ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5763/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5763/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 01 februarie 2012, reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R. au chemat în

judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. București, solicitând obligarea

pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 347.700 lei (echivalentul sumei

de 80.860 euro, respectiv 10 euro/mp), pentru suprafețele de teren expropriate

conform Hotărârii din

06 octombrie 2011, în valoare

de 1.408,18 lei și Hotărârii din 06 octombrie 2011, în valoare de 4.357,14 lei

precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că, la data de

28 aprilie 2010, prin H.G. nr. 416/2010 publicată în M. Of.

partea I, nr. 288 din 03 mai 2010, s-au declanșat procedurile de expropriere a

imobilelor proprietate privată situate în amplasamentul lucrării de utilitate

publică “Autostrada Arad-Nădlac”; că

prin adoptarea Hotărârii din 11 mai

2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010, expropriatorul a

împărțit proprietarii în două categorii cărora le-a aplicat criterii

discriminatorii de evaluare a terenului expropriat, care au condus la diferențe

de tratament, astfel că pentru terenuri învecinate, cu caracteristici identice,

situate în aceeași tarla, un proprietar, H.T.I., a fost despăgubit cu 19,84 lei/mp,

echivalentul a 4,7 euro/mp, iar

lor

li s-a

stabilit suma de 0,7 lei/mp, 0,16 euro/mp;

că înțeleg

să conteste cuantumul despăgubirilor întrucât este neserios în înțelesul art. 1301

C. civ.,

evaluarea

imobilelor nefăcându-se pe fiecare categorie de folosință, potrivit art. 11

alin. (7) din Legea nr. 255/2010; că

suma acordată este nelegală și nu

reprezintă o justă despăgubire deoarece pe suprafața de teren expropriat,0,8

ha, obțineau o producție de 3.200 Kg de grâu (în medie 4.000 Kg/ha) pentru care

primeau subvenție de la A.P.I.A. în cuantum de 132 euro/ha, suma astfel

obținută fiind de 3.200 lei + 132 euro x 0,8 ha=3.200 lei + 105,6 euro = 3.200 lei

+ 454,08 lei = 3. 654 lei/ anual, iar dacă Statul Român a apreciat că 0,7 lei

este valoarea unui metru pătrat de teren extravilan, pe care ei îl cultivau și

obțineau 3.654 lei/anual, atunci este fără putință de tăgadă că pârâtul nu a

făcut o corectă evaluare și că îi prejudiciază.

Reclamanții au mai

susținut că sunt îndreptățiți să fie despăgubiți conform criteriilor cu care au

fost despăgubiți proprietarii de pe același tronson, despăgubirea fiind

compusă din valoarea reală a imobilelor și din prejudiciul

cauzat proprietarilor, la calculul cuantumului acesteia, experții și instanța

urmând a ține seama de prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiză și de daunele produse proprietarului, luându-se în considerare și

dovezile prezentate.

În drept,

au invocat dispozițiile art. 22 și art. 31 din Legea nr. 255/2010, H.G. nr. 488/2011,

art. 16 din Constituția României, art. 14 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului.

Prin

sentința nr. 3381 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad, secția I a civilă,

a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamanții F.R., F.Ș., B.I.R. în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. București.

A obligat pârâtul să

plătească reclamanților sumele de 2.780 lei și 8.662 lei cu titlu de

despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06 octombrie 2011.

A respins restul

pretențiilor formulate.

A obligat pârâtul la

plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Hotărârea de

Stabilire a Despăgubirilor din 06 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii

nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 1.975 mp

din terenul situat în Localitatea Pecica, Jud. Arad, înscris în C.F., cu

acordarea unei despăgubiri în sumă de 1.408,18 lei.

De asemenea, prin

Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor din 06 octombrie 2011 a Comisiei de

aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a

suprafeței de 6.111 mp din terenul situat în aceeași localitate, înscris în C.F.,

cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 4.357,14 lei, pentru ambele sume fiind

luată în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.

Reclamanții au

contestat sumele oferite de expropriator susținând că sunt derizorii, atât față

de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru

alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților, tribunalul a dispus efectuarea unei

expertize.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafețelor expropriate, a

fost stabilită la suma de 138.443 lei, echivalentul a 31.050 euro. Raportul de

expertiză a fost semnat cu observații de către expertul M.B., acesta susținând

că s-au folosit comparabile care nu sunt similare cu terenul expropriat întrucât

se referă la terenuri ce au potențial de conversie din teren agricol în teren

pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în P.U.Z. sau P.U.D., fapt care

le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost

cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona

de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în

teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt

terenuri agricole extravilane, astfel că, din acest motiv, rezultatele obținute

în stabilirea despăgubirilor sunt eronate.

Deși experții au

arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda

comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după

aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează

rezultatul final, tribunalul a apreciat că suma de 31.050 euro pentru cele două

parcele în suprafață de 1.975 mp și 6.111 mp, ce reprezintă teren agricol

situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ

este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

În totală

contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor,

valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea

actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date

statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește

pentru Orașul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha., ceea ce în echivalent

înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.

Finalitatea

procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă)

despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă

nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în

care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau

justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe

care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta

fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod

obișnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o

vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în

considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi

afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să

cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod

normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar

și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de

eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri

intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un

beneficiu cert și previzibil.

Pentru aceste

considerente tribunalul a statuat că o valoare probantă deosebită are adresa

BNP „Dicu” cu sediul chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada

2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la

2.000 euro/ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai

mari (2.900 - 3.000 euro/ha) fiind declarate în tranzacții în care cumpărătorul

era societate comercială.

Tribunalul a reținut

că prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp -

echivalent 1,35 lei/ mp, este un indicator elocvent pentru stabilirea valorii

de circulație a suprafeței expropriate.

În afară de această

valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut ca pertinente și juste

aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul

despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru

a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea

în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca

întindere cu cea preluată în domeniul public și care e compusă din: 2% - comision

unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% - cheltuieli notariale suportate

de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de

deplasări, publicitate.

Tribunalul a apreciat

că despăgubirile cuvenite reclamanților sunt de 2.780 lei, obținute din

înmulțirea suprafeței de 1.975 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul

de 5% arătat anterior (pe scurt: 1.975 x 1,4175 lei ); de asemenea, suma de

8.662,5 lei obținută din înmulțirea suprafeței de 6.111 mp cu 1,35 lei/mp, la

care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 6.111 x 1,4175 lei).

Instanța de fond a

reținut că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a

contravalorii producției agricole și a subvenției acordate deoarece reclamanții

nu au făcut dovada că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat

ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să

culeagă recolta.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, parcelele de teren expropriate au o suprafață măsurată

de 1.975 mp, respectiv 6.111 mp și fac parte din parcela cu nr. cadastral cu o

suprafață de 20.800 mp, respectiv, cu o suprafață de 64.000 mp iar dauna din

lipsa subvenției se poate calcula doar pentru parcelele rezultate în urma

exproprierii mai mici de 3.000 mp.

Tribunalul a mai

reținut că H.G. nr. 488/2011 nu creează nici o discriminare, din moment ce

Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii

stabilite prin H.G. nr. 488/2011 iar persoanele cărora li s-a acordat

despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, acordarea despăgubirii s-a

realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin

decizia de expropriere și stabilire a despăgubirilor. În materia discriminării,

art. 16 din Constituția României revizuită instituie principiul egalității în

drepturi a tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără

privilegii și fără discriminări. Art. 14 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează interzicerea

discriminării.

C.E.D.O. a statuat că

o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este

justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un

scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între

mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (hotărârile pronunțate în

cauzele, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali

împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos

împotriva Cipru, 1999, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004). De

asemenea, conform jurisprudenței aceleași Curți, statele beneficiază de o

anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între

diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul

acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de

context.

Or, în cazul de față,

nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin

determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de

stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce îi nemulțumește pe

reclamanți este valoarea actuală a despăgubirilor estimate de H.G. nr. 488/2011

la o sumă mai mică decât cea estimată inițial prin H.G. nr. 416/2010.

Exproprierea instituie

însă, în sarcina statului, obligația de a acorda expropriatului o despăgubire

justă, conform art. 481 C. civ. Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de

determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul

Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit

art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată,

aceste criterii stând la baza H.G. nr. 488/2011.

