ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4115/2011

Asupra recursului penal de față ; Prin încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 702/57/2011 s-au admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații B.D.C., K. C.P. și R.Ș.F. În temeiul art. 139 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților B.D.C., K. C.P. și R.Ș.F., cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 rap. la art. 145 alin. (1) 1 C. proc.

pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații vor respecta următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv cel din raza teritorială a localității de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu posede nici o categorie de arme. În baza art. 145 alin. (1) 2 C. proc. pen. au fost obligați inculpații să nu se apropie de ceilalți inculpați, de martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive conform art. 145 alin. (2) 2 și (3) C. proc. pen. În baza art. 145 alin. (2) 1 C. proc. pen. s-a dispus comunicarea prezentei încheieri inculpaților și organelor prevăzute în acest text de lege. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză. S-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații V.A. și D.A.V. S-a reținut în esență că, potrivit dispozițiilor art. 139 C. pen. măsura preventivă a arestării se înlocuiește cu o altă măsură atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.

Aceste dispoziții sunt în acord cu prevederile art. 5 din Convenție care impun instanțelor să verifice, pe parcursul derulării procedurilor caracterul rezonabil al detenției precum și posibilitatea ca față de inculpat să se ia o măsură preventivă alternativă. În speță inculpații au fost trimiși în judecată sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni: - B.D.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 221 alin. (1) C. pen. - art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. - K.C.P., fost N. -pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 221 alin. (1) C. pen. - art. 221 alin. (1) C. pen.

- art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. - R.Ș.F. - pentru comiterea infracțiunii prevăzută de: - art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 D.A.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - art. 293 alin. (1) C. pen. - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. - V.A. - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. Curtea analizând cererile formulate în raport de natura acuzațiilor aduse, de situația personală a fiecărui inculpat, de durata detenției provizorii și de stadiul procesual al cauzei a reținut că sunt întemeiate cererile de înlocuire a măsurii preventive a inculpaților B.D.C., K. C.P. și R.Ș.F. Acuzațiile aduse inculpatului B.D.C. se referă exclusiv la săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., infracțiune pentru care limitele de pedeapsă sunt de închisoare de la 3 luni la 7 ani. In ce privesc acuzațiile aduse inculpaților R.Ș.F. și K. C.P. se referă la săvârșirea infracțiunii de tăinuire în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în privința primului inculpat și concurs între 3 infracțiuni de tăinuire și o infracțiune de tăinuire în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 3 și 10 ani.

În ce privește faptele reținut în sarcina celor trei inculpați, prin rechizitoriu se rețin în fapt următoarele: - B.D.C. - a primit un tractor agricol provenit din furt și a înlesnit valorificarea unui alt utilaj provenit din furt, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de fapte penale. - K.C.P. - a înlesnit valorificarea a două utilaje provenite din furt și a primit un utilaj agricol și un autoturism provenit din furt cunoscând că acestea provin din săvârșirea de fapte penale - R.Ș.F. - a înlesnit valorificarea unui utilaj provenit din furt, cunoscând că acestea provine din săvârșirea de fapte penale În consecință chiar dacă inculpații sunt trimiși în judecată într-un cadru procesual extins și complex, acuzațiile aduse acestora și în special inculpaților B. și R. sunt limitate și independente de acuzațiile complexe aduse celorlalți coinculpați aflați în arest preventiv.

Totodată pedeapsa pe care o riscă aceștia în situația stabilirii vinovăției, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu justifică temerea că odată puși în libertate ar încerca să se sustragă cercetării judecătorești ori unei eventuale executări a pedepsei. Situația personală a celor trei inculpați justifică în acest moment procesual schimbarea măsurii preventive dispuse în privința lor. Inculpatul B.D.C., nu este cunoscut cu antecedente penale - fila 296 vol. XIX u.p., este căsătorit, are în întreținere 2 copii minori, desfășura până la momentul arestării sale o activitate licită, fiind administrator al unei societăți comerciale - SC C. SRL, a fost perceput în comunitatea din care provenea ca o persoană responsabilă - fila 11-49 Dosar nr. 702/57/2011/a5.

