ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1362/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 545 din 12 februarie

2013, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții

K.I. și K.I.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., având

ca obiect despăgubiri.

A anulat în parte hotărârea

de stabilire a despăgubirilor din 10 octombrie 2011.

A dispus obligarea pârâtului

la plata către reclamanți a sumei de 2.440,62 euro sau echivalentul în RON conform

cursului oficial al Băncii Naționale Române la data plății cu titlu de despăgubiri.

A respins restul pretențiilor

solicitate, fără cheltuieli de judecată.

De asemenea a dispus obligarea

în solidar a reclamanților K.I. și K.I.A. la plata către expertul S.A., a sumei

de 1.000 RON, reprezentând diferența din onorariul pentru expertiză.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul Arad a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 20 februarie 2012, reclamanții K.I. și K.I.A. au chemat

în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând obligarea acestuia,

în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor

din 10 octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de

77.480 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 7748 mp.

În motivarea acțiunii

au susținut că, în calitate de proprietari ai terenului situat în P., înscris în

cartea funciară, în suprafață de 32400 mp, au fost înștiințați că pe o suprafață

de 7748 mp urmează a se construi autostrada Arad-Nădlac, iar ca echivalent al parcelei

expropriate urmează a li se plăti despăgubiri materiale.

Prin completarea cererii

introductive de instanță, depusă la dosar la data de 27 martie 2012, reclamanții

au arătat că, astfel cum prevăd dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 actualizată,

expertizele de evaluare a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind

declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate

pe amplasamentul de utilitate publică Autostrada Arad-Nădlac, și prin care, în cazul

de față, s-a stabilit o valoare a despăgubirilor în cuantum de 4,61 euro/mp, rămân

valabile.

S-a arătat că, prin hotărârea

de modificare a H.G. nr. 416/2010 nu se menționează că noile sume stabilite ca despăgubiri

ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză.

Au precizat reclamanții

că la stabilirea despăgubirilor nu pot fi avute în vedere nici valorile stabilite

prin expertizele notarilor publici, întrucât acestea stabilesc niște sume orientative

și, nicidecum niște sume care să determine valoarea reală a terenurilor compusă

din valoarea de circulație și prejudiciul cauzat proprietarului prin lipsa de folosință.

Prin întâmpinare, pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au

fost corect calculate.

A arătat că, la momentul

promovării proiectului de H.G. nr. 416/2010, procedurile de expropriere aplicabile

au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor

de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se

regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.

S-a susținut că în temeiul

acestor prevederi expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică, cuprinzând

date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului,

precum și planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor

și a construcțiilor propuse spre expropriere.

Pârâtul a indicat faptul

că, în prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local.

Potrivit art. 5 din această

lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor

imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele

unităților administrativ-teritoriale.

Indicatorii tehnico-economici

ai obiectivului de investiții autostrada Nădlac-Arad au fost aprobați prin H.G.

nr. 1480/2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 845/8.12.2009, iar

prin H.G. nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor

de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma

globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 RON.

Această sumă a rezultat

din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat A.N.E.V.A.R., angajat

de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de

expropriere. Ulterior suma a fost suplimentată cu 17.500.000 RON.

În raport de prevederile

art. 11 din Legea nr. 255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare

expropriate de către un evaluator specializat, membru A.N.E.V.A.R., stabilindu-se,

în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează

a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum

de 684.356,29 RON.

Așadar, a susținut pârâtul

că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică

a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: tipul de

proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor

și arendași, gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea,

oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală.

Prin concluziile scrise

depuse la data de 7 noiembrie 2012, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă în stabilirea

valorii despăgubirilor, întrucât nu a fost întocmită cu respectarea prevederilor

legale.

A mai susținut că această

expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel situate în aceeași unitate administrativă, indicate prin adresa

din 8 mai 2012 emisă de un biroul notarial situat chiar în orașul P., ci de la oferte

culese de pe internet, irelevante sub aspectul valorii reale.

