ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4502/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 3/F/CC din 30 ianuarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea formulată

de reclamanții T.I. și L.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentată prin președinte; a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins acțiunea formulată de reclamanții

T.I. și L.M., în contradictoriu cu pârâta D.D., Președinte al Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca instituție de

drept public, este esențial diferită față de conducătorul acesteia în ceea ce

privește patrimoniul amândurora și că doar patrimoniul personal al

conducătorului autorității publice poate fi afectat atunci când se examinează

necesitatea aplicării sancțiunii amenzii cominatorii.

Instanța

de fond a apreciat că un petit îndreptat în abstract împotriva "persoanei

obligate", ori chiar a "conducătorului autorității publice", ar

trebui respins ca inadmisibil.

Astfel,

cum reclamanții au chemat în judecată pe lângă funcționarul având o anume

competență și persoana de drept public prin reprezentantul legal al acesteia,

instanța a respins ca inadmisibilă cererea întemeiată pe art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În

considerentele hotărârii atacate s-a reținut că neexecutarea Sentinței civile

nr. 43/F/3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr.

420/64/2008 și rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5661/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în Dosar nr. 420/64/2008 în termenul de 30 zile instituit

de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se datorează unor motive obiective

învederate instanței prin întâmpinarea depusă, astfel că pârâta de ordin 2 nu

este culpabilă de neexecutarea obligației de-a se emite decizia reprezentând

titlu de despăgubire, aceasta urmând procedura reglementată expres în Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, respectiv aprobarea raportului de evaluare întocmit

în Dosar nr. 33657/CC în vedere aprobării emiterii deciziei.

Instanța

de fond a apreciat că nu se susține excepția lipsei calității procesuale pasive

a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât

subiectul de drept obligat la plata amenzii nu este o persoană juridică de

drept public, care utilizează fonduri publice, în încercarea de-a face eficace

demersul reclamantului, textul legal fiind lipsit de esența sa, rațiunea

constând în caracterul cominatoriu al amenzii ce determină ca persoană privată

să suporte această amendă din patrimoniul său propriu.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții T.I. și L.M., fără a preciza

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Examinând

cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul

este nul.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Cererea

de recurs formulată de reclamanții T.I. și L.M. la data de 2 februarie 2012 nu

cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit

acestor dispoziții: "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității (...) c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat".

Astfel,

din actele și lucrările dosarului rezultă că hotărârea recurată a fost

comunicată reclamanților la data 14 martie 2012, dar motivele de recurs nu au

fost depuse la dosarul cauzei nici până la data de 1 noiembrie 2012.

Potrivit

art. 301 C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare,

dacă legea nu dispune altfel."

De

asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. "recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepția cazurilor

în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de

ordine publică.

Or,

în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din

oficiu de către instanță.

Astfel

fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

306 alin. (1) și ale art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în

raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de

nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata

nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de T.I. și L.M. împotriva Sentinței nr. 3/F/CC din 30

ianuarie 2012 a Curții de Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV