ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3049/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 2 aprilie 2012, sub numărul de Dosar nr. 2720/314/2012 reclamanta SC R. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC S.P. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea materialelor proprietatea SC R. SA ce fac obiectul procesului - verbal de custodie încheiat la data de 29 aprilie 2002 între SC R. SA - Depozitul Regional lași și SC S.P. SRL, respectiv 689,835 km monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm, in valoare de 309.525,39 euro iar în subsidiar, reclamanta a solicitat ca în situația în care restituirea materialelor proprietatea SC R. SA SA nu este posibilă, să se dispună obligarea paratei la contravaloarea materialelor in suma de 309.525,39 euro, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost ulterior precizată sub aspectul câtimii pretențiilor. Prin sentința civilă nr. 4129 din 27 septembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava invocată din oficiu și a declinat cauza, spre competentă soluționare Tribunalului Suceava. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile legale privind răspunderea contractuală, obiectul acțiunii reclamantei având o valoare de 1.089.253,24 lei cu T.V.A. iar conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele soluționează în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 2720/314/2012 la data de 9 octombrie 2012. La data de 4 februarie 2013 reclamanta a formulat o cerere de modificare a acțiunii în sensul completării temeiului juridic al acțiunii, precizând că își întemeiază cererea de chemare în judecată și pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., împrejurare față de care a învederat instanței că acțiunea astfel precizată este imprescriptibilă. Prin sentința nr. 798 din 29 aprilie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondate, excepțiile formulate de pârâta SC S. SA, referitoare la netimbrarea acțiunii, tardivității formulării cererii, respectiv dreptului material la acțiune.

A admis acțiunea așa cum a fost precizată, a obligat pârâta SC S. SA să restituie reclamantei SC R. SA materialele acesteia din urma, ce fac obiectul procesului -verbal de custodie încheiat la data de 29 aprilie 2002 între SC R. SA - Depozitul regional lași și SC S. SA, respectiv 689.853 km monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm, în valoare de 309.525,39 euro. În cazul în care, bunurile indicate la aliniatul mai de sus, nu pot fi restituite în natură, pârâta SC S. SA a fost obligată la restituirea în echivalent bănesc, ce corespunde sumei de plătit de 309.525,39 euro. A obligat pârâta SC S. SA să plătească reclamantei SC R. SA suma de 216.904,57 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Cercetând cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepțiile de procedură și excepțiile de fond ce ar face inutilă analizarea cauzei pe fondul acesteia, s-a constatat că, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile scrise precum și cele verbale făcute în instanță când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. Astfel că prin precizările făcute reclamanta nu a făcut decât să mărească valoarea obiectului cererii.

Referitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată s-a constatat că la termenul de judecată din 5 noiembrie 2012 reclamanta a depus la dosar originalul ordinului de plată din 26 octombrie 2012 în sumă de 15.000,35 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei, motiv pentru care excepția a fost respinsă. Față de excepția prescrierii dreptului material la acțiune deponentul (în speță SC R. SA) are împotriva depozitarului (SC S.P. SRL ), pentru restituirea bunurilor aflate în depozit, acțiunea personală, născută în temeiul contractului de depozit (supusă prescripției) și acțiunea reală, în revendicare, bazată pe dreptul de proprietate, nesupusă prescripției.

Cererea de chemare în judecată formulată de SC R. SA a fost întemeiată în drept pe obligația de a face, respectiv obligarea pârâtei la restituirea materialelor aparținând SC R. SA, predate acesteia în baza proceselor - verbale de custodie ce reprezintă contracte de depozit voluntar conform art. 1604 și art. 1616 din Vechiul C. civ. În situația în care în contractul de depozit nu s-a stipulat un termen pentru restituirea acestuia (cazul din speța noastră), termenul general de prescripție de 3 ani începând să curgă nu de la momentul semnării proceselor-verbale/contractelor de custodie ci de la data la care s-a cerut restituirea depozitului.

