ÎCCJ, Decizia nr. 48/2014

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 195/1/2014, în baza art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată și cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.G., la pedeapsa de 1 an închisoare, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 republicată și cu modificările ulterioare s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.140 RON, iar în baza art. 191 C. proc.

pen. s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 6.050 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, în esență, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 199/P/2013 din 15 ianuarie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. În fapt, s-a reținut că în perioada noiembrie - decembrie 2013, inculpatul C.G., folosindu-se de influența conferită de funcția de președinte al Organizației Județene din cadrul Partidului Conservator, i-a solicitat denunțătorului B.C.I.

să-l angajeze în funcția de șef Serviciu Economic și Administrativ la D.S.V.S.A. Buzău pe președintele executiv al Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator; să intervină pe lângă o echipă de control a D.S.V.S.A. Buzău care efectua verificări la o societate comercială de pe raza orașului N., județul Buzău unde era administrator un consilier al Partidului Conservator, în sensul favorizării respectivei firme; dar și să-i fie remise foloase materiale necuvenite constând în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău la nivelul formațiuni politice din care făcea parte, motiv pentru care la data de 18 decembrie 2013 a primit de la denunțător o sticlă cu whisky și 3.140 RON în schimb promițându-i acestuia că va rămâne director executiv adjunct al D.S.V.S.A.

Buzău, post care la nivel politic „ar fi revenit” Partidului Conservator. Situația de fapt stabilită de procuror are ca fundament denunțul și declarațiile martorului B.C.I., procesele-verbale de redare a discuțiilor ambientale din 3 noiembrie 2013 purtate de inculpat cu denunțătorul și înregistrate pe suporți optici de către cel din urmă, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat și denunțător, procesele-verbale de redare a discuțiilor din mediul ambiental dintre inculpat și denunțător, procesul verbal din data de 18 decembrie 2013 de consemnare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 3.140 RON și de predare către martorul denunțător, planșa fotografică, procesul verbal din 18 decembrie 2013 de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal din data de 20 decembrie 2013 privind verificarea autoturismului marca M.B.

cu numărul de înmatriculare BZ-XX-XXX și planșa fotografică, precum și declarațiile martorilor D.A.L., B.N.C. și T.N. La termenul din data de 30 ianuarie 2014, prin declarația dată în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prevalându-se astfel de dispozițiile art. 320 1 din vechiul C. proc. pen.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală și declarația dată de inculpat în ședința publică din data de 30 ianuarie 2014, prima instanță a apreciat că inculpatul C.G., în virtutea prerogativelor conferite de funcția de președinte al Organizației Județene Buzău din cadrul Partidului Conservator, dar și datorită calității sale de deputat în Parlamentul României, a stabilit un cerc relațional format din persoane care dețin funcții de demnitate publică atât la nivel central, cât și la nivel local, prin intermediul cărora obținea realizarea unor interese private, însă în afara cadrului legal, sens în care a sprijinit politic diferite persoane pentru a fi promovate sau menținute în funcții publice în schimbul obținerii de diverse servicii.

În acest context, instanța de fond a constatat că inculpatul C.G. a inițiat mai multe întâlniri cu denunțătorul B.C.I., ocazie cu care l-a asigurat că menținerea în funcția de director executiv adjunct la nivelul D.S.V.S.A. Buzău, funcție ce revine Partidului Conservator, depinde atât de poziția sa cât și de influențele sale politice, în schimb solicitându-i acestuia angajarea în cadrul D.S.V.S.A. Buzău a martorei T.N., secretar general al Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator, intervenția pe lângă angajații D.S.V.S.A. Buzău care efectuau verificări la o societate comercială de pe raza orașului N., județul Buzău, unde era administrator un consilier al Partidului Conservator, în sensul favorizării respectivei firme, dar și remiterea unor foloase materiale necuvenite constând în bunuri alimentare, băuturi alcoolice și bani.

Pentru a-i demonstra denunțătorului multitudinea relațiilor pe care le avea cu diferite persoane ce ocupau funcții de demnitate publică, precum și influența pe care o avea ca președinte al organizației județene de partid, inculpatul C.G. a vehiculat, cu prilejul întâlnirilor avute cu martorul B.C.I. numele și funcțiile ministrului agriculturii și al consilierului personal al acestuia, al ministrului întreprinderilor mici și mijlocii și turismului, al președintelui Agenției Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, al directorului Agenției de Plăți pentru intervenție în Agricultură Buzău, al președintelui Consiliului Județean și chiar al unuia dintre vicepremieri.

La data de 12 decembrie 2013, inculpatul C.G., pe lângă numirea martorei T.N. în funcția de șef Serviciu Economic și Administrativ al D.S.V.S.A. Buzău, i-a mai solicitat denunțătorului B.C.I. și jumătate din contravaloarea consumației aferente mesei festive ce urma a se organiza după conferința Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator, dar și o sticlă de whisky care i-a fost remisă, în aceeași zi, prin intermediul martorului B.N.C., stabilind să se întâlnească în data de 18 decembrie 2013 pentru a primi suma de 3.140 RON. Denunțătorul B.C.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.G. la data stabilită, ocazie cu care i-a remis suma de 3.140 RON, după care inculpatul s-a urcat în autoturismul personal, marca M.B.

și a demarat în trombă în momentul în care a constatat că organele de anchetă au venit la fața locului și i-au solicitat să rămână pe loc, atingând mașina echipei operative care a încercat să-l oprească, fiind depistat în trafic abia a doua zi, în jurul orelor 15,30. Astfel, instanța de fond a reținut că din dovezile existente la dosar rezultă că inculpatul C.G. a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv folosirea influenței funcției de conducere pe care o deținea în cadrul Partidului Conservator în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri și foloase necuvenite, și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, republicată și cu modificările ulterioare.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare, respectiv de natura și limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea comisă de inculpat, de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările concrete în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, prima instanță a apreciat că deși inculpatul C.G. a recunoscut total și necondiționat comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, uzând de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., această împrejurare nu a putut fi valorificată singular ci prin coroborare cu împrejurările concrete ale cauzei, inclusiv a atitudinii inculpatului din momentul prinderii în flagrant, când, pentru a se sustrage de la cercetări și implicit de la răspunderea penală, a fugit acroșând cu propriul autoturism mașina în care se afla echipa operativă.

Tot cu privire la atitudinea inculpatului față de valorile sociale ocrotite de legea penală, instanța de fond a reținut și faptul că inculpatul a fost cercetat, în două rânduri, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, dar și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 35/2008 și art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 107/1996, pentru care i-au fost aplicate trei sancțiuni administrative potrivit dispozițiilor art. 18 1 C. pen. În ceea ce privește gravitatea faptelor, prima instanță a reținut că aceasta rezultă atât din împrejurarea că inculpatul era deputat în Parlamentul României, poziție în care inculpatul era chemat să asigure respectarea și supremația legii, cât și rezonanței în rândul opiniei publice determinată de acțiunile desfășurate de inculpat.

În raport cu aceste considerente, prima instanță a apreciat că pedeapsa de un an închisoare, cu executare în regim de detenție, este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva sentinței penale nr. 92 de la 30 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 195/1/2014, au formulat recurs (recalificat apel) Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C.G. Ministerul Public a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate, în timp ce inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 martie 2014, sub nr. 1175/1/2014, fiind fixat primul termen de judecată la data de 19 mai 2014, termenul fiind preschimbat, prin rezoluția președintelui de complet, pentru data de 24 martie 2014. Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2014 Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți având în vedere că, în prezenta cauză, cadrul procesual este reglementat de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, potrivit cu care „Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc.

pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel, a recalificat calea de atac ca fiind apel. Prin aceeași încheiere de ședință Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în scopul garantării dreptului la apărare a admis cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul intimat inculpat. În ședința publică din data de 28 aprilie 2014, ca urmare a stabilirii cadrului procesual prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2014 și în baza prevederile art. 420 alin. (4) din Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind C. proc. pen., text care vizează ascultarea inculpatului în apel, respectiv ale art. 374 alin. (2) C. proc.

pen., prin raportare și la prevederile art. 320 1 din vechea reglementare procesual penală (prevederi de care inculpatul a înțeles să se prevaleze în fața primei instanțe), Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a pus în vedere apelantului intimat inculpat să precizeze dacă înțelege să dea declarație în fața instanței de apel ori înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere. Apelantul intimat inculpat C.G., personal, a arătat că înțelege să dea declarație în fața instanței de apel. În temeiul art. 378 C. proc. pen. instanța a procedat la ascultarea apelantului intimat inculpat C.G., declarația acestuia, după citire și semnare, fiind atașată la dosarul cauzei. Cererile și susținerile reprezentantului Ministerului Public și cele ale apelantului intimat inculpat, precum și dezbaterile în fond au fost consemnate, detaliat, în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința primei instanțe sub aspectul greșitei individualizării a pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că aceasta nu este suficient de aspră în raport cu faptele săvârșite. Față de circumstanțele ce caracterizează fapta, modalitatea în care inculpatul C.G. a acționat și circumstanțele personale ale acestuia, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special nu reflectă nici periculozitatea faptei, nici a inculpatului și nici nu este în măsură să asigure scopul pedepsei așa cum a fost reglementat în C. pen. anterior, text de lege sub imperiul căreia s-a procedat la judecarea cauzei.

