ÎCCJ, decizie (scj.ro #83040)

Dreptul

de retenție. Limite

Cuprins

pe materii: Drept civil. Obligații civile

Index

alfabetic: drept de retenție

- lipsă de folosință

De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind

instituirea dreptului de retenție, debitorul rău platnic nu mai beneficiază de

fructele lucrului reținut, ca o adevărată sancțiune civilă stabilită în sarcina

acestuia, căruia prin derogare, nu-i mai sunt recunoscute o parte din

prerogativele dreptului de proprietate.

Folosința unui lucru, neafectat de o garanție precum dreptul de

retenție, fără acordul proprietarului reprezintă însă un fapt ilicit, care

creează în patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat în lipsa de

folosință.

De aceea, acțiunea proprietarului-debitor, îndreptată împotriva

creditorului-retentor care a dobândit în perioada retenției fructele bunului

reținut, pentru obținerea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a

respectivului bun, este neîntemeiată în ceea ce privește contravaloarea

fructelor aferente clădirii – asupra căreia fusese instituit dreptul de

retenție – și întemeiată în ceea ce privește contravaloarea fructelor aferente

terenului pe care este situată clădirea – și care se afla în afara limitelor

dreptului de retenție al creditorului.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 3610 din 15 noiembrie 2011

Prin sentința comercială nr. 1099/C/2009 pronunțată de

Tribunalul Comercial Argeș s-au admis în parte acțiunea precizată și cererea

reconvențională și, în consecință, pârâta SC S. SRL a fost obligată să

plătească reclamanților P.B.N., P.A., P.R., M.V., P.I.D. suma de 436.773 lei

contravaloarea lipsei de folosință a terenului și construcției, aferentă

perioadei ianuarie 2007-octombrie 2009, a fost, de asemenea, obligată să

înceteze orice act de folosință a imobilelor, urmând a se limita la

întreținerea și conservarea clădirii, corespunzător dreptului de retenție.

Totodată, reclamanții au fost obligați să-i plătească în solidar pârâtei suma

de 68.443 lei contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate asupra

construcției, fiind compensate cheltuielile de judecată, urmând ca societatea

pârâtă să le plătească reclamanților o diferență de 6.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit dreptul de

proprietate al reclamanților asupra terenului și construcției în litigiu,

precum și un drept de retenție în favoarea pârâtei, pentru valoarea

îmbunătățirilor aduse clădirii, care însă nu-i conferă dreptul de a culege

fructele, fiind ținut să le restituie proprietarului debitor, la data plății

datoriei și a predării.

În consecință, pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor

rezultate din folosința bunului, calculată corespunzător chiriei, conform

expertizei administrate.(…)

În rejudecare, apelul declarat de pârâta SC S. SA Câmpulung

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 32/A-C/2011 a Curții

de Apel Pitești, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P.B.N., P.M.V., P.I.

și P.Ș., în calitate de moștenitori ai reclamantului P.A., P.R., M.V. și P.I.D.

În consecință, sentința primei instanțe a fost schimbată în

parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 228.855 lei contravaloarea

lipsei de folosință pentru terenul liber și de sub construcție, pentru perioada

ianuarie 2007-martie 2009, respingându-se cererea de acordare a contravalorii

lipsei de folosință pentru construcție. (…)

În considerentele deciziei din apel s-a reținut, în aceleași

împrejurări de fapt, caracterul delictual al faptei pârâtei, cât și că,

indiferent de acțiunile ilicite ale pârâtei, reclamanții nu pot pretinde

despăgubiri pentru lipsa de folosință a clădirii asupra căreia nu puteau

exercita, în realitate, folosința.

În ceea ce privește întinderea terenului pentru care se impune

acordarea lipsei de folosință, s-a reținut că reclamanților li se cuvine pentru

întreaga suprafață de teren, atât cea liberă, cât și cea aflată sub clădirea

pentru care s-a instituit în favoarea pârâtei dreptul de retenție.(…)

Instanța de apel a mai reținut că dreptul de retenție instituit

în favoarea pârâtei nu-i conferă acesteia dreptul de a culege fructele bunului,

care se cuvin proprietarului, astfel că neplata datoriei reclamanților și care

a determinat instituirea retenției nu poate fi invocată de pârâtă drept temei

al faptei sale de a închiria bunul unor societăți comerciale, neputând fi,

deci, exonerată de răspundere pentru fapta sa ilicită.(…)

Împotriva acestei decizii reclamanții și pârâta au declarat

recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanții P.M.V., P.I. și P.Ș., în

calitate de moștenitori ai reclamantului P.A., decedat la data de 19.02.2010,

P.B.N., P.R., M.V. și P.I.D. au adus următoarele critici deciziei atacate:

Nelegalitatea deciziei în legătură cu respingerea cererii de

despăgubiri pentru părțile din clădirea proprietatea reclamanților, închiriate

de pârâtă unor terțe persoane juridice prin depășirea ilicită a limitelor

dreptului de retenție, atât sub aspectul nemotivării înlăturării obligației de

plată a acestor despăgubiri, cât și al încălcării art. 483-485 raportat la art.

998 C. civ. (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).(…)

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC S. SA

Câmpulung, aceasta a criticat decizia în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ.

În motivarea recursului a susținut încălcarea dispozițiilor

deciziei de casare care a dat o dezlegare în drept, potrivit căreia titularii acțiunii

în despăgubire nu pot pretinde lipsa de folosință pentru terenul afectat de

propriile lor construcții.

