ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3145/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3145/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 09 mai 2014, pârâtul

Municipiul Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu a solicitat revizuirea

deciziei civile nr. 662 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, respingerea apelului formulat de apelantul

reclamant B.M., iar pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (5) C. proc. civ., revizuentul a arătat

că solicită retractarea deciziei menționate, având în vedere noile înscrisuri eliberate

de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu.

Aceste înscrisuri, întocmite

în perioada 1953-1964, susține revizuentul, fac dovada asupra faptului că terenul,

fosta proprietate a lui R.I., revendicat de moștenitorul său B.M., se află în extravilanul

orașului Giurgiu.

Situarea terenului în

extravilan atrage incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

astfel că cererii de restituire formulată de B.M. nu-i sunt aplicabile prevederile

Legii nr. 10/2001, soluționarea urmând să fie făcută în baza legilor fondului funciar,

devenind incidente prevederile pct. 8.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001.

Din planurile de situație

transmise de O.C.P.I. Giurgiu, rezultă că perimetrul în care este identificat terenul

respectiv s-a aflat în patrimoniul fostei G.A.S. (Gospodăria Agricolă de Stat),

situație în care aplicabilitatea Legii nr. 18/1991 era în afara oricărui dubiu.

Revizuentul a mai arătat

că reclamantul din prezenta cauză a beneficiat, deja, de limita maximă de 50 de

ha stabilită de legile fondului funciar, fiind emise titluri de proprietate în acest

sens, astfel că și în condițiile aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și

Legii nr. 247/2005, reclamantul - intimat nu ar fi putut beneficia de cele 2,25

ha conform hotărârii a cărei revizuire se cere.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 322 alin. (5), 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Intimatul B.M. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Intimatul a arătat că

înscrisurile atașate cererii de revizuire nu îndeplinesc condițiile impuse de

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu se poate susține că nu ar fi putut prezentate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori ascunse de partea potrivnică.

În măsura în care avea

interesul prezentării acestor înscrisuri instanței în timpul judecății anterioare,

nimic nu împiedica partea să adreseze O.C.P.I. o cerere similară celei formulate

în martie 2014 și să solicite eliberarea planurilor, fiind evident așadar că descoperirea

planurilor pe care se întemeiază cererea de revizuire se putea produce oricând în

timpul judecății în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere la solicitarea

părții interesate.

Intimata a mai arătat

că în timpul soluționării procesului au fost acordate numeroase termene pentru depunerea

înscrisurilor care să dovedească susținerile părților și că, oricum, înscrisurile

atașate cererii de revizuire nu sunt doveditoare, nefiind apte să conducă la o altă

soluție decât cea adoptată deoarece la momentul formulării notificării imobilul

era situat în intravilanul orașului Giurgiu, astfel încât el intră sub incidența

Legii nr. 10/2001.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 326 C. proc. civ.

În cauză a fost depusă

și o cerere de intervenție accesorie în interesul revizuentului, de către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă

în principiu.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 277A din 19 iunie 2014 a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 662 din 15 decembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtul Municipiul Giurgiu împotriva sentinței civile nr.

132 din 01 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, s-au admis

apelurile declarate de reclamantul B.M. și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Giurgiu, în numele Ministerului Finanțelor Publice, a fost schimbată în parte sentința

apelată, în sensul că s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în

echivalent în valoare de 38.453.000 RON, aferente terenului în suprafață de 22.500

m.p., situat în municipiul Giurgiu, șos. B., identificat conform raportului de expertiză

topografică întocmit de expert N.C., raport pe care instanța l-a omologat, s-a luat

act de renunțarea reclamantului la măsurile reparatorii prin echivalent solicitate

pentru construcția demolată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție

formulată de reclamant împotriva chematului în garanție Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

obligat pârâtul Municipiul Giurgiu, prin Primar, la 800 RON cheltuieli de judecată

în apel, către reclamant.

Cererea de revizuire a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., motiv care

se referă la situația în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părții.

Curtea a reținut că pentru

a fi admisibilă revizuirea în temeiul textului legal evocat, se cer a fi îndeplinite

cumulativ mai multe condiții:

- partea interesată să

se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat

hotărârea atacată;

- înscrisul invocat să

fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, ceea ce înseamnă

că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii.

- înscrisul să nu fi putut

fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a

fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților.

Revizuentul a invocat

drept înscrisuri noi, în sensul textului de lege menționat, copiile certificate

ale planurilor din lucrările de cadastru din anii 1965 - 1970, UAT Giurgiu, județul

Giurgiu, eliberate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu, potrivit

adresei din 09 aprilie 2014 emisă ca urmare a cererii revizuentului din 24

martie 2014.

Curtea a constatat că

în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de textul legal enunțat

mai sus.

Astfel, deși înscrisurile

invocate sunt înscrisuri noi, care existau la data pronunțării hotărârii a cărei

revizuire se cere, nu este îndeplinită, în speță, cea de-a treia condiție menționată

mai sus, respectiv aceea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică,

fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Curtea a apreciat că revizuentul

avea posibilitatea oricând de a intra în posesia înscrisurilor respective, care

erau publice, fiind deținute de O.C.P.I. Giurgiu, astfel încât nu se poate susține

că înscrisurile au fost reținute de partea adversă sau că nu au putut fi invocate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. O asemenea împrejurare presupune

o situație obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici

depășită de revizuent, ceea ce nu se regăsește în speță. Nimic nu îl împiedica pe

revizuent ca pe parcursul judecății în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire

se cere, să adreseze O.C.P.I. Giurgiu o cerere pentru eliberarea înscrisurilor,

astfel cum a procedat la data de 24 martie 2014, fiind evident că înscrisurile invocate

puteau fi înfățișate în timpul judecății respective.

Nefiind îndeplinită această

condiție și întrucât textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. presupune întrunirea

cumulativă a tuturor cerințelor enunțate, nu se mai impune examinarea îndeplinirii

celorlalte condiții, o asemenea analiză devenind superfluă.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs revizuentul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Critica principală a vizat

faptul că instanța a reținut greșit că cererea sa de revizuire este inadmisibilă.

Astfel, după ce a făcut

istoricul cauzei, a arătat care sunt condițiile de revizuire în temeiul art. 322

pct. 5 C. proc. civ. și a argumentat faptul că au fost prezentate instanței noi

înscrisuri doveditoare respectiv, un extras din Evidența Funciară a Unității Teritorial

Administrativă Giurgiu întocmit în anul 1964 unde figurează fosta proprietate a

lui R.I. (autorul lui B.M.), care este menționat ca fiind în proprietatea G.A.S.

- Gospodăria Agricolă de Stat, apreciind în acest caz că, terenul a intrat în proprietatea

statului ca teren agricol situat în extravilanul localității Giurgiu.

Totodată, au fost depuse

planuri de situație transmise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu

din care rezultă că, perimetru în care este identificat terenul respectiv, pe șoseaua

B. s-a aflat în patrimoniul fostei G.A.S. (Gospodăria Agricolă de Stat) și în extravilanul

localității Giurgiu.

A precizat că situarea

terenului revendicat în extravilanul localității Giurgiu la momentul preluării sale

de către Statul Român atrage incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora nu intră sub incidența prezentei legi terenurile

situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole

și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar

nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

A susținut că solicitării

de restituire formulate de B.M. nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001,

soluționarea urmând să fie făcută în baza legilor fondului funciar, devenind incidente

prevederile pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit pct. 8.2 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007

„în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la

alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001, acestea, în temeiul art. V alin. (2)

din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești

și municipale constituite potrivit Legilor Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată

cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 1/2000 cu modificările

și completările ulterioare”.

Intimatul B.M., moștenitor

al defuncților R.I. și E. a beneficiat deja de limita maximă de 50 ha stabilită

de legile fondului funciar, atribuindu-i-se 10 ha teren prin titlul de proprietate

din 28 decembrie 2001 și 40 ha teren prin titlul de proprietate din 25

noiembrie 2002 pe raza unității teritorial administrative a comunei Go.

Rezultă că și în condițiile

aplicării legilor fondului funciar, B.M. nu ar fi putut beneficia de cele 2,25 ha

întrucât, ele exced suprafeței maxime de 50 ha prevăzută de lege deja reconstituită

și pentru care au fost emise titluri de proprietate.

În final, a concluzionat

că în mod greșit Curtea de Apel a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă,

interpretând restrictiv condițiile textului legal, respectiv faptul că nu ar fi

îndeplinită cea de a treia condiție.