Infracțiunea pe care inculpatul a comis-o a fost săvârșită în calitatea și în considerarea funcției de înalt demnitar al statului român, respectiv deputat în Parlamentul României, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, dar și președinte al Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator. În virtutea prerogativelor și-a creat un cerc relațional, vizând persoane cu funcții de conducere atât în autoritățile centrale cât și locale și a urmărit prin intermediul acestora să obțină rezolvarea unor probleme personale sau a unor apropiați ai săi în afara legii, vizând accesul în funcții importante. Totodată, conduita inculpatului C.G.

avută în cursul urmăririi penale nu a fost evaluată în mod corespunzător, atâta timp cât acesta a încercat să se sustragă urmăririi penale, iar la momentul surprinderii sale în flagrant, a părăsit locul săvârșirii faptei, aspect care rezultă din procesul-verbal încheiat de organele de anchetă, a dat cu autoturismul peste martorul denunțător, dar și peste echipa operativă. Din fișa de cazier a inculpatului C.G. rezultă faptul că acesta a fost urmărit penal în 3 cauze, fiecare dintre acestea soldându-se cu o soluție de netrimitere în judecată, respectiv în fiecare caz s-a apreciat că fapta nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind sancționat în baza dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

anterior, aspecte ce permit instanței să aprecieze cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului. Apelantul intimat inculpat C.G., prin susținerea apelului promovat, a criticat hotărârea instanței de fond doar în ceea ce privește forma de executare a pedepsei, învederând că nu mai susține celelalte motive de apel invocate în scris. În susținerea apelului, apelantul intimat inculpat a învederat instanței că în raport cu suma infimă și circumstanțele personale, aceasta fiind o persoană căsătorită, cu 3 copii, dintre care 2 minori, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, însă ca modalitate de executare consideră că instanța de fond a fost mult prea rigidă, în cauză putând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 din vechiul C. pen., respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de Ministerul Public și de inculpat, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen. combinate cu art. 419 C. proc. pen., constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt, motiv pentru care și-o însușește ca atare, și, pe de altă parte, a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, instanța de control judiciar constată că inculpatul C.G., folosindu-se de funcția publică pe care o deținea, a stabilit relații cu persoane ce ocupau funcții de conducere în cadrul autorităților și instituțiilor publice atât la nivel central, cât și la nivel local, demnitari, lideri politici, intermediind prin aceștia rezolvarea în afara cadrului legal a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcții publice importante (promovarea sau menținerea în funcție), în schimbul obținerii de diverse servicii. Din ansamblul materialului probator rezultă, fără echivoc, existența acestor relații, pe care de altfel le-a și invocat în discuțiile purtate cu martorul denunțător, astfel cum rezultă din înregistrările efectuate chiar de martorul denunțător și de organele de anchetă.

Înalta Curte, în Complet de 5 Judecători, apreciază că, în cauză, relevante în dovedirea situației de fapt sunt înregistrările video ale întâlnirilor dintre denunțător și inculpat, înregistrarea de către denunțător a discuțiilor purtate cu inculpatul la datele de 03 noiembrie 2013 și 20 noiembrie 2013, interceptarea discuțiilor purtate de denunțător cu inculpatul, în ziua de 12 decembrie 2013, în mediu ambiental, conținutul convorbirilor telefonice avute de cei doi la datele 09 decembrie 2013 și 18 decembrie 2013, precum și cele avute de denunțător cu o terță persoană la 12 decembrie 2013, dar și de inculpat cu martora T.N. din 18 decembrie 2013, precum și declarațiile denunțătorului B.C.I.

Edificatoare în cauză sunt și declarațiile martorilor D.A.L., B.N.C., T.N., precum și procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de consemnare a bancnotelor ce formau suma de 3.140 RON și declarația de recunoaștere necondiționată a faptelor dată de către inculpat la termenul din 30 ianuarie 2014. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, din următoarele considerente: Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.

Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și ordinii juridice instaurate prin voința întregului popor. Pentru înlătu­rarea acestor consecințe negative ale infracțiunii este necesar să se reacționeze din partea societății, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârșesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniștii și tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârșit infracțiuni să fie de îndată trase la răspundere penală. Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.

Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractori­lor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice. Aplicarea și executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmă­rite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancționarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace și contribuie cu atât mai intens la reali­zarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt și cât mai apropiat de momentul infracțiunii.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa mai adecvat. Cu atât mai mult, în condițiile în care, în ultimii ani, în societatea românească am asistat la o tendință de creștere a faptelor de corupție, ce au căpătat o amploare deosebită se impune ca justiția să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea și propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcționează și, mai ales, reacționează prin autoritățile și pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetățeni.

Corupția reprezintă o amenințare majoră pentru democrație, constituind o negare a drepturilor omului și o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială și pentru justiție, erodând principiile unei administrații eficiente, punând în pericol stabilitatea și credibilitatea instituțiilor statului. În raport de toate aceste considerații și, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanța de ultim control judiciar constată că prima instanță a procedat corect atunci când a reținut că faptele imputate inculpatului există, că acestea constituie infracțiune și că au fost săvârșite de către inculpat, dispunând justificat condamnarea acestuia. În acest context, în mod întemeiat, prima instanță a reținut gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, dedus nu doar din circumstanțele în care faptele s-au comis, ci și din calitatea persoanei care le-a săvârșit, respectiv calitatea de deputat în Parlamentul României.

Deși reprezentantul Ministerului Public, în dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că prima instanță nu a avut în vedere, în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei, faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul a mai fost cercetat anterior și pentru alte fapte pentru care s-au dispus soluții de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni administrative, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, consideră că nu se justifică majorarea pedepsei aplicate inculpatului ci, se impune menținerea acesteia astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond.

Așadar, instanța de ultim control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecății, constată că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime conform art. 320 1 alin. (7) din vechiul C. proc. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării reprezentantului Ministerului Public, o va menține ca legală și justă în raport cu criteriile generale enunțate.

Astfel, instanța de ultim control judiciar apreciază că, prin menținerea pedepsei aplicate inculpatului, pe de o parte, au fost respectate toate garanțiile procesuale conferite, atât de dispozițiile legale procesuale penale, cât și de cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condițiile stabilirii vinovăției inculpatului, corespunde și caracterului disuasiv al pedepsei, iar pe de altă parte, se poate asigura, în viitor, reinserția socială a acestuia, precum și o reacție promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârșirea unor infracțiuni de corupție, consolidând percepția cetățenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiție dând o ripostă fermă celor care au considerat că pot fi mai presus de lege, disprețuind-o și încălcând-o.

Cu privire la motivul de apel invocat de către inculpat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, consideră că prima instanță, dând eficiență criteriilor de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 din vechiul C. pen., în scopul asigurării deopotrivă, a prevenției speciale, dar și a celei generale, a procedat justificat atunci când a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea unei pedepse care presupun eliminarea temporară din societate a acestuia, prin privarea efectivă de libertate, reținând astfel, că scopul pedepsei aplicate a fost acela de a preîntâmpina săvârșirea în viitor, de către acesta sau de alte persoane, a unor noi infracțiuni de același gen cu cea care a format obiectul judecății, consolidând percepția cetățenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiție dând o ripostă fermă celor care, de la înălțimea funcțiilor deținute la un moment dat, au considerat că pot fi mai presus de lege, disprețuind-o și încălcând-o.

În acest sens, instanța de apel consideră întemeiat punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că aceasta a avut un raționament corect prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 din vechiul C. proc. pen., dându-se relevanță efectivă valorii sociale atinse, gradului ridicat de pericol social concret, ce a fost agravat de funcțiile deținute de inculpat, respectiv deputat în Parlamentul României, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților și președinte interimar al Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator, dar și de modalitatea în care acesta a încercat să se sustragă de la urmărire penală prin demararea în trombă la momentul efectuării flagrantului.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, nu a identificat circumstanțe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea schimbării modalității de executare a pedepsei, astfel că, instanța apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 86 1 din vechiul C. pen., pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de un an închisoare și modalitatea de executare în regim de detenție fiind necesare creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor lor, iar pe de altă parte, instanța de ultim control judiciar nu a identificat circumstanțe favorabile inculpatului care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară și de stabilire a modalității de executare a pedepsei.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 92 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 195/1/2014. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 07 ianuarie 2014 la 28 aprilie 2014. Va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 92 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 195/1/2014. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 07 ianuarie 2014 la 28 aprilie 2014. Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2014.