ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4115/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4115/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal
de față ;
Prin încheierea de ședință din data de
21 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 702/57/2011
s-au admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de
inculpații B.D.C., K. C.P. și R.Ș.F.
În temeiul art.
139 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților
B.D.C., K. C.P. și R.Ș.F., cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 145
1
rap. la art. 145 alin. (1)
1
C. proc. pen., pe durata măsurii
obligării de a nu părăsi țara, inculpații vor respecta următoarele obligații:
a)
să se prezinte la organul de urmărire
penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b)
să se prezinte la organul de poliție
desemnat cu supravegherea, respectiv cel din raza teritorială a localității de
domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție
sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își
schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
d) să nu
dețină, să nu folosească și să nu posede nici o categorie de arme.
În baza art. 145
alin. (1)
2
C. proc. pen. au fost obligați inculpații să nu se
apropie de ceilalți inculpați, de martorii din prezenta cauză și să nu comunice
cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras
atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a
obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării
preventive conform art. 145 alin. (2)
2
și (3) C. proc. pen.
În baza art. 145
alin. (2)
1
C. proc. pen. s-a dispus comunicarea prezentei încheieri
inculpaților și organelor prevăzute în acest text de lege.
S-a dispus
punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă
cauză.
S-au respins
cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații V.A.
și D.A.V.
S-a
reținut în esență că, potrivit dispozițiilor art. 139 C. pen. măsura preventivă
a arestării se înlocuiește cu o altă măsură atunci când s-au schimbat
temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri. Aceste dispoziții sunt în
acord cu prevederile art. 5 din Convenție care impun instanțelor să verifice, pe
parcursul derulării procedurilor caracterul rezonabil al detenției precum și
posibilitatea ca față de inculpat să se ia o măsură preventivă alternativă.
În speță
inculpații au fost trimiși în judecată sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni:
-
B.D.C. pentru comiterea infracțiunilor
prevăzute de:
-
art. 221 alin. (1) C. pen.
-
art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic art.
33 lit. a) C. pen.
- K.C.P.,
fost N. -pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
-
art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art.
10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
-
art. 221 alin. (1) C. pen.
-
art. 221 alin. (1) C. pen.
-
art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic.art.
33 lit. a) C. pen.
-
R.Ș.F. - pentru comiterea infracțiunii
prevăzută de:
- art. 221
alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 D.A.V. pentru
comiterea infracțiunilor
prevăzute de:
-
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
-
art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit.
a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2)
C. pen.
-
art. 293 alin. (1) C. pen.
-
art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
-
art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
- V.A. -
pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
-
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
-
art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin.
(1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit.
a) C. pen.
Curtea
analizând cererile formulate în raport de natura acuzațiilor aduse, de situația
personală a fiecărui inculpat, de durata detenției provizorii și de stadiul
procesual al cauzei a reținut că sunt întemeiate cererile de înlocuire a
măsurii preventive a inculpaților B.D.C., K. C.P. și R.Ș.F.
Acuzațiile
aduse inculpatului B.D.C. se referă exclusiv la săvârșirea infracțiunii de
tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., infracțiune pentru care limitele
de pedeapsă sunt de închisoare de la 3 luni la 7 ani. In ce privesc acuzațiile
aduse inculpaților R.Ș.F. și K. C.P. se referă la săvârșirea infracțiunii de
tăinuire în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în privința
primului inculpat și concurs între 3 infracțiuni de tăinuire și o infracțiune
de tăinuire în condițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii între 3 și 10 ani.
În ce
privește faptele reținut în sarcina celor trei inculpați, prin rechizitoriu se
rețin în fapt următoarele:
-
B.D.C. - a primit un tractor agricol
provenit din furt și a înlesnit valorificarea unui alt utilaj provenit din
furt, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de fapte penale.
- K.C.P.
- a înlesnit valorificarea a două utilaje provenite din furt și a primit un
utilaj agricol și un autoturism provenit din furt cunoscând că acestea provin
din săvârșirea de fapte penale
- R.Ș.F. - a
înlesnit valorificarea unui utilaj provenit din furt, cunoscând că acestea
provine din săvârșirea de fapte penale
În consecință
chiar dacă inculpații sunt trimiși în judecată într-un cadru procesual extins
și complex, acuzațiile aduse acestora și în special inculpaților B. și R. sunt
limitate și independente de acuzațiile complexe aduse celorlalți coinculpați
aflați în arest preventiv. Totodată pedeapsa pe care o riscă aceștia în
situația stabilirii vinovăției, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de
lege, nu justifică temerea că odată puși în libertate ar încerca să se sustragă
cercetării judecătorești ori unei eventuale executări a pedepsei.
Situația
personală a celor trei inculpați justifică în acest moment procesual schimbarea
măsurii preventive dispuse în privința lor.