Pârâtul a solicitat instanței

a observa că, în urma apariției Legii nr. 255/2010, valoarea despăgubirilor propuse

a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care

respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a

fost efectuată de SC E. SRL și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată

persoanelor expropriate.

Din probele administrate

în cauză, Tribunalul Arad a reținut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea

de la reclamanți a suprafeței de 7748 mp din terenul situat în localitatea P., județul

Arad.

Reclamanții au contestat

această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie atât

față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru

alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.

Cererea reclamanților

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform

cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator

se poate adresa instanței judecătorești competente.

Stabilirea despăgubirilor

cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii

speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ

general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică.

Pentru stabilirea despăgubirilor

cuvenite reclamanților, instanța a procedat, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994,

numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul

nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul-expropriator.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 7748 mp, ar fi de

131.747 RON, echivalentul a 29.027 euro.

Raportul de expertiză

a fost semnat cu observații de către dl. expert M.B., care a subliniat faptul că

acesta nu are în vedere prețurile de pe piață.

Deși experții au arătat

că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor

de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii

rezultatelor, s-a estimat rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 29.027

euro pentru o parcelă de 7748 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul

unei localități, care nu este reședință de județ, este una exorbitantă, plasată

în afara realității obiective.

În totală contradicție

cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012,

luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale

privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea

notarială din anul precedent 2011 a stabilit pentru orașul P. o valoare de 2.000

euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Finalitatea procedurii

de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile

în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție,

dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de

utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă

despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a prețului pe care

l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind

prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel

de terenuri.

Despăgubirea pentru bunul

expropriat cuprinde nu numai un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut,

în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți,

dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv

de eventualul beneficiu de care a fost lipsit, ca urmare a unei exproprieri intempestive,

în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.

Tribunalul a dispus suplimentarea

probatoriilor și a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care

se găsește terenul expropriat, să comunice instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate în cursul anilor 2011-2012.

Au fost depuse la dosar

un număr de 19 contracte, prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, prețurile

indicate în cuprinsul fiind actuale.

Dintr-o analiză sumară

a acestor contracte s-a reținut că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare

a fost de 1,3 RON/mp.

În unele contracte au

putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar

au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate.

Sintagma „prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și

consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele

de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele

locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În aceste condiții, concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile

de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială

la momentul efectuării lucrării.

Metodele utilizate de

experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile

prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994 și anume, prețul cu care se vând

în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul

în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama,

la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.

În afară de această valoare

de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile

din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor

cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi

proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă,

de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată

în domeniul public și care cuprind 5% comision.

Prin urmare, instanța

a concluzionat că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă

și suma de 116,22 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație

a terenului expropriat.

În schimb, nu se justifică

includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru

un an de zile.

Din întreg ansamblul probator

administrat în cauză, nu a rezultat că la momentul exproprierii terenul ar fi fost

cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă

recolta, adică roadele muncii depuse.

De altfel, nu a rezultat

că terenul în litigiu ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit

exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual

și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are

nicio fundamentare legală.

De asemenea, nu se justifică

nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată, ca urmare a

interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp

cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada

că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat

categoria de folosință a terenului, din teren agricol extravilan în teren cu construcții.

Având în vedere că părțile

au suportat onorariile experților, iar acțiunea a fost admisă în parte, în baza

art. 276 C. proc. civ., cheltuieli legate de expertiză au fost compensate.

Întrucât reclamanții nu

au achitat diferența onorariul de expert, instanța a dispus obligarea în solidar

a acestora, la plata către expertul S.A. a sumei de 1.000 RON reprezentând diferența

din onorariul pentru expertiză.

Împotriva sentinței civile

nr. 545 din 12 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat recurs reclamanții

K.I. și K.I.A. solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, modificarea

sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata

despăgubirilor potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cu cheltuieli

de judecată.

La termenul de judecată

din 30 mai 2013, instanța de control judiciar a calificat calea de atac, ca fiind

apel.

În motivarea căii de atac,

reclamanții au arătat că argumentarea primei instanțe cu privire la admiterea în

parte a acțiunii are la bază doar adresa Biroului Notarului Public D., instanța

luând în considerare valoarea de 3.000 euro/ha ca fiind elocventă pentru stabilirea

valorii de circulație a suprafeței expropriate, înlăturând concluziile raportului

de expertiză efectuat în cauză, din care a rezultat că valoarea de despăgubire pentru

terenul expropriat este de 30.475 euro, această valoare cuprinzând atât valoarea

de circulație cât și daunele cauzate proprietarului.

În ceea ce privește daunele

datorate proprietarului, prima instanță a reținut că pârâtul le datorează reclamanților,

dar, prin dispozitiv nu le-a acordat.

Privitor la cheltuielile

de judecată pe care prima instanță le-a compensat, reclamanții au susținut că o

asemenea compensare este nejustificată în condițiile în care, potrivit art. 274-art.

276 C. proc. civ., admițându-se în parte acțiunea, pârâtul trebuia să fie obligat

la plata onorariului de expert.

Reclamanți au invocat

faptul că o valoarea medie de piață pentru terenurile extravilane din jurul orașului

P. este de 10 euro/mp.

Potrivit art. 31 din Legea

nr. 255/2010 actualizată, „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată

ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se

consideră valabilă”, ceea ce înseamnă că expertizele de evaluare a terenurilor întocmite

în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate publică „Autostrada Arad-Nădlac”

rămân valabile.

Pentru terenul în cauză

s-a stabilit prin hotărârea sus menționată o valoare a despăgubirilor de 4,34 euro/mp.

Prin decizia nr. 147/A

din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul

declarat de reclamanții K.I. și K.I.A. împotriva sentinței civile nr. 545 din 12

februarie 2013 a Tribunalului Arad.

A schimbat

în parte sentința tribunalului, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata

sumei de 130.114 RON, cu titlu de despăgubiri către reclamanți pentru exproprierea

suprafeței de 7748 mp teren.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței Tribunalului Arad.

A fost obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1.750 RON, cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut

că reclamanții au invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea

nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în

vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii,

ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului

prin expropriere.

De asemenea, art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar

alin. (2) al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”

Din cuprinsul actelor

normative mai sus menționate, care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.DO.

în materie, a rezultat consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii

pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind

obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține

seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel,

cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Așa cum s-a pronunțat

Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii de speță (decizia nr. 572/2012),

valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport

de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația

terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități

și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire,

iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Or, în speță, prima instanță

nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit

despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat,

precum și prețul cu care se vând imobile similare.

În raportul de expertiză

întocmit în fața primei instanțe s-a arătat în mod expres că abordarea prin comparație

a avut în vedere oferte de pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare

pentru terenuri extravilane agricole.

S-a reținut că nu au fost

avute în vedere prețurile cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii

raportului de expertiză, conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Nici în cadrul raportului

de expertiză suplimentar, și nici în cadrul opiniei separate a expertului M.B.,

valoarea terenului în discuție nu a fost determinată conform dispozițiilor menționate

mai sus.

Or, prima instanță era

obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Pentru aceste considerente,

instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize

de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010 raporat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După depunerea raportului

de expertiză la dosar, niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni (critici) cu

privire la această lucrare științifică.

Din raportul de expertiză

întocmit în etapa procesuală a apelului, a rezultat că cei trei experți au determinat

valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare,

ajungând la concluzia că această valoare este de 130.114 RON.

În ceea ce privește daunele

suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța a constatat că în cadrul

raportului de expertiză din apel (prin trimiterea la concluziile raportului de expertiză

întocmit în fața primei instanțe) a fost evaluată dauna pentru redobândirea aceleiași

suprafețe de teren.

Însă, instanța de apel

a apreciat că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat,

taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară, nefiind

determinate de măsura exproprierii.

