ÎCCJ, decizie (scj.ro #83270)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83270) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Drept de retenție. Configurație juridică.
Condițiile în care poate fi invocat
În ceea ce privește dreptul de retenție, trebuie reținut că
acesta este un mijloc specific de garantare a obligațiilor constând în dreptul
creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția
sa până ce debitorul nu-i plătește tot ce îi datorează în legătură cu acel bun.
Cu titlu de exemplu, se bucură de un drept de retenție, potrivit legii,
vânzătorul asupra bunului vândut până la plata prețului; depozitarul, asupra
lucrului depozitat, până la plata cheltuielilor ocazionate de păstrarea lui;
precum și locatarul asupra bunului închiriat, până la plata despăgubirilor ce-i
sunt datorate de proprietar potrivit legii.
Dreptul
de retenție nu este un drept real accesoriu, o garanție reală, cum este gajul
sau ipoteca, și nu conferă
retentorului
un drept de
preferință și nici un drept de urmărire, după cum nu conferă nici dreptul de a
folosi lucrul deținut.
Având
în vedere această configurație juridică a dreptului de retenție, condiția
esențială invocării sale este acea ca datoria pe care deținătorul bunului o
pretinde de la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul și să
fie prilejuit de acesta.
(Înalta Curte de Casație și
Justiție Secția comercială decizia nr. 1916 din 3 iunie 2008)
La data de 6 iunie 2006,
reclamanții P.A.C. și SC S. B. SRL au chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SA
pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la restituirea
șemineelor
, statuilor și celorlalte obiecte ridicate de pe
proprietatea sa, precum și a tuturor documentelor aferente construcției și
lucrărilor sub sancțiunea unor daune cominatorii în sumă de 1000 Euro pe zi de
întârziere.
Prin
sentința comercială nr. 6187 din 7 mai 2007, Tribunalul București a admis
acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâtă să predea documentele întocmite
în perioada 24 iunie 2004-26 iulie 2005 în legătură cu imobilul în litigiu.
Curtea
de Apel București, prin decizia comercială nr. 521 din 1 noiembrie
2007,
a
admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința de mai sus, în
sensul că, a respins, ca nefondată, cererea de obligare la plata de daune
cominatorii, menținând celelalte dispoziții.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri judecătorești, au declarat recurs ambele părți. (...)
Prin
recursul său, potrivit art. 304 punct 9 cod de procedură civilă, pârâta
solicită, în esență, constatarea și recunoașterea dreptului său de retenție
asupra documentelor pretinse a-i fi restituite reclamantei, întrucât aceasta nu
i-a achitat facturile pentru lucrurile ce I-au fost executate, în sumă de
1.196.613,29
Roni
, ce face obiectul dosarului nr.
39849/3/2005 a Tribunalului București.
Recursurile
sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul
pârâtei, care solicită constatarea și recunoașterea dreptului său de retenție
pentru documentele ce i-au fost cerute a fi restituite, până la plata
contravalorii lucrărilor, care constituie obiectul dosarului nr. 39849/3/2005 a
Tribunalului București; se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 304
punct 9 cod procedură civilă.
În ceea ce privește dreptul
de retenție, trebuie reținut că acesta este un mijloc specific de garantare a
obligațiilor constând în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun
al debitorului aflat în detenția sa până ce debitorul nu-i plătește tot ce îi
datorează în legătură cu acel bun. Cu titlu de exemplu, se bucură de un drept
de retenție, potrivit legii, vânzătorul asupra bunului vândut până la plata
prețului; depozitarul, asupra lucrului depozitat, până la plata cheltuielilor
ocazionate de păstrarea lui; precum și locatarul asupra bunului închiriat, până
la plata despăgubirilor ce-i sunt datorate de proprietar potrivit legii.
Mai
trebuie reținut că, dreptul de retenție nu este un drept real accesoriu, o
garanție reală, cum este gajul sau ipoteca, și nu conferă
retentorului
un drept de preferință și nici un drept de urmărire, după cum nu conferă nici
dreptul de a folosi lucrul deținut.
Având
în vedere această configurație juridică a dreptului de retenție, condiția
esențială invocării sale este acea ca datoria pe care deținătorul bunului o
pretinde de la creditorul restituirii să se afle în legătură cu lucrul și să
fie prilejuit de acesta.
Or, în speță, datoria reclamanților
pentru plata unor lucrări la imobilul în litigiu nu se află în legătură cu
bunurile deținute de pârâtă (procese verbale,
lucrari
și
recepție, certificate de calitate și documente de garanție a echipamentelor de
șantier) pe care aceasta a fost obligată să le restituie, ci cel mult în
legătură cu imobilul.
De altfel, corect instanțele
au respins această solicitare a pârâtei, făcută pe cale incidentă, în apărările
sale, fără să fi fost formulată o
cerere propriu zisă
în acest sens, potrivit dispozițiilor procedurale.
Cu alte cuvinte, constatând
că pârâta a formulat numai în apărare un drept de retenție în raport de o
datorie a reclamantei din altă pricină, iar aceasta nu are legătură cu actele
deținute de pârâtă ce i-au fost cerute a fi restituite, corect instanțele au
înlăturat această apărare, criticile pârâtei din recurs, sub acest aspect
neputând fi primite.
În această situație
recursurile reclamantei și ale pârâtei se privesc ca nefondate și au fost
respinse ca atare.