Sub acest aspect a reținut instanța de fond că interesul și, odată eu acesta, dreptul la acțiune al SC R. SA, s-a născut la momentul notificării pârâtei privind restituirea materialelor, respectiv la data de 19 aprilie 2011, dată la care s-a transmis pârâtei notificarea privind restituirea materialelor, primită de către pârâtă în data de 26 aprilie 2011. Cât privește excepția dreptului material la acțiune, instanța a unit-o cu fondul, reținând în baza contractului societatea pârâtă a emis factura fiscala din 15 martie 2002 în sumă totală de 5.553.434.783,00 lei vechi (555.343,47 lei noi) reprezentând contravaloarea a 37,780 km monotub H.D.P.E. D32 mm și 360,835 km monotub H.D.P.E. D40 mm și factura fiscală din 30 aprilie 2002 în sumă totală de 5.850.614.651 lei vechi (585.061,46 lei noi) reprezentând contravaloarea a 35 km monotub H.D.P.E.

D32 mm și 365 km monotub H.D.P.E. D40 mm. Cele doua societăți au semnat doua procese - verbale de custodie prin care s-a agreat ca o parte din materialele vândute sa fie predate si depozitate, cu titlu gratuit, spre păstrare la societatea parată, conform procesului-verbal de custodie din 15 martie 2002, 324,835 km de monotub H.D.P.E. 40 mm și 37,780 km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL și conform procesului-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, 689,835 km monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL. Cele două facturi împreuna cu procesele-verbale de custodie au fost comunicate de către pârâtă prin adresele din 15 martie 2002 și din 30 aprilie 2002. Încă din anul 2002 a achitat valoarea integrală a celor două facturi amintite mai sus, suma fiind de 324.429,00 euro.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, recalificat juridic la data de 27 februarie 2014 ca fiind apel, pârâta SC S.P. SA Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în esență, admiterea apelului și modificarea acesteia în tot în sensul respingerii acțiunii formulate de către SC R. SA în dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a precizat că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece nu cuprinde la propriu motivele pe care se sprijină, instanța de judecată interpretând greșit actul juridic dedus judecății.

A mai arătat că prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de temeiul de drept al acțiunii formulate de către reclamantă intimată, în contextul în care pretențiile acesteia decurgeau dintr-un contract de depozit comercial, iar prima solicitare de preluare a materialelor din partea reclamantei intimate a fost efectuată în anul 2004 prin adresa, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 2 aprilie 2012. Referitor la tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată, s-a arătat că instanța a precizat că înțelege să se opună admiterii cererii de modificare/completare a acțiunii, așa cum a fost formulată.

întrucât în viziunea sa prima zi de înfățișare a fost la data de 7 ianuarie 2013, termen la care părțile legal citate puteau pune concluzii pe excepția a cărei admitere ar fi dus la imposibilitatea continuării judecării cauzei, fiind îndeplinite toate condițiile procesuale privind depunerea și timbrarea acțiunii și privind depunerea și comunicarea întâmpinării formulate cu înscrisurile aferente. Având în vedere considerentele astfel învederate, precum și dispozițiile art. 723 din C. proc. civ. privind exercitarea cu bună credință a drepturilor procedurale, apelanta a apreciat că reclamanta intimată este decăzută din dreptul de a modifica/completa cererea de chemare în judecată, sens în care a solicitat respingerea cererii formulate ca tardivă și inadmisibilă.