Prin urmare, instanța

de control judiciar a apreciat că nu se impune acordarea sumei de 6.572 RON cu acest

titlu.

S-a mai reținut și că

nu a rezultat existența altor prejudicii certe pe care să le fi suferit reclamanții-apelanți

prin măsura exproprierii.

Împotriva deciziei

nr. 147/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională de Drumuri și

Poduri Timișoara, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

Un prim motiv de recurs

vizează faptul că instanța de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului

datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispozițiile legale incidente,

respectiv art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Astfel, despăgubirea propusă

și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au

fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite

de către pârâtul statul român prin C.N.A.N.D.R. Valoarea la care se vând imobilele

de același fel rezultă din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste

terenuri și este mai mică decât cea propusă de expropriator spre a fi plătită.

Prețul de piață stabilit

prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul

corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de

exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona. Au fost respectate actele normative

emise în vederea exproprierii, respectiv H.G. nr. 1480/2009 și H.G. nr. 416/2010,

în cadrul cărora a fost prevăzută și suma globală estimata cu titlu de despăgubire

în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către

un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON.

Raportul a fost întocmit

și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor, așa cum sunt

ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul

exproprierii.

Raportul de evaluare pentru

estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii nr. 255/2010 și reglementărilor

privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost

estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului

internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea

reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Preeminența interesului

general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii nr. 554/2004 privind contenciosului

administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituționala,

garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor”

și determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină,

totodată, o justă și imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a

fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.

În fine, un ultim aspect

vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică

a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea

pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile

investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței

(cererea estimată, oferta competitivă, etc.).

Apărătorul intimatelor-reclamante

a invocat excepția nulității recursului formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.,

față de neîncadrarea criticilor expuse în motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. precizând că, în opinia sa, criticile din recurs

reprezintă doar o reiterare a celor din apel.

Excepția nulității

recursului este nefondată.

Examinând susținerile

recurentului, Înalta Curte constată că acestea privesc aspecte de nelegalitate,

în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din

Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003, privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, dispozițiile

art. 306 C. proc. civ., nu sunt incidente, deoarece criticile invocate de recurent

pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează

să fie analizate din această perspectivă, existând posibilitatea încadrării criticilor,

conform art. 306 alin. (3) din același cod.

În consecință, excepția

nulității recursului urmează a fi respinsă.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:.

Examinând actele și

lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte,

constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală,

soluționând corect raportul juridic dedus judecății.

Sunt neîntemeiate criticile

recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și

art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea

nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare,

în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, deși se susține

că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010 este de

menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art.

27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce înseamnă că, în mod corect au procedat instanțele

anterioare, soluționând acțiunea reclamanților.

Potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Așadar, în ceea ce privește

prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat,

s-a apreciat de către instanță că această valoare este determinată de prețul cu

care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data

întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor

trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.

Este neîndoielnic că pârâtul

a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele

exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici

ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul

lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată

cu titlu de despăgubire.

Chiar dacă recurentul

susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010,

inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantei, această

situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii,

stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Înalta Curte constată

că, în mod corect instanța de apel a reținut ca fiind aplicabile în speță prevederile

Legii nr. 255/2010, însă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor

de către instanță sunt aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la

care face trimitere în mod expres, chiar Legea nr. 255/2010.

Sub acest aspect, instanța

de apel nu a ignorat raportul dintre legea generală în materia exproprierii (Legea

nr. 33/1994) și cea specială (Legea nr. 255/2010), astfel cum în mod greșit, indirect

susține recurentul-pârât, ci a stabilit corect că aspectele derogatorii se regăsesc

în actul normativ special în ce privește evaluarea despăgubirilor în faza administrativă.

La această concluzie conduce

interpretarea corelată și sistematică a legii din care rezultă procedura de urmat

pentru fiecare din etapele exproprierii.

