ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 6 iunie 2006, reclamanții P.A.C. și SC S.B. SRL București au chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la restituirea șemineelor, statuilor și celorlalte obiecte ridicate de pe proprietatea sa - imobilul din str . A.S. , precum și a tuturor documentelor aferente construcției și lucrărilor sub sancțiunea unor daune cominatorii în sumă de 1.000 euro pe zi de întârziere.

Prin sentința comercială nr. 6187 din 7 mai 2007, Tribunalul București a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâtă să predea documentele întocmite în perioada 24 iunie 2004-26 iulie 2005 în legătură cu imobilul din București (proces verbal pentru lucrări ascunse; procese verbale pentru recepție calitativă; procese verbale pe faze determinate; buletine de analiză și încercări; registrul unic de dispoziții și comunicări de șantier; certificate de calitate și documente de garanție a echipamentelor și utilajelor din șantier; obligând pe pârâtă și la plata de daune cominatorii de 500 euro pe zi de întârziere în predarea documentelor. Curtea de Apel București, prin Decizia comercială nr. 521 din 1 noiembrie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința de mai sus, în sensul că, a respins, ca nefondată, cererea de obligare la plata de daune cominatorii, menținând celelalte dispoziții.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, au declarat recurs ambele părți. Prin recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta solicită, în esență, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii solicitate, soluția instanței de fond fiind legală și sub acest aspect. Prin recursul său, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta solicită, în esență, constatarea și recunoașterea dreptului său de retenție asupra documentelor pretinse a-i fi restituite reclamantei, întrucât aceasta nu i-a achitat facturile pentru lucrurile ce I-au fost executate, în sumă de 1.196.613,29 lei, ce face obiectul Dosarului nr. 39849/3/2005 a Tribunalului București.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește recursul reclamantei, care invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., trebuie reținut că susținerile acesteia nu întrunesc condițiile legale menționate. Aceasta, întrucât, nu s-a dovedit că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ce nu s-a cerut; hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină; actul dedus judecății a fost corect interpretat, iar hotărârea pronunțată este conformă cu dispozițiile legale aplicabile. Astfel că, cererea reclamantei privind acordarea daunelor cominatorii a fost corect respinsă de instanța de apel având în vedere modificările legislative privind unele reguli ale executării silite cuprinse în Legea nr. 459/2006 publicată în M. Of.

din 13 decembrie 2006. Astfel că, dispozițiile art. 580 C. proc. civ. au fost modificate în sensul că, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile, în favoarea statului, creditorul putând să solicite daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat din neîndeplinirea obligației de a face. Iar, în mod expres prin alin. (5) al art. 580 3 C. proc. civ., s-a prevăzut că pentru neexecutarea obligațiilor din prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii. Cu alte cuvinte, când obligația de a face nu poate fi îndeplinită de o altă persoană decât debitorul, acesta nu poate fi obligat la plata de daune cominatorii.

În consecință, cum obligația de a face, respectiv de a preda documentele nu poate fi executată decât de pârâta care le deține, reclamanta nu este îndreptățită la plata daunelor cominatorii, așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea ce se atacă. În ceea ce privește recursul pârâtei, care solicită constatarea și recunoașterea dreptului său de retenție pentru documentele ce i-au fost cerute a fi restituite, până la plata contravalorii lucrărilor, care constituie obiectul Dosarului nr. 39849/3/2005 a Tribunalului București; se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește dreptul de retenție, trebuie reținut că acesta este un mijloc specific de garantare a obligațiilor constând în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa până ce debitorul nu-i plătește tot ce îi datorează în legătură cu acel bun.

Cu titlu de exemplu, se bucură de un drept de retenție, potrivit legii, vânzătorul asupra bunului vândut până la plata prețului; depozitarul, asupra lucrului depozitat, până la plata cheltuielilor ocazionate de păstrarea lui; precum și locatarul asupra bunului închiriat, până la plata despăgubirilor ce-i sunt datorate de proprietar potrivit legii. Mai trebuie reținut că, dreptul de retenție nu este un drept real accesoriu, o garanție reală, cum este gajul sau ipoteca, și nu conferă retentorului un drept de preferință și nici un drept de urmărire, după cum nu conferă nici dreptul de a folosi lucrul deținut. Având în vedere această configurație juridică a dreptului de retenție, condiția esențială invocării sale este acea ca datoria pe care deținătorul bunului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul și să fie prilejuit de acesta.

Or, în speță, datoria reclamanților pentru plata unor lucrări la imobilul din str. AS. nu se află în legătură cu bunurile deținute de pârâtă (procese verbale, lucrari și recepție, certificate de calitate și documente de garanție a echipamentelor de șantier) pe care aceasta a fost obligată să le restituie, ci cel mult în legătură cu imobilul. De altfel, corect instanțele au respins această solicitare a pârâtei, făcută pe cale incidentă, în apărările sale, fără să fi fost formulată o cerere propriu zisă în acest sens, potrivit dispozițiilor procedurale. Cu alte cuvinte, constatând că pârâta a formulat numai în apărare un drept de retenție în raport de o datorie a reclamantei din altă pricină, iar aceasta nu are legătură cu actele deținute de pârâtă ce i-au fost cerute a fi restituite, corect instanțele au înlăturat această apărare, criticile pârâtei din recurs, sub acest aspect neputând fi primite.

În această situație recursurile reclamantei și ale pârâtei se privesc ca nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții P.A.C. și SC S.B. SRL București și pârâta SC A.C. SA București împotriva Deciziei nr. 521 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.