ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad la data de 22 februarie 2012, reclamantele T.E. și K.E. au chemat în judecată

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., solicitând obligarea acestuia, în calitate

de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 10

octombrie 2011 și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 36.020

euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3602 mp.

În dezvoltarea motivelor

au susținut că, în calitate de proprietare ale terenului situat în P., înscris în

cartea funciară, în suprafață de 6600 mp, au fost înștiințate că pe o suprafață

de 3602 mp, urmează a se construi autostrada Arad-Nădlac, iar ca un echivalent al

parcelei expropriate urmează a li se plăti despăgubiri materiale.

Reclamantele au învederat

că prin diferența existentă între valoarea stabilită după intrarea în vigoare a

Legii nr. 255/2010 și cea stabilită anterior, pentru aceleași terenuri, cu aceeași

categorie de folosință, se creează o discriminare între oamenii aparținând aceleași

localități și care au în proprietate aceleași categorii de terenuri, unele dintre

ele chiar învecinate.

Prin completarea la motivarea

cererii de chemare în judecată, reclamantele au subliniat că, așa cum prevăd chiar

dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010, actualizată, expertizele de evaluare

a terenurilor întocmite în baza H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul de utilitate

publică Autostrada Arad-Nădlac, rămân valabile, cu atât mai mult cu cât niciunde

în cuprinsul hotărârii de modificare a H.G. nr. 416/2010 nu se menționează că noile

sume stabilite ca despăgubiri ar fi fost stabilite printr-o nouă expertiză; ori

chiar dacă s-ar invoca efectuarea unei alte expertiză de evaluare, aceasta nu ar

putea fi luată în considerare deoarece ar presupune că doi experți ai pârâtei să

se contrazică.

Pârâtul a apreciat că

singurul raportul de expertiză concludent în prezenta cauză este cel întocmit de

SC E. SRL prin care s-a stabilit cu exactitate valoarea justă ce trebuie acordată

persoanei expropriate cu titlu de despăgubire.

Prin sentința civilă

nr. 278 din 29 ianuarie 2013 Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă formulată

de reclamantele T.E. și K.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.,

având ca obiect despăgubiri. A fost anulată în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor

din 10 octombrie 2011. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de

5.105 RON cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse restul pretențiilor solicitate.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Din probele administrare

în cauză, respectiv hotărâri de stabilire a despăgubirilor, încheieri carte

funciară, contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare proprietăți imobiliare,

schițe cadastrale, raport de expertiză tehnică judiciară și supliment la expertiză,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin hotărârea de stabilire

a despăgubirilor din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010

s-a dispus exproprierea de la reclamante a suprafeței de 3.602 mp din terenul situat

în localitatea P., județul Arad. Reclamantele au contestat această hotărâre, susținând

că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație

a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor

de expropriere anterioare.

Cererea reclamantelor

este întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, conform

cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de

expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general

de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii,

iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

Stabilirea despăgubirilor

cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii

speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ

general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 3602 mp ar fi de

61.152,77 RON, echivalentul a 13.327,40 euro.

Deși experții au arătat

că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, respectiv metoda

comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode,

în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța apreciază

că suma de 13.327 euro pentru o parcelă de 3.602 mp reprezentând teren agricol situat

în extravilanul unei localități care nu este nici măcar reședință de județ, este

una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.

În totală contradicție

cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012,

luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale

privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea

notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru orașul P. o valoare de 2.000

euro/ha, ceea ce, în echivalent, înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 RON/mp.

Tribunalul, din oficiu,

în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de

concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea

zonei în care se găsește terenul expropriat a comunica instanței o copie a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011-2012, cu obturarea datelor

de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea

cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.

În total a fost depus

la dosar un număr de 19 contracte prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren,

unele mai reduse, de numai 5000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha

sau chiar 6,4 ha de teren arabil.

Dintr-o analiză sumară

a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare

a fost de 1,3 RON/mp; în unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai

reduse, respectiv între 0,6-0,9 RON/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor

terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei din data de 8

mai 2012 emisă de Biroul Notarial Public Asociații „D.”, în zona P. s-au înregistrat,

în situații mai rare, de 2.900-3.000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care

instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative

de circulație a suprafeței de 3.602 mp expropriată de la reclamante pentru construirea

autostrăzii Arad-Nădlac.

Nici contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la 17 mai 2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant,

deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este

cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă

autentificat la data de 17 februarie 2011.

Pe de altă parte, contractul

autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este

relevant față de criteriul stabilit de art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Sintagma de „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv

și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele

de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele

locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială.

În aceste condiții, concluziile

comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor

de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării

lucrării.

