ÎCCJ, decizie (scj.ro #83040)

Dreptul de retenție. Limite Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații civile Index alfabetic: drept de retenție - lipsă de folosință De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind instituirea dreptului de retenție, debitorul rău platnic nu mai beneficiază de fructele lucrului reținut, ca o adevărată sancțiune civilă stabilită în sarcina acestuia, căruia prin derogare, nu-i mai sunt recunoscute o parte din prerogativele dreptului de proprietate. Folosința unui lucru, neafectat de o garanție precum dreptul de retenție, fără acordul proprietarului reprezintă însă un fapt ilicit, care creează în patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat în lipsa de folosință.

De aceea, acțiunea proprietarului-debitor, îndreptată împotriva creditorului-retentor care a dobândit în perioada retenției fructele bunului reținut, pentru obținerea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a respectivului bun, este neîntemeiată în ceea ce privește contravaloarea fructelor aferente clădirii – asupra căreia fusese instituit dreptul de retenție – și întemeiată în ceea ce privește contravaloarea fructelor aferente terenului pe care este situată clădirea – și care se afla în afara limitelor dreptului de retenție al creditorului. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610 din 15 noiembrie 2011 Prin sentința comercială nr. 1099/C/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș s-au admis în parte acțiunea precizată și cererea reconvențională și, în consecință, pârâta SC S. SRL a fost obligată să plătească reclamanților P.B.N., P.A., P.R., M.V., P.I.D.

suma de 436.773 lei contravaloarea lipsei de folosință a terenului și construcției, aferentă perioadei ianuarie 2007-octombrie 2009, a fost, de asemenea, obligată să înceteze orice act de folosință a imobilelor, urmând a se limita la întreținerea și conservarea clădirii, corespunzător dreptului de retenție. Totodată, reclamanții au fost obligați să-i plătească în solidar pârâtei suma de 68.443 lei contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate asupra construcției, fiind compensate cheltuielile de judecată, urmând ca societatea pârâtă să le plătească reclamanților o diferență de 6.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului și construcției în litigiu, precum și un drept de retenție în favoarea pârâtei, pentru valoarea îmbunătățirilor aduse clădirii, care însă nu-i conferă dreptul de a culege fructele, fiind ținut să le restituie proprietarului debitor, la data plății datoriei și a predării. În consecință, pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor rezultate din folosința bunului, calculată corespunzător chiriei, conform expertizei administrate.(…) În rejudecare, apelul declarat de pârâta SC S. SA Câmpulung împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 32/A-C/2011 a Curții de Apel Pitești, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P.B.N., P.M.V., P.I.

și P.Ș., în calitate de moștenitori ai reclamantului P.A., P.R., M.V. și P.I.D. În consecință, sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 228.855 lei contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul liber și de sub construcție, pentru perioada ianuarie 2007-martie 2009, respingându-se cererea de acordare a contravalorii lipsei de folosință pentru construcție. (…) În considerentele deciziei din apel s-a reținut, în aceleași împrejurări de fapt, caracterul delictual al faptei pârâtei, cât și că, indiferent de acțiunile ilicite ale pârâtei, reclamanții nu pot pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință a clădirii asupra căreia nu puteau exercita, în realitate, folosința.

În ceea ce privește întinderea terenului pentru care se impune acordarea lipsei de folosință, s-a reținut că reclamanților li se cuvine pentru întreaga suprafață de teren, atât cea liberă, cât și cea aflată sub clădirea pentru care s-a instituit în favoarea pârâtei dreptul de retenție.(…) Instanța de apel a mai reținut că dreptul de retenție instituit în favoarea pârâtei nu-i conferă acesteia dreptul de a culege fructele bunului, care se cuvin proprietarului, astfel că neplata datoriei reclamanților și care a determinat instituirea retenției nu poate fi invocată de pârâtă drept temei al faptei sale de a închiria bunul unor societăți comerciale, neputând fi, deci, exonerată de răspundere pentru fapta sa ilicită.(…) Împotriva acestei decizii reclamanții și pârâta au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanții P.M.V., P.I. și P.Ș., în calitate de moștenitori ai reclamantului P.A., decedat la data de 19.02.2010, P.B.N., P.R., M.V. și P.I.D. au adus următoarele critici deciziei atacate: Nelegalitatea deciziei în legătură cu respingerea cererii de despăgubiri pentru părțile din clădirea proprietatea reclamanților, închiriate de pârâtă unor terțe persoane juridice prin depășirea ilicită a limitelor dreptului de retenție, atât sub aspectul nemotivării înlăturării obligației de plată a acestor despăgubiri, cât și al încălcării art. 483-485 raportat la art. 998 C. civ. (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).(…) În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC S. SA Câmpulung, aceasta a criticat decizia în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut încălcarea dispozițiilor deciziei de casare care a dat o dezlegare în drept, potrivit căreia titularii acțiunii în despăgubire nu pot pretinde lipsa de folosință pentru terenul afectat de propriile lor construcții. S-a arătat că, în mod greșit, s-a acordat preeminență principiului non reformatio in peius , în dauna dispozițiilor imperative prevăzute de art. 315 C. proc.

civ.(…) Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Imobilul din litigiu, constând în teren în suprafață de 839 mp și construcție, situat în Câmpulung, (…) au făcut inițial parte din fondul de comerț al SC S. SA, fiind folosit în scopuri comerciale, pentru ca, ulterior, prin sentința nr. 50/F/2000 a Curții de Apel Pitești să fie anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului, iar prin decizia civilă nr. 2647/2000 a Tribunalului Argeș să fie admisă acțiunea în revendicare inițiată de autoarea decedată a reclamanților, P.V., în contradictoriu cu SC S. SA, care a fost obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului de 836 mp și a unei clădiri aflate pe teren.