Împrejurarea dacă

actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este

una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea

despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.

Având în vedere

aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamanților, și l-a

obligat pe pârât să plătească reclamanților sumele de 2.780 lei și 8.662 lei cu

titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06

octombrie 2011.

Împotriva sentinței

civile nr. 3381 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat

apel atât reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R., cât și pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

- D.R.D.P. Timișoara.

Reclamanții au

solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul

obligării pârâtului, Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata

despăgubirilor în cuantum de 146.045 lei (echivalentul sumei de 32.755 euro)

conform raportului de expertiză tehnică întocmit în faza procesuală a fondului,

sumă ce reprezintă valoarea reală a imobilelor expropriate, adică o justă și

prealabilă despăgubire.

Au arătat că

hotărârea atacată este nelegală, întrucât prima critică adusă sentinței civile

se referă la faptul că prima instanță a nu a ținut seama de raportul de

expertiză tehnică întocmit în cauză, încălcând dispozițiile cuprinse în art. 25

din Legea nr. 33/1994 și art. 201 C. proc. civ.

Au susținut că atâta

vreme cât instanța a apreciat că, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite era

necesară cunoașterea părerii unor specialiști, că proba cu expertiza era

concludentă pertinentă și utilă soluționării cauzei, în mod eronat, nu a ținut

seama de concluziile raportului de expertiză, făcând propriile calcule

matematice și ajungând la concluzia că suma cuvenită reclamanților nu poate fi

mai mare de 0,3 euro pe mp.

O altă critică a

vizat faptul că în mod greșit instanța a ținut seama de dispozițiile din H.G. nr.

488/2011 în evaluarea estimativă a terenului expropriat, deoarece despăgubirile

trebuiau calculate potrivit art. 5 din H.G. nr. 416/2010.

Reclamanții au

criticat hotărârea atacată și sub aspectul interpretării dispozițiilor

referitoare la discriminare, cuprinse în art. 16 din Constituția României, art.

14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, și Protocolul 12 din aceeași convenție.

Pârâtul, prin apelul

declarat, a solicitat schimbarea sentinței civile în sensul respingerii

acțiunii reclamanților.

A arătat că prețul de

piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii

despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare

întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și

susținute de exemple de oferte de vânzare a terenurilor in zona.

Prin

Decizia civilă nr. 58 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelurile declarate de reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R.

Curtea a constatat că

prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Lege - în

sensul că nu a stabilit contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pe

baza unui raport de expertiză care să respecte cerințele prevăzute de lege -

astfel că, la termenul de judecată din 19 martie 2013, în baza art. 129 (5) C.

proc. civ. a pus în discuția părților necesitatea efectuării unui supliment la

raportul de expertiză cu respectarea cerințelor impuse de Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a

motivat că apelanții nu au fost de acord cu o altă expertiză, iar principiul

disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a părților

stabilirea cadrului procesual atât cu privire la părți, cât și cu privire la

probele pe care la solicită în susținerea cererii, astfel că apelul reclamanților

nu poate fi admis.

Instanța de apel a

apreciat că nu poate fi primită critica în sensul că tribunalul nu a respectat

dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât a dispus efectuarea în

cauză a lucrării de specialitate, lucrare care însă nu a întrunit cerințele

prevăzute de lege, concluziile majoritare ale experților bazându-se pe alte

criterii decât cele impuse de lege.

A apreciat că nu sunt

întemeiate nici criticile referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 31

din Legea nr. 255/2010 precum și cele referitoare la discriminare, întrucât

prin adoptarea H.G. nr. 488/2011 nu s-a urmărit vreo discriminare raportat la

faptul că Legea nr. 255/2010 reglementează procedura de contestare în instanță

a valorilor despăgubirilor prin H.G. nr. 488/2011.

Având în vedere

considerentele expuse precum și dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

conform cărora „despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât

cea oferită de expropriator” și reținând că valoarea despăgubirii acordată

reclamanților prin Hotărârile nr. 37 și 38 din 6 octombrie 2011 a fost mai mică

decât cea stabilită de tribunal, instanța de apel a constată că atât apelul

reclamanților, cât și al pârâtei sunt nefondate.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R. precum și

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara.

