ÎCCJ, decizie (scj.ro #83228)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83228) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Garanții reale imperfecte
Drept de retenție.
Efectele patrimoniale ale instituirii unui drept de retenție
Deși dreptul de retenție nu conferă retentorului alte
prerogative decât acela de conservare și întreținere a bunului, el
are scopul de a garanta creanța și a sancționa pe debitorul
rău platnic.
Neavând dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a acestui
drept, reclamanților le lipsește vocația de a primi
despăgubiri pentru lipsa de folosință, indiferent de faptele
și actele retentorului. Ei au însă opțiunea prin mijloace
procesuale distincte, de a limita eventualele abuzuri ale retentorului în
exercițiul drepturilor sale.
(Înalta Curte de
Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.890
din 4 martie 2008)
Reclamanții P.B.N., P.A., M.V.,
P.R. și P.I.D., au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA solicitând
obligarea acesteia la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a
imobilelor-teren și construcție – proprietatea reclamanților dobândită
în urma unei acțiuni în revendicare și pe care pârâta refuză
să o predea.
Tribunalul
Comercial Argeș, prin sentința nr. 614/C din 22.VIII.2006
declină competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Argeș considerând de natură civilă litigiul dedus
judecății, soluție infirmată de Curtea de Apel Pitești
prin decizia nr. 651/R/C din 6.X.2006 care a caracterizat acțiunea drept
un litigiu comercial deoarece imobilele în litigiu sunt accesorii ale unui fond
de comerț.
În rejudecare,
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr. 112/C
din 29.I.2007, a admis acțiunea obligând pe pârâtă la plata sumei de
619.395,91 lei contravaloarea lipsei de
folosință pentru imobilele proprietatea
reclamanților pentru perioada mai 2003 – decembrie 2006, sumă ce
urmează a fi actualizată cu rata inflației până la data
plății dar și la plata în continuare a contravalorii lipsei de
folosință la nivelul chiriilor stabilite de Consiliul Local Câmpulung
pentru spațiile comerciale. Totodată instanța a obligat pe
pârâtă la plata sumei de 11781 lei cheltuieli de judecată.
Curtea
de Apel Pitești, prin decizia 57/A-C din 22.V.2007, a admis în parte
acțiunea obligând pe pârâtă la plata sumei de 340.170,65 lei
despăgubiri pentru folosința terenului pentru perioada mai 2003 –
decembrie 2006 și pentru clădire pentru perioada mai 2003 – octombrie
2004, a respins cererea de despăgubiri pentru clădire pentru perioada
noiembrie 2004 – decembrie 2006 și pentru viitor; a obligat pe pârâtă
la 3587,6 lei cheltuieli de judecată la fond și pe reclamanți la
6298,8 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanța
de apel a considerat că pârâta a obținut un drept de retenție
asupra clădirii – pentru îmbunătățirile efectuate – la data
de 27.X.2004, nu și asupra terenului astfel încât despăgubirile
pentru lipsa de folosință a terenului se cuvin despăgubiri
proprietarilor iar pentru lipsa de folosință a clădirii,
despăgubirile se restrâng la perioada anterioară instituirii
definitive a dreptului de retenție.
Împotriva
deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs.
Reclamanții,
întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 c.proc.civ. au
criticat decizia atacată susținând că deși instanța de
apel a stabilit că pârâta nu era îndreptățită să folosească
în interes propriu clădirea, nu a acordat despăgubiri pentru lipsa de
folosință a reclamanților pe perioada noiembrie 2004 – decembrie
2006 și în viitor.
Recursul
declarat de pârâtă întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7, 8
și 9 c.proc.civ critică decizia atacată întrucât temeiul juridic
al acțiunii nu îl reprezintă o faptă delictuală cât timp
creditorul avea un drept de retenție iar obiectul pretențiilor îl
formează lipsa de folosință. Astfel reținerea de către
instanțe a elementelor răspunderii civile delictuale reprezintă
o schimbare vădită a cadrului procesual ce era definit de
reclamanți în termenii prevederilor art. 1688.1694 c.civ. privind refuzul
creditorului gajist de a restitui bunul înainte de plata creanței și
ai prevederilor art. 8 din Legea nr. 16/1994 privind retenția
arendașului.
Recursurile
sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.
Prin
decizia nr. 2647/2000 a Tribunalului Argeș reclamanții au
obținut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 836,05 mp teren
și a unei clădiri aflată pe acest teren. Printr-o altă
hotărâre judecătorească definitivă (decizia 2042/A din
27.X.2004 a Tribunalului Argeș) pârâta a obținut un drept de
retenție asupra clădirii până la plata creanței de
4.231.926.127 lei îmbunătățiri și extinderi.
Deși
dreptul de retenție nu conferă retentorului alte prerogative decât
acela de conservare și întreținere a bunului, el are scopul de a
garanta creanța și a sancționa pe debitorul rău platnic.
În
acest sens dreptul de a culege fructele lucrului nu aparține nici
creditorului, însă nici debitorului, acesta din urmă suportând
efectele naturii juridice de garanție reală imperfectă a
dreptului de retenție.
Neavând
dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a acestui drept,
reclamanților le lipsește vocația de a primi despăgubiri
pentru lipsa de folosință, indiferent de faptele și actele
retentorului. Ei au însă opțiunea prin mijloace procesuale distincte,
de a limita eventualele abuzuri ale retentorului în exercițiul drepturilor
sale.
Așadar,
în mod judicios instanța de apel a considerat că de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind
instituirea dreptului de retenție, reclamanții nu mai
beneficiază de fructele lucrului reținut, ca o adevărată
sancțiune civilă în sarcina debitorului rău platnic, căruia
prin derogare nu-i mai sunt recunoscute o parte din prerogativele dreptului de
proprietate. În aceeași măsură nu se poate obliga pârâta la
plata unui prejudiciu pentru o faptă viitoare.
Dreptul de retenție este o
creație jurisprudențială codul civil marcând numai
aplicații ale sale fără însă a le identifica chiar și
în situația de speță cu alte instituții strict determinate
legislativ (art. 1688-1694 c.civ. sau art. 8 Legea nr. 16/1994).