ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3647/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A.A., în

contradictoriu cu Președintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, obligarea acestora la plata unei amenzi în cuantum de

20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 26

martie 2012 până la data punerii efective în executare a Sentinței nr. 211 din

30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul 470/44/2011 al Curții de Apel Galați,

sentință definitivă și irevocabilă, precum și obligarea la plata de despăgubiri

în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26

martie 2012 până la data punerii efective în executare a Sentinței nr. 211 din

30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul 470/44/2011 al Curții de Apel Galați, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prin Sentința nr. 211 din 30 iunie 2011 pronunțată în

Dosarul 470/44/2011 al Curții de Apel Galați, rămasă irevocabilă, a fost

obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să recunoască

reclamantului dreptul la despăgubiri, să transmită dosarul aferent acestora

spre evaluare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în

conformitate cu dispozițiile legale ce stabilesc termene în acest sens.

Sentința menționată

anterior a rămas irevocabilă la data de 24 februarie 2012, iar punerea în

executare, respectiv transmiterea Dosarului de despăgubire nr. 38870/CC spre

evaluare societății sau evaluatorilor acreditați era imperios necesar să se

facă în termen de 30 de zile de la data de 24 februarie 2012.

Prin Sentința civilă

nr. 11 din 26 iunie 2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A.A., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că prin O.U.G. 4/2012 privind unele

măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării

unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

publicată în M. Of. nr. 169 din 15 martie 2012, s-a prevăzut că, la data

intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă

de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 .

Întrucât dosarul de

despăgubire a fost restituit prin Adresa 38870/CC din 18 martie 2011 și nu a

fost retransmis de către Primăria Orașului Panciu s-a constatat că în mod

obiectiv pârâta s-a aflat în imposibilitate de a da curs notificării înregistrată

sub nr. 10990 din 1 martie 2012, prin care reclamantul a solicitat punerea în

executare a hotărârii judecătorești. Mai mult, pârâta se afla încă în

interiorul termenului de 30 de zile în care era obligată să pună în executare

hotărârea definitivă și irevocabilă.

Curtea de Apel a

apreciat ca fiind neîntemeiat este și capătul de cerere privind obligarea la

plata de despăgubiri în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere

întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile privind răspunderea

patrimonială.

Împotriva hotărâri

instanței de fond reclamantul A.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că motivarea hotărârilor judecătorești constituie una

dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit jurisprudenței

constante a Curții de la Strasbourg, care reflectă un principiu legat de buna

funcționare a justiției, deciziile judiciare trebuie să indice în mod clar și

suficient motivele pe care se bazează. Întinderea acestei obligații poate varia

potrivit cu natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina

circumstanțelor fiecărei cauze. În plus, trebuie să se țină seama mai ales de

diversitatea argumentelor părților.

Chestiunea de a ști

dacă o instanță și-a îndeplinit sau nu obligația de a-și motiva hotărârea,

obligație ce rezultă din art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului se

analizează numai în lumina circumstanțelor cauzei.

Recurentul consideră

că în cauza dedusă judecății trebuie observat că motivele pe care se sprijină

sentința recurată sunt contradictorii și străine de natura pricinii, ceea ce

echivalează cu nemotivarea acestei hotărâri judecătorești.

Cu toate acestea,

instanța de fond în loc să verifice dacă sentința a fost sau nu pusă în

executare, adică dacă această autoritate publică a trimis sau nu la evaluare

dosarul de despăgubire în termenul prevăzut de lege, aceasta a procedat la a

analiza și a reține în motivarea soluției de respingere ca nefondată a acțiunii

alte aspecte ce priveau etapa transmiterii și înregistrării dosarului, etapa

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, unde s-a

constatat că nu există înscrisuri care să descrie imobilele construcții pentru

care s-au solicitat măsuri reparatorii.

Astfel, Hotărârea nr.

211 din 30 iunie 2011, pronunțată în Dosar nr. 470/44/2011 de Curtea de Apel

Galați, irevocabilă la data de 24 februarie 2012, trebuia pusă în executare,

respectiv transmiterea Dosarului de despăgubire nr. 38870/CC spre evaluare

societății sau evaluatorilor acreditați, în cel mult 30 de zile de la data de

24 februarie 2012.

Cu toate acestea,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu concursul nemijlocit al

membrilor acesteia, a refuzat în mod nejustificat și nelegal punerea în

executare a unei hotărâri irevocabile.

De asemenea,

recurentul mai precizează că nu se poate reține nici ipoteza conform căreia

imposibilitatea obiectivă de punere în executare a hotărârii judecătorești

irevocabile s-ar datora faptului că în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 operează prevederile O.U.G. nr. 4/2012 prin care s-a

suspendat procedura de acordare de despăgubiri pentru o perioadă de o lună.

Reiese în mod

indubitabil faptul că pârâta nu avea de gând să pună în executare hotărârea,

deoarece de la data de 10 martie 2012 până la data de 7 mai 2012, ba mai mult

până în prezent nu a făcut nici un demers, așa cum dispunea hotărârea

judecătorească și legislația în vigoare.

Recurentul mai

susține că trebuie avut în vedere și faptul că în data de 9 martie 2012 a avut

loc o ședință de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

ședință în care membrii acestei autorități publice aveau posibilitatea să ia

măsuri și să dispună punerea în executare a hotărârii.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Din interpretarea

logico-juridică a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

coroborat cu art. 25 din același act normativ rezultă că sancțiunea amenzii nu

poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice

obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres și limitativ prevăzute la

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acest text de lege

instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna particularului atunci când

trebuie să fie executată o obligație de a face, personală (intuitu personae), a

administrației publice.

Deci, pentru ca un

subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie, să

îndeplinească cumulativ două condiții: să aibă competența de a executa personal

hotărârea, judecătorească irevocabilă și să fie vorba de o persoană fizică

privată.

Or, pârâta instituție

de drept public este diferită față de conducătorul acesteia în ceea ce privește

patrimoniul amândurora.

În momentul de față

este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație

prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții

împotriva României.

În acest sens, a fost

adoptată O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în

vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din

titlul VII al Legii nr. 247/2005 potrivit căruia, se suspendă, pe o perioadă de

6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum

și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Prin Legea nr.

117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 și O.U.G. nr. 62/2010, termenele

prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai

2013.

În contextul în care

trimiterea la evaluare și emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe

perioada amintită, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal

mai sus menționat.

Suspendarea

procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea

Hotărârii CEDO din cauza - pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României și

a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului

Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea

hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma

legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a

despăgubirilor.

Prin această

suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite

titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul

de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și

pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.

Prin urmare,

apreciind că soluția instanței este legală și temeinică, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.A. împotriva Sentinței civile nr. 11 din 26 iunie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM