ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. a formulat plângere împotriva autorizației de gospodărire a apelor nr. 96 din data de 17.04.2019, emisă de Administrata Națională Apele Române privind Barajul și acumularea Băbeni, prin care a solicitat anularea parțială, în sensul eliminării obligației de luare a măsurilor de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori, învederând că măsura instituită este nelegală.

Prin sentința civilă nr. 1009 din 19 decembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1009 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a interpretat greșit actele normative invocate ca temei juridic în sentința recurată, respectiv art. 34 din Legea nr. 107/1996, art. 38 din Ordinul nr. 662/2006, art. 41 pct. 11 alin. (2) din Ordinul nr. 661/2006 (abrogat).

Chiar dacă este interpretat literar termenul de "administrator", Contractul de concesiune nr. x/2004 stabilește foarte clar atât calitatea de concesionar, cât și obligațiile, iar trimiterea la art. 11 lit. i), unde este prevăzută obligația de a respecta orice alte obligații legale impuse de natura bunurilor concesionate precum (...) protecția mediului (...), ar trebui să fie interpretă de instanță cu privire la obligațiile expres prevăzute în cuprinsul legii și nu presupunând ca legală orice altă sarcină stabilită de o autoritate.

Nu există în lege sau în Regulamentul de exploatare al acumulării Băbeni vreo obligație expresă privitoare la igienizarea luciului de apă a lacului de acumulare Băbeni. Acest fapt, pe care instanța de fond l-a ignorat total, este probat prin obiectul contractului de concesiune, care nu prevede luciul de apă, ci numai construcțiile hidrotehnice (diguri, baraj) și terenul pe care acestea sunt amplasate.

O interpretare eronată se dă și art. 3 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 76/2006 al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, potrivit căruia Regulamentul de exploatarea (act întocmit de utilizatorul de apă și aprobat de A.N.A.R.) face parte integrantă din Autorizația de gospodărire a apelor și, conform art. 41 punctul II alin. (2) din Ordinul nr. 661/2006, acesta va "cuprinde prevederi referitoare la întreținere și reparații, intervalul la care se fac lucrări de întreținere, reparații capitale și în ce constau lucrările respective pentru fiecare instalație, organ de manevră, lucrare hidrotehnică, precum și pentru luciu de apă, albie sau modul folosit".

Recurenta mai arată că Ordinul nr. 661/2006 este abrogat din 2012 prin Ordinul nr. 799 al Ministerului Mediului și Pădurilor și chiar și așa textul invocat de instanța în hotărârea nr. 1009 nu cuprinde referiri la luciul de apă

Ceea ce reține instanța de fond în sentința recurată privitor la prevenție, în niciun caz nu poate justifica existența obligației în autorizația de gospodărire a apelor. Chiar formularea obligației ("Să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori") presupune un anume grad de poluare, iar societatea este obligată să intervină pentru curățarea apei murdărită de alte persoane, cu intenție sau nu. Prin urmare nu există acest caracter preventiv la care face trimitere instanța de fond.

Mai mult, se încearcă argumente care, aparent, sunt în favoarea Hidroelectrica, însă Instanța nefiind specialistă în domeniu nu poate da soluții privind funcționarea în siguranță a hidroagregatelor, iar modul de gestionare al acestora este clar prevăzut în Regulamentul de exploatare. Hidroagregatele funcționează în siguranță chiar daca curățirea apei se face în frontal de retenție, adică înaintea intrării apei în centrală. Astfel obligația pe care ANAR refuză să o modifice sau să elimine, este pusă în practică fie de subunitățile din țară ale acesteia, fie prin modul de funcționare al ansamblului baraj - centrală.

În opinia recurentei, este eronată și interpretarea dată art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Conform acestui text Hidroelectrica are obligația întreținerii, reparării sau refacerii a lucrărilor de apărare (diguri, baraje) și a cuvetei lacului de acumulare, adică terenul pe care se află digurile, barajul și albia (conform art. 3.1 din Legea nr. 107/1996, terenurile aflate sub apă sunt asimilate albiei).

Din coroborarea acestor două prevederi rezultă foarte clar că asupra apei, ca bun al statului, societatea nu intervine sub nicio formă, deoarece nu are obligații expres prevăzute de lege cu privire la apa care nu a fost dată în concesiune/administrate.

Instanța deși nu indică nici măcar un text de lege care să prevadă clar obligația de a igieniza luciul de apă, în mod greșit individualizează obligația generală prevăzută de lege.

Se mai arată că instanța nu a analizat sub nicio formă limitele dreptului autorității de a stabili obligații în sarcina Hidroelectrica.

Este foarte clar ca autoritatea trebuie să impună anumite măsuri cadru pentru funcționarea unei amenajări hidroelectrice. Cu toate acestea, A.N.A.R. și mai ales instanța de judecată nu poate face abstracție de legislația conexă ce reglementează dreptul de a acționa al persoanei juridice, limitat la activitățile cuprinse în actul său constitutiv.