Inculpatul B.D.C.,
nu este cunoscut cu antecedente penale - fila 296 vol. XIX u.p., este
căsătorit, are în întreținere 2 copii minori, desfășura până la momentul
arestării sale o activitate licită, fiind administrator al unei societăți
comerciale - SC C. SRL, a fost perceput în comunitatea din care provenea ca o
persoană responsabilă - fila 11-49 Dosar nr. 702/57/2011/a5.
Inculpatul R.Ș.F.,
nu este cunoscut cu antecedente penale -fila 295 vol. XIX u.p, este tânăr, la
momentul faptei avea 18 ani, fiind elev.
Inculpatul K.C.P.
a suferit două condamnări anteriore pentru complicitate la furt - în anul 1997
și infracțiuni la legea circulației în anul 1995 - intervenind reabilitarea
judecătorească. Inculpatul are în întreținere doi copii minori. Din actele
depuse în cauză, emise la 25 martie 2010, rezultă că acesta suferă de o
afecțiune cardiacă care impune o intervenție chirurgicală - fila 22-30 Dosar
nr. 702/57/2011/a6.
Potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. măsura preventivă luată față de
inculpați se ia și prin raportare la sănătatea, vârsta, antecedentele și alte
situații privind persoana față de care se ia aceasta.
Referitor la
durata detenției provizorii și de stadiul procesual al cauzei Curtea a arătat
următoarele:
Detenția
provizorie durează de 7 luni pentru inculpatul B. și de 7 luni și jumătate
pentru ceilalți doi inculpați.
În acest
moment s-a dat citire actului de sesizare a instanței și au fost luate
declarații complete inculpaților, care au expus varianta proprie asupra
acuzațiilor ce li se aduc.
Toate
elementele referitoare la natura acuzațiilor și la situația personală a
inculpaților au fost avute în vedere și la soluționarea cererilor anterioare de
înlocuire a măsurii preventive a arestării și la menținerea acestei măsuri,
Curtea apreciind în mod constant că acestea nu pot prevala interesului public
legat de asigurarea bunei desfășurări a procedurilor judiciare și ocrotirea
ordinii publice.
În prezent,
raportat la evoluția procedurilor și la timpul scurs de la luarea măsurii
arestării preventive, aceste temeiuri pot fi avute în vedere. Continuarea
detenției provizorii pentru inculpați este de natură să producă grave
consecințe în ceea ce-i privește - astfel inculpatul B. se află în
imposibilitatea de a asigura mijloacele de subzistență familiei și de a achita
un credit ipotecar garantat cu locuința familiei, totodată situația familiei
s-a agravat prin decesul tatălui său. Inculpatul R. se află la limita
minorității și în situația în care și-a întrerupt instrucția având interesul
legitim de a o continua, iar inculpatul K. are probleme de sănătate care impun
o supraveghere deosebită.
Durata
detenției provizorii în care s-au aflat până în prezent inculpații este
suficient de caracterizată pentru a constitui un avertisment adus acestora în
ce privește consecințele nerespectării obligațiilor impuse prin o măsură
preventivă neprivativă de libertate ori prin săvârșirea de fapte penale, astfel
că s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta
lăsarea în libertate a inculpaților nu mai este actual.
Totodată prin,
trecerea timpului, rezonanța socială negativă a faptelor de care aceștia sunt
acuzați s-a estompat.
Riscul
influențării cercetărilor rezultat din conduita inculpatului B. de a încălca
obligațiile impuse de instanță la instituirea măsurii obligării de a nu părăsi
țara (aceea de a nu se întâlni cu coinculpații), avut în vedere constant de
Curte, s-a apreciat că s-a diminuat cu trecerea timpului și că nu poate
constitui în continuare un motiv suficient de menținere a acesteia.
Prelungirea
detenției provizorii ar conduce la depășirea caracterului rezonabil al acesteia
având valențele prefigurării unei pedepse.
Curtea a
arătat că există suficiente temeiuri de a se considera că în acest moment
plasarea în libertate a celor trei inculpați, cu instituirea unor măsuri menite
să garanteze buna desfășurare a procedurilor judiciare este oportună și în
acord cu scopul acestor măsuri.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs parchetul, solicitând casarea încheierii
atacate și respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive
formulate de inculpații B.D.C., K.C.P. și R.Ș.F., întrucât temeiurile care au
determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci impun în continuare privarea
de libertate a acestora, existând probe care dovedesc săvârșirea faptelor
pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. In cauză, nu a fost depășită
durata rezonabilă a arestării preventive și inculpații au fost trimiși în
judecată într-un cadru procesual extins și complex ceea ce justifică
respingerea cererilor acestora, dată fiind și atitudinea nesinceră manifestată
în proces.
Recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Alba Iulia, este nefondat.
În conformitate
cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se
înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au
determinat luarea măsurii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin.
(3)
5
C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi înlocuită
cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c) C. proc.
pen.
