ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9924 din 13 noiembrie

2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost disjunsă

judecata cererii privind restituirea unor bunuri mobile de judecata cererii

privind restituirea unor înscrisuri formulate de reclamanții P.A.C. și SC S.B.

SRL împotriva pârâtei SC A.C. SA București, fiind respinsă cererea pentru

restituirea bunurilor pentru lipsa concilierii prealabile și fixându-se termen

pentru judecata cererii disjunse referitoare la înscrisuri la 12 decembrie

2006.

În esență, instanța de fond

a reținut că relațiile dintre reclamanți și pârâtă sunt guvernate de contractul

de execuție lucrări din 1 iunie 2004 cu privire la reabilitarea imobilului din

București, sector 4, imobil pentru care reclamanții au predat construcția și

documentația imobilului iar pârâta s-a obligat la efectuarea lucrărilor.

Prin cererea de chemare în

judecată reclamanții au solicitat restituirea a patru șeminee, două statui și

altor obiecte și materiale ridicate de pârâtă în vederea recondiționării precum

și restituirea documentației în legătură cu imobilul ce a format obiectul

contractului de antrepriză.

Deși ambele petite au

valoare economică și sunt evaluabile în bani, instanța de fond a reținut că

reclamanții au realizat procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. doar

pentru documente nu și pentru bunuri așa încât, în urma disjungerii, a respins

petitul privind restituirea bunurilor pentru lipsa procedurii prealabile a

concilierii, rămânând învestită doar cu privire la documente.

Această sentință a fost

apelată atât de reclamanți cât și de pârâtă, apeluri soluționate prin decizia

comercială nr. 210 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, în sensul respingerii apelului pârâtei ca fiind lipsit de interes

și admiterii apelului reclamanților, desființării în parte a sentinței de fond,

referitoare la restituirea bunurilor pentru care s-a trimis cauza spre

rejudecare la fond, apreciindu-se că nu este necesară procedura prealabilă,

fiind o obligație de a face, neevaluabilă în bani.

Această decizie a fost

recurată de pârâtă, recurs admis prin decizia nr. 3975 din 5 decembrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, decizia din apel fiind

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea ambelor apeluri.

În esență, Curtea a reținut

că pârâta avea interes în declararea apelului, criticile sale vizând

neadmiterea excepției lipsei concilierii și pentru restituirea documentelor,

așa încât, pentru o judecată unitară s-a dispus rejudecarea ambelor apeluri.

Rejudecând apelurile

formulate de reclamanți și pârâtă, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia comercială nr. 150 din 9 aprilie 2008, a respins ca nefondat

apelul pârâtei, a admis apelul reclamanților și desființând în parte sentința

de fond privitoare la respingerea cererii privind restituirea bunurilor, a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în aceste limite.

În analizarea apelului

reclamanților instanța de apel a reținut că greșit s-a considerat de instanța

de fond că cererea în restituirea unor bunuri este evaluabilă în bani și că ar

fi necesară concilierea prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., conciliere care,

de altfel, nu era necesară nici în privința documentelor, așa încât, a

desființat sentința în partea privitoare la bunuri și a trimis cauza spre

rejudecare în aceste limite, în speță fiind vorba despre o obligație de a face.

În raport de considerentele

avute în vedere în analizarea apelului reclamanților s-a apreciat că motivele

de apel ale pârâtei, referitoare la procedura de conciliere pentru documente,

nu se mai impun a fi analizate.

Împotriva acestei decizii a

declarat apel pârâta solicitând casarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. recurenta

- pârâtă critică soluția din apel pentru modul în care a rezolvat chestiunea

caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al acțiunii reclamanților,

apreciind că instanța de apel a considerat greșit că cererea nu este evaluabilă

în bani, încălcând astfel art. 5 și art. 6 din Normele metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 146/1997.

Cum obligația de a face

vizează un drept de creanță, caracterul patrimonial este indiscutabil așa încât

era necesară procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc.

civ.

Întrucât apelul său nu a mai

fost analizat în raport de dezlegarea dată apelului reclamanților solicită

trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel nepronunțându-se pe apelul

său.

Prin întâmpinare intimații -

reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că în

mod corect s-a apreciat că obiectul litigiului îl constituie obligația de a

face, care nu este evaluabilă în bani și chiar în situația în care s-ar aprecia

că ea are acest caracter, actele vizând corespondența părților din 18 octombrie

2005, 21 octombrie 2005 și 25 octombrie 2005, aflate în dosarul de fond,

probează îndeplinirea acestei concilieri referitoare la restituirea bunurilor,

așa cum ei au susținut în toate fazele procesuale. Atașat întâmpinării intimații

reclamanți au depus copiile sentinței civile nr. 6187 din 7 mai 2007 a

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, definitivă prin decizia

comercială nr. 521 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, probând soluționarea cererii disjunse referitoare la restituirea

documentelor predate pârâtei în perioada 26 aprilie 2004 – 26 iulie 2007,

cerere admisă în parte, mai puțin daunele cominatorii de 500 euro/zi

întârziere.

Recursul este nefondat

urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta și care, parțial, vor

suplini și amenda argumentarea deciziei recurate.

Indiscutabil obiectul

litigiului de față îl formează cererea în restituirea unor bunuri, menționate

în cererea precizatoare de la fila 14 dosar fond (4 șeminee de epocă, țigla de

epocă tip solzi 677 mp), material lemnos (scândură, căpriori, grinzi, popi,

pane, clești, contravuituri) și calificarea acestei cereri.

Deși instanța de fond a

apreciat că o asemenea cerere are caracter evaluabil în bani, instanța de apel

a reținut că cererea constă într-o obligație de a face care nu are caracter

evaluabil în bani.

Soluția instanței de apel

este parțial eronată în ceea ce privește caracterul evaluabil în bani, deoarece

obligația de a face constituie obiectul raportului juridic obligațional, raport

juridic cu caracter patrimonial, evaluabil în bani.

Că acesta era raționamentul

juridic corect o probează atât evaluarea bunurilor de către reclamanți la

210.000 lei, timbrajul la valoare cât și art. 5 din Normele metodologice pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 146/1997 potrivit cărora se consideră acțiuni

și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce

poate fi evaluabil în bani.

Deși întemeiate criticile

recurentei sub acest aspect Curtea apreciază că soluția din apel urmează a fi

menținută și este cea corectă pentru că, așa cum intimații - reclamanți s-au

apărat și în apel și în recurs, din actele dosarului rezulta că în legătură cu

executarea contractului din 2004 între părți, anterior procesului, au existat

schimburi de notificări și corespondență inclusiv sub aspectul restituirii

bunurilor ce formează obiectul cererii supusă judecății.

Astfel, restituirea

bunurilor ce formează obiectul litigiului a fost solicitată de reclamantă, prin

P.A.C. la 18 octombrie 2005 cu confirmare de primire din partea pârâtei care,

la rândul său își exprimă poziția în legătură cu solicitarea reclamanților la

21 octombrie 2006, acest răspuns primind la rândul său un altul din partea

reclamanților la 24 octombrie 2005.

Ori nu se poate susține că

reclamanții, anterior promovării acțiunii de față, nu au încercat să rezolve

litigiul cu pârâta amiabil, scopul concilierii prealabile reglementat în art. 7201

C. proc. civ. fiind astfel atins.

În consecință, cu aceste

amendamente aduse argumentării din apel, decizia dată în soluționarea

apelurilor părților urmează a fi menținută, ea fiind temeinică și legală.

Critica recurentei privind

nesoluționarea apelului său nu este întemeiată deoarece dispozitivul deciziei probează

contrariul, iar argumentarea, chiar lacunară, probează că s-a reținut că nu era

necesară concilierea nici în privința înscrisurilor, criticile din apelul

pârâtei vizând tocmai concilierea prealabilă în petitul referitor la

înscrisuri.

În considerarea acestor

argumente Curtea apreciază recursul ca nefondat, urmând a-l respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A.C. SA București împotriva deciziei nr. 150 din 9 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.