Aceasta deoarece încă

de la momentul depunerii notificării, apoi la momentul formulării contestației împotriva

dispoziției Primarului municipiului Giurgiu nr. 4735/2003, au fost efectuate demersuri

de către instituția recurentă pentru stabilirea probei proprietății și a deținerii

legale a acesteia de autorul notificatorului, la momentul preluării abuzive.

La acel moment nu au fost

identificate înscrisuri la nici una dintre instituțiile abilitate să dețină acte

de preluare pentru perioada de referință a Legii nr. 10/2001 ori acte de proprietate

(arhiva Primăriei municipiului Giurgiu, Direcția Județeană Giurgiu - Arhivele Naționale,

Registru Agricol deschis la Primăria municipiului Giurgiu, Direcția Impozite și

Taxe din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu).

Față de toate aspectele

arătate, solicită admiterea recursul, casarea decizia recurate și, reținând cauza

spre rejudecare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se aprecieze cererea de

revizuire ca admisibilă.

Prin întâmpinarea formulată

în recurs, intimatul B.M. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând

că recurentul nu a dovedit o împrejurarea mai presus de voința sa care să îl fi

împiedicat să depună înscrisurile în timpul procesului sau faptul că au fost reținute

de partea potrivnică.

Pe de altă parte, susține

intimatul, aceste înscrisuri nu sunt apte să determine o altă soluție pe fondul

cauzei.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale

extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă

interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit

înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Statuând că se poate cere

revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri

care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt

care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată

și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată.

În sensul textului legal

enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris

care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și

pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea

adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este

apt să conducă, prin el

însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită

de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

În analizarea revizuirii

întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este

obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilității

cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele

legate de fondul pricinii, așa cum susține recurenta, aceleași rigori fiind impuse

și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a

soluționat cererea de revizuire.

Admisibilitatea cererii

de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor

acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări

mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca înscrisurile

să fie „înscrisuri determinante” în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării

pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

În speță, simplul fapt

că partea a descoperit ulterior pronunțării hotărârii anumite înscrisuri probatorii,

fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure

în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire

deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii

pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat

ar deveni iluzorie.

Întemeindu-și cererea

de revizuire pe aceste acte, revizuentul solicită de fapt o rejudecare a recursului

fără a argumenta și dovedi de ce nu a depus diligențele necesare înfățișării acestor

înscrisuri în timpul soluționării procesului pe fond, argumentele din cererea de

recurs circumscriindu-se, de fapt, configurării situației de fapt, situație necenzurabilă

pe această cale.

Revizuentului îi incumbă

dovada fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i

fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond

fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința sa.

Or, în speța dedusă judecății,

revizuentul nu a probat o astfel de ipoteză, la dosarul cauzei neexistând dovezi

privind efectuarea unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă, prin care revizuentul

să fi încercat în faza judecății pe fond, obținerea înscrisurilor de care a înțeles

să se folosească în faza revizuirii, demersuri despre care face vorbire în prezenta

cale de atac.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumată a cauzei, înscrisurile invocate ca fiind noi puteau fi solicitate în orice

moment al judecății de fond, partea nefiind împiedicată cu nimic să o facă, astfel

încât nesolicitarea acestor acte nu constituie motiv de revizuire.

În aceste condiții, în

mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ

condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile

prezentate ca fiind înscrisuri noi, să nu fi putut fi invocate în procesul în care

s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică,

fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În considerarea acestor

argumente de fapt și de drept, constatând că nu este dovedită incidența cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va menține decizia atacată și va

respinge recursul ca nefondat.

Față de soluția adoptată

și de solicitarea formulată de intimatul B.M. de acordare a cheltuielilor de judecată,

devin incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind

obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată,

solicitate de partea adversă.

De asemenea, s-a făcut

dovada cu actele depuse la dosar a suportării de către intimat a cheltuielilor de

judecată, constând în onorariu avocat, în cuantum de 5468,40 RON, potrivit chitanței

și facturii fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul, declarat de revizuentul Municipiul Giurgiu, Primăria Municipiului Giurgiu,

prin primar împotriva deciziei nr. 277A din 19 iunie 2014 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de

5468,40 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimatul B.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2014.