilor din amonte neexistând niciun temei legal pentru această activitate- de igienizare/colectare deșeuri de pe întreaga suprafața a lacului. Așadar, considerând că ar avea această obligație de colectare a deșeurilor poluatorilor din amonte, se încalcă atât dispozițiile legislației de mediu în care prevalează principiul "poluatorul plătește", precum și cele ale normelor generale de drept privind instituirea obligațiilor. Sub un alt aspect, prima instanță reține în mod greșit că societatea ar fi administratorul sau poluatorul lacului Movileni, interpretând și aplicând greșit art. 3 alin. (1), art. 3 indice 1 și art. 4 alin. (2) din Legea Apelor și art. 871-872 C. civ. În realitate, Hidroelectrica exploatează apa prin uzinarea acesteia în turbinele generatoare de energie, iar această activitate, în sine, nu produce niciun fel de poluare ci, dimpotrivă, necesită chiar apă curată - lipsită de orice plutitori sau alți poluanți care afectează în mod grav funcționarea turbinelor și conduc la avarierea acestora. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Administrația Națională "Apele Române", ca nefondată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că deși recurenta a formulat recurs împotriva încheierii de la 13 decembrie 2019, în realitate prin încheierea din 29 noiembrie 2019 Curtea de Apel a respins proba cu expertiză în specialitatea hidroenergetică, ca fiind inutilă soluționării cauzei și a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 13 decembrie 2019. Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că proba nu este utilă soluționării cauzei. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române, anularea în parte a autorizației de gospodărire a apelor nr. 223/11.09.2018 în sensul înlăturării obligațiilor impuse la pct. 8, respectiv "luarea măsurilor de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori prin colectarea și transportul acestora în locuri special amenajate". Recurenta-reclamantă Hidroelectrica a arătat că nu este poluatorul luciului de apă al lacului de acumulare Movileni. Hidroelectrica are ca obiect principal de activitate producerea energiei electrice în hidrocentrale, conform actului constitutiv, iar plutitorii rezultă din desfășurarea activității economice de către societate, prin urmare nu este obligată să colecteze și să depoziteze peturile, ambalajele, cutiile de carton, buștenii. Examinând legalitatea soluției instanței de fond, Înalta Curte constată că aceasta are ca fundament art. 34 alin. (1) din Legea 107/1996, potrivit căreia: "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective." Înalta Curte constată că textul de lege citat anterior face referire la zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, stabilind că în aceste zone, cei care au în administrare sau exploatare lucrările respective, au obligația de a întreține și reface lucrările respective, precum și de a întreține albiile în zonele amenajate. Este vorba, așadar, despre întreținerea și refacerea digurilor, terasamentelor ori a altor astfel de lucrări, iar nu despre igienizarea luciului de apă, textul analizat nefăcând nici o mențiune în acest sens. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat apărările prezentate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie. În practica instanței supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar și în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediția a 5-a revizuită și adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluției, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătorești, trebuie să fie precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procedural. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri. Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar. Înalta Curte are în vedere și faptul că, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Or, respingând proba cu expertiza de specialitate, fără a argumenta de ce aceasta nu este utilă soluționării cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, pe care o va casa și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza toate susținerile, argumentele și apărările părților și va admite toate probele necesare soluționării cauzei, inclusiv expertiză în specialitatea hidroenergetică, urmând a se analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și încheierea atacate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.