ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5661/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5661/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții

T.I. și L.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea acestora să emită titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub

nr. 492/2001, situat în mun. Bârlad, jud. Vaslui.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă

de Primarul mun. Bârlad, s-a propus să li se acorde despăgubiri, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în mun. Bârlad, format din construcție

cu destinație de locuință, precum și teren în suprafață de 1.675 m.p., construcție

în prezent demolată, pe care a fost edificată un bloc de locuințe.

Reclamanții au învederat

că dispoziția emisă are la bază sentința civilă nr. 705/C din 30 august 2005 a Tribunalului

Brașov, secția comercială și contencios administrativ, menținută prin decizia

nr. 249/R din 08 noiembrie 2005 în ceea ce privește dispoziția instanței privind

obligarea Primăriei Bârlad la soluționarea cererii de despăgubire formulată de către

reclamanți.

Inițial reclamanții au

solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

să soluționeze cu prioritate dosarul de despăgubiri nr. 33657/CC și să comunice

lista de priorități conform deciziei pârâtei nr. 2/2006.

Ulterior, reclamanții

au precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire și obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată, succesiv emiterii titlului

de despăgubire, precizând că niciodată nu s-a pus problema restituirii în natură

a imobilului, pentru că pe terenul respectiv a fost edificat un bloc de locuințe,

cu lucrările de sistematizare aferente.

Prin întâmpinările formulate

în cauză, pârâtele au invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 2532

din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, ce a fost soluționată prin

decizia civilă nr. 589/R din 25 septembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială și contencios administrativ, în sensul respingerii ei.

Pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția prematurității emiterii titlului

de plată, care, de asemenea, a fost respinsă pe parcursul judecății.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat și excepția lipsei de obiect a acțiunii,

susținând că a fost examinat dosarul de despăgubire al reclamanților, însă a fost

retrimis Primăriei Bârlad pentru completare, inclusiv sub aspectul stabiliri cotelor

în care să se acorde despăgubiri reclamanților. Pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii.

apel

Prin sentința nr. 43/F

din 03 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii reclamanților, invocată de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată și a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții T.I. și L.M. în contradictoriu cu pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin aceeași sentință,

a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților, pentru imobilul expropriat

prin decretul de expropriere nr. 101/1987, corespunzător cotelor succesorale ale

reclamanților și în conformitate cu raportul de evaluare întocmit potrivit prevederilor

art. 16 alin. (5) și (6) din Titlul VII privind regimul stabilirii și a plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, republicată;

a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită,

succesiv emiterii titlului de despăgubire, titlul de plată pentru despăgubirile

cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat identificat la alineatul precedent,

a respins celelalte pretenții ale reclamanților și a obligat pârâtele să plătească

în solidar reclamanților suma de 2.141 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

de drept care au format convingerea instanței de apel

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 589/R/2009 a

fost stabilită irevocabil legalitatea dispoziției nr. 2532/2006 a Primarului mun.

Bârlad, așadar acțiunea reclamanților are obiect, și anume obligarea celor două

pârâte la îndeplinirea atribuțiilor ce le-au fost stabilite prin legile privind

restituirea proprietăților și acordarea despăgubirilor corelative imobilelor preluate

abuziv de către stat.

Referitor la cererea formulată

de pârâte privind chemarea în garanție a Primarului mun. Bârlad, de asemenea, a

reținut că nu este întemeiată, având în vedere că nici Primăria și nici Primarul

nu mai au nicio atribuție legală în soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor

pentru reclamanți, aceste obligații intrând sub autoritate de lucru judecat, prin

prisma hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză. De altfel, Primăria mun. Bârlad

și-a îndeplinit toate obligațiile legale în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001

și a Legii nr. 247/2005, celelalte oblihgații revenind pârâtelor din prezenta cauză.

În privința excepției

de nelegalitate a dispoziției nr. 2532/2006, prima instanță a reținut că aceasta

a fost soluționată prin decizia civilă nr. 589/R/2009 a Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acesteia.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să

li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. Bârlad, județul Vaslui,

iar prin dispoziția nr. 2532/2006 Primăria mun. Bârlad a propus acordarea respectivelor

măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și înregistrat sub nr. 3365/CC.

Prima instanță a constatat

că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii

lui prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competență

în materie, emițând dispoziția în data de 28 septembrie 2006.