Inculpatul R.Ș.F., nu este cunoscut cu antecedente penale -fila 295 vol. XIX u.p, este tânăr, la momentul faptei avea 18 ani, fiind elev. Inculpatul K.C.P. a suferit două condamnări anteriore pentru complicitate la furt - în anul 1997 și infracțiuni la legea circulației în anul 1995 - intervenind reabilitarea judecătorească. Inculpatul are în întreținere doi copii minori. Din actele depuse în cauză, emise la 25 martie 2010, rezultă că acesta suferă de o afecțiune cardiacă care impune o intervenție chirurgicală - fila 22-30 Dosar nr. 702/57/2011/a6. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. măsura preventivă luată față de inculpați se ia și prin raportare la sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia aceasta.

Referitor la durata detenției provizorii și de stadiul procesual al cauzei Curtea a arătat următoarele: Detenția provizorie durează de 7 luni pentru inculpatul B. și de 7 luni și jumătate pentru ceilalți doi inculpați. În acest moment s-a dat citire actului de sesizare a instanței și au fost luate declarații complete inculpaților, care au expus varianta proprie asupra acuzațiilor ce li se aduc. Toate elementele referitoare la natura acuzațiilor și la situația personală a inculpaților au fost avute în vedere și la soluționarea cererilor anterioare de înlocuire a măsurii preventive a arestării și la menținerea acestei măsuri, Curtea apreciind în mod constant că acestea nu pot prevala interesului public legat de asigurarea bunei desfășurări a procedurilor judiciare și ocrotirea ordinii publice.

În prezent, raportat la evoluția procedurilor și la timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive, aceste temeiuri pot fi avute în vedere. Continuarea detenției provizorii pentru inculpați este de natură să producă grave consecințe în ceea ce-i privește - astfel inculpatul B. se află în imposibilitatea de a asigura mijloacele de subzistență familiei și de a achita un credit ipotecar garantat cu locuința familiei, totodată situația familiei s-a agravat prin decesul tatălui său. Inculpatul R. se află la limita minorității și în situația în care și-a întrerupt instrucția având interesul legitim de a o continua, iar inculpatul K. are probleme de sănătate care impun o supraveghere deosebită.

Durata detenției provizorii în care s-au aflat până în prezent inculpații este suficient de caracterizată pentru a constitui un avertisment adus acestora în ce privește consecințele nerespectării obligațiilor impuse prin o măsură preventivă neprivativă de libertate ori prin săvârșirea de fapte penale, astfel că s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților nu mai este actual. Totodată prin, trecerea timpului, rezonanța socială negativă a faptelor de care aceștia sunt acuzați s-a estompat. Riscul influențării cercetărilor rezultat din conduita inculpatului B. de a încălca obligațiile impuse de instanță la instituirea măsurii obligării de a nu părăsi țara (aceea de a nu se întâlni cu coinculpații), avut în vedere constant de Curte, s-a apreciat că s-a diminuat cu trecerea timpului și că nu poate constitui în continuare un motiv suficient de menținere a acesteia.

Prelungirea detenției provizorii ar conduce la depășirea caracterului rezonabil al acesteia având valențele prefigurării unei pedepse. Curtea a arătat că există suficiente temeiuri de a se considera că în acest moment plasarea în libertate a celor trei inculpați, cu instituirea unor măsuri menite să garanteze buna desfășurare a procedurilor judiciare este oportună și în acord cu scopul acestor măsuri. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs parchetul, solicitând casarea încheierii atacate și respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații B.D.C., K.C.P. și R.Ș.F., întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci impun în continuare privarea de libertate a acestora, existând probe care dovedesc săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

In cauză, nu a fost depășită durata rezonabilă a arestării preventive și inculpații au fost trimiși în judecată într-un cadru procesual extins și complex ceea ce justifică respingerea cererilor acestora, dată fiind și atitudinea nesinceră manifestată în proces. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (3) 5 C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c) C. proc.

pen. În cauză, indiciile existente până la acest moment procesual justifică o măsură preventivă fiind întrunite condițiile art. 143 C. proc. pen., dar nu impun o măsură privativă de libertate a inculpaților B.D.C., K.C.P. și R.Ș.F.