În afară de această valoare

de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile

din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora în cuantumul despăgubirilor

cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantelor pentru a-și reîntregi

proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă,

de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată

în domeniul public și care cuprind 5% comision.

Prin urmare, instanța

concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantelor trebuie inclusă

și suma de 243 RON reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a

terenului expropriat.

În schimb, nu se justifică

includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru

un an de zile, întrucât din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă

că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că,

urmare exproprierii, reclamantele nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele

muncii depuse.

Argumentele și susținerile

reclamantelor legat de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor

exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța

a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții

imobiliare din zonă, criteriul legal din art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate

fi înlăturat pe acest considerent.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât reclamanții T.E. și K.E. ,cât și pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R.

Prin decizia civilă

nr. 145/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a

admis

apelul declarat de către reclamantele T.E. și

K.E. împotriva sentinței civile nr. 278 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul

Arad în Dosar nr. 971/108/2012. A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul

că a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamantelor suma

de 61.152,77 RON cu titlu de despăgubiri. A menținut în rest dispozițiile sentinței.

A respins apelul declarat

de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pârâtul să plătească

reclamantelor suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Referitor

la apelul reclamanților T.E. și K.E. Curtea a constatat că e

xproprierea creează în

sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform

art. 44 alin. (3) din Constituție. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede

criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții

ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă

actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este

una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate

potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile

art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Or, în speță, prima instanță

nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit

despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat,

precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit

în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut

ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare

pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care

s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum

prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Or, prima instanță era

obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze

comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.

Pentru aceste considerente,

instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize

de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea

raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni (critici)

cu privire la această lucrare științifică.

Din raportul de expertiză

întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au determinat

valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare,

ajungând la concluzia că această valoare este de 61.152,77 RON.

Referitor la dauna pentru

redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța constată că aceasta este inclusă

în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui

achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru lipsa de acces întrucât reclamanta nu

a probat efectuarea unor cheltuieli pentru construirea unui nou drum de acces.

Aceeași concluzie se impune

și referitor la dauna rezultată din scăderea valorii parcelelor în urma divizării

lotului (din punctul de vedere al exploatării agricole) deoarece nu rezultă din

probele administrate în cauză că acest prejudiciu este cert, sigur ca realizare.

Referitor

la apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., instanța a

constatat că în conformitate

cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate examina

cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanșatoare a căii de atac,

cu excepția vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte, simpla nemulțumire

a părții cu privire la sentința recurată, fără a fi indicate în concret motivele

pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă.

În cauza de față, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei. Prin cererea

de apel, în esență, pârâtul a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere

pentru terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru

estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010 a terenurilor afectate

de construcția autostrăzii pe unitatea administrativ-teritorială P., județul Arad,

întocmit în mai 2011 de SC E. SRL a fost realizat în concordanta cu reglementările

Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri A.N.E.V.A.R., iar

valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii nr. 255/2010

și Legii nr. 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o

valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Curtea a constatat că

susținerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale și

concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe

care și-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i

revine reclamantei pentru terenul expropriat.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Timișoara.

Un prim motiv de recurs

vizează faptul că instanța de apel a stabilit în mod eronat elementele prejudiciului

datorat de stat persoanelor expropriate, în raport de dispozițiile legale incidente,

respectiv ale dispozițiilor art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010,

precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.

Astfel, despăgubirea propusă

și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Ambele componente au

fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite

de către pârâtul Statul Român prin C.N.A.N.D.R. Valoarea la care se vând imobilele

de același fel rezultă din însăși raportul de evaluare întocmit pentru aceste

terenuri și este mai mică decât cea propusă de expropriator spre a fi plătită.

Prețul de piață stabilit

prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul

corect, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de

exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă. Au fost respectate actele normative

emise în vederea exproprierii respectiv H.G. nr. 1480/2009 și H.G. nr. 416/2010,

în cadrul cărora a fost prevăzută și suma globală estimată cu titlu de despăgubire

în valoare de 63.000 RON, sumă rezultată din raportul de expertiză întocmit de către

un expert autorizat A.N.E.V.A.R., suma totală necesară fiind de 80.500 RON.

Raportul a fost întocmit

și cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui

imobil în parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul

la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și contravaloarea prejudiciului

proprietarului prin faptul exproprierii.

Raportul de evaluare pentru

estimarea valorii de despăgubire a fost întocmit conform Legii nr. 255/2010 și reglementărilor

privind Standardele Internaționale de Evaluare. Valoarea de despăgubire a fost

estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 și Legii nr. 33/1994 și conform

standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor

compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite.