Pentru că între data depunerii

cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani,

fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea

procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative

este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, judecătorul

fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtelor este de natură a încălca

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare

a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul

de proprietate al acestora.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

4.1. Recursul pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

În privința excepției

prematurității emiterii titlului de plată, recurenta a susținut că prima instanță

în mod greșit a respins această excepție, întrucât față de prevederile Legii

nr. 247/2005 aceste titluri se emit de autoritate prin Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar, în termen de 15 zile de la existența disponibilităților

financiare și în ordinea înregistrării cererii de opțiune a persoanelor îndreptățite

să primească despăgubiri.

În speță, nu se poate

reține un refuz al autorității în privința emiterii titlului de plată în favoarea

reclamanților, pentru că aceștia nu sunt titularii unei decizii reprezentând titlul

de despăgubire emis de Comisie și nu au formulat o cerere de opțiune privind valorificarea

titlului de despăgubire, conform legii.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă

a arătat că în mod greșit a fost obligată autoritatea la emiterea titlului de plată

pentru reclamanți, în condițiile în care dispozițiile legale în vigoare prevăd că

plata desapăgubirilor în numerar și implicit a emiterii titlului de plată să se

facă numai pentru suma de 500.000 RON, peste această sumă acordându-se acțiuni la

Fondul Proprietatea.

Or, în speță nu se cunoaște

valoarea imobilului solicitată de reclamanți, astfel că în mod netemeinic a obligat

instanța de fond autoritatea la emiterea unui titlu de plată în baza titlului de

despăgubire ce se va emite de comisie ca urmare a efectuării unui raport de evaluare.

Referitor la obligarea

la plata cheltuielilor de judecată, a susținut că pretențiile de emitere a titlului

de plată sunt prematur formulate, pentru că reclamanții nu sunt titularii unei decizii

reprezentând titlul de despăgubire și nu au formulat o cerere de opțiune privind

valorificarea acestui titlu. În subsidiar, a solicitat aplicarea prevederilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

4.2. Recursul pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a susținut că

în mod greșit prima instanță a reținut că s-a tergiversat soluționarea dosarului

de despăgubiri al reclamanților, înrucât soluționarea acestor dosare se face în

virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită.

Totodată, a arătat că

dosarul reclamanților a fost analizat sub aspectul verificării legalității respingerii

cererii de restituire, constatându-se că lipsesc o serie de înscrisuri. Astfel,

reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma celor care dețineau

în coproprietate imobilul la momentul preluării abuzive, astfel că aceștia nu pot

beneficia de cotele tuturor celor care erau coproprietari la acel moment, pentru

că nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a Primarului mun. Bârlad, a susținut că în mod greșit a fost

respinsă de către prima instanță, pentru că această entitate avea obligația de a

transmite dosarul de despăgubiri către autoritatea pârâtă complet, or, dosarul a

fost completat cu documente pe parcursul judecății, caz în care nu și-a îndeplinit

obligațiile prevăzute de lege.

Sub aspectul obligării

Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului

rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat

o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului

de despăgubire al reclamanților.

În concret, criticile

recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a

ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu a ținut cont că urmare problemelor constatate

de autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, acesta a fost retrimis entității

învestite cu soluționarea notificării, în vederea completării cu înscrisuri și reanalizării

acestuia, astfel că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei, fără a se

avea în vedere aspectele obiective și procedura complexă privind dosarul de despăgubire.

Referitor la obligarea

la plata cheltuieilor de judecată, a susținut că emiterea titlului de despăgubire

se face numai după parcurgerea etapelor reglementate de legiuitor în stabilirea

cuantumului măsurilor reparatorii rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, iar

cu privire la ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubiri, aceasta se face

cu respectara ordinii stabilite prin decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.

În a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

motivelor de recurs invocate

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursurile nu sunt fondate.

Intimații-reclamanți au

supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat mun. Bârlad, județul Vaslui,

și titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat,

calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri fiindu-le recunoscută prin dispoziția

nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, prin care a fost

soluționată notificarea înregistrată sub nr. 492/2001.

1.1. Cu privire la recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Instanța de control judiciar

apreciază că nu pot fi primite criticile referitoare la excepția prematurității

emiterii titlului de plată, având în vedere că în dreptul procesual civil, interesul

este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl urmărește o parte pentru

a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Una din condițiile imperative

pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru ca acțiunea să poată fi primită

este aceea de a fi născut și actual, să justifice o încălcare a dreptului de către

cel pe care îl cheamă în judecată, tocmai pentru restabilirea situației de drept

încălcate.