Recurenții-reclamanți

au susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea

recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii

apelului declarat împotriva sentinței tribunalului, cu consecința schimbării în

parte a acesteia și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de

146.045 lei (echivalentul sumei de 32.755 euro), despăgubiri stabilite conform

raportului de expertiză întocmit în faza fondului. În subsidiar au solicitat

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță de apel.

În dezvoltarea motivelor

de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au

susținut, în esență, că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 25

și 26 din Legea nr. 33/1994, a înlăturat concluziile raportului de expertiză deoarece

modul de calcul al cuantumului despăgubirilor a fost făcut cu respectarea

criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, „experții

ținând cont de prețul cu care se vând și ofertele existente pentru imobile de

același fel de pe raza comunei Pecica, sens în are au analizat cererea și

oferta”.

Au mai susținut că în

mod greșit instanța a ținut seama de dispozițiile H.G. nr. 488/2011 în

evaluarea terenului expropriat deși despăgubirile trebuiau calculate conform art.

5 din H.G. nr. 416/2010. și că, raportat la speță, au fost interpretate nelegal

dispozițiile art. 14 și 16 din Constituția României și art. 14 din Convenția

pentru Apărarea drepturilor Omului.

Recurenții-reclamanți

au arătat că în speță este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ. deoarece decizia instanței de apel nu a fost motivată potrivit

cerințelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Au arătat că instanța de

apel nu a răspuns criticilor vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 31

din Legea nr. 255/2010 și nici criticilor privind eronata interpretare a

dispozițiilor referitoare la discriminare. Au mai arătat că instanța de apel a

reținut că expertiza nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, fără a motiva de ce, or modul în care a fost

întocmită conduce la concluzia contrară.

Recurentul-pârât

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara, invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a reiterat motivele invocate

în apel și a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate

iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților.

Înalta Curte va

respinge excepția nulității recursului declarat de pârât, invocată de

reprezentanta Ministerului Publice, întrucât criticile invocate permit

încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursurile sunt

fondate și vor fi admise pentru considerentele care succed.

Criteriile în raport

de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994

care, în art. 26 prevede în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite și că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât

experții, cât și instanța, vor ține seama de prețurile cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

dovezile depuse de acestea.

Pentru stabilirea

despăgubirilor se impune, așadar, efectuarea unei expertize de către o comisie

de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în

vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și

nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare

extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică

publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași

unitate administrativ-teritorială.

În speță, la

efectuarea raportului de expertiză tehnică în faza procesuală a fondului, datat

noiembrie 2012 (depus la filele 182-200 din Dosarul nr. 578/108/2012 al

Tribunalului Arad, cu anexe la filele 201-207 ) experții au estimat că valoarea

terenurilor expropriate este de 31.050 euro - valoare stabilită prin metoda

capitalizării rentei - și că valoarea prejudiciului total este de 1.705 euro,

fiind compus din „dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren (1.552

euro) și dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport (153 euro)”,

expertul B.M. semnând raportul cu observațiile menționate de tribunal în considerentele

sentinței pronunțate.

Așa fiind, se

constată că la efectuarea raportului de expertiză experții nu au avut în vedere

criteriul legal astfel cum a fost reglementat prin dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, aceștia menționând, chiar în cuprinsul raportului și

în pofida legii, că „tranzacțiile înregistrate la notariatele locale nu sunt

credibile întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înțelegere a

părților, urmărind un preț mai mic pentru a obține o taxă mică notarială” (fila

190 din Dosarul nr. 578/108/2012 al Tribunalului Arad).

Deși instanța de fond

nu a omologat concluziile raportului de expertiză astfel întocmit motivând că

valoarea stabilită este excesivă, aceasta a procedat ea însăși la calcularea

despăgubirilor în baza adresei emise de biroul notarial „D.” cu sediul în

localitatea Pecica.