Instanța de fond respinge principiul "poluatorul plătește" invocat și apreciază ca este nefondată pretenția societății datorită caracterului general al acestei norme "care nu poate înlătura obligațiile legale instituite în sarcina părții reclamante prin normele speciale redate", respectiv Ordinul nr. 662/2006, Ordinul nr. 79/2011 și Legea nr. 107/1996.

Chiar dacă Ordinul nr. 79/2011 este menționat eronat în cuprinsul sentinței (nu are ca obiect de reglementare activitățile desfășurate în legătură cu apele), recurenta subliniază faptul că niciun act normativ invocat în sentința recurată nu prevede expres obligația contestată. Toate actele normative la care instanța a făcut trimitere prevăd posibilitatea ca autoritatea să stabilească și alte obligații, dar numai sub condiția respectării legislației în vigoare.

În opinia recurentei, obligația contestată are caracter vătămător, deoarece Hidroelectrica ar trebui să facă ceea ce legislația îi impune poluatorului. Nici acest fapt nu a fost analizat de instanța de fond, care concluzionează total eronat netemeinicia cererii.

Recurenta consideră că trebuie precizat că există unități din subordinea A.N.A.R. care interpretează corect legislația și stabilesc obligații, în temeiul acelorași acte normative, care respectă realitatea și normele de drept. Cu titlu de exemplu se precizează Autorizația de gospodărire a apelor nr. 101 din data de 19.12.2019 privind Barajul și lacul de acumulare Malaia, Jud. Vâlcea. Acest act administrativ emis de Administrația Bazinală de Apă Olt impune ca SPEEH Hidroelectrica S.A. să acționeze pentru curățarea frontului de retenție (frontal deversant și prize hidroagregate) de plutitorii ce pot crea blocaje (lemn, bușeni, etc.) prin colectarea și transportul acestora în locuri special amenajate.

Recurenta arată că există o diferență esențială dintre obligația contestată și obligația impusă de autoritate prin autorizația nr. 101; obligația contestată transformă obligația generală de a păstra apele curate într-o obligație particulară impusă societății care are un obiectiv pe cursul de apă și servește unui interes public, pe când obligația din autorizația nr. 101 este strict pe obiectul de activitate al Hidroelectrica. Societatea este obligată să exploateze în siguranță hidroagregatele și, în acest scop, trebuie să îndepărteze plutitorii din frontal de retenție, nu de pe întreg lacul de acumulare.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata -pârâtă Administrata Națională Apele Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a autorizației de gospodărire a apelor nr. 96/17.04.2019 privind "Barajul și acumularea Băbeni, râu Olt, județul Vâlcea", respectiv a obligației stabilite în sarcina sa de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeței luciului de apă și de curățire de plutitori.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că obiectul său de activitate este de a turbina apa stocată în acumulare în vederea producerii energiei electrice și furnizării acesteia în Sistemul Energetic Național, dar și faptul că nu poluează luciul de apă.

Intimata-pârâtă, a arătat că recurenta-reclamantă este concesionarul lacului de administrare Băbeni și a celorlalte bunuri din domeniul public necesare exploatării în vederea producerii energiei electrice prin hidrocentrale, concedent fiind Ministerul Economiei, dar și că obligația contestată în litigiu este prevăzută în sarcina recurentei-reclamante prin prevederile art. 11 lit. i) din contractul de concesiune nr. x/27.12.2004.

Înalta Curte reține că instanța de fond, temeinic și legal a apreciat că, în cauză, actul contestat este legal, astfel că acțiunea este neîntemeiată.

Instanța de control judiciar constată că, în baza competențelor conferite prin prevederile Legii nr. 107/1996, Administrația Națională "Apele Române" are obligația ca prin actele de reglementare specifice domeniului gospodăririi apelor pe care le emite, să impună beneficiarilor ce dobândesc dreptul de utilizare a resursei de apă toate măsurile legale, necesar a fi luate de aceștia, în vederea protejării calității apei, dar și a mediului înconjurător.

Prin urmare, în mod temeinic instanța de fond a reținut că la emiterea autorizației au fost avute în vedere dispozițiile legii nr. 107/1996. cât și cele ale Ordinului nr. 662/2006 al ministrului mediului și gospodăririi apelor, privind procedura și competențele de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor.

Încă de la obținerea avizului de gospodărire a apelor recurenta-reclamantă era avizată cu privire la instituirea în sarcina sa, în calitate de utilizator al resursei de apă, în baza contractului de concesiune încheiat cu autoritatea deținătoare a unui drept de administrare, a obligației de a adopta măsuri cu privire la înlăturarea efectelor potențial negative asupra componentei hidraulice a mediului.

Instanța de fond a reținut incidența prevederilor Ordinului nr. 76/2006, al Ordinului nr. 662/2006 și ale art. 23, 34, 55, 63, din Legea nr. 107/1996, realizând o atentă și amplă analiză și interpretare a dispozițiilor legale ce reglementează domeniul gospodăririi apelor pe teritoriul României.