Față de faptul că intimata-reclamantă SC R. SA și-a întemeiat noile pretenții pe dispozițiile art. 480 C. civ. privind dreptul de proprietate, formulând o adevărată acțiune în revendicare, apelanta a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă în raport de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1909 alin. (2) C. civ. privind admisibilitatea unei astfel de acțiuni, cu consecința neluării în seamă a precizărilor privind imprescriptibilitatea dreptului material la acțiune.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii, apreciind că susținerile reclamantei intimate din cererea de chemare în judecată și din răspunsul la întâmpinare formulat nu pot fi primite, motivat de faptul că, așa cum a arătat, pentru cei 689,835 km de monotub de 40 mm și 72,78 km de monotub de 32 mm a fost încheiat la Suceava procesul-verbal de custodie din 1 august 2002, prin care s-a preluat în custodie o parte semnificativă din bunurile predate în baza procesului verbal din 29 aprilie 2002 invocat de către reclamantă care a fost încheiat la lași.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată, întrucât monotuburile lăsate în custodie au un anumit termen de valabilitate, fiind un bun consumptibil ce presupune un lucru a cărui folosință presupune distrugerea sau înstrăinarea lui la prima întrebuințare, posesorul neputându-și reînnoi actele de folosință și care nu poate face obiectul unui act juridic pe o durată nedeterminată de timp, act juridic ce implică obligația de restituire a lucrului în individualitatea sa, respectiv a depozitului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 februarie 2014, intimata-reclamantă SC R. SA București a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că s-a aflat în termen pentru formularea cererii completatoare /modificatoare, fără a fi necesar consimțământul pârâtei, precum și că termenul de judecată din 7 ianuarie 2013, invocat de către SC S.P. SRL nu poate fi considerat, pentru argumentele arătate, ca fiind prima zi de înfățișare.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, intimata SC R. SA a solicitat să se aibă în vedere faptul că în situația în care în contractul de depozit nu s-a stipulat un termen pentru restituirea acestuia (cazul din speța noastră), termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă nu de la momentul semnării proceselor-verbale / contractelor de custodie ci de la data la care s-a cerut restituirea depozitului, sens în care s-au pronunțat și instanțele de judecată. De asemenea, a cerut să se observe că în cauză nu exista vreun acord al SC R. SA privind vânzarea/reciclarea materialelor proprietatea sa, de către recurenta - pârâtă SC S.P. SRL și nici nu rezultă din înțelegerea părților vreun acord în acest sens, aceasta în mod abuziv procedând la reciclarea bunurilor proprietatea SC R. SA.

Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 48 din 6 martie 2014, a admis apelul declarat de către pârâta SC S.P. SA Suceava, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, a respins cererea formulată de către reclamanta SC R. SA, ca prescrisă și a menținut dispoziția de respingere a excepțiilor netimbrării și tardivității. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, cu titlu preliminar, că modificarea temeiului juridic al acțiunii, în sensul indicării și a art. 480 și urm. C. civ., a fost făcută după prima zi de înfățișare, iar în condițiile opoziției pârâtei, sancțiunea este neluarea în seamă a modificării, și judecarea cererii prin prisma temeiului juridic inițial.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), (2) din Decretul nr. 167/1958, aplicabile în cauză, „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni. Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept." Cum, în speță, părțile nu au stabilit un termen pentru executarea obligației de predare a mărfurilor primite în depozit, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la data nașterii raportului de drept, respectiv 1 august 2002, și s-a împlinit la 1 august 2005, cu mult înainte de promovarea prezentei cereri (2 aprilie 2012). S-a reținut că și dacă s-ar accepta opinia invocată de intimată, cum că termenul de prescripție ar începe să curgă de la prima solicitare de restituire a bunurilor în depozit, și nu de la nașterea raporturilor de drept, această primă solicitare a fost făcută prin adresa din 6 ianuarie 2005, prin care reclamanta-intimată comunica apelantei-pârâte că va începe acțiunea de preluare a monotubului începând cu data de 10 ianuarie 2005. în consecință, chiar și în această variantă, termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit cu mult înainte de introducerea prezentei cereri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R. SA București solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare față de faptul că cererea reclamantei de modificare/completare a cererii de chemare în judecată împotriva societății SC S.P. SRL (privind completarea temeiului juridic al cererii introductive) a fost formulată în termenul legal și astfel dreptul material la acțiune al reclamantei SC R. SA nu este prescris. În subsidiar, recurenta solicită Înaltei Curți să rețină cauza spre rejudecare și să modifice în parte decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de SC S.P.

SRL și pe cale de consecință, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al SC R. SA (raportat la temeiul de drept invocat în cererea modificatoare/completatoare - art. 480 și urm. C. civ.) ca urmare a menținerii de către Curtea de Apel Suceava a respingerii tardivității cererii de modificare/completare a temeiului de drept al acțiunii SC R. SA și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 798 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă.

Mai solicită recurenta-reclamantă ca în ipoteza în care instanța va reanaliza și rejudeca excepția prescripției dreptului material la acțiune al SC R. SA, raportat la temeiul juridic inițial al cererii de chemare în judecată, să o respingă ca nefondată, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii de fond, pronunțată de către Tribunalul Suceava, respectiv obligarea intimatei-apelante la restituirea materialelor proprietatea SC R. SA în valoare de 1.089.253,24 lei cu T.V.A. inclus și, în subsidiar, obligarea intimatei-apelante la restituirea contravalorii materialelor SC R. SA în sumă de 1.089.253,24 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., acestea vizând următoarele aspecte: Curtea de Apel Suceava, prin decizia recurată, a menținut dispoziția de respingere a excepțiilor netimbrării și tardivității, fără însă a ține cont de modificarea temeiului de drept în analizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al SC R. SA. Sub acest aspect recurenta-reclamantă învederează următoarele: În mod greșit, instanța de apel a reținut că „prima zi de înfățișare" ar fi fost la data de 27 aprilie 2012, dată la care Judecătoria Suceava și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, confundând prima zi de înfățișare (care nu putea să fie în fața unei instanțe necompetente) cu primul termen de judecată.

Se arată că și în ipoteza în care Judecătoria Suceava ar fi fost competentă, atât timp cât se invoca excepții, se formulează întâmpinări/apărări și părțile cer termen pentru studierea/analizarea acestora, pentru asigurarea dreptului la apărare al uneia dintre părți, nu se poate considera ca fiind „prima zi de înfățișare" primul termen de judecată. Se arată că la primul termen de judecată - 5 noiembrie 2012 - fixat de Tribunalul Suceava - ca instanță competentă - s-a acordat termen de către instanță pentru studierea întâmpinării formulate de către intimata-apelantă (fără a fi atașate întâmpinări și înscrisuri) și pentru a răspunde la excepțiile invocate de către aceasta.

Termenul fixat a fost - 10 decembrie 2012 când societatea recurentă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței de judecată să pună în vedere intimatei-apelante să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească, în prezenta cauză, atât pentru susținerea excepțiilor invocate cât și pe fondul cauzei. Pentru aceste considerente, se arată, că instanța de fond a acordat un nou termen de judecată - 7 ianuarie 2013, termen la care au fost comunicate înscrisurile depuse de către intimata-apelantă în susținerea excepțiilor invocate. Pentru a lua la cunoștință de înscrisurile mai sus amintite, în mod procedural instanța de judecată a acordat un nou termen de judecată - 4 februarie 2013. Apreciază recurenta-reclamantă că, în condițiile admiterii cererii de amânare de către instanța de fond „prima zi de înfățișare" nu a fost epuizată, astfel încât cererea de modificare/completare a cererii de chemare în judecată a fost formulată în termen legal.

Detaliind, recurenta arată că termenul pentru care a formulat cererea modificatoare completatoare - 4 februarie 2013 - a fost primul termen de judecată la care părțile, legal citate, au putut pune concluzii, că potrivit art. 134 C. proc. civ. este socotită ca prima zi de înfățișare, aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Conchide recurenta sub acest aspect, în sensul că SC R. SA s-a aflat în termen pentru formularea cererii completatoare/modificatoare, fără a fi necesar consimțământul intimatei-apelante, cum greșit a reținut instanța de apel, aceasta făcând o aplicare greșită a textelor vizând calificarea „primei zile de înfățișare", subliniind încă o dată faptul că intimata este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale.

În continuare recurenta-reclamantă propune spre analiză soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune din perspectiva temeiului de drept precizat, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ. și prin raportare la art. 136 pct. 5 din Constituția României. Sub acest aspect recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că cererea SC R. SA de modificare/completare a cererii de chemare în judecată împotriva societății SC S.P. SRL a fost formulată în termen legal și astfel dreptul material la acțiune al SC R. SA nu este prescris și solicită casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei Curții de Apel Suceava în vederea rejudecării apelului pe fondul cauzei. În subsidiar, solicită reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de SC S.P.

SRL. O altă critică vizează modul în care instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de temeiul inițial al cererii. Apreciază recurenta că în mod greșit, instanța de apel a interpretat prevederile Decretului nr. 167/1958 cât și actele juridice deduse judecății (existente la dosarul cauzei - inclusiv adresa din 6 ianuarie 2005), pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală. Arată recurenta că momentul la care a solicitat restituirea depozitului este 19 aprilie 2011, intenția SC R. SA fiind foarte clară în sensul restituirii materialelor proprietatea sa. Contrar susținerilor intimatei-apelante și celor reținute de către instanța de apel, se arată, orice altă corespondență anterioară acestui moment nu poate fi interpretată ca respectând condițiile unei cereri de restituire, aceasta fiind doar corespondența comercială prin care părțile își comunicau anumite intenții.

