ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2014

HOTĂRÂRE
05.03.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Oradea la data de 15 aprilie 2013, Dosar nr. 7121/271/2013,

reclamanta SC L.S. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC A.S.I.

SRL, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 276.289,81 lei

actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă până la data plății

efective, reprezentând debit inițial 105.004,19 lei, contravaloarea

următoarelor facturi: din 09 iunie 2011 în sumă de 1.221,58 lei; din 30 iunie 2011

în sumă de 5.860,74 lei; din 27 iulie 2011 în sumă de 71.487,55 lei; din 31

august 2011 în sumă de 5.965,39 lei; din 15 decembrie 2011 în sumă de 4.108.86

lei; din 27 decembrie 2011 în sumă de 4.042,90 lei; din 30 ianuarie 2012 în sumă

de 4.090,02 lei; din 29 februarie 2012 în sumă de 4.099,44 lei; din 30 martie 2012

în sumă de 4.127,71 lei, penalități 133.251,52 lei, contravaloarea facturii din

26 martie 2013; debit rezultat din contractul de cesiune de creanța din 24

februarie 2012 încheiat între SC L. KFT si SC L. SRL în sumă de 8.605 euro,

38.034,10 lei, cu cheltuieli de judecata.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1516 și urm. C. civ.

Prin sentința

civilă nr. 10150 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea,

secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de

pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivare,

Judecătoria Oradea, secția civilă, având în vedere prevederile art. 15. 5 din C.G.A.

la contractul de colaborare din 16 februarie 2011 încheiat între părți, precum

și prevederile art. 14 din C.G.A. la contractul de colaborare, cu referire la

dispozițiile art. 977, 983 C. civ., ținând cont și de succesiunea contractelor,

a apreciat că intenția părților trebuie interpretată, în sensul că părțile au

stabilit competența convențională a instanței de la sediul pârâtului, conform art.

5 din vechiul C. proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10

octombrie 2013, Dosar nr. 14913/303/2013.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat că, Judecătoria Oradea

este competentă teritorial să soluționeze cauza.

S-a reținut, în

esență, că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul

pârâtul, în cauză, pârâta având sediul în sectorul 6 București, aspect

necontestat de către părți.

S-a arătat că,

potrivit art. 19 din vechiul C. proc. civ., valabil la data încheierii

contractului în cauză, părțile pot conveni, prin înscris, ca pricinile

privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care,

potrivit legii, au competența teritorială.

Instanța a

constatat că, potrivit art. 3.4 din contractul de colaborare din 16 februarie 2011,

părțile au stabilit ca toate neînțelegerile privind validitatea contractului

sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia, să fie

soluționate de instanțele judecătorești competente de la sediul furnizorului,

respectiv de la sediul societății reclamante, aflat în Oradea.

Ulterior, la

data de 07 aprilie 2011, părțile au semnat „Condițiile generale de

afaceri" (filele 13-20), fiind stipulat la art. 1.4 al acestui înscris, că

părțile au încheiat contractul de colaborare, care, împreună cu C.G.A.,

reglementează drepturile și obligațiile părților.

Potrivit art. 14.1,

părțile au convenit că în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este

posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare, conform

legislației în vigoare, instanțelor competente de la sediul furnizorului,

societatea reclamantă, conform art. 5 C. proc. civ., domiciliul pârâtului.

Instanța a

arătat că, potrivit art. 978 C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii

contractului, atunci când o clauză poate fi interpretată în două feluri, ea se

va interpreta în sensul ce poate avea un efect nu în acela ce nu ar putea

produce vreun efect.

În acest

context, dacă s-ar interpreta clauza prevăzută la art. 14.1 din convenția

părților, în sensul că s-a stabilit competența teritorială potrivit legislației

în vigoare, conform art. 5 C. proc. civ., ce stabilește regula generală în

materia competenței teritoriale, această clauză nu ar produce niciun efect,

având în vedere că, în lipsa acestei clauze, competența urma să se stabilească

potrivit legislației în vigoare, conform art. 5 C. proc. civ., motiv pentru

care, instanța a apreciat că părțile au înțeles să stabilească competența de

soluționare a litigiilor de către instanțele aflate în raza teritorială a

societății reclamante.

Astfel, prin

sentința civilă nr. 10033 din 04 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 6 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței

teritoriale a acestei instanțe invocată de reclamantă și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Oradea.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr.

134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea

Judecătoriei Oradea competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte

constată că la data de 16 februarie 2011 între părțile litigante s-a încheiat

contractul de colaborare, fiind stipulat în mod expres la art. 3.4 din contract

ca toate neînțelegerile privind validitatea contractului sau rezultate din

interpretarea, executarea ori încetarea acestuia, să fie soluționate de

instanțele judecătorești competente de la sediul furnizorului (fila 12 din

dosarul Judecătoriei Oradea).

La data de 7

aprilie 2011 părțile au încheiat „Condițiile generale de afaceri" la

contractul de colaborare anterior menționat, convenind prin art. 1.4 al acestui

înscris, că au încheiat contractul de colaborare, care, împreună cu C.G.A.,

reglementează drepturile și obligațiile părților.

Este adevărat

că potrivit art. 14.1 din Condițiile generale de afaceri la contractul de

colaborare, părțile au stabilit că, „în cazul în care rezolvarea

neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre

soluționare conform legislației române în vigoare, instanțelor competente de la

sediul furnizorului, conform art. 5 C. proc. civ." (fila 20 din dosarul

Judecătoriei Oradea), dar este de necontestat că potrivit art. 978 C. civ. în

vigoare la momentul încheierii contractului (art. 1268 alin. (3) din Noul C.

civ.) „atunci când o clauză poate fi interpretată în două feluri, ea se va

interpreta în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce nu ar putea produce

vreun efect".

Prin urmare,

dacă s-ar interpreta clauza prevăzută la art. 14.1 din convenția părților, în

sensul stabilirii competenței teritoriale potrivit legislației în vigoare,

conform art. 5 C. proc. civ. care stabilește regula generală în materia

competenței teritoriale, această clauză nu ar produce niciun efect, având în

vedere că, și în lipsa acestei clauze, competența s-ar fi stabilit potrivit

legislației române în vigoare, respectiv potrivit art. 5 C. proc. civ.,

instanța de la sediul pârâtei.

Așa fiind,

rezultă cu evidență că voința părților a fost aceea de a stabili competența de

soluționare a litigiilor de către instanțele aflate în raza teritorială de la

sediul furnizorului (reclamantei), situat în Oradea, conform art. 3.4 din

contractul de colaborare încheiat, cu referire la prevederile art. 14.1 din

Condițiile generale de afaceri la contractul de colaborare, anterior evocate.

În consecință,

competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Oradea ca instanță de

la sediul furnizorului, motiv pentru care, față de considerentele anterior

expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin

Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a

cererii formulată de reclamanta SC L.S. SRL în favoarea Judecătoriei Oradea.

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 martie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2014
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 4780/114/2010, reclamanta SC M.I.C. SRL, prin Lichidator Judiciar S.P. B. Asociaț
ÎCCJ 2013-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 873/2013
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, reclamanta SC A.P. SRL prin lichidator judiciar C.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC C.D. SA și SC C.R. SR
ÎCCJ 2013-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2013
0.595,65 RON, suma confirmată de pârâtă prin adresa din 24 iulie 2009, iar la data de 31 iulie 2009, pârâta a achitat și suma restantă în valoare de 5.150.595,65 RON, că potrivit art. 20 pct. 2 din contractul din 20 decembrie 2007 și actul
ÎCCJ 2013-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1627/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Creditoarea SC C.P.P. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2016
tâmpinare la cererea reconvenționala, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiata. În ceea ce privește legislația aplicabilă s-a arătat că faptele ilicite ale pârâtei au fost săvârșite anterior datei de 01 noiembrie 2011, ast
Sursă