Potrivit at. 34 alin. din Legea nr. 107/1996:

"În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligația de întreținere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca și de întreținere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor și a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

De asemenea, art. 7 alin. (2) stabilește că:

"Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională "Apele Române", prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

Conform H.G. nr. 2077 din 24 noiembrie 2004:

"Se aprobă durata de 49 de ani pentru concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energetic, respectiv lacuri de acumulare și barajele acestora, diguri, ecluze, inclusiv potențialul hidroenergetic amenajat și în curs de amenajare, prevăzute în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 15/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, prin atribuire directă Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A."

Articolul 40 din Ordinul nr. 662/2006 din 28 iunie 2006 al Ministrului mediului și gospodăririi apelor privind aprobarea Procedurii și a competențelor de emitere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor prevede că:

"Autorizația de gospodărire a apelor se solicită pentru punerea în funcțiune a obiectivului de investiție, sau după caz, al folosinței de apă, sau, pentru instalații aflate sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2005*) privind prevenirea și controlul integrat al poluării, aprobată prin Legea nr. 84/2006, de către titularul/operatorul acestora, pe baza unei documentații tehnice de fundamentare întocmită de către unități publice sau private certificate de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, conform prevederilor legale."

Lacul de acumulare Băbeni, cu toate părțile lui componente, este un bun imobil concesionat de către statul român Hidroelectrica S.A., acesta neregăsindu-se în cuprinsul anexei nr. 12 a Hotărârii nr. 1706/2005, care cuprinde bunurile imobile proprietate publică pe care Administrația Națională "Apele Române" le administrează, iar argumentul principal în acest context ar fi tocmai prevederile Hotărârii nr. 2077/2004, pentru aprobarea duratei contractului de concesiune a unor bunuri proprietate publică a statului, care se atribuie Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A., care la art. 1 stabilesc că "Se aprobă durata de 49 de ani pentru concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energetic, respectiv lacuri de acumulare și barajele acestora, diguri, ecluze, inclusiv potențialul hidroenergetic amenajat și în curs de amenajare".

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la faptul că măsura stabilită în cuprinsul autorizației contestată, ar fi nelegală întrucât aceasta nu este cuprinsă în regulamentul de exploatare al lacului de acumulare Băbeni, Înalta Curte constată că instanța de fond a realizat o analiză amănunțită a acestei problematici care a fost supusă dezbaterilor prin intermediul cererii de chemare în judecată și față de care Administrația Națională " Apele Române" și-a expus punctul de vedere, însoțit de normele legale incidente și în baza cărora instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei și-a motivat sentința.

Barajul și lacul de acumulare Băbeni reprezintă un bun unitar, funcționarea independentă a acestor elemente fiind evident imposibilă, iar temeinicia obligației contestată este necesar a fi analizată prin raportare la caracterul unitar al bunului supus atenției, nefiind posibilă realizarea unei disfuncții a acestor două elemente respectiv baraj pe de o parte și lac de acumulare (ce include evident și luciu) pe de altă parte.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că impunerea prin autorizația de gospodărire a apelor a obligației de igienizare a luciului de apă în sarcina deținătorului de autorizație nu excede scopului legii, de a se asigura protejarea apelor împotriva poluării ci, dimpotrivă, urmărește atingerea acestui obiectiv, prin mijlocirea pârâtei.

Faptul că impunerea obligațiilor în sarcina recurentei-reclamante este de natură a-i cauza costuri suplimentare reprezintă aspecte ce nu au legătură cu legalitatea actului administrativ, modul de ducere la îndeplinire a unor obligații legale fiind exclusiv responsabilitatea acesteia.

De asemenea, în mod corect s-a apreciat nefondată pretenția dedusă judecății și prin raportare la principiul poluatorul plătește reglementat prin art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, constatând deopotrivă caracterul general al acestei norme, care nu poate înlătura obligațiile legale instituite în sarcina părții reclamante prin normele speciale incidente. Cu alte cuvinte, instanța de fond nu respinge principiul mai sus amintit, așa cum susține recurenta-reclamantă, ci, pe bună dreptate, subliniază că obligațiile reclamantei stabilite în autorizația de gospodărire a apelor, contestată în prezenta cauză, decurg din calitatea reclamantei de concesionar a lacului de acumulare Băbeni, principiul "poluatorul plătește" fiind pe deplin aplicabil în situațiile în care respectivul lac de acumulare ar fi poluat, indiferent de către cine. Evident, în ipoteza în care poluarea ar fi produsă de un terț, costurile poluării ar fi suportate, conform principiului mai sus amintit, de către acesta din urmă. Dar obligațiile stabilite prin autorizația contestată în sarcina reclamantei pornesc de la calitatea de concesionar a acesteia.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 1009 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2022.