Or, recurenta motivează

excepția prematurității prin aceea că dosarul reclamanților privind acordarea despăgubirilor

nu ar fi parcurs încă toate etapele preliminare emiterii dispoziției privind acordarea

titlurilor de despăgubire și că acest dosar trebuie să urmeze o ordine aplicabilă

tuturor dosarelor de acest fel, aspecte ce nu au nicio legătură cu condițiile interesului

în promovarea de către reclamanți a prezentei acțiuni, interesul acestora născându-se

și devenind actual din momentul emiterii dispoziției privind recunoașterea dreptului

reclamanților la măsuri reparatorii.

Referitor la criticile

privind emiterea titlului de plată, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi primite,

întrucât respectarea ordinei de înregistrare a cererii de opțiune și a prevederilor

referitoare la emiterea titlurilor de plată în termen de 15 zile de la data existenței

disponibilităților bănești ar prelungi excesiv procedura administrativă ce a debutat

în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Faptul că dosarele se înregistrează în ordinea înregistrării nu înseamnă că autoritățile

nu trebuie să se asigure că respectă un termen rezonabil.

Or, luând în considerare

intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza

legislației interne, intimații-reclamanți sunt ținuți să mai aștepte până la finalizarea

procedurii, fiind condiționați și de existența disponibilităților bănești, se ajunge

la o durată foarte mare a procedurii, ceea ce în mod evident nu poate fi considerată

o procedură rezonabilă, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Într-adevăr dispozițiile

speciale din Titlu VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate ce nu mai pot fi

restituite în natură.

Cum însă pentru emiterea

titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta-pârâtă

se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile

de la data existenței disponibilităților bănești.

Instanța de apel a reținut,

însă, în mod just că dreptul de creanță pe care îl au intimații-reclamanți împotriva

statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, iar limitările și condiționările impuse de reglementările

naționale nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol.

În acest context, invocarea

de către instanța de fond a hotărârilor pronunțate de C.E.D.O. în cauzele Brumărescu,

Străin și alții împotriva României și Păduraru împotriva României este pertinentă,

în considerente explicându-se detaliat rațiunile pentru care această jurisprudență

a fost citată.

Soluția fondului sub aspectul

emiterii titlului de plată, se impune a fi păstrată și în virtutea principiului

subsidiarității în materia protecției universale a drepturilor omului, instanța

de judecată având prerogativa de a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează

intimații-reclamanți.

În ceea ce privește critica

rerferitoare la lipsa de temei a hotărârii recurate sub aspectul obligației de plată

a cheltuielilor de judecată, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât recurenta

este în culpă procesuală. Or, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., „partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile

de judecată”.

1.2. Cu privire la recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Instanța de control judiciar

constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte în justificarea refuzului

său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită.

Reclamanții au început

procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea

formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 3365/CC la Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Demersul recurentei-pârâte

de a retrimite Primăriei mun. Bârlad dosarul și documentația ce a stat la baza soluționării

notificării reclamanților echivalează practic cu o dezînvestire a Comisiei de la

soluționarea dosarului de despăgubire, nelegală în condițiile în care Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 și normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de

posibilitate.

Susținerile recurentei-pârâte

privind viciile dispoziției în litigiu și solicitările adresate Primăriei mun. Bârlad,

exced atribuțiilor conferite acestei autorități, care, de altfel, nici nu sunt probate,

întregul demers având astfel aparența unui act îndeplinit exclusiv pro causa.

Instanța de control judiciar

reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din

Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară

având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca

o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura

judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării

hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care

din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri

s-a emis decizia solicitată.

Nu este fondată nici critica

recurentei referitoare la greșita soluționare de către prima instanță a cererii

de chemare în garanție a Primăriei mun. Bârlad, ca organ emitent al dispoziției

de despăgubiri, întrucât această autoritate publică nu are competențe în această

etapă administrativă.

În ceea ce privește critica

rerferitoare la lipsa de temei a hotărârii recurate sub aspectul obligației de plată

a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, pentru considerentele arătate la

pct. 1.1 din decizie.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile

ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 43/F din 03 martie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.