ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2015

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 20 februarie 2012 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă,

sub nr. 1007/10812012,

reclamanții

G.V. și G.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.T.I.,

prin CN A.D.N.R. SA. -D.R.D.P. Timișoara, anularea Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.

255/2010 a Consiliului Local Petica, jud. Arad, și obligarea acestuia la plata

despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață

de 5.546 mp, în cuantum de 55.640 euro, raportate la valoarea de 10 euro pe

metrul pătrat, eu cheltuieli de judecată.

Reclamanții

și-au completat cererea de chemare în judecată la data de 02 aprilie 2012, în

motivarea acesteia arătând că, la stabilirea despăgubirilor datorate de pârât

nu pot fi avute în vedere valorile indicate prin expertizele notarilor publici,

întrucât acestea sunt orientative și nu determină valoarea reală a terenurilor,

compusă din valoarea de circulație și prejudiciul produs proprietarului prin

lipsa de folosință.

În drept,

cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 pct. 10

din H.G. nr. 941/2004 și ale Legii nr. 198/2004.

Prin

sentința nr. 3455 din 20 decembrie

2012, pronunțată în Dosarul nr. 1007/10/SI/2012, Tribunalul Arad, secția civilă,

a admis, în parte,

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G.V. și G.P.; a anulat,

în parte, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011; a

obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 7.861,50 lei, cu titlu de

despăgubiri, și dobânda legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011;

a respins restul pretențiilor solicitate și a obligat pârâtul la plata sumei de

400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți.

Prin Decizia

nr. 55 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins, ca neîntemeiat, apelul

declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA. -D.R.D.P. Timișoara,

împotriva sentinței nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Arad, secția civilă; a admis apelul formulat de reclamanții G.V. și G.P.

împotriva aceleiași hotărâri, în sensul că a obligat pârâtul să plătească

acestora suma de 99.931 lei, cu titlu de despăgubiri, menținând, în rest,

dispozițiile sentinței civile.

Prin Decizia

nr. 672 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă,

a respins

excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara; a respins excepția nulității recursurilor; a

admis recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara și de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN

A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timișoara împotriva deciziei nr. 55 din 11 aprilie

2013, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia

recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiași curți de

apei.

În al doilea

ciclu procesual, prin Decizia nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă,

a

respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R.

SA. - D.R.D.P. Timișoara împotriva sentinței nr. 3455 din 20 decembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă; a admis apelul formulat de

reclamanții G.V. și G.P. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a obligat instituția pârâtă să plătească reclamanților suma

de 68.529 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat; a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe apelantul-pârât să achite

apelanțîlor-reclamanți suma de 1.750 lei, cheltuieli de judecată,

Împotriva

acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, în termenul legal, înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 03

februarie 2015, sub nr. 1007/108/2012*.

În

motivare, pârâtul a arătat că prețul de piață al imobilului expropriat,

stabilii prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii

despăgubirilor este corect, iar datele cuprinse în raportul întocmit de SC E.

SRL sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, fiind susținute și

de oferte de vânzare a terenurilor în zonă.

Pârâtul

a mai susținut că raportul cuprinde elementele constitutive ale valorii

despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa după cum stipulează

dispozițiile Legii nr. 33/1994. adică prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, acesta

incluzând și prejudiciul produs proprietarului în urma exproprierii. Raportul

de evaluare a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legilor nr. 255/2010

și nr. 33/1994 și cu standardul internațional, reprezentând o valoare specială

a terenurilor, compusă din valoarea reaiă a imobilului și prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite. De asemenea, experții au avut

în vedere piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se

pe criterii constând în definirea pieței, echilibrul acesteia, precum și pe

gradul de fertilitate al terenului.

În drept,

recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin

întâmpinarea formulată în termenul procedural prevăzut de dispozițiile art. 308

alin. (2) C. proc. civ., reclamanții G.V. și G.P. au invocat excepțiile

tardivității și nulității recursului din perspectiva reîncadrării motivelor în

cazurile de casare și de modificare limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

În recurs

nu au fosî administrate probe în sensul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Recursul este

scutii de Ia plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

drumuri de interes național, județean și local.

Analizând

recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate,

a cărei analiză este prioritară, în

raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să

o admită, pentru argumentele următoare;

Conform

prevederilor ari.302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora.

Din aceste prevederi

legale, coroborate cu cele ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care

reglementează limitativ cazurile de modificare șî de casare, rezultă că cererea

de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele

de natură juridică pentru care recurentul înțelege să critice hotărârea

atacată. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să se raporteze la decizia

recurată.

Înalta Curte

reține că, deși recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN

A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timișoara vizează Decizia nr. 161/A din 18 noiembrie

2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin cererea de

recurs recurentul s-a limitat să arate, în esență, doar că prețul de piață

stabilit prin Raportul de evaluare efectuat de SC E. SRL în anul 2011, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardului

internațional este corect, acesta slă la baza propunerii despăgubirilor și

reprezintă o valoare specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Dispozițiile

art. 306 C. proc. civ. prevăd că:

(1) Recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legai, cu excepția cazurilor

prevăzute în alin. (2);

(

2)

Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu

de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea

părților;

(

3)

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Înalta Curte

constată că dezvoltarea criticilor formulate de pârât nu permite încadrarea

acestora în vreunul din motivele de casare și modificare prevăzute limitativ de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât acestea vizează cuantumul

despăgubirilor stabilite printr-un raport de evaluare întocmit în anul 2011 la

solicitarea pârâtului, anterior declanșării litigiului, în vederea stabilirii

despăgubirilor, la data de 20 februarie 2012.

Prin

urmare, cererea de recurs nu întrunește cerințele legale prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) și de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., motivele acesteia

fiind străine de hotărârea atacată, întrucât pârâtul nu a combătut soluția

instanței de apel. pronunțată în rejudecare, prin care a fost admis apelul

formulat de reclamanții G.V. și G.P., ci s-a limitat să susțină corecta

determinare a valorii despăgubirilor pentru terenul expropriat, stabilită în

condițiile mai sus expuse,

De altfel,

făcând referire la acest raport de evaluare pârâtul urmărește reaprecierea

probelor administrate în cauză, aspect, ce nu este posibil în recurs, ca urmare

a abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., modificat prin Legea nr.

219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea

C. proc. civ.

Pe de altă

parte, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică pe care

instanța, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să le poată invoca

din oficiu.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborat cu

art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

constate nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I.,

prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei nr. 161/A din 18

noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

În baza

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât Statul Român,

prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, - D.R.D.P. Timișoara, căzut în pretenții, la

plata sumei de 4.958 lei către intimații G.P. și G.V., reprezentând cheltuieli

de judecată, constând în 4.144 lei onorariu de avocat, conform chitanței din 24

aprilie 2014 emisă de Cabinet de avocat S.L. (fila 29) și 814 lei speze de

transport, potrivit chitanței din 24 februarie 2015 eliberată de SC V.T.V. SRL

(fila 28).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA

- D.R.D.P. Timișoara, împotriva Deciziei nr. 161/A din 18 noiembrie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe

recurent la plata sumei de 4.958 lei către intimații G.P. și G.V. reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2015.