Preeminența interesului

general, conform art. 2 alin (1) lit. l) al Legii 554/2004 privind contenciosului

administrativ, este: „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituționala,

garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor”

și determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determină,

totodată, o justă și imediată despăgubire care, în concret, are aptitudinea de a

fi mai însemnată decât valoarea de piață a imobilului.

În fine, un ultim aspect

vizează faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică

a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea

pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile

investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței

(cererea estimată, oferta competitivă, etc.).

Apărătorul intimatelor

a invocat excepția nulității recursului formulat de C.N.A.N.D.R., față de neîncadrarea

criticilor expuse în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304

C. proc. civ. precizând că, în opinia sa, criticile din recurs reprezintă doar o

reiterare a celor din apel.

Excepția nulității

recursului este nefondată.

Examinând susținerile

recurentului, Înalta Curte constată că acestea privesc aspecte de nelegalitate,

în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 5 și art. 11 din

Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea nr. 571/2003, privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, dispozițiile

art. 306 C. proc. civ., nu sunt incidente, deoarece criticile invocate de recurent

pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează

să fie analizate din această perspectivă.

În consecință, excepția

nulității recursului urmează să fie respinsă.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte,

constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este legală,

soluționând în mod judicios litigiul dedus judecății.

Sunt neîntemeiate criticile

recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 și

art. 11 din Legea nr. 255/2010, precum și art. 77

1

din Legea

nr. 571/2003, privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare,

în raport cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, deși se susține

că trebuiau aplicate numai art. 5 și art. 11 din Legea nr. 255/2010, trebuie

menționat că actul normativ indicat face trimitere expresă la art. 21-art.

27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce înseamnă că, în mod corect au procedat instanțele

anterioare, soluționând acțiunea reclamantelor T.E. și K.E., în temeiul

celor două legi la care s-a făcut deja referire.

Potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiza precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Așadar, în ceea ce privește

prima componentă a despăgubirii, respectiv „valoarea reală” a bunului expropriat,

s-a apreciat de către instanță că această valoare este determinată de prețul cu

care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data

întocmirii raportului de evaluare, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor

trebuie avute în vedere inclusiv daunele aduse proprietarului.

Este neîndoielnic că pârâtul

a respectat dispozițiile legale incidente în ceea ce privește etapele

exproprierii, avându-se în vedere H.G. nr. 1480/2009, privind indicatorii tehnico-economici

ai obiectivului de investiții și H.G. nr. 416/2010 privind amplasamentul

lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere și suma globală estimată

cu titlu de despăgubire.

Chiar dacă recurentul

susține că a respectat procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 255/2010,

inclusiv cu privire la evaluarea despăgubirii ce trebuia acordată reclamantei, această

situație nu poate înlătura constatările instanței privind cuantumul despăgubirii,

stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, prin raportare la prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanța de apel

a statuat că se impune acordarea către reclamante a unei sume mai mari decât cea

stabilită de expropriator cu titlu despăgubire pentru terenul în suprafață

de 3602 mp, situat pe raza comunei P., județul Arad, pentru realizarea autostrăzii

Arad-Nădlac, făcându-se astfel aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

în raport de probele administrate.

Finalitatea procedurii

de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile

în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție,

dar și de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de

utilitate publică.

Or, o justă despăgubire

presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat

în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții,

adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.

În mod constant s-a statuat

în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în decizii de speță (decizia

civilă nr. 572/2012) că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi

determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la: amplasamentul

acestuia; destinația terenului la momentul evaluării; categoria localității; poziționarea

față de localități și căile de acces; echiparea tehnică edilitară a zonei; restricții

de folosire, iar nu de perspectiva unei dezvoltări viitoare. Așa fiind, instanța

de apel a respectat criteriile legale privind stabilirea despăgubirii ce se cuvine

reclamantelor pentru terenul expropriat.

Referirea la dispozițiile

art. 77

1

din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., implică o etapă anterioară

contestării în fața instanței de judecată, astfel încât acestea nu permit

înlăturarea constatărilor efectuate în faza judiciară privind cuantumul despăgubirii.

Este nefondată și

susținerea că interesul general, așa cum este definit în art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, primează în raport cu interesul particular, deoarece

acest argument nu poate merge până la încălcarea dispozițiilor legal aplicabile,

respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează

să respingă recursul ca nefondat.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., urmează să oblige pe recurent la plata sumei de 1.988 RON

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat 1.200 RON și cheltuieli

de transport 788 RON, către intimatele-reclamantele T.E. și K.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului, invocată de intimatele-reclamante T.E. și K.E.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 145/A din 17 octombrie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât

la plata sumei de 1.988 RON, cheltuieli de judecată către intimatele-reclamantele

T.E. și K.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.