În exercitarea

controlului judiciar, instanța de apel, deși a constatat că tribunalul nu s-a

conformat dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că

nu a stabilit contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pe baza unui

raport de expertiză care să respecte cerințele prevăzute de lege, a respins

apelurile declarate de reclamanți și de pârât cu motivarea că apelanții nu au

fost de acord cu o altă expertiză - deși a fost pusă în discuție necesitatea efectuării

unui supliment la raport cu respectarea cerințelor textului de lege menționat -

și că, în atare situație, principiul disponibilității lasă la aprecierea

părților probele pe care le solicită în susținerea cererii.

O atare abordare în

dezlegarea raportului juridic dedus judecății este însă greșită.

Este adevărat că, potrivit

principiului disponibilității care guvernează procesul civil, exprimat de dispozițiile

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul nu poate soluționa un litigiu

decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării.

Atât doctrina cât și

practica judiciară au statuat însă că, în dreptul modern, principiul

disponibilității nu poate avea un caracter absolut, fiind de necontestat că, în

stabilirea corectă a cadrului procesual, inițiativa părților trebuie armonizată

cu rolul activ al judecătorului, disponibilitatea procesuală realizându-se sub

controlul instanței judecătorești.

În speță, rolul activ

al instanței se impunea cu evidență a fi exercitat în raport de dispozițiile art.

129 alin. (5) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin pct. 13 din Legea nr.

202/2010, conform cărora „

Judecătorii au îndatorirea

să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în

întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele.

De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților

necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă

părțile se împotrivesc.”

Astfel, efectuarea

unei expertize care să respecte criteriul legal statuat prin dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era o măsură pe care instanța de apel era

obligată s-o dispună, în virtutea rolului său activ, pentru aplicarea corectă a

legii în soluționarea acțiunii, chiar dacă reclamanții și-au exprimat punctul

de vedere în sens contrar.

Efectuarea unei

expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților în

acord cu cerințele legii era necesară tocmai pentru că disponibilitatea procesuală

se realizează sub controlul instanței judecătorești, care, în speță, greșit s-a

prevalat de principiul disponibilității pentru a rămâne în pasivitate deși constatase

că în faza procesuală a fondului normele legale fuseseră greșit aplicate și încălcate.

Decizia

recurată cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de

apel la pronunțarea soluției, motiv pentru care dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. invocat de recurenții-reclamanți nu sunt aplicabile în cauză, însă,

câtă vreme instanța de apel

nu a exercitat un

rol activ în soluționarea raportului juridic dedus judecății, în speță, pentru

temeiurile expuse, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Având în vedere

considerentele care preced, Înalta Curte constată că recursurile declarate în

cauză sunt fondate astfel că va le va admite, va casa decizia instanței de apel

și va trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Timișoara.

Instanța de trimitere

va veghea la corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în determinarea

cuantumului despăgubirilor cuvenite pârâtului pentru terenul expropriat, respectiv

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va dispune efectuarea unei noi expertize care

să aibă în vedere contracte de vânzare-cumpărare

având

ca obiect

imobile din aceeași unitate administrativ-teritorială

cu cele expropriate încheiate

în perioada

efectuării expertizei în rejudecare, ori în vecinătatea acestei perioade de

referință

, adică la o dată cât mai apropiată de

momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii

,

în acord cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395/2013,

scop în care se vor face demersuri, în acest sens, la

instituții abilitate (direcția locală de impozite și taxe, oficiul de cadastru

și publicitate imobiliară, camera notarilor publice ș.a.) și numai în

eventualitatea în care nu se vor putea produce asemenea dovezi urmează ca

expertiza să aibă în vedere criterii proxime, care sunt în vecinătatea

criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994,

respectiv comparabile care să fie obiective,

adecvate și în concordanță cu

exigențele normei legale menționate

, în caz contrar putându-se ajunge la

imposibilitatea realizării raportului de expertiză.

În rejudecare, față de

faptul că legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a

prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care

trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului cât și celelalte daune

aduse proprietarului, instanța de apel va analiza apărările reclamanților

vizând prejudiciul creat

,

ocazie cu care va dispune completarea probatoriului și în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P.

Timișoara invocata de reprezentanta Ministerului Public.

Admite recursurile

declarate de reclamanții F.R., F.Ș. și B.I.R. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA - D.R.D.P. Timisoara împotriva Deciziei nr. 58 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2013.