ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3049/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3049/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la

data de 2 aprilie 2012, sub numărul de Dosar nr. 2720/314/2012 reclamanta SC R.

SA, a chemat în judecată pe pârâta SC S.P. SA, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea

materialelor proprietatea SC R. SA ce fac obiectul procesului - verbal de

custodie încheiat la data de 29 aprilie 2002 între SC R. SA - Depozitul

Regional lași și SC S.P. SRL, respectiv 689,835 km monotub H.D.P.E. 40 mm

și 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm, in valoare de 309.525,39 euro iar în

subsidiar, reclamanta a solicitat ca în situația în care restituirea

materialelor proprietatea SC R. SA SA nu este posibilă, să se dispună obligarea

paratei la contravaloarea materialelor in suma de 309.525,39 euro, cu

cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost ulterior precizată sub

aspectul câtimii pretențiilor.

Prin sentința civilă nr. 4129 din 27

septembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Suceava invocată din oficiu și a declinat cauza, spre competentă

soluționare Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile legale

privind răspunderea contractuală, obiectul acțiunii reclamantei având o valoare

de 1.089.253,24 lei cu T.V.A. iar conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

tribunalele soluționează în primă instanță procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava sub nr. 2720/314/2012 la data de 9 octombrie 2012.

La data de 4 februarie 2013 reclamanta

a formulat o cerere de modificare a acțiunii în sensul completării temeiului

juridic al acțiunii, precizând că își întemeiază cererea de chemare în judecată

și pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., împrejurare față de care a

învederat instanței că acțiunea astfel precizată este imprescriptibilă.

Prin sentința nr. 798 din 29 aprilie

2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondate, excepțiile

formulate de pârâta SC S. SA, referitoare la netimbrarea acțiunii, tardivității

formulării cererii, respectiv dreptului material la acțiune.

A admis acțiunea așa cum a fost

precizată, a obligat pârâta SC S. SA să restituie reclamantei SC R. SA

materialele acesteia din urma, ce fac obiectul procesului -verbal de custodie

încheiat la data de 29 aprilie 2002 între SC R. SA - Depozitul regional lași și

SC S. SA, respectiv 689.853 km monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 km monotub H.D.P.E.

32 mm, în valoare de 309.525,39 euro.

În cazul în care, bunurile indicate la

aliniatul mai de sus, nu pot fi restituite în natură, pârâta SC S. SA a fost

obligată la restituirea în echivalent bănesc, ce corespunde sumei de plătit de 309.525,39

euro.

A obligat pârâta SC S. SA să plătească

reclamantei SC R. SA suma de 216.904,57 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Cercetând cu prioritate în

conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepțiile de

procedură și excepțiile de fond ce ar face inutilă analizarea cauzei pe fondul

acesteia, s-a constatat că, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.,

cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în

încheierea de ședință declarațiile scrise precum și cele verbale făcute în

instanță când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii.

Astfel că prin precizările făcute reclamanta nu a făcut decât să mărească valoarea

obiectului cererii.

Referitor la excepția netimbrării

cererii de chemare în judecată s-a constatat că la termenul de judecată din 5

noiembrie 2012 reclamanta a depus la dosar originalul ordinului de plată din 26

octombrie 2012 în sumă de 15.000,35 lei reprezentând taxa judiciară de timbru

și timbru judiciar de 5 lei, motiv pentru care excepția a fost respinsă.

Față de excepția prescrierii dreptului

material la acțiune deponentul (în speță SC R. SA) are împotriva depozitarului

(SC S.P. SRL ), pentru restituirea bunurilor aflate în depozit, acțiunea

personală, născută în temeiul contractului de depozit (supusă prescripției) și

acțiunea reală, în revendicare, bazată pe dreptul de proprietate, nesupusă

prescripției.

Cererea de chemare în judecată formulată

de SC R. SA a fost întemeiată în drept pe obligația de a face, respectiv

obligarea pârâtei la restituirea materialelor aparținând SC R. SA, predate

acesteia în baza proceselor - verbale de custodie ce reprezintă contracte de

depozit voluntar conform art. 1604 și art. 1616 din Vechiul C. civ.

