ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 februarie 2012 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, sub nr. 1007/10812012, reclamanții G.V. și G.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. -D.R.D.P. Timișoara, anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a Consiliului Local Petica, jud. Arad, și obligarea acestuia la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 5.546 mp, în cuantum de 55.640 euro, raportate la valoarea de 10 euro pe metrul pătrat, eu cheltuieli de judecată.

Reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată la data de 02 aprilie 2012, în motivarea acesteia arătând că, la stabilirea despăgubirilor datorate de pârât nu pot fi avute în vedere valorile indicate prin expertizele notarilor publici, întrucât acestea sunt orientative și nu determină valoarea reală a terenurilor, compusă din valoarea de circulație și prejudiciul produs proprietarului prin lipsa de folosință. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 pct. 10 din H.G. nr. 941/2004 și ale Legii nr. 198/2004. Prin sentința nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1007/10/SI/2012, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G.V.

și G.P.; a anulat, în parte, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011; a obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 7.861,50 lei, cu titlu de despăgubiri, și dobânda legală aferentă, calculată de la data de 10 octombrie 2011; a respins restul pretențiilor solicitate și a obligat pârâtul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți. Prin Decizia nr. 55 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA. -D.R.D.P. Timișoara, împotriva sentinței nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă; a admis apelul formulat de reclamanții G.V.

și G.P. împotriva aceleiași hotărâri, în sensul că a obligat pârâtul să plătească acestora suma de 99.931 lei, cu titlu de despăgubiri, menținând, în rest, dispozițiile sentinței civile. Prin Decizia nr. 672 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara; a respins excepția nulității recursurilor; a admis recursurile declarate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timișoara împotriva deciziei nr. 55 din 11 aprilie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, aceleiași curți de apei.

În al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timișoara împotriva sentinței nr. 3455 din 20 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă; a admis apelul formulat de reclamanții G.V. și G.P. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat instituția pârâtă să plătească reclamanților suma de 68.529 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe apelantul-pârât să achite apelanțîlor-reclamanți suma de 1.750 lei, cheltuieli de judecată, Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs, în termenul legal, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 03 februarie 2015, sub nr. 1007/108/2012*.

În motivare, pârâtul a arătat că prețul de piață al imobilului expropriat, stabilii prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este corect, iar datele cuprinse în raportul întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, fiind susținute și de oferte de vânzare a terenurilor în zonă. Pârâtul a mai susținut că raportul cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, așa după cum stipulează dispozițiile Legii nr. 33/1994. adică prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, acesta incluzând și prejudiciul produs proprietarului în urma exproprierii.

Raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994 și cu standardul internațional, reprezentând o valoare specială a terenurilor, compusă din valoarea reaiă a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. De asemenea, experții au avut în vedere piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii constând în definirea pieței, echilibrul acesteia, precum și pe gradul de fertilitate al terenului. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată în termenul procedural prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., reclamanții G.V.

și G.P. au invocat excepțiile tardivității și nulității recursului din perspectiva reîncadrării motivelor în cazurile de casare și de modificare limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În recurs nu au fosî administrate probe în sensul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ. Recursul este scutii de Ia plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local. Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele următoare; Conform prevederilor ari.302 1 lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora. Din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de modificare șî de casare, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul înțelege să critice hotărârea atacată. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să se raporteze la decizia recurată. Înalta Curte reține că, deși recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P.

Timișoara vizează Decizia nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin cererea de recurs recurentul s-a limitat să arate, în esență, doar că prețul de piață stabilit prin Raportul de evaluare efectuat de SC E. SRL în anul 2011, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardului internațional este corect, acesta slă la baza propunerii despăgubirilor și reprezintă o valoare specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Dispozițiile art. 306 C. proc. civ.

prevăd că: (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legai, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2); ( 2) Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților; ( 3) Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor formulate de pârât nu permite încadrarea acestora în vreunul din motivele de casare și modificare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., întrucât acestea vizează cuantumul despăgubirilor stabilite printr-un raport de evaluare întocmit în anul 2011 la solicitarea pârâtului, anterior declanșării litigiului, în vederea stabilirii despăgubirilor, la data de 20 februarie 2012. Prin urmare, cererea de recurs nu întrunește cerințele legale prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) și de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., motivele acesteia fiind străine de hotărârea atacată, întrucât pârâtul nu a combătut soluția instanței de apel. pronunțată în rejudecare, prin care a fost admis apelul formulat de reclamanții G.V. și G.P., ci s-a limitat să susțină corecta determinare a valorii despăgubirilor pentru terenul expropriat, stabilită în condițiile mai sus expuse, De altfel, făcând referire la acest raport de evaluare pârâtul urmărește reaprecierea probelor administrate în cauză, aspect, ce nu este posibil în recurs, ca urmare a abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., modificat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ. Pe de altă parte, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanța, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să le poată invoca din oficiu. Față de aceste considerente, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA. - D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. În baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va obliga pe recurentul-pârât Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, - D.R.D.P. Timișoara, căzut în pretenții, la plata sumei de 4.958 lei către intimații G.P. și G.V., reprezentând cheltuieli de judecată, constând în 4.144 lei onorariu de avocat, conform chitanței din 24 aprilie 2014 emisă de Cabinet de avocat S.L. (fila 29) și 814 lei speze de transport, potrivit chitanței din 24 februarie 2015 eliberată de SC V.T.V. SRL (fila 28).

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara, împotriva Deciziei nr. 161/A din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă pe recurent la plata sumei de 4.958 lei către intimații G.P. și G.V. reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2015.