Referitor la condiția impusă de dispozițiile art. 148 lit. f) teza a II-a și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se constată că un asemenea motiv nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea inculpatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (cauza Letellier împotriva Franței, 26 iunie 1991). Legiuitorul nu definește pericolul concret pentru ordinea publică și în pofida lipsei unei jurisprudențe naționale constante în materie, instanțele au definit de-a lungul timpului criterii și elemente necesare examinării existenței „pericolului pentru ordinea publică" între care reacția publică declanșată ca urmare a faptelor comise, starea de nesiguranță susceptibilă a fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului.

Corect, s-a apreciat de instanța de fond că nu există nicio dovadă că ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpaților B.D.C., K.C.P. și R.Ș.F., în libertate, după cum la dosar nu există probe că inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți din proces sau a unui martor sau că vor exercita presiuni asupra acestora. în acest sens, trebuie avut în vedere că inculpatul B.D.C. este necunoscut cu antecedente penale, cu o familie organizată și în întreținere copii, inculpatul R.Ș.F. este fără antecedente penale, iar la data faptelor avea 18 ani, fiind elev. De asemenea, inculpatul K.C.P. suferă de afecțiuni cardiace severe, conform actelor medicale depuse la dosar, sănătatea, vârsta, antecedentele penale constituind criterii ce trebuiesc avute în vedere la alegerea măsurii ce urmează a fi luată față de o persoană, astfel cum impun prevederile art. 136 alin. (8) C. proc.

pen. De asemenea, gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpați și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică, atâta vreme cât nu se identifică fapte concrete de tulburare a ordinii publice, prin lăsarea în libertate a inculpaților. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpații sunt arestați preventiv de 7 luni, iar prin trecerea acestui interval de timp finalitatea măsurii preventive s-a estompat, iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este real și actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relațiilor sociale. Art. 5 parag.

3 din Convenție impune instanțelor naționale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională; apoi ca orice privare de libertate a unui acuzat chiar și pentru o perioadă scurtă de timp să fie justificată convingător de autorități, iar argumentele pro și contra repunerii în libertate să nu fie generale și abstracte.

În cauza Calmanovici împotriva României, Curtea Europeană a statuat că autoritățile nu au oferit motive „relevante și suficiente" pentru a justifica necesitatea menținerii inculpatului în arest preventiv timp de aproximativ 3 luni și jumătate (2 august 2002 - 19 noiembrie 2002), având în vedere că nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză, că instanțele nu au examinat individual situația inculpatului și că nu au ținut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenție. Prin urmare, a constatat încălcarea art. 5 paragraf 3 din Convenție. În același sens, Curtea europeană s-a pronunțat și în cauzele Tarău (nr. 3.584/02 din 24 februarie 2009), Mihuță (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010) și Jiga (nr. 14352/04 din 16 martie 2010) pronunțate împotriva României.

S-a motivat de fiecare dată că instanțele interne au refuzat să analizeze argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal și la situația sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpaților și nu au oferit nicio explicație pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ asupra societății sau cum ar fi împiedicat ancheta. Ca atare, corect, prima instanță a ținut seama de posibilitatea aplicării inculpaților unor măsuri alternative detenției, preventive dar neprivative de libertate, în cadrul măsurii preventive prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen., legiuitorul prevăzând suficiente obligații în sarcina inculpaților de natură să garanteze buna desfășurare a procesului penal precum și sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.

Împrejurarea relevată de acuzare, anume că inculpații au fost trimiși în judecată într-un cadru procesual extins și complex nu poate justifica respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul parchetului, ca nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011, privind pe inculpații R.Ș.F., K.C.P. și B.D.C. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimații inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 noiembrie 2011.