ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3647/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul A.A., în contradictoriu cu Președintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea acestora la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 26 martie 2012 până la data punerii efective în executare a Sentinței nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul 470/44/2011 al Curții de Apel Galați, sentință definitivă și irevocabilă, precum și obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26 martie 2012 până la data punerii efective în executare a Sentinței nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul 470/44/2011 al Curții de Apel Galați, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Sentința nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul 470/44/2011 al Curții de Apel Galați, rămasă irevocabilă, a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască reclamantului dreptul la despăgubiri, să transmită dosarul aferent acestora spre evaluare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile legale ce stabilesc termene în acest sens.

Sentința menționată anterior a rămas irevocabilă la data de 24 februarie 2012, iar punerea în executare, respectiv transmiterea Dosarului de despăgubire nr. 38870/CC spre evaluare societății sau evaluatorilor acreditați era imperios necesar să se facă în termen de 30 de zile de la data de 24 februarie 2012. Prin Sentința civilă nr. 11 din 26 iunie 2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin O.U.G. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of.

nr. 169 din 15 martie 2012, s-a prevăzut că, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 . Întrucât dosarul de despăgubire a fost restituit prin Adresa 38870/CC din 18 martie 2011 și nu a fost retransmis de către Primăria Orașului Panciu s-a constatat că în mod obiectiv pârâta s-a aflat în imposibilitate de a da curs notificării înregistrată sub nr. 10990 din 1 martie 2012, prin care reclamantul a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătorești.

Mai mult, pârâta se afla încă în interiorul termenului de 30 de zile în care era obligată să pună în executare hotărârea definitivă și irevocabilă. Curtea de Apel a apreciat ca fiind neîntemeiat este și capătul de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile privind răspunderea patrimonială. Împotriva hotărâri instanței de fond reclamantul A.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că motivarea hotărârilor judecătorești constituie una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții de la Strasbourg, care reflectă un principiu legat de buna funcționare a justiției, deciziile judiciare trebuie să indice în mod clar și suficient motivele pe care se bazează. Întinderea acestei obligații poate varia potrivit cu natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei cauze. În plus, trebuie să se țină seama mai ales de diversitatea argumentelor părților. Chestiunea de a ști dacă o instanță și-a îndeplinit sau nu obligația de a-și motiva hotărârea, obligație ce rezultă din art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului se analizează numai în lumina circumstanțelor cauzei. Recurentul consideră că în cauza dedusă judecății trebuie observat că motivele pe care se sprijină sentința recurată sunt contradictorii și străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nemotivarea acestei hotărâri judecătorești.

Cu toate acestea, instanța de fond în loc să verifice dacă sentința a fost sau nu pusă în executare, adică dacă această autoritate publică a trimis sau nu la evaluare dosarul de despăgubire în termenul prevăzut de lege, aceasta a procedat la a analiza și a reține în motivarea soluției de respingere ca nefondată a acțiunii alte aspecte ce priveau etapa transmiterii și înregistrării dosarului, etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, unde s-a constatat că nu există înscrisuri care să descrie imobilele construcții pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii.

Astfel, Hotărârea nr. 211 din 30 iunie 2011, pronunțată în Dosar nr. 470/44/2011 de Curtea de Apel Galați, irevocabilă la data de 24 februarie 2012, trebuia pusă în executare, respectiv transmiterea Dosarului de despăgubire nr. 38870/CC spre evaluare societății sau evaluatorilor acreditați, în cel mult 30 de zile de la data de 24 februarie 2012. Cu toate acestea, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu concursul nemijlocit al membrilor acesteia, a refuzat în mod nejustificat și nelegal punerea în executare a unei hotărâri irevocabile. De asemenea, recurentul mai precizează că nu se poate reține nici ipoteza conform căreia imposibilitatea obiectivă de punere în executare a hotărârii judecătorești irevocabile s-ar datora faptului că în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 operează prevederile O.U.G.

nr. 4/2012 prin care s-a suspendat procedura de acordare de despăgubiri pentru o perioadă de o lună. Reiese în mod indubitabil faptul că pârâta nu avea de gând să pună în executare hotărârea, deoarece de la data de 10 martie 2012 până la data de 7 mai 2012, ba mai mult până în prezent nu a făcut nici un demers, așa cum dispunea hotărârea judecătorească și legislația în vigoare. Recurentul mai susține că trebuie avut în vedere și faptul că în data de 9 martie 2012 a avut loc o ședință de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ședință în care membrii acestei autorități publice aveau posibilitatea să ia măsuri și să dispună punerea în executare a hotărârii. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 25 din același act normativ rezultă că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres și limitativ prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acest text de lege instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să fie executată o obligație de a face, personală (intuitu personae), a administrației publice.

Deci, pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie, să îndeplinească cumulativ două condiții: să aibă competența de a executa personal hotărârea, judecătorească irevocabilă și să fie vorba de o persoană fizică privată. Or, pârâta instituție de drept public este diferită față de conducătorul acesteia în ceea ce privește patrimoniul amândurora. În momentul de față este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

În acest sens, a fost adoptată O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Prin Legea nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 și O.U.G. nr. 62/2010, termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013. În contextul în care trimiterea la evaluare și emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat.

Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza - pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor. Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.

Prin urmare, apreciind că soluția instanței este legală și temeinică, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.A. împotriva Sentinței civile nr. 11 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM