ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5661/2010

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții T.I. și L.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora să emită titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 492/2001, situat în mun. Bârlad, jud. Vaslui. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, s-a propus să li se acorde despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în mun. Bârlad, format din construcție cu destinație de locuință, precum și teren în suprafață de 1.675 m.p., construcție în prezent demolată, pe care a fost edificată un bloc de locuințe. Reclamanții au învederat că dispoziția emisă are la bază sentința civilă nr. 705/C din 30 august 2005 a Tribunalului Brașov, secția comercială și contencios administrativ, menținută prin decizia nr. 249/R din 08 noiembrie 2005 în ceea ce privește dispoziția instanței privind obligarea Primăriei Bârlad la soluționarea cererii de despăgubire formulată de către reclamanți. Inițial reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să soluționeze cu prioritate dosarul de despăgubiri nr. 33657/CC și să comunice lista de priorități conform deciziei pârâtei nr. 2/2006. Ulterior, reclamanții au precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată, succesiv emiterii titlului de despăgubire, precizând că niciodată nu s-a pus problema restituirii în natură a imobilului, pentru că pe terenul respectiv a fost edificat un bloc de locuințe, cu lucrările de sistematizare aferente. Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtele au invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, ce a fost soluționată prin decizia civilă nr. 589/R din 25 septembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și contencios administrativ, în sensul respingerii ei. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția prematurității emiterii titlului de plată, care, de asemenea, a fost respinsă pe parcursul judecății. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat și excepția lipsei de obiect a acțiunii, susținând că a fost examinat dosarul de despăgubire al reclamanților, însă a fost retrimis Primăriei Bârlad pentru completare, inclusiv sub aspectul stabiliri cotelor în care să se acorde despăgubiri reclamanților. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 43/F din 03 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii reclamanților, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T.I. și L.M. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin aceeași sentință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților, pentru imobilul expropriat prin decretul de expropriere nr. 101/1987, corespunzător cotelor succesorale ale reclamanților și în conformitate cu raportul de evaluare întocmit potrivit prevederilor art. 16 alin. (5) și (6) din Titlul VII privind regimul stabilirii și a plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, republicată; a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită, succesiv emiterii titlului de despăgubire, titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat identificat la alineatul precedent, a respins celelalte pretenții ale reclamanților și a obligat pârâtele să plătească în solidar reclamanților suma de 2.141 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 589/R/2009 a fost stabilită irevocabil legalitatea dispoziției nr. 2532/2006 a Primarului mun. Bârlad, așadar acțiunea reclamanților are obiect, și anume obligarea celor două pârâte la îndeplinirea atribuțiilor ce le-au fost stabilite prin legile privind restituirea proprietăților și acordarea despăgubirilor corelative imobilelor preluate abuziv de către stat. Referitor la cererea formulată de pârâte privind chemarea în garanție a Primarului mun. Bârlad, de asemenea, a reținut că nu este întemeiată, având în vedere că nici Primăria și nici Primarul nu mai au nicio atribuție legală în soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru reclamanți, aceste obligații intrând sub autoritate de lucru judecat, prin prisma hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză. De altfel, Primăria mun. Bârlad și-a îndeplinit toate obligațiile legale în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, celelalte oblihgații revenind pârâtelor din prezenta cauză. În privința excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 2532/2006, prima instanță a reținut că aceasta a fost soluționată prin decizia civilă nr. 589/R/2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acesteia. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. Bârlad, județul Vaslui, iar prin dispoziția nr. 2532/2006 Primăria mun. Bârlad a propus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 3365/CC. Prima instanță a constatat că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii lui prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competență în materie, emițând dispoziția în data de 28 septembrie 2006. Pentru că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. În consecință, judecătorul fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtelor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.

Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Recursul pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților În privința excepției prematurității emiterii titlului de plată, recurenta a susținut că prima instanță în mod greșit a respins această excepție, întrucât față de prevederile Legii nr. 247/2005 aceste titluri se emit de autoritate prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare și în ordinea înregistrării cererii de opțiune a persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri. În speță, nu se poate reține un refuz al autorității în privința emiterii titlului de plată în favoarea reclamanților, pentru că aceștia nu sunt titularii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire emis de Comisie și nu au formulat o cerere de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire, conform legii. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit a fost obligată autoritatea la emiterea titlului de plată pentru reclamanți, în condițiile în care dispozițiile legale în vigoare prevăd că plata desapăgubirilor în numerar și implicit a emiterii titlului de plată să se facă numai pentru suma de 500.000 RON, peste această sumă acordându-se acțiuni la Fondul Proprietatea. Or, în speță nu se cunoaște valoarea imobilului solicitată de reclamanți, astfel că în mod netemeinic a obligat instanța de fond autoritatea la emiterea unui titlu de plată în baza titlului de despăgubire ce se va emite de comisie ca urmare a efectuării unui raport de evaluare. Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a susținut că pretențiile de emitere a titlului de plată sunt prematur formulate, pentru că reclamanții nu sunt titularii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire și nu au formulat o cerere de opțiune privind valorificarea acestui titlu. În subsidiar, a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 4.2. Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că s-a tergiversat soluționarea dosarului de despăgubiri al reclamanților, înrucât soluționarea acestor dosare se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Totodată, a arătat că dosarul reclamanților a fost analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire, constatându-se că lipsesc o serie de înscrisuri. Astfel, reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma celor care dețineau în coproprietate imobilul la momentul preluării abuzive, astfel că aceștia nu pot beneficia de cotele tuturor celor care erau coproprietari la acel moment, pentru că nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil. Cu privire la cererea de chemare în garanție a Primarului mun. Bârlad, a susținut că în mod greșit a fost respinsă de către prima instanță, pentru că această entitate avea obligația de a transmite dosarul de despăgubiri către autoritatea pârâtă complet, or, dosarul a fost completat cu documente pe parcursul judecății, caz în care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege. Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamanților. În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu a ținut cont că urmare problemelor constatate de autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, acesta a fost retrimis entității învestite cu soluționarea notificării, în vederea completării cu înscrisuri și reanalizării acestuia, astfel că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei, fără a se avea în vedere aspectele obiective și procedura complexă privind dosarul de despăgubire. Referitor la obligarea la plata cheltuieilor de judecată, a susținut că emiterea titlului de despăgubire se face numai după parcurgerea etapelor reglementate de legiuitor în stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, iar cu privire la ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubiri, aceasta se face cu respectara ordinii stabilite prin decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale. În a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Apărarea intimaților-reclamanți Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursurile nu sunt fondate. Intimații-reclamanți au supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat mun. Bârlad, județul Vaslui, și titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri fiindu-le recunoscută prin dispoziția nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 492/2001. 1.1. Cu privire la recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Instanța de control judiciar apreciază că nu pot fi primite criticile referitoare la excepția prematurității emiterii titlului de plată, având în vedere că în dreptul procesual civil, interesul este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl urmărește o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Una din condițiile imperative pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru ca acțiunea să poată fi primită este aceea de a fi născut și actual, să justifice o încălcare a dreptului de către cel pe care îl cheamă în judecată, tocmai pentru restabilirea situației de drept încălcate. Or, recurenta motivează excepția prematurității prin aceea că dosarul reclamanților privind acordarea despăgubirilor nu ar fi parcurs încă toate etapele preliminare emiterii dispoziției privind acordarea titlurilor de despăgubire și că acest dosar trebuie să urmeze o ordine aplicabilă tuturor dosarelor de acest fel, aspecte ce nu au nicio legătură cu condițiile interesului în promovarea de către reclamanți a prezentei acțiuni, interesul acestora născându-se și devenind actual din momentul emiterii dispoziției privind recunoașterea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii. Referitor la criticile privind emiterea titlului de plată, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi primite, întrucât respectarea ordinei de înregistrare a cererii de opțiune și a prevederilor referitoare la emiterea titlurilor de plată în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești ar prelungi excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Faptul că dosarele se înregistrează în ordinea înregistrării nu înseamnă că autoritățile nu trebuie să se asigure că respectă un termen rezonabil. Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației interne, intimații-reclamanți sunt ținuți să mai aștepte până la finalizarea procedurii, fiind condiționați și de existența disponibilităților bănești, se ajunge la o durată foarte mare a procedurii, ceea ce în mod evident nu poate fi considerată o procedură rezonabilă, cum în mod corect a apreciat instanța de fond. Într-adevăr dispozițiile speciale din Titlu VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate ce nu mai pot fi restituite în natură. Cum însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta-pârâtă se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești. Instanța de apel a reținut, însă, în mod just că dreptul de creanță pe care îl au intimații-reclamanți împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar limitările și condiționările impuse de reglementările naționale nu sunt compatibile cu protecția proprietății asigurată de protocol. În acest context, invocarea de către instanța de fond a hotărârilor pronunțate de C.E.D.O. în cauzele Brumărescu, Străin și alții împotriva României și Păduraru împotriva României este pertinentă, în considerente explicându-se detaliat rațiunile pentru care această jurisprudență a fost citată. Soluția fondului sub aspectul emiterii titlului de plată, se impune a fi păstrată și în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției universale a drepturilor omului, instanța de judecată având prerogativa de a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează intimații-reclamanți. În ceea ce privește critica rerferitoare la lipsa de temei a hotărârii recurate sub aspectul obligației de plată a cheltuielilor de judecată, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât recurenta este în culpă procesuală. Or, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. 1.2. Cu privire la recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită. Reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 3365/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Demersul recurentei-pârâte de a retrimite Primăriei mun. Bârlad dosarul și documentația ce a stat la baza soluționării notificării reclamanților echivalează practic cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire, nelegală în condițiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate. Susținerile recurentei-pârâte privind viciile dispoziției în litigiu și solicitările adresate Primăriei mun. Bârlad, exced atribuțiilor conferite acestei autorități, care, de altfel, nici nu sunt probate, întregul demers având astfel aparența unui act îndeplinit exclusiv pro causa. Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. Nu este fondată nici critica recurentei referitoare la greșita soluționare de către prima instanță a cererii de chemare în garanție a Primăriei mun. Bârlad, ca organ emitent al dispoziției de despăgubiri, întrucât această autoritate publică nu are competențe în această etapă administrativă. În ceea ce privește critica rerferitoare la lipsa de temei a hotărârii recurate sub aspectul obligației de plată a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, pentru considerentele arătate la pct. 1.1 din decizie. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.