În cauză,
indiciile existente până la acest moment procesual justifică o măsură
preventivă fiind întrunite condițiile art. 143 C. proc. pen., dar nu impun o
măsură privativă de libertate a inculpaților B.D.C., K.C.P. și R.Ș.F.
Referitor la
condiția impusă de dispozițiile art. 148 lit. f) teza a II-a și anume să existe
probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru
ordinea publică, se constată că un asemenea motiv nu poate fi considerat
relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că
eliberarea inculpatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (cauza Letellier
împotriva Franței, 26 iunie 1991).
Legiuitorul nu
definește pericolul concret pentru ordinea publică și în pofida lipsei unei
jurisprudențe naționale constante în materie, instanțele au definit de-a lungul
timpului criterii și elemente necesare examinării existenței „pericolului
pentru ordinea publică" între care reacția publică declanșată ca urmare a
faptelor comise, starea de nesiguranță susceptibilă a fi generată prin lăsarea
sau punerea în libertate a inculpatului.
Corect,
s-a apreciat de instanța de fond că nu există nicio dovadă că ordinea publică
ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpaților B.D.C., K.C.P. și R.Ș.F., în
libertate, după cum la dosar nu există probe că inculpații ar încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți din proces sau a
unui martor sau că vor exercita presiuni asupra acestora. în acest sens,
trebuie avut în vedere că inculpatul B.D.C. este necunoscut cu antecedente
penale, cu o familie organizată și în întreținere copii, inculpatul R.Ș.F. este
fără antecedente penale, iar la data faptelor avea 18 ani, fiind elev. De
asemenea, inculpatul K.C.P. suferă de afecțiuni cardiace severe, conform
actelor medicale depuse la dosar, sănătatea, vârsta, antecedentele penale
constituind criterii ce trebuiesc avute în vedere la alegerea măsurii ce
urmează a fi luată față de o persoană, astfel cum impun prevederile art. 136 alin.
(8) C. proc. pen.
De
asemenea, gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpați și limitele de
pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni nu pot constitui temeiuri
singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică, atâta
vreme cât nu se identifică fapte concrete de tulburare a ordinii publice, prin
lăsarea în libertate a inculpaților.
Aceasta cu
atât mai mult cu cât inculpații sunt arestați preventiv de 7 luni, iar prin
trecerea acestui interval de timp finalitatea măsurii preventive s-a estompat,
iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este real și
actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relațiilor sociale.
Art. 5 parag.
3 din Convenție impune instanțelor naționale, atunci când acestea se confruntă
cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arestare preventivă să ia în
considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională; apoi ca
orice privare de libertate a unui acuzat chiar și pentru o perioadă scurtă de
timp să fie justificată convingător de autorități, iar argumentele pro și
contra repunerii în libertate să nu fie generale și abstracte.
În cauza
Calmanovici împotriva României, Curtea Europeană a statuat că autoritățile nu
au oferit motive „relevante și suficiente" pentru a justifica necesitatea
menținerii inculpatului în arest preventiv timp de aproximativ 3 luni și
jumătate (2 august 2002 - 19 noiembrie 2002), având în vedere că nu au
prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în
libertate a persoanei în cauză, că instanțele nu au examinat individual situația
inculpatului și că nu au ținut seama de posibilitatea aplicării de măsuri
alternative pentru detenție. Prin urmare, a constatat încălcarea art. 5
paragraf 3 din Convenție.
În același
sens, Curtea europeană s-a pronunțat și în cauzele Tarău (nr. 3.584/02 din 24
februarie 2009), Mihuță (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr.
10.193/02 din 2 februarie 2010) și Jiga (nr. 14352/04 din 16 martie
2010) pronunțate împotriva României.
S-a motivat
de fiecare dată că instanțele interne au refuzat să analizeze argumentele
prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal și la
situația sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în
libertate ale inculpaților și nu au oferit nicio explicație pentru a justifica
cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ
asupra societății sau cum ar fi împiedicat ancheta.
Ca
atare, corect, prima instanță a ținut seama de posibilitatea aplicării
inculpaților unor măsuri alternative detenției, preventive dar neprivative de
libertate, în cadrul măsurii preventive prevăzută de art. 145
1
C.
proc. pen., legiuitorul prevăzând suficiente obligații în sarcina inculpaților
de natură să garanteze buna desfășurare a procesului penal precum și sancțiunea
neîndeplinirii acestor obligații care este aceea a luării din nou a măsurii
arestării preventive.
Împrejurarea
relevată de acuzare, anume că inculpații au fost trimiși în judecată într-un
cadru procesual extins și complex nu poate justifica respingerea cererilor de
înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că încheierea
atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul parchetului, ca nefondat, iar
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile
judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia
împotriva
încheierii din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,
pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011, privind pe inculpații R.Ș.F., K.C.P. și B.D.C.
Onorariul
parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimații inculpați până
la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 29 noiembrie 2011.