Astfel, în Capitolul III

referitor la întocmirea documentațiilor cadastrale de către expropriator este reglementată

și modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate la un moment anterior chiar

constituirii comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate.

În acest sens, prin dispozițiile

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010, se stabilește că „înainte de data începerii

activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea

proprietăților imobiliare, membru al A.N.E.V.A.R. din România, va întocmi un raport

de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială,

pe fiecare categorie de folosință, raport care se va întocmi avându-se în vedere

expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici”.

Rezultă că aceste dispoziții

la care face trimitere recurentul-pârât au în vedere o evaluare estimativă realizată

în faza administrativă a exproprierii, în termeni generali și ținându-se seama de

criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate

imobilele și categoria de folosință a bunului, iar nu de caracteristici concrete

care sunt luate în considerare atunci când este vorba de exproprierea unei anume

suprafețe de teren (când evaluarea se realizează, de exemplu, și în funcție de utilități,

servituți, căi de acces, modalitatea de exploatare propriu-zisă).

De aceea, evaluarea proprietăților

imobiliare prin raportare la expertizele notarilor publici, realizată în faza administrativă

a exproprierii, nu se poate aplica și pentru procedura judiciară, în cadrul căreia

instanța de judecată are de analizat, cu referire la un anumit imobil, dacă despăgubirile

reflectă valoarea de circulație a bunului și acoperă inclusiv prejudiciul produs

prin expropriere.

În acest sens, dispozițiile

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 făcând trimitere la art. 21-art. 27 din

Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, nu pot fi înțelese,

cum pretinde recurentul-pârât ca vizând doar aspecte de ordin procedural ale soluționării

acțiunii în despăgubiri.

Față de mențiunea expresă

a normei speciale, care face trimitere la norma generală este evident că la stabilirea

cuantumului despăgubirilor în procedura judiciară trebuie avute în vedere, criteriile

reglementate de art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, vizând prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, precum și daunele aduse proprietarului,

pentru că legiuitorul a înțeles ca în procedura jurisdicțională să nu deroge de

la norma generală.

Așa fiind este corectă

aprecierea instanței de apel conform căreia este incident art. 26 din Legea nr.

33/1994, privitor la criteriile în raport de care trebuie evaluate despăgubirile,

așa încât, sub acest aspect, criticile din recurs nu sunt fondate.

Toate textele invocate

de recurent referitoare la evaluarea din Legea nr. 255/2010 și Normele metodologice

de aplicare a acestei legi se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii,

iar nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță, în caz de contestare a hotărârii

expropriatorului, așa cum în mod corect a statuat și instanța de apel cu privire

la această chestiune.

Instanța de apel

a statuat că se impune acordarea către reclamanți a unei sume mai mari decât cea

stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață

de 7748 mp teren făcându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

în raport de probele administrate.

Finalitatea procedurii

de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile

în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție,

dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de

utilitate publică.

Or, o justă despăgubire

presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat

în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții,

adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

În mod constant s-a statuat

în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în decizii de speță (decizia

civilă nr. 572/2012) că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi

determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul

acestuia; destinația terenului la momentul evaluării; categoria localității; poziționarea

față de localități și căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricții

de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare.

Așa fiind, instanța de

apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine

reclamanților pentru terenul expropriat.

Referirea la dispozițiile

art. 77

1

din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., implică o etapă anterioară

contestării în fața instanței de judecată, astfel încât acestea nu permit

înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.

Este nefondată și

susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece

acest argument nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legale aplicabile,

respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, constatând

că au fost respectate criteriile de acordare a despăgubirilor, Înalta Curte va respinge

recursul declarat de pârât, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, în raport de solicitarea

reprezentantei intimaților-reclamanți, avocat L.S., și de înscrisurile depuse la

dosar recurs, Înalta Curte va dispune obligarea recurentului-pârât la 3.288 RON,

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți K.I.A. și K.I.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimații-reclamanți K.I.A. și K.I.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 147/A din 17 octombrie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât

la 3.288 RON, cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți K.I.A. și K.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.