S-a arătat că, în mod greșit, s-a acordat preeminență

principiului

non reformatio in peius

, în dauna dispozițiilor imperative

prevăzute de art. 315 C. proc. civ.(…)

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor

reține următoarele:

Imobilul din litigiu, constând în teren în suprafață de 839 mp

și construcție, situat în Câmpulung, (…) au făcut inițial parte din fondul de

comerț al SC S. SA, fiind folosit în scopuri comerciale, pentru ca, ulterior,

prin sentința nr. 50/F/2000 a Curții de Apel Pitești să fie anulat certificatul

de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului, iar prin

decizia civilă nr. 2647/2000 a Tribunalului Argeș să fie admisă acțiunea în

revendicare inițiată de autoarea decedată a reclamanților, P.V., în

contradictoriu cu SC S. SA, care a fost obligată să respecte dreptul de

proprietate al reclamanților asupra terenului de 836 mp și a unei clădiri aflate

pe teren.

Întrucât pârâta a continuat să folosească imobilul, între părți

au avut loc mai multe litigii având ca obiect lipsa de folosință a terenului în

perioada 29 noiembrie 2001-decembrie 2006, soluționate în mod irevocabil.

De asemenea, SC S. SA a promovat o acțiune pentru obligarea

reclamanților la contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, admisă prin

sentința nr.1078/2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia nr.

2042/A/2004 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr.

16050/2005 a Curții de Apel Pitești. În consecință, pârâții acelei acțiuni,

reclamanți în prezenta cauză, au fost obligați la plata sumei de 4.231.926.127

ROL, iar până la achitarea acesteia s-a instituit în favoarea pârâtei SC S. SA

un drept de retenție asupra construcției.

Obiectul acțiunii promovate de reclamanți împotriva societății

pârâte îl constituie cererea de obligare a acesteia la plata contravalorii

lipsei de folosință a imobilului în perioada următoare celei până la care

există hotărâre judecătorească irevocabilă, iar al cererii reconvenționale, îl

reprezintă cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor efectuate

de pârâtă asupra construcției și neavute în vedere în procesul anterior.

Astfel, prin decizia nr. 57/A-C/2007 a Curții de Apel Pitești

s-a admis apelul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 112/C/2007 a

Tribunalului Comercial Argeș și, în consecință, a fost admisă

în parte acțiunea reclamanților,

obligând pe pârâta SC S. SA la plata sumei de 340.170,65 lei despăgubiri pentru

folosința terenului pentru perioada mai 2003 – decembrie 2006 și pentru clădire

pentru perioada mai 2003 – octombrie 2004, a respins cererea de despăgubiri

pentru clădire pentru perioada noiembrie 2004 – decembrie 2006 și pentru viitor

(…).

Instanța de apel a considerat că pârâta a obținut un drept de

retenție asupra clădirii – pentru îmbunătățirile efectuate – la data de

27.10.2004, nu și asupra terenului, astfel încât despăgubirile pentru lipsa de

folosință a acestuia se cuvin proprietarilor, iar pentru lipsa de folosință a

clădirii, despăgubirile se restrâng la perioada anterioară instituirii

definitive a dreptului de retenție.

Decizia a rămas irevocabilă prin decizia nr. 890/2008 a

Î.C.C.J., care a respins recursurile părților.

Statuările reținute în mod irevocabil în acel litigiu, ca și

dezlegările în drept au intrat în puterea lucrului judecat și vor fi avute în

vedere ca atare în prezentul litigiu care repune în discuție aceleași aspecte,

circumscrise însă unei alte perioade de timp.

Din această perspectivă s-a reținut că dreptul de retenție nu

conferă retentorului alte prerogative decât acelea de conservare și întreținere

a bunului și are scopul de a garanta creanța și a sancționa pe debitorul rău

platnic.

În acest sens dreptul de a culege fructele lucrului nu aparține

nici creditorului, însă nici debitorului, acesta din urmă suportând efectele

naturii juridice de garanție reală imperfectă a dreptului de retenție.

Neavând dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a

acestui drept, reclamanților le lipsește vocația de a primi despăgubiri pentru

lipsa de folosință, indiferent de faptele și actele retentorului. Ei au însă

opțiunea prin mijloace procesuale distincte, de a limita eventualele abuzuri ale

retentorului în exercițiul drepturilor sale.

Așadar, de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești privind instituirea dreptului de retenție, reclamanții nu mai

beneficiază de fructele lucrului reținut, ca o adevărată sancțiune civilă în

sarcina debitorului rău platnic, căruia prin derogare nu-i mai sunt recunoscute

o parte din prerogativele dreptului de proprietate.

Din acest punct de vedere, în mod corect au fost respinse

despăgubirile aferente construcției, asupra căreia este instituit dreptul de

retenție, iar criticile recurenților-reclamanți sunt nefondate, atât din

perspectiva pct. 7, cât și a pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de apel

argumentând corect acest aspect și prin trimiterile la hotărârile intrate în

puterea lucrului judecat.

Folosința unui lucru, neafectat de o garanție precum dreptul de

retenție, fără acordul proprietarului reprezintă însă un fapt ilicit, care

creează în patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat în lipsa de

folosință, așa încât între faptul cauzator și prejudiciu există o legătură

cauzală care a îndreptățit instanța să caracterizeze răspunderea ca fiind

delictuală și, în consecință să oblige pârâta SC S. SA la plata contravalorii

lipsei de folosință asupra întregului teren.

Astfel, corect s-a reținut că interpretarea potrivit căreia

terenul de sub construcție nu atrage o lipsă de folosință în favoarea

proprietarului nu poate fi însușită, în condițiile în care pârâta nu a

respectat limitele dreptului de retenție, continuând să folosească întregul bun,

deși retenția îi conferea numai posibilitatea de a refuza restituirea bunului

până la achitarea datoriei debitorilor-reclamanți, similar unei excepții de

neexecutare a contractului.(…)

În baza considerentelor expuse, nefiind fondate, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., s-au respins recursurile declarate de reclamanți

și pârâtă.