În situația în care în contractul de

depozit nu s-a stipulat un termen pentru restituirea acestuia (cazul din speța

noastră), termenul general de prescripție de 3 ani începând să curgă nu de la

momentul semnării proceselor-verbale/contractelor de custodie ci de la data la

care s-a cerut restituirea depozitului.

Sub acest aspect a reținut instanța de

fond că interesul și, odată eu acesta, dreptul la acțiune al SC R. SA, s-a

născut la momentul notificării pârâtei privind restituirea materialelor,

respectiv la data de 19 aprilie 2011, dată la care s-a transmis pârâtei

notificarea privind restituirea materialelor, primită de către pârâtă în data

de 26 aprilie 2011.

Cât privește excepția dreptului

material la acțiune, instanța a unit-o cu fondul, reținând în baza contractului

societatea pârâtă a emis factura fiscala din 15 martie 2002 în sumă totală de

5.553.434.783,00 lei vechi (555.343,47 lei noi) reprezentând contravaloarea a

37,780 km monotub H.D.P.E. D32 mm și 360,835 km monotub H.D.P.E. D40 mm și

factura fiscală din 30 aprilie 2002 în sumă totală de 5.850.614.651 lei vechi

(585.061,46 lei noi) reprezentând contravaloarea a 35 km monotub H.D.P.E. D32

mm și 365 km monotub H.D.P.E. D40 mm.

Cele doua societăți au semnat doua

procese - verbale de custodie prin care s-a agreat ca o parte din materialele

vândute sa fie predate si depozitate, cu titlu gratuit, spre păstrare la

societatea parată, conform procesului-verbal de custodie din 15 martie 2002,

324,835 km de monotub H.D.P.E. 40 mm și 37,780 km monotub H.D.P.E. 32 mm

proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL  și conform

procesului-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, 689,835 km monotub H.D.P.E.

40 mm și 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate

în custodia pârâtei SC S.P. SRL.

Cele două facturi împreuna cu

procesele-verbale de custodie au fost comunicate de către pârâtă prin adresele din

15 martie 2002 și din 30 aprilie 2002.

Încă din anul 2002 a achitat valoarea

integrală a celor două facturi amintite mai sus, suma fiind de 324.429,00 euro.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs, recalificat juridic la data de 27 februarie 2014 ca

fiind apel, pârâta SC S.P. SA Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând, în esență, admiterea apelului și modificarea acesteia

în tot în sensul respingerii acțiunii formulate de către SC R. SA în

dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a precizat că sentința atacată este

nelegală și netemeinică deoarece nu cuprinde la propriu motivele pe care se

sprijină, instanța de judecată interpretând greșit actul juridic dedus

judecății.

A mai arătat că prin întâmpinare a

invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de

temeiul de drept al acțiunii formulate de către reclamantă intimată, în

contextul în care pretențiile acesteia decurgeau dintr-un contract de depozit

comercial, iar prima solicitare de preluare a materialelor din partea

reclamantei intimate a fost efectuată în anul 2004 prin adresa, iar cererea de

chemare în judecată a fost introdusă la data de 2 aprilie 2012.

Referitor la tardivitatea modificării

cererii de chemare în judecată, s-a arătat că instanța a precizat că înțelege

să se opună admiterii cererii de modificare/completare a acțiunii, așa cum a

fost formulată. întrucât în viziunea sa prima zi de înfățișare a fost la data

de 7 ianuarie 2013, termen la care părțile legal citate puteau pune concluzii

pe excepția a cărei admitere ar fi dus la imposibilitatea continuării judecării

cauzei, fiind îndeplinite toate condițiile procesuale privind depunerea și

timbrarea acțiunii și privind depunerea și comunicarea întâmpinării formulate

cu înscrisurile aferente.

Având în vedere considerentele astfel

învederate, precum și dispozițiile art. 723 din C. proc. civ. privind

exercitarea cu bună credință a drepturilor procedurale, apelanta a apreciat că

reclamanta intimată este decăzută din dreptul de a modifica/completa cererea de

chemare în judecată, sens în care a solicitat respingerea cererii formulate ca

tardivă și inadmisibilă.

Față de faptul că intimata-reclamantă SC

R. SA și-a întemeiat noile pretenții pe dispozițiile art. 480 C. civ. privind

dreptul de proprietate, formulând o adevărată acțiune în revendicare, apelanta

a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă în raport de neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 1909 alin. (2) C. civ. privind admisibilitatea

unei astfel de acțiuni, cu consecința neluării în seamă a precizărilor privind

imprescriptibilitatea dreptului material la acțiune.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului material la acțiune, a solicitat admiterea acesteia și respingerea

acțiunii, apreciind că susținerile reclamantei intimate din cererea de chemare

în judecată și din răspunsul la întâmpinare formulat nu pot fi primite, motivat

de faptul că, așa cum a arătat, pentru cei 689,835 km de monotub de 40 mm și

72,78 km de monotub de 32 mm a fost încheiat la Suceava procesul-verbal de

custodie din 1 august 2002, prin care s-a preluat în custodie o parte

semnificativă din bunurile predate în baza procesului verbal din 29 aprilie

2002 invocat de către reclamantă care a fost încheiat la lași.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată,

întrucât monotuburile lăsate în custodie au un anumit termen de valabilitate,

fiind un bun consumptibil ce presupune un lucru a cărui folosință presupune

distrugerea sau înstrăinarea lui la prima întrebuințare, posesorul neputându-și

reînnoi actele de folosință și care nu poate face obiectul unui act juridic pe

o durată nedeterminată de timp, act juridic ce implică obligația de restituire

a lucrului în individualitatea sa, respectiv a depozitului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la

data de 20 februarie 2014, intimata-reclamantă SC R. SA București a solicitat,

în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și

temeinică a sentinței atacate, apreciind că s-a aflat în termen pentru

formularea cererii completatoare /modificatoare, fără a fi necesar

consimțământul pârâtei, precum și că termenul de judecată din 7 ianuarie 2013,

invocat de către SC S.P. SRL nu poate fi considerat, pentru argumentele

arătate, ca fiind prima zi de înfățișare.

Referitor la excepția prescripției

dreptului material la acțiune, intimata SC R. SA a solicitat să se aibă în

vedere faptul că în situația în care în contractul de depozit nu s-a stipulat

un termen pentru restituirea acestuia (cazul din speța noastră), termenul

general de prescripție de 3 ani începe să curgă nu de la momentul semnării

proceselor-verbale / contractelor de custodie ci de la data la care s-a cerut

restituirea depozitului, sens în care s-au pronunțat și instanțele de judecată.

De asemenea, a cerut să se observe că

în cauză nu exista vreun acord al SC R. SA privind vânzarea/reciclarea

materialelor proprietatea sa, de către recurenta - pârâtă SC S.P. SRL și nici

nu rezultă din înțelegerea părților vreun acord în acest sens, aceasta în mod

abuziv procedând la reciclarea bunurilor proprietatea SC R. SA.

Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 48 din 6 martie 2014, a

admis apelul declarat de către pârâta SC S.P. SA Suceava, a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material

la acțiune al reclamantei, a respins cererea formulată de către reclamanta SC

R. SA, ca prescrisă și a menținut dispoziția de respingere a excepțiilor

netimbrării și tardivității.

În fundamentarea acestei decizii

instanța de control judiciar a reținut, cu titlu preliminar, că modificarea

temeiului juridic al acțiunii, în sensul indicării și a art. 480 și urm. C.

civ., a fost făcută după prima zi de înfățișare, iar în condițiile opoziției

pârâtei, sancțiunea este neluarea în seamă a modificării, și judecarea cererii

prin prisma temeiului juridic inițial.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului material la acțiune, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(1), art. 7 alin. (1), (2) din Decretul nr. 167/1958, aplicabile în cauză,

„Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție,

dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul prescripției

este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni. Prescripția

începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a

cere executarea silită. în obligațiile care urmează să se execute la cererea

creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit,

prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept."

Cum, în speță, părțile nu au stabilit

un termen pentru executarea obligației de predare a mărfurilor primite în

depozit, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, potrivit art. 7

alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la data nașterii raportului de drept,

respectiv 1 august 2002, și s-a împlinit la 1 august 2005, cu mult înainte de

promovarea prezentei cereri (2 aprilie 2012).

S-a reținut că și dacă s-ar accepta

opinia invocată de intimată, cum că termenul de prescripție ar începe să curgă

de la prima solicitare de restituire a bunurilor în depozit, și nu de la

nașterea raporturilor de drept, această primă solicitare a fost făcută prin

adresa din 6 ianuarie 2005, prin care reclamanta-intimată comunica

apelantei-pârâte că va începe acțiunea de preluare a monotubului începând cu

data de 10 ianuarie 2005. în consecință, chiar și în această variantă, termenul

de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit cu mult înainte de introducerea

prezentei cereri.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC R. SA București solicitând, în principal, admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare față

de faptul că cererea reclamantei de modificare/completare a cererii de chemare

în judecată împotriva societății SC S.P. SRL (privind completarea temeiului

juridic al cererii introductive) a fost formulată în termenul legal și astfel

dreptul material la acțiune al reclamantei SC R. SA nu este prescris.

În subsidiar, recurenta solicită Înaltei

Curți să rețină cauza spre rejudecare și să modifice în parte decizia atacată

în sensul respingerii apelului declarat de SC S.P. SRL  și pe cale de

consecință, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al

SC R. SA (raportat la temeiul de drept invocat în cererea

modificatoare/completatoare - art. 480 și urm. C. civ.) ca urmare a menținerii

de către Curtea de Apel Suceava a respingerii tardivității cererii de

modificare/completare a temeiului de drept al acțiunii SC R. SA și menținerea

ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 798 din 29 aprilie 2013 pronunțată

de Tribunalul Suceava, secția civilă.

Mai solicită recurenta-reclamantă ca

în ipoteza în care instanța va reanaliza și rejudeca excepția prescripției

dreptului material la acțiune al SC R. SA, raportat la temeiul juridic inițial

al cererii de chemare în judecată, să o respingă ca nefondată, cu consecința

menținerii ca temeinică și legală a hotărârii de fond, pronunțată de către

Tribunalul Suceava, respectiv obligarea intimatei-apelante la restituirea

materialelor proprietatea SC R. SA în valoare de 1.089.253,24 lei cu T.V.A.

inclus și, în subsidiar, obligarea intimatei-apelante la restituirea

contravalorii materialelor SC R. SA în sumă de 1.089.253,24 lei, cu cheltuieli

de judecată în recurs.

Recurenta-reclamantă își subsumează

criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., acestea vizând următoarele aspecte:

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

recurată, a menținut dispoziția de respingere a excepțiilor netimbrării și

tardivității, fără însă a ține cont de modificarea temeiului de drept în

analizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al SC R. SA.

Sub acest aspect recurenta-reclamantă

învederează următoarele:

În mod greșit, instanța de apel a

reținut că „prima zi de înfățișare" ar fi fost la data de 27 aprilie 2012,

dată la care Judecătoria Suceava și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Suceava, confundând prima zi de înfățișare (care nu putea să fie

în fața unei instanțe necompetente) cu primul termen de judecată.

Se arată că și în ipoteza în care

Judecătoria Suceava ar fi fost competentă, atât timp cât se invoca excepții, se

formulează întâmpinări/apărări și părțile cer termen pentru

studierea/analizarea acestora, pentru asigurarea dreptului la apărare al uneia

dintre părți, nu se poate considera ca fiind „prima zi de înfățișare"

primul termen de judecată.

Se arată că la primul termen de judecată

- 5 noiembrie 2012 - fixat de Tribunalul Suceava - ca instanță competentă - s-a

acordat termen de către instanță pentru studierea întâmpinării formulate de

către intimata-apelantă (fără a fi atașate întâmpinări și înscrisuri) și pentru

a răspunde la excepțiile invocate de către aceasta. Termenul fixat a fost - 10

decembrie 2012 când societatea recurentă a formulat răspuns la întâmpinare,

solicitând instanței de judecată să pună în vedere intimatei-apelante să depună

înscrisurile de care înțelege să se folosească, în prezenta cauză, atât pentru

susținerea excepțiilor invocate cât și pe fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, se arată,

că instanța de fond a acordat un nou termen de judecată - 7 ianuarie 2013,

termen la care au fost comunicate înscrisurile depuse de către

intimata-apelantă în susținerea excepțiilor invocate. Pentru a lua la

cunoștință de înscrisurile mai sus amintite, în mod procedural instanța de

judecată a acordat un nou termen de judecată - 4 februarie 2013.

Apreciază recurenta-reclamantă că, în

condițiile admiterii cererii de amânare de către instanța de fond „prima zi de

înfățișare" nu a fost epuizată, astfel încât cererea de

modificare/completare a cererii de chemare în judecată a fost formulată în

termen legal.

Detaliind, recurenta arată că termenul

pentru care a formulat cererea modificatoare completatoare - 4 februarie 2013 -

a fost primul termen de judecată la care părțile, legal citate, au putut pune

concluzii, că potrivit art. 134 C. proc. civ. este socotită ca prima zi de înfățișare,

aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

Conchide recurenta sub acest aspect,

în sensul că SC R. SA s-a aflat în termen pentru formularea cererii

completatoare/modificatoare, fără a fi necesar consimțământul

intimatei-apelante, cum greșit a reținut instanța de apel, aceasta făcând o

aplicare greșită a textelor vizând calificarea „primei zile de

înfățișare", subliniind încă o dată faptul că intimata este cea care nu

și-a îndeplinit obligațiile procedurale.

În continuare recurenta-reclamantă

propune spre analiză soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune

din perspectiva temeiului de drept precizat, respectiv dispozițiile art. 480 C.

civ. și prin raportare la art. 136 pct. 5 din Constituția României.

Sub acest aspect recurenta-reclamantă

concluzionează în sensul că cererea SC R. SA de modificare/completare a cererii

de chemare în judecată împotriva societății SC S.P. SRL a fost formulată în

termen legal și astfel dreptul material la acțiune al SC R. SA nu este prescris

și solicită casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei Curții de Apel

Suceava în vederea rejudecării apelului pe fondul cauzei.

În subsidiar, solicită reținerea

cauzei spre rejudecare și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul

respingerii apelului declarat de SC S.P. SRL.

O altă critică vizează modul în care

instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune în

raport de temeiul inițial al cererii.

Apreciază recurenta că în mod greșit,

instanța de apel a interpretat prevederile Decretului nr. 167/1958 cât și

actele juridice deduse judecății (existente la dosarul cauzei - inclusiv adresa

din 6 ianuarie 2005), pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală.

Arată recurenta că momentul la care a

solicitat restituirea depozitului este 19 aprilie 2011, intenția SC R. SA fiind

foarte clară în sensul restituirii materialelor proprietatea sa. Contrar

susținerilor intimatei-apelante și celor reținute de către instanța de apel, se

arată, orice altă corespondență anterioară acestui moment nu poate fi

interpretată ca respectând condițiile unei cereri de restituire, aceasta fiind

doar corespondența comercială prin care părțile își comunicau anumite intenții.

Consideră recurenta-reclamantă că

adresa reținută de către instanța de apel din 6 ianuarie 2005, nu poate fi

luată în calcul pentru argumentarea excepției prescripției dreptului material

la acțiune, dovezile interpretându-se în integralitatea lor și după intenția

părților.

În concluzie, recurenta solicită să se

constate că cererea de chemare în judecată a societății SC S.P. SRL a fost

formulată în termenul legal de prescripție.

în continuare recurenta-reclamantă

punctează asupra unor aspecte pe care le consideră relevante în ceea ce

privește fondul cauzei și anume:

La data de 9 iulie 2001 părțile au

semnat contractul din 2001 având ca obiect livrarea de monotuburi H.D.P.E. cu

diametrul de 32 mm și respectiv 40 mm utilizate în rețeaua SC R. SA în

conformitate cu Anexa II la contract, în valoare totală de 728,170,00 euro fără

T.V.A.

În baza Contractului mai sus amintit,

societatea intimată a emis:

- Factura fiscală din 15 martie 2002

în sumă totală de 5.553.434.783,00 lei vechi 555.343,47 lei noi) reprezentând

contravaloarea a 37,780 Km monotub H.D.P.E. D32 mm și 360.835 Km monotub H.D.P.E.

D40 mm și,

- Factura fiscală din 30 aprilie 2002

în sumă totală de 5.850.614.651 lei vechi (585.061,46 lei noi) reprezentând

contravaloarea a 35 KM monotub H.D.P.E. D32 și 365 Km monotub H.D.P.E. D40 mm.

Totodată, cele două societăți au

semnat două procese-verbale de custodie prin care s-a agreat ca o parte din

materialele vândute să fie predate și depozitate, cu titlu gratuit, spre

păstrare la societatea SC S.P. SRL , astfel:

- Conform procesului-verbal de

custodie din 15 martie 2002, 324,835 Km de monotub H.D.P.E. 40 mm și 37,780 Km

monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei

SC S.P. SRL ;

- Conform procesului-verbal de

custodie din 29 aprilie 2002, 689,835 Km de monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 KM

monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei

SC S.P. SRL.

Cele două facturi împreună cu

procesele-verbale de custodie au fost comunicate de către recurenta-pârâtă prin

adresele din 15 martie 2002 și din 30 aprilie 2002.

Încă din anul 2002, SC R. SA a achitat

valoarea integrală a celor două facturi amintite mai sus, suma fiind de

324.429,00 euro.

Prin adresa din 30 aprilie 2009 SC R.

SA i-a comunicat recurentei-pârâte intenția de a prelua cantitățile de monotub

aflate în custodia acesteia, menționate în procesul-verbal de custodie din 29

aprilie 2002, respectiv, 689.835 Km monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 Km monotub

H.D.P.E. 32 mm.

De asemenea, prin adresa din 22 iulie

2010 (comunicată prin fax) SC S.P. SRL  a fost invitată la sediul SC R. SA

pentru clarificarea situației privind cantitățile de monotub aflate în custodia

acesteia, conform procesului-verbal de custodie semnat la data de 29 aprilie

2002.

În data de 19 aprilie 2011,

intimata-apelantă a fost notificată și convocată la conciliere directă în

vederea soluționării amiabile a litigiului între părți, aceasta primind

notificarea în data de 20 aprilie 2011 pe fax și în 26 aprilie 2011 prin poștă.

Deși societatea reclamantă a achitat

integral/contravaloarea facturilor emise de SC S.P. SRL , prin care SC R. SA a

achiziționat monotuburile lăsate în custodia acesteia, intimata-apelantă nu a

înțeles să dea curs solicitărilor sale privind preluarea/predarea materialelor

-proprietatea SC R. SA - neprezentându-se la conciliere și necomunicând nici un

punct de vedere cu privire la pretențiile SC R. SA.

Potrivit art. 1591 Vechiul C. civ.:

„Depozitul în genere este un act prin care se primește lucrul altuia spre al

păstra și a-l restitui în natură".

Bunurile predate de către SC R. SA și

respectiv preluate de către pârâta SC S.P. SRL, formează obiectul unui depozit

voluntar, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, existând

condițiile prevăzute de art. 1596 Vechiul C. civ. respectiv faptul că bunurile

lăsate în custodie sunt proprietatea SC R. SA, iar depozitul s-a făcut cu

consimțământul scris al părților.

Conform dispozițiilor Vechiului C.

civ., aplicabile speței de față, depozitarul - pârâta SC S.P. SRL  - are

următoarele obligații: de a avea grijă de bunurile proprietatea SC R. SA (art.

1599 Vechiul C. civ.), de a nu se servi de aceste bunuri fără permisiunea SC R.

SA (art. 1602 Vechiul C. civ.), de a înapoia bunurile primite imediat după ce

s-a solicitat aceasta de către deponent - SC R. SA (art. 1604 și art. 1616 Vechiul

C. civ.).

Recurenta apreciază că sunt incidente

speței și prevederile art. 969 Vechiul C. civ., care stipulează: „Convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Acest articol

consacră principiul potrivit căruia părțile nu se pot sustrage de la obligativitatea

contractului legal încheiat. în virtutea acestui principiu, partea contractantă

care are calitatea de titular al drepturilor dobândite prin contract, este

îndreptățită să pretindă celeilalte părți (părți obligate) satisfacerea acestor

drepturi.

Față de interpretarea dată de către

intimata-apelantă proceselor-verbale de custodie încheiate de părți și natura

juridică a bunurilor ce au făcut obiectul acestora, recurenta arată că din

procesele-verbale de custodie semnate de părți rezultă că depozitul

materialelor a fost unul gratuit, neexistând nicio dovadă în sens contrar, că

deși intimata-apelantă insistă în a susține ca SC R. SA ar fi trebuit să

suporte cheltuielile necesare depozitului, nu prezintă nicio dovadă în acest

sens, corespondența purtată între părți, așa cum rezultă din adresa din 12

ianuarie 2005, din 18 ianuarie 2005 și din 25 februarie 2005, făcând referire

la un alt proces-verbal de custodie din 1 august 2002.

Precizează recurenta că fără a avea

vreun drept cu privire la reciclarea materialelor lăsate în custodia pârâtei, SC

S.P. SRL a înțeles să efectueze operațiuni de reciclare însușindu-și fără vreun

drept, sumele obținute din această procedură, nerezultând din înscrisurile

semnate de părți că intenția părților ar fi fost ca depozitul materialelor să

fie contra cost, astfel cum invoca intimata-apelantă.

Arată recurenta că intimata-apelantă

nu a depus la dosar toate înscrisurile invocate prin întâmpinarea formulată și

prin motivele sale de apel, respectiv: adresa din 25 iunie 2004 și agrementul

tehnic din 2000.

Arată recurenta că, cu rea-credință,

în mod ilegal și abuziv, fără acordul proprietarului SC R. SA, intimata SC S.P.

SA a reciclat materialele predate acesteia în custodie, astfel cum recunoaște

atât prin motivele de apel cât și prin întâmpinarea depusă la dosar,

motivându-și acțiunile ce se impuneau prin faptul că ar fi limitat efectele

deșeurilor rezultate pe cheltuiala proprie, menționând totodată ca și costul de

depozitare ar fi fost suportat în totalitate tot de către recurentă, în

condițiile în care intimata-apelantă nu face dovada acestor afirmații, astfel

că fără a avea vreun drept cu privire la reciclarea materialelor lăsate în

custodia pârâtei, SC S.P. SA, a înțeles să efectueze operațiuni de reciclare

însușindu-și în mod ilegal sumele obținute din această procedură și procedând

astfel prejudicii societății recurente.

Intimata-pârâtă SC S.P. SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru motivele ce se vor arăta:

Instanța de fond a fost sesizată

inițial cu o acțiune personală, născută în temeiul contractului de depozit,

prescriptibilă sub aspectul dreptului la acțiune și ulterior, prin

completarea/modificarea cererii de la data de 4 februarie 2013 cu o acțiune

reală, în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., imprescriptibilă, din

punct de vedere al exercițiului dreptului la acțiune.

Instanța de fond a respins excepțiile

referitoare la netimbrarea acțiunii, la tardivitatea cererii modificatoare,

respectiv a prescripției dreptului material la acțiune personală, cu care

instanța a fost inițial învestită și a admis acțiunea astfel cum a fost

precizată numai sub aspectul câtimii pretențiilor.

Instanța de apel a avut a se pronunța

urmare a apelului formulat de pârâta SC S.P. SA numai asupra modului în care

instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiunea

personală formulată inițial de reclamantă și asupra excepției tardivității

cererii modificatoare reiterată de apelantă.

Criticile aduse de recurentă hotărârii

recurate vor fi analizate astfel în limitele cadrului învestirii instanței de

control judiciar.

Instanța de apel a reținut corect în

considerentele deciziei, cu titlu preliminar, că modificarea temeiului juridic

al acțiunii în sensul indicării și a art. 480 și urm. C. civ. a fost făcută

conform art. 134 C. proc. civ., după prima zi de înfățișare, iar în condițiile

opoziției pârâtei, judecarea cererii s-a realizat prin prisma temeiului juridic

inițial.

Această soluție nu este însă de natură

a afecta judecata fondului cauzei care a purtat exclusiv asupra acțiunii

personale sub aspectul prescripției exercițiului dreptului la acțiune, în

condițiile în care instanța de fond a trasat limitele judecății în care a fost

exercitat controlul de legalitate și de temeinicie asupra soluției apelate.

În mod corect instanța de apel a

reținut că modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul suplimentării

temeiului de drept al acțiunii și din perspectiva dispozițiilor art. 480 C.

civ. din 1864, s-a făcut cu depășirea termenului legal prev. de art. 132 C.

proc. civ., până la care o atare modificare este permisă.

Analiza considerentelor hotărârii

instanței de fond relevă că soluționarea cauzei s-a realizat numai prin

raportare la acțiunea personală întemeiată pe contractul de depozit. în

soluționarea excepției tardivității modificării acțiunii s-a raportat la

cererea reclamantei prin care și-a precizat valoarea pretențiilor, motivându-se

corect că această precizare nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în

judecată conform art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a achiesat tacit

la soluția instanței de fond care evidențiază soluționarea cauzei prin

raportare numai la acțiunea personală întemeiată pe contract și nu prin

raportare la acțiunea reală.

Aceasta pentru că împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat apel, doar pârâta SC S.P. SA, criticând soluția de

admitere a acțiunii.

Efectul devolutiv al apelului constă

în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în apel litigiul

dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost

ridicate în primă instanță, în limitele impuse de cele două reguli exprimate

prin adagiile „tantum devolutum quantum apellatum" și „tantum devolutum

quantum iudicata". în aceste limite, instanța de apel a fost învestită a

analiza hotărârea instanței de fond, hotărâre care nu a fost criticată pentru că

instanța de fond nu a analizat cererea și prin raportare la prevederile art.

480 C. civ. din 1864.

Decizia pronunțată de instanța de apel

respectă limitele efectului devolutiv al apelului, determinate doar de

criticile prezentate de apelanta-pârâtă SC S.P. SA.

Obiectul recursului este reprezentat

de decizia pronunțată în apel. în absența invocării, pe calea apelului, sau,

eventual, a cererii de aderare la apel, a omisiunii instanței de fond de a

analiza acțiunea și din perspectiva dispozițiilor art. 480 C. civ. și art. 1890

C. civ. din 1864, care conferă caracter imprescriptibil acțiunii, critica

prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi

primită, fiind făcută omisso medio.

Pentru aceste rațiuni criticile vizând

modul în care instanța de apel a soluționat excepția de tardivitate a cererii

modificatoare/completatoare, precum și cele vizând imprescriptibilitatea

acțiunii în revendicare și examinarea pe fond a acesteia nu pot fi primite.

Criticile vizând dezlegarea dată de

instanța de apel excepției de prescripție a dreptului material la acțiunea

personală, întemeiată pe contractul de depozit sunt de asemenea, nefondate,

întrucât dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă au

fost judicios interpretate de instanță raportat la actele juridice deduse

judecății.

Astfel, față de faptul că părțile

semnatare ale contractului de depozit nu au stabilit ferm un termen pentru

executarea obligației de predare a mărfurilor primite în depozit, instanța de

control judiciar, în aplicarea și interpretarea corectă a art. 1 alin. (1), a

art. 7 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 s-a raportat la momentul

nașterii dreptului material la acțiune care coincide cu momentul încheierii

contractului (1 august 2002) instanța analizând judicios și varianta propusă de

recurentă care relevă, de asemenea, prescrierea dreptului la acțiune.

Reținând că soluționarea cauzei s-a

făcut în temeiul unei excepții analiza criticilor relative la fondul cauzei nu

se mai impune.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată

din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC T.R.C. SA, fostă SC R. SA București, împotriva Deciziei

nr. 48 din 6 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 14 octombrie 2014.