Întrucât pârâta a continuat să folosească imobilul, între părți au avut loc mai multe litigii având ca obiect lipsa de folosință a terenului în perioada 29 noiembrie 2001-decembrie 2006, soluționate în mod irevocabil. De asemenea, SC S. SA a promovat o acțiune pentru obligarea reclamanților la contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, admisă prin sentința nr.1078/2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia nr. 2042/A/2004 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 16050/2005 a Curții de Apel Pitești. În consecință, pârâții acelei acțiuni, reclamanți în prezenta cauză, au fost obligați la plata sumei de 4.231.926.127 ROL, iar până la achitarea acesteia s-a instituit în favoarea pârâtei SC S. SA un drept de retenție asupra construcției.

Obiectul acțiunii promovate de reclamanți împotriva societății pârâte îl constituie cererea de obligare a acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în perioada următoare celei până la care există hotărâre judecătorească irevocabilă, iar al cererii reconvenționale, îl reprezintă cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor efectuate de pârâtă asupra construcției și neavute în vedere în procesul anterior.

Astfel, prin decizia nr. 57/A-C/2007 a Curții de Apel Pitești s-a admis apelul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 112/C/2007 a Tribunalului Comercial Argeș și, în consecință, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, obligând pe pârâta SC S. SA la plata sumei de 340.170,65 lei despăgubiri pentru folosința terenului pentru perioada mai 2003 – decembrie 2006 și pentru clădire pentru perioada mai 2003 – octombrie 2004, a respins cererea de despăgubiri pentru clădire pentru perioada noiembrie 2004 – decembrie 2006 și pentru viitor (…). Instanța de apel a considerat că pârâta a obținut un drept de retenție asupra clădirii – pentru îmbunătățirile efectuate – la data de 27.10.2004, nu și asupra terenului, astfel încât despăgubirile pentru lipsa de folosință a acestuia se cuvin proprietarilor, iar pentru lipsa de folosință a clădirii, despăgubirile se restrâng la perioada anterioară instituirii definitive a dreptului de retenție.

Decizia a rămas irevocabilă prin decizia nr. 890/2008 a Î.C.C.J., care a respins recursurile părților. Statuările reținute în mod irevocabil în acel litigiu, ca și dezlegările în drept au intrat în puterea lucrului judecat și vor fi avute în vedere ca atare în prezentul litigiu care repune în discuție aceleași aspecte, circumscrise însă unei alte perioade de timp. Din această perspectivă s-a reținut că dreptul de retenție nu conferă retentorului alte prerogative decât acelea de conservare și întreținere a bunului și are scopul de a garanta creanța și a sancționa pe debitorul rău platnic. În acest sens dreptul de a culege fructele lucrului nu aparține nici creditorului, însă nici debitorului, acesta din urmă suportând efectele naturii juridice de garanție reală imperfectă a dreptului de retenție.

Neavând dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a acestui drept, reclamanților le lipsește vocația de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosință, indiferent de faptele și actele retentorului. Ei au însă opțiunea prin mijloace procesuale distincte, de a limita eventualele abuzuri ale retentorului în exercițiul drepturilor sale. Așadar, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind instituirea dreptului de retenție, reclamanții nu mai beneficiază de fructele lucrului reținut, ca o adevărată sancțiune civilă în sarcina debitorului rău platnic, căruia prin derogare nu-i mai sunt recunoscute o parte din prerogativele dreptului de proprietate. Din acest punct de vedere, în mod corect au fost respinse despăgubirile aferente construcției, asupra căreia este instituit dreptul de retenție, iar criticile recurenților-reclamanți sunt nefondate, atât din perspectiva pct. 7, cât și a pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., instanța de apel argumentând corect acest aspect și prin trimiterile la hotărârile intrate în puterea lucrului judecat. Folosința unui lucru, neafectat de o garanție precum dreptul de retenție, fără acordul proprietarului reprezintă însă un fapt ilicit, care creează în patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat în lipsa de folosință, așa încât între faptul cauzator și prejudiciu există o legătură cauzală care a îndreptățit instanța să caracterizeze răspunderea ca fiind delictuală și, în consecință să oblige pârâta SC S. SA la plata contravalorii lipsei de folosință asupra întregului teren.

Astfel, corect s-a reținut că interpretarea potrivit căreia terenul de sub construcție nu atrage o lipsă de folosință în favoarea proprietarului nu poate fi însușită, în condițiile în care pârâta nu a respectat limitele dreptului de retenție, continuând să folosească întregul bun, deși retenția îi conferea numai posibilitatea de a refuza restituirea bunului până la achitarea datoriei debitorilor-reclamanți, similar unei excepții de neexecutare a contractului.(…) În baza considerentelor expuse, nefiind fondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-au respins recursurile declarate de reclamanți și pârâtă.