ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 2844/1/2004, contestatorul E.N. a

formulat, în contradictoriu cu intimații Primăria comunei Răsmirești, Comisia

locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Toporu și Comisia locală pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 Răsmirești, contestație în anulare împotriva Deciziei

nr. 52/A din 19 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivarea

contestației se arată în esență că:

În mod eronat Curtea

de Apel a declinat competența de judecare a recursului către Înalta Curte de

Casație și Justiție; trebuia să judece ea însăși acest recurs.

Susține contestatorul

că „cele 4 instanțe” au judecat numai forma cererii sale - cerere formulată în Dosarele

nr. 2802/122/2012 și nr. 5727/236/2010 - deși aveau obligația de a soluționa

fondul acesteia, aplicând prevederile Legii nr. 165/2013, acest act normativ

constituind ultima lege de reconstituire și restituire a terenurilor preluate

în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Se arată că cele 4

instanțe au fost în eroare făcând referire la Primăria orașului Bolintin Vale,

a unei suprafețe de 1,2 ha din Titlul de proprietate din 2008, această referire

neavând legătură cu plângerea contestatorului, care a solicitat restituirea suprafeței

de 3,75 ha ce au aparținut tatălui lui, și erau poziționate „pe locația și

bornele lui Tomulești jud. Giurgiu înainte de 1945 și preluate de statul

comunist în perioada 945-1989 și mutat abuziv pe locația lui Răsmirești jud.

Teleorman în anul 1948- 1950”, Primăria Răsmirești nu avea în gestiune sau

competență respectivul teren.

Precizează

contestatorul că solicită Înalta Curte de Casație și Justiție,

ca instanță superioară, să dispună restituirea suprafeței de 3,75 ha pe locația

Tomulești, să oblige Primăria Toporu/Tomulești să îl pună în posesie cu acte pe

acest teren, din rezerva Comisiei locale de fond funciar.

Totodată, a arătat că

înțelege să conteste și termenul de judecată din data de 04 noiembrie 2014,

arătând că litigiul durează de 5 ani.

Față de argumentele

expuse, se solicită în principiu casarea, dizolvarea hotărârilor celor patru

instanțe, ca nefondate, netemeinice, nelegale și eronate, cu trimiterea cauzei

la Judecătoria Giurgiu conform Legii nr. 165/2013.

Prin Decizia civilă nr.

3149 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de secția I civilă, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut că:

Prin sentința civilă nr.

3951 din 21 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Giurgiu a fost respinsă, ca

nefondată, acțiunea în revendicarea suprafeței de 3,75 ha teren intravilan

situat lângă Parohia din com. Răsmirești, jud. Teleorman formulată de

reclamantul E.N.

Prin Decizia civilă nr.

718 din 10 octombrie 2012 Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondat, recursul

declarat împotriva sentinței civile nr. 3951 din 21 iunie 2011 pronunțată de

Judecătoria Giurgiu.

Prin Decizia civilă nr.

770 din 21 noiembrie 2013, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de E.N., în contradictoriu cu intimații

Primăria com. Răsmirești, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991

Toporu și Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Răsmirești împotriva

Deciziei nr. 718 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Giurgiu.

Împotriva acestei

decizii a declarat apel E.N.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 52/A din 19 februarie 2014 a

respins, ca inadmisibil, apelul astfel declarat, reținând că, fiind

irevocabilă, Decizia nr. 770/2013 a Tribunalului Giurgiu nu poate fi supusă

nici unei căi de atac.

Această decizie a

fost atacată de către reclamant, pe calea contestației în anulare.

Potrivit art. 319 alin.

(1) C. proc. civ., competența de soluționare a contestației în anulare aparține

instanței a cărei hotărâre se atacă, regulă determinată de însăși natura

contestației în anulare, de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar

nu de reformare.

