ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2014

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 15 aprilie 2013, Dosar nr. 7121/271/2013, reclamanta SC L.S. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC A.S.I.

SRL, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 276.289,81 lei actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă până la data plății efective, reprezentând debit inițial 105.004,19 lei, contravaloarea următoarelor facturi: din 09 iunie 2011 în sumă de 1.221,58 lei; din 30 iunie 2011 în sumă de 5.860,74 lei; din 27 iulie 2011 în sumă de 71.487,55 lei; din 31 august 2011 în sumă de 5.965,39 lei; din 15 decembrie 2011 în sumă de 4.108.86 lei; din 27 decembrie 2011 în sumă de 4.042,90 lei; din 30 ianuarie 2012 în sumă de 4.090,02 lei; din 29 februarie 2012 în sumă de 4.099,44 lei; din 30 martie 2012 în sumă de 4.127,71 lei, penalități 133.251,52 lei, contravaloarea facturii din 26 martie 2013; debit rezultat din contractul de cesiune de creanța din 24 februarie 2012 încheiat între SC L. KFT si SC L. SRL în sumă de 8.605 euro, 38.034,10 lei, cu cheltuieli de judecata.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1516 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 10150 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. În motivare, Judecătoria Oradea, secția civilă, având în vedere prevederile art. 15. 5 din C.G.A. la contractul de colaborare din 16 februarie 2011 încheiat între părți, precum și prevederile art. 14 din C.G.A. la contractul de colaborare, cu referire la dispozițiile art. 977, 983 C. civ., ținând cont și de succesiunea contractelor, a apreciat că intenția părților trebuie interpretată, în sensul că părțile au stabilit competența convențională a instanței de la sediul pârâtului, conform art. 5 din vechiul C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10 octombrie 2013, Dosar nr. 14913/303/2013. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat că, Judecătoria Oradea este competentă teritorial să soluționeze cauza. S-a reținut, în esență, că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, în cauză, pârâta având sediul în sectorul 6 București, aspect necontestat de către părți. S-a arătat că, potrivit art. 19 din vechiul C. proc. civ., valabil la data încheierii contractului în cauză, părțile pot conveni, prin înscris, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială.

Instanța a constatat că, potrivit art. 3.4 din contractul de colaborare din 16 februarie 2011, părțile au stabilit ca toate neînțelegerile privind validitatea contractului sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia, să fie soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul furnizorului, respectiv de la sediul societății reclamante, aflat în Oradea. Ulterior, la data de 07 aprilie 2011, părțile au semnat „Condițiile generale de afaceri" (filele 13-20), fiind stipulat la art. 1.4 al acestui înscris, că părțile au încheiat contractul de colaborare, care, împreună cu C.G.A., reglementează drepturile și obligațiile părților. Potrivit art. 14.1, părțile au convenit că în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare, conform legislației în vigoare, instanțelor competente de la sediul furnizorului, societatea reclamantă, conform art. 5 C. proc.

civ., domiciliul pârâtului. Instanța a arătat că, potrivit art. 978 C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii contractului, atunci când o clauză poate fi interpretată în două feluri, ea se va interpreta în sensul ce poate avea un efect nu în acela ce nu ar putea produce vreun efect. În acest context, dacă s-ar interpreta clauza prevăzută la art. 14.1 din convenția părților, în sensul că s-a stabilit competența teritorială potrivit legislației în vigoare, conform art. 5 C. proc. civ., ce stabilește regula generală în materia competenței teritoriale, această clauză nu ar produce niciun efect, având în vedere că, în lipsa acestei clauze, competența urma să se stabilească potrivit legislației în vigoare, conform art. 5 C. proc.

civ., motiv pentru care, instanța a apreciat că părțile au înțeles să stabilească competența de soluționare a litigiilor de către instanțele aflate în raza teritorială a societății reclamante. Astfel, prin sentința civilă nr. 10033 din 04 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată de reclamantă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Oradea. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Oradea competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că la data de 16 februarie 2011 între părțile litigante s-a încheiat contractul de colaborare, fiind stipulat în mod expres la art. 3.4 din contract ca toate neînțelegerile privind validitatea contractului sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia, să fie soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul furnizorului (fila 12 din dosarul Judecătoriei Oradea). La data de 7 aprilie 2011 părțile au încheiat „Condițiile generale de afaceri" la contractul de colaborare anterior menționat, convenind prin art. 1.4 al acestui înscris, că au încheiat contractul de colaborare, care, împreună cu C.G.A., reglementează drepturile și obligațiile părților.

Este adevărat că potrivit art. 14.1 din Condițiile generale de afaceri la contractul de colaborare, părțile au stabilit că, „în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare conform legislației române în vigoare, instanțelor competente de la sediul furnizorului, conform art. 5 C. proc. civ." (fila 20 din dosarul Judecătoriei Oradea), dar este de necontestat că potrivit art. 978 C. civ. în vigoare la momentul încheierii contractului (art. 1268 alin. (3) din Noul C. civ.) „atunci când o clauză poate fi interpretată în două feluri, ea se va interpreta în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce nu ar putea produce vreun efect". Prin urmare, dacă s-ar interpreta clauza prevăzută la art. 14.1 din convenția părților, în sensul stabilirii competenței teritoriale potrivit legislației în vigoare, conform art. 5 C. proc.

civ. care stabilește regula generală în materia competenței teritoriale, această clauză nu ar produce niciun efect, având în vedere că, și în lipsa acestei clauze, competența s-ar fi stabilit potrivit legislației române în vigoare, respectiv potrivit art. 5 C. proc. civ., instanța de la sediul pârâtei. Așa fiind, rezultă cu evidență că voința părților a fost aceea de a stabili competența de soluționare a litigiilor de către instanțele aflate în raza teritorială de la sediul furnizorului (reclamantei), situat în Oradea, conform art. 3.4 din contractul de colaborare încheiat, cu referire la prevederile art. 14.1 din Condițiile generale de afaceri la contractul de colaborare, anterior evocate. În consecință, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Oradea ca instanță de la sediul furnizorului, motiv pentru care, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC L.S. SRL în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2014.