ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 6 iunie 2006, reclamanții P.A.C.

și SC S.B. SRL București au chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SA București

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la restituirea

șemineelor, statuilor și celorlalte obiecte ridicate de pe proprietatea sa -

imobilul din str

. A.S.

, precum și a tuturor

documentelor aferente construcției și lucrărilor sub sancțiunea unor daune

cominatorii în sumă de 1.000 euro pe zi de întârziere.

Prin sentința

comercială nr. 6187 din 7 mai 2007, Tribunalul București a admis acțiunea

reclamanților și a obligat pe pârâtă să predea documentele întocmite în

perioada 24 iunie 2004-26 iulie 2005 în legătură cu imobilul din București

(proces verbal pentru lucrări ascunse; procese verbale pentru recepție

calitativă; procese verbale pe faze determinate; buletine de analiză și

încercări; registrul unic de dispoziții și comunicări de șantier; certificate

de calitate și documente de garanție a echipamentelor și utilajelor din

șantier; obligând pe pârâtă și la plata de daune cominatorii de 500 euro pe zi

de întârziere în predarea documentelor.

Curtea de Apel

București, prin Decizia comercială nr. 521 din 1 noiembrie 2007, a admis apelul

pârâtei, a schimbat în parte sentința de mai sus, în sensul că, a respins, ca

nefondată, cererea de obligare la plata de daune cominatorii, menținând

celelalte dispoziții.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri judecătorești, au declarat recurs ambele părți.

Prin recursul său,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta

solicită, în esență, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii

solicitate, soluția instanței de fond fiind legală și sub acest aspect.

Prin recursul său,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta solicită, în esență, constatarea

și recunoașterea dreptului său de retenție asupra documentelor pretinse a-i fi

restituite reclamantei, întrucât aceasta nu i-a achitat facturile pentru

lucrurile ce I-au fost executate, în sumă de 1.196.613,29 lei, ce face obiectul

Dosarului nr. 39849/3/2005 a Tribunalului București.

Recursurile declarate

în cauză sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește

recursul reclamantei, care invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8

și 9 C. proc. civ., trebuie reținut că susținerile acesteia nu întrunesc

condițiile legale menționate.

Aceasta, întrucât, nu

s-a dovedit că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ce nu s-a

cerut; hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină; actul dedus

judecății a fost corect interpretat, iar hotărârea pronunțată este conformă cu

dispozițiile legale aplicabile.

Astfel că, cererea

reclamantei privind acordarea daunelor cominatorii a fost corect respinsă de

instanța de apel având în vedere modificările legislative privind unele reguli

ale executării silite cuprinse în Legea nr. 459/2006 publicată în M. Of. din 13

decembrie 2006.

Astfel că,

dispozițiile art. 580 C. proc. civ. au fost modificate în sensul că, dacă

obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul,

acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi

civile, în favoarea statului, creditorul putând să solicite daune interese

pentru acoperirea prejudiciului cauzat din neîndeplinirea obligației de a face.

Iar, în mod expres

prin alin. (5) al art. 580

3

C. proc. civ., s-a prevăzut că pentru

neexecutarea obligațiilor din prezentul articol nu se pot acorda daune

cominatorii.

Cu alte cuvinte, când

obligația de a face nu poate fi îndeplinită de o altă persoană decât debitorul,

acesta nu poate fi obligat la plata de daune cominatorii.

În consecință, cum

obligația de a face, respectiv de a preda documentele nu poate fi executată

decât de pârâta care le deține, reclamanta nu este îndreptățită la plata

daunelor cominatorii, așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea ce se atacă.

În ceea ce privește

recursul pârâtei, care solicită constatarea și recunoașterea dreptului său de

retenție pentru documentele ce i-au fost cerute a fi restituite, până la plata

contravalorii lucrărilor, care constituie obiectul Dosarului nr. 39849/3/2005 a

Tribunalului București; se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

dreptul de retenție, trebuie reținut că acesta este un mijloc specific de

garantare a obligațiilor constând în dreptul creditorului de a refuza să

restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa până ce debitorul nu-i

plătește tot ce îi datorează în legătură cu acel bun. Cu titlu de exemplu, se

bucură de un drept de retenție, potrivit legii, vânzătorul asupra bunului

vândut până la plata prețului; depozitarul, asupra lucrului depozitat, până la

plata cheltuielilor ocazionate de păstrarea lui; precum și locatarul asupra

bunului închiriat, până la plata despăgubirilor ce-i sunt datorate de

proprietar potrivit legii.

Mai trebuie reținut că, dreptul de

retenție nu este un drept real accesoriu, o garanție reală, cum este gajul sau

ipoteca, și nu conferă retentorului un drept de preferință și nici un drept de

urmărire, după cum nu conferă nici dreptul de a folosi lucrul deținut.

Având în vedere

această configurație juridică a dreptului de retenție, condiția esențială

invocării sale este acea ca datoria pe care deținătorul bunului o pretinde de

la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul și să fie prilejuit

de acesta.

Or, în speță, datoria

reclamanților pentru plata unor lucrări la imobilul din str. AS. nu se află în

legătură cu bunurile deținute de pârâtă (procese verbale,

lucrari și

recepție, certificate de calitate și

documente de garanție a echipamentelor de șantier) pe care aceasta a fost

obligată să le restituie, ci cel mult în legătură cu imobilul.

De altfel, corect

instanțele au respins această solicitare a pârâtei, făcută pe cale incidentă,

în apărările sale, fără să fi fost formulată o

cerere

propriu zisă

în acest sens, potrivit dispozițiilor procedurale.

Cu alte cuvinte,

constatând că pârâta a formulat numai în apărare un drept de retenție în raport

de o datorie a reclamantei din altă pricină, iar aceasta nu are legătură cu

actele deținute de pârâtă ce i-au fost cerute a fi restituite, corect

instanțele au înlăturat această apărare, criticile pârâtei din recurs, sub

acest aspect neputând fi primite.

În această situație

recursurile reclamantei și ale pârâtei se privesc ca nefondate și vor fi respinse

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții P.A.C. și SC S.B. SRL București

și pârâta SC A.C. SA București împotriva Deciziei nr. 521 din 1 noiembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2008.