În speță,

contestatorul a supus acestei căi de atac extraordinare o hotărâre pronunțată

de Curtea de Apel București, astfel încât, conform textului legal anterior

citat, instanța competentă a soluționa cererea este instanța care a pronunțat

hotărârea a cărei anulare se solicită, și anume Curtea de Apel București.

Pentru aceste

considerente, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 319 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte a declinat competența de soluționare a

contestației în anulare formulate de E.N. în favoarea Curții de Apel București.

Urmare declinării

astfel dispuse, cauza a fost înregistrată la data de 09 decembrie 2014, pe

rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Prin Decizia nr. 56/A

din 10 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondată, contestația în anulare.

În motivarea soluției

sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, care poate fi

exercitată numai în condițiile expres stabilite prin dispozițiile art. 317-318 C.

proc. civ., respectiv: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a

judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență; când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale; când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

Contestatorul nu a

invocat temeiul de drept pe care a înțeles să își fundamenteze criticile prin

prisma cărora a înțeles să susțină contestația în anulare îndreptată împotriva

menționatei decizii.

Din perspectiva

primului motiv de contestație, reglementat de art. 317 C. proc. civ., respectiv

cel referitor la neîndeplinirea în mod legal a procedurii de citare, Curtea a constatat

că nu se regăsește vreo critică formulată în aceste coordonate, astfel că nu

există temei spre a se analiza calea de atac în raport de acest motiv ce

permite exercitarea contestației în anulare.

Relativ la competența

instanței ce a pronunțat decizia contestată, Curtea a constatat că recurentul

reproșează instanței a cărei hotărâre o contestă faptul că ar fi pronunțat o

soluție (greșită) de declinare a competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând decizia

contestată, Curtea a constatat că prin aceasta a fost respins, ca inadmisibil,

apelul formulat (de contestatorul din prezenta cauză) împotriva Deciziei civile

nr. 770/2013 a Tribunalului Giurgiu.

Prin hotărârea astfel

adoptată, a fost soluționat apelul pe care contestatorul apelant îl exercitase

împotriva Deciziei nr. 770/2013 ce a fost pronunțată de Tribunalul Giurgiu în

soluționarea unei contestații în anulare formulate referitor la o hotărâre pe

care această din urmă instanță o pronunțase ca instanță de recurs.

Ca atare, este vădit

nefondată susținerea contestatorului în sensul că prin decizia atacată s-ar fi

realizat o apreciere greșită a Curții de apel București relativ la necompetența

sa de a judeca apelul cu care fusese investită și că o consecință a acestei

aprecieri ar fi fost pronunțarea unei soluții de declinare a competenței în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din perspectiva

cazurilor/motivelor care permit exercitarea contestației în anulare potrivit art.

318 din C. proc. civ., Curtea a reținut că acestea au ca premisă situația în

care hotărârea astfel atacată este una pronunțată de o instanță de recurs.

Or, astfel cum s-a

reținut în precedent, hotărârea contestată în speță este una pronunțată în

soluționarea unei cereri de apel, astfel că în mod evident menționata condiție

premisă nu este îndeplinită.

Pe de altă parte,

motivele de contestație reglementate de această din urmă normă au în vedere

situația în hotărârea care se atacă este rezultatul unei greșeli materiale

și/sau aceea în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui motiv de

recurs.

Conținutul sintagmei

de greșeală materială a fost constant determinat de doctrină și jurisprudență

ca fiind circumscris erorilor formale, procedurale pe care instanța le-ar face

în judecata recursului (cum sunt: respingerea recursului ca tardiv formulat,

anularea recursului ca netimbrat), și nu unor greșeli care privesc judecata

aspectelor substanțiale, care țin de fondul pricinii.

În speță, reclamantul

reproșează unui număr de patru instanțe greșeala constând în nerespectarea

obligației de a aplica prevederile Legii nr. 165/2013 în evaluarea temeiniciei

pretențiilor pe care le-a formulat referitor la reconstituirea/restituirea

dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren situate în com.

Răsmirești, jud. Teleorman, pretins preluată în mod abuziv de la tatăl său în

timpul regimului comunist.

Cum contestația în

anulare pendinte a fost exercitată numai împotriva Deciziei civile nr. 52/A/2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, o analiză

relativă la soluțiile pronunțate de alte instanțe decât cea care a pronunțat

această decizie excede limitelor analizei prezentei căi de atac, astfel că ea

nu poate fi realizată în acest cadru procesual.

Atâta vreme cât prin

decizia contestată s-a reținut un fine de neprimire a căii de atac a apelului -

inadmisibilitatea -, instanța ce a pronunțat-o nu avea obligația de a analiza

fondul pretențiilor ce erau susținute prin motivele de apel formulate în acest

context, pentru că o atare analiză ar fi avut drept consecință o judecată în

afara cadrului procedural legal, și înfrângerea principiului legalității căilor

de atac.

În aceste condiții,

este de domeniul evidenței că nu poate fi reținută o eroare materială a

instanței de apel sau o omisiune a acesteia de a analiza un motiv de recurs, de

natură a satisface cerințele art. 318 C. proc. civ.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către contestator, care a

susținut următoarele:

Curtea de apel a

nesocotit dispozițiile art. 320 C. proc. civ. potrivit cărora, hotărârea dată

în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată.

Recurentul susține că

instanțele care au soluționat fondul litigiului nu au avut în vedere suferința

bunicilor săi care au luptat pe front.

Mai susține

recurentul că instanța nu a cercetat fondul hotărârii pronunțată de Judecătoria

Giurgiu în Dosar nr. 5727/236/2010, precum și a Deciziilor nr. 718/2012 și nr. 770/2013

pronunțate de Tribunalul Giurgiu.

Înalta Curte, la

termenul din 14 mai 2015, a invocat excepția nulității recursului, pe care o va

analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o

va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.

304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai

pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui

articol.

În

cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul își

exprimă nemulțumirea în legătură cu împrejurarea că instanța care a pronunțat

hotărârea recurată nu s-a pronunțat cu privire la soluțiile date în ce privește

fondul litigiului, respectiv că nu a cercetat fondul hotărârilor pronunțate de

Judecătoria Giurgiu și de Tribunalul Giurgiu.

Relativ la acest

aspect, curtea de apel a reținut că, deși contestatorul reproșează unui număr

de patru instanțe greșeala constând în nerespectarea obligației de a aplica

prevederile Legii nr. 165/2013 în evaluarea temeiniciei pretențiilor pe care

le-a formulat referitor la reconstituirea/restituirea dreptului de proprietate

asupra unei suprafețe de teren situate în com. Răsmirești, jud. Teleorman,

pretins preluată în mod abuziv de la tatăl său în timpul regimului comunist, contestația

în anulare a fost exercitată numai împotriva Deciziei civile nr. 52/A/2014

pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, astfel că o

analiză relativă la soluțiile pronunțate de alte instanțe decât cea care a

pronunțat această decizie excede limitelor analizei contestației în anulare și

nu poate fi realizată în acest cadru procesual.

Contrar

susținerilor recurentului, se constată că instanța a analizat susținerile

formulate în cadrul contestației în anulare, iar recurentul nu a formulat nicio

critică cu privire la acest argument reținut în motivarea deciziei pronunțate,

iar reiterarea acelorași susțineri pe calea recursului nu se constituie în critici

care să aibă legătură cu decizia recurată, pentru a putea fi astfel încadrate

în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Nu are legătură cu

decizia contestată nici susținerea recurentului în sensul că instanța nu ar fi

respectat dispozițiile art. 320 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată

în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată, întrucât curtea de apel a soluționat contestația în anulare, iar recursul

exercitat împotriva acestei hotărâri se soluționează de prezenta instanță,

tocmai în considerarea acestor dispoziții legale.

Așa fiind, cum

aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și

cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va

aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu

acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de contestatorul împotriva Deciziei nr. 56/A din 10 februarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2015.