Consideră recurenta-reclamantă că adresa reținută de către instanța de apel din 6 ianuarie 2005, nu poate fi luată în calcul pentru argumentarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, dovezile interpretându-se în integralitatea lor și după intenția părților. În concluzie, recurenta solicită să se constate că cererea de chemare în judecată a societății SC S.P. SRL a fost formulată în termenul legal de prescripție. în continuare recurenta-reclamantă punctează asupra unor aspecte pe care le consideră relevante în ceea ce privește fondul cauzei și anume: La data de 9 iulie 2001 părțile au semnat contractul din 2001 având ca obiect livrarea de monotuburi H.D.P.E. cu diametrul de 32 mm și respectiv 40 mm utilizate în rețeaua SC R. SA în conformitate cu Anexa II la contract, în valoare totală de 728,170,00 euro fără T.V.A.

În baza Contractului mai sus amintit, societatea intimată a emis: - Factura fiscală din 15 martie 2002 în sumă totală de 5.553.434.783,00 lei vechi 555.343,47 lei noi) reprezentând contravaloarea a 37,780 Km monotub H.D.P.E. D32 mm și 360.835 Km monotub H.D.P.E. D40 mm și, - Factura fiscală din 30 aprilie 2002 în sumă totală de 5.850.614.651 lei vechi (585.061,46 lei noi) reprezentând contravaloarea a 35 KM monotub H.D.P.E. D32 și 365 Km monotub H.D.P.E. D40 mm. Totodată, cele două societăți au semnat două procese-verbale de custodie prin care s-a agreat ca o parte din materialele vândute să fie predate și depozitate, cu titlu gratuit, spre păstrare la societatea SC S.P. SRL , astfel: - Conform procesului-verbal de custodie din 15 martie 2002, 324,835 Km de monotub H.D.P.E.

40 mm și 37,780 Km monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL ; - Conform procesului-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, 689,835 Km de monotub H.D.P.E. 40 mm și 72,78 KM monotub H.D.P.E. 32 mm proprietatea SC R. SA au fost lăsate în custodia pârâtei SC S.P. SRL. Cele două facturi împreună cu procesele-verbale de custodie au fost comunicate de către recurenta-pârâtă prin adresele din 15 martie 2002 și din 30 aprilie 2002. Încă din anul 2002, SC R. SA a achitat valoarea integrală a celor două facturi amintite mai sus, suma fiind de 324.429,00 euro. Prin adresa din 30 aprilie 2009 SC R. SA i-a comunicat recurentei-pârâte intenția de a prelua cantitățile de monotub aflate în custodia acesteia, menționate în procesul-verbal de custodie din 29 aprilie 2002, respectiv, 689.835 Km monotub H.D.P.E.

40 mm și 72,78 Km monotub H.D.P.E. 32 mm. De asemenea, prin adresa din 22 iulie 2010 (comunicată prin fax) SC S.P. SRL a fost invitată la sediul SC R. SA pentru clarificarea situației privind cantitățile de monotub aflate în custodia acesteia, conform procesului-verbal de custodie semnat la data de 29 aprilie 2002. În data de 19 aprilie 2011, intimata-apelantă a fost notificată și convocată la conciliere directă în vederea soluționării amiabile a litigiului între părți, aceasta primind notificarea în data de 20 aprilie 2011 pe fax și în 26 aprilie 2011 prin poștă. Deși societatea reclamantă a achitat integral/contravaloarea facturilor emise de SC S.P. SRL , prin care SC R. SA a achiziționat monotuburile lăsate în custodia acesteia, intimata-apelantă nu a înțeles să dea curs solicitărilor sale privind preluarea/predarea materialelor -proprietatea SC R. SA - neprezentându-se la conciliere și necomunicând nici un punct de vedere cu privire la pretențiile SC R. SA.

Potrivit art. 1591 Vechiul C. civ.: „Depozitul în genere este un act prin care se primește lucrul altuia spre al păstra și a-l restitui în natură". Bunurile predate de către SC R. SA și respectiv preluate de către pârâta SC S.P. SRL, formează obiectul unui depozit voluntar, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, existând condițiile prevăzute de art. 1596 Vechiul C. civ. respectiv faptul că bunurile lăsate în custodie sunt proprietatea SC R. SA, iar depozitul s-a făcut cu consimțământul scris al părților. Conform dispozițiilor Vechiului C. civ., aplicabile speței de față, depozitarul - pârâta SC S.P. SRL - are următoarele obligații: de a avea grijă de bunurile proprietatea SC R. SA (art. 1599 Vechiul C. civ.), de a nu se servi de aceste bunuri fără permisiunea SC R. SA (art. 1602 Vechiul C. civ.), de a înapoia bunurile primite imediat după ce s-a solicitat aceasta de către deponent - SC R. SA (art. 1604 și art. 1616 Vechiul C. civ.).

Recurenta apreciază că sunt incidente speței și prevederile art. 969 Vechiul C. civ., care stipulează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Acest articol consacră principiul potrivit căruia părțile nu se pot sustrage de la obligativitatea contractului legal încheiat. în virtutea acestui principiu, partea contractantă care are calitatea de titular al drepturilor dobândite prin contract, este îndreptățită să pretindă celeilalte părți (părți obligate) satisfacerea acestor drepturi.

Față de interpretarea dată de către intimata-apelantă proceselor-verbale de custodie încheiate de părți și natura juridică a bunurilor ce au făcut obiectul acestora, recurenta arată că din procesele-verbale de custodie semnate de părți rezultă că depozitul materialelor a fost unul gratuit, neexistând nicio dovadă în sens contrar, că deși intimata-apelantă insistă în a susține ca SC R. SA ar fi trebuit să suporte cheltuielile necesare depozitului, nu prezintă nicio dovadă în acest sens, corespondența purtată între părți, așa cum rezultă din adresa din 12 ianuarie 2005, din 18 ianuarie 2005 și din 25 februarie 2005, făcând referire la un alt proces-verbal de custodie din 1 august 2002. Precizează recurenta că fără a avea vreun drept cu privire la reciclarea materialelor lăsate în custodia pârâtei, SC S.P.

SRL a înțeles să efectueze operațiuni de reciclare însușindu-și fără vreun drept, sumele obținute din această procedură, nerezultând din înscrisurile semnate de părți că intenția părților ar fi fost ca depozitul materialelor să fie contra cost, astfel cum invoca intimata-apelantă. Arată recurenta că intimata-apelantă nu a depus la dosar toate înscrisurile invocate prin întâmpinarea formulată și prin motivele sale de apel, respectiv: adresa din 25 iunie 2004 și agrementul tehnic din 2000. Arată recurenta că, cu rea-credință, în mod ilegal și abuziv, fără acordul proprietarului SC R. SA, intimata SC S.P.

SA a reciclat materialele predate acesteia în custodie, astfel cum recunoaște atât prin motivele de apel cât și prin întâmpinarea depusă la dosar, motivându-și acțiunile ce se impuneau prin faptul că ar fi limitat efectele deșeurilor rezultate pe cheltuiala proprie, menționând totodată ca și costul de depozitare ar fi fost suportat în totalitate tot de către recurentă, în condițiile în care intimata-apelantă nu face dovada acestor afirmații, astfel că fără a avea vreun drept cu privire la reciclarea materialelor lăsate în custodia pârâtei, SC S.P. SA, a înțeles să efectueze operațiuni de reciclare însușindu-și în mod ilegal sumele obținute din această procedură și procedând astfel prejudicii societății recurente.

Intimata-pârâtă SC S.P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Instanța de fond a fost sesizată inițial cu o acțiune personală, născută în temeiul contractului de depozit, prescriptibilă sub aspectul dreptului la acțiune și ulterior, prin completarea/modificarea cererii de la data de 4 februarie 2013 cu o acțiune reală, în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., imprescriptibilă, din punct de vedere al exercițiului dreptului la acțiune. Instanța de fond a respins excepțiile referitoare la netimbrarea acțiunii, la tardivitatea cererii modificatoare, respectiv a prescripției dreptului material la acțiune personală, cu care instanța a fost inițial învestită și a admis acțiunea astfel cum a fost precizată numai sub aspectul câtimii pretențiilor.

Instanța de apel a avut a se pronunța urmare a apelului formulat de pârâta SC S.P. SA numai asupra modului în care instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiunea personală formulată inițial de reclamantă și asupra excepției tardivității cererii modificatoare reiterată de apelantă. Criticile aduse de recurentă hotărârii recurate vor fi analizate astfel în limitele cadrului învestirii instanței de control judiciar. Instanța de apel a reținut corect în considerentele deciziei, cu titlu preliminar, că modificarea temeiului juridic al acțiunii în sensul indicării și a art. 480 și urm. C. civ. a fost făcută conform art. 134 C. proc. civ., după prima zi de înfățișare, iar în condițiile opoziției pârâtei, judecarea cererii s-a realizat prin prisma temeiului juridic inițial.

Această soluție nu este însă de natură a afecta judecata fondului cauzei care a purtat exclusiv asupra acțiunii personale sub aspectul prescripției exercițiului dreptului la acțiune, în condițiile în care instanța de fond a trasat limitele judecății în care a fost exercitat controlul de legalitate și de temeinicie asupra soluției apelate. În mod corect instanța de apel a reținut că modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul suplimentării temeiului de drept al acțiunii și din perspectiva dispozițiilor art. 480 C. civ. din 1864, s-a făcut cu depășirea termenului legal prev. de art. 132 C. proc. civ., până la care o atare modificare este permisă. Analiza considerentelor hotărârii instanței de fond relevă că soluționarea cauzei s-a realizat numai prin raportare la acțiunea personală întemeiată pe contractul de depozit.

în soluționarea excepției tardivității modificării acțiunii s-a raportat la cererea reclamantei prin care și-a precizat valoarea pretențiilor, motivându-se corect că această precizare nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată conform art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a achiesat tacit la soluția instanței de fond care evidențiază soluționarea cauzei prin raportare numai la acțiunea personală întemeiată pe contract și nu prin raportare la acțiunea reală. Aceasta pentru că împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel, doar pârâta SC S.P. SA, criticând soluția de admitere a acțiunii.

Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță, în limitele impuse de cele două reguli exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum apellatum" și „tantum devolutum quantum iudicata". în aceste limite, instanța de apel a fost învestită a analiza hotărârea instanței de fond, hotărâre care nu a fost criticată pentru că instanța de fond nu a analizat cererea și prin raportare la prevederile art. 480 C. civ. din 1864. Decizia pronunțată de instanța de apel respectă limitele efectului devolutiv al apelului, determinate doar de criticile prezentate de apelanta-pârâtă SC S.P.

SA. Obiectul recursului este reprezentat de decizia pronunțată în apel. în absența invocării, pe calea apelului, sau, eventual, a cererii de aderare la apel, a omisiunii instanței de fond de a analiza acțiunea și din perspectiva dispozițiilor art. 480 C. civ. și art. 1890 C. civ. din 1864, care conferă caracter imprescriptibil acțiunii, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio. Pentru aceste rațiuni criticile vizând modul în care instanța de apel a soluționat excepția de tardivitate a cererii modificatoare/completatoare, precum și cele vizând imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare și examinarea pe fond a acesteia nu pot fi primite.

Criticile vizând dezlegarea dată de instanța de apel excepției de prescripție a dreptului material la acțiunea personală, întemeiată pe contractul de depozit sunt de asemenea, nefondate, întrucât dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă au fost judicios interpretate de instanță raportat la actele juridice deduse judecății. Astfel, față de faptul că părțile semnatare ale contractului de depozit nu au stabilit ferm un termen pentru executarea obligației de predare a mărfurilor primite în depozit, instanța de control judiciar, în aplicarea și interpretarea corectă a art. 1 alin. (1), a art. 7 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 s-a raportat la momentul nașterii dreptului material la acțiune care coincide cu momentul încheierii contractului (1 august 2002) instanța analizând judicios și varianta propusă de recurentă care relevă, de asemenea, prescrierea dreptului la acțiune.

Reținând că soluționarea cauzei s-a făcut în temeiul unei excepții analiza criticilor relative la fondul cauzei nu se mai impune. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.R.C. SA, fostă SC R. SA București, împotriva Deciziei nr. 48 din 6 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 14 octombrie 2014.