ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3145/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 09 mai 2014, pârâtul Municipiul Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 662 din 15 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, respingerea apelului formulat de apelantul reclamant B.M., iar pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (5) C. proc. civ., revizuentul a arătat că solicită retractarea deciziei menționate, având în vedere noile înscrisuri eliberate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu.

Aceste înscrisuri, întocmite în perioada 1953-1964, susține revizuentul, fac dovada asupra faptului că terenul, fosta proprietate a lui R.I., revendicat de moștenitorul său B.M., se află în extravilanul orașului Giurgiu. Situarea terenului în extravilan atrage incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că cererii de restituire formulată de B.M. nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, soluționarea urmând să fie făcută în baza legilor fondului funciar, devenind incidente prevederile pct. 8.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Din planurile de situație transmise de O.C.P.I. Giurgiu, rezultă că perimetrul în care este identificat terenul respectiv s-a aflat în patrimoniul fostei G.A.S.

(Gospodăria Agricolă de Stat), situație în care aplicabilitatea Legii nr. 18/1991 era în afara oricărui dubiu. Revizuentul a mai arătat că reclamantul din prezenta cauză a beneficiat, deja, de limita maximă de 50 de ha stabilită de legile fondului funciar, fiind emise titluri de proprietate în acest sens, astfel că și în condițiile aplicării Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005, reclamantul - intimat nu ar fi putut beneficia de cele 2,25 ha conform hotărârii a cărei revizuire se cere. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 alin. (5), 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Intimatul B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Intimatul a arătat că înscrisurile atașate cererii de revizuire nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu se poate susține că nu ar fi putut prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori ascunse de partea potrivnică. În măsura în care avea interesul prezentării acestor înscrisuri instanței în timpul judecății anterioare, nimic nu împiedica partea să adreseze O.C.P.I. o cerere similară celei formulate în martie 2014 și să solicite eliberarea planurilor, fiind evident așadar că descoperirea planurilor pe care se întemeiază cererea de revizuire se putea produce oricând în timpul judecății în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere la solicitarea părții interesate.

Intimata a mai arătat că în timpul soluționării procesului au fost acordate numeroase termene pentru depunerea înscrisurilor care să dovedească susținerile părților și că, oricum, înscrisurile atașate cererii de revizuire nu sunt doveditoare, nefiind apte să conducă la o altă soluție decât cea adoptată deoarece la momentul formulării notificării imobilul era situat în intravilanul orașului Giurgiu, astfel încât el intră sub incidența Legii nr. 10/2001. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 326 C. proc. civ. În cauză a fost depusă și o cerere de intervenție accesorie în interesul revizuentului, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 277A din 19 iunie 2014 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 662 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 132 din 01 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamantul B.M. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, în numele Ministerului Finanțelor Publice, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 38.453.000 RON, aferente terenului în suprafață de 22.500 m.p., situat în municipiul Giurgiu, șos.

B., identificat conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert N.C., raport pe care instanța l-a omologat, s-a luat act de renunțarea reclamantului la măsurile reparatorii prin echivalent solicitate pentru construcția demolată, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva chematului în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligat pârâtul Municipiul Giurgiu, prin Primar, la 800 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamant. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., motiv care se referă la situația în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Curtea a reținut că pentru a fi admisibilă revizuirea în temeiul textului legal evocat, se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții: - partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii. - înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Revizuentul a invocat drept înscrisuri noi, în sensul textului de lege menționat, copiile certificate ale planurilor din lucrările de cadastru din anii 1965 - 1970, UAT Giurgiu, județul Giurgiu, eliberate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu, potrivit adresei din 09 aprilie 2014 emisă ca urmare a cererii revizuentului din 24 martie 2014. Curtea a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de textul legal enunțat mai sus. Astfel, deși înscrisurile invocate sunt înscrisuri noi, care existau la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, nu este îndeplinită, în speță, cea de-a treia condiție menționată mai sus, respectiv aceea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Curtea a apreciat că revizuentul avea posibilitatea oricând de a intra în posesia înscrisurilor respective, care erau publice, fiind deținute de O.C.P.I. Giurgiu, astfel încât nu se poate susține că înscrisurile au fost reținute de partea adversă sau că nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. O asemenea împrejurare presupune o situație obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de revizuent, ceea ce nu se regăsește în speță. Nimic nu îl împiedica pe revizuent ca pe parcursul judecății în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, să adreseze O.C.P.I. Giurgiu o cerere pentru eliberarea înscrisurilor, astfel cum a procedat la data de 24 martie 2014, fiind evident că înscrisurile invocate puteau fi înfățișate în timpul judecății respective.

Nefiind îndeplinită această condiție și întrucât textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. presupune întrunirea cumulativă a tuturor cerințelor enunțate, nu se mai impune examinarea îndeplinirii celorlalte condiții, o asemenea analiză devenind superfluă. Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica principală a vizat faptul că instanța a reținut greșit că cererea sa de revizuire este inadmisibilă. Astfel, după ce a făcut istoricul cauzei, a arătat care sunt condițiile de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a argumentat faptul că au fost prezentate instanței noi înscrisuri doveditoare respectiv, un extras din Evidența Funciară a Unității Teritorial Administrativă Giurgiu întocmit în anul 1964 unde figurează fosta proprietate a lui R.I.

(autorul lui B.M.), care este menționat ca fiind în proprietatea G.A.S. - Gospodăria Agricolă de Stat, apreciind în acest caz că, terenul a intrat în proprietatea statului ca teren agricol situat în extravilanul localității Giurgiu. Totodată, au fost depuse planuri de situație transmise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu din care rezultă că, perimetru în care este identificat terenul respectiv, pe șoseaua B. s-a aflat în patrimoniul fostei G.A.S. (Gospodăria Agricolă de Stat) și în extravilanul localității Giurgiu.

A precizat că situarea terenului revendicat în extravilanul localității Giurgiu la momentul preluării sale de către Statul Român atrage incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

A susținut că solicitării de restituire formulate de B.M. nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, soluționarea urmând să fie făcută în baza legilor fondului funciar, devenind incidente prevederile pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Potrivit pct. 8.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 „în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legilor Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare”.

Intimatul B.M., moștenitor al defuncților R.I. și E. a beneficiat deja de limita maximă de 50 ha stabilită de legile fondului funciar, atribuindu-i-se 10 ha teren prin titlul de proprietate din 28 decembrie 2001 și 40 ha teren prin titlul de proprietate din 25 noiembrie 2002 pe raza unității teritorial administrative a comunei Go. Rezultă că și în condițiile aplicării legilor fondului funciar, B.M. nu ar fi putut beneficia de cele 2,25 ha întrucât, ele exced suprafeței maxime de 50 ha prevăzută de lege deja reconstituită și pentru care au fost emise titluri de proprietate. În final, a concluzionat că în mod greșit Curtea de Apel a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, interpretând restrictiv condițiile textului legal, respectiv faptul că nu ar fi îndeplinită cea de a treia condiție.

Aceasta deoarece încă de la momentul depunerii notificării, apoi la momentul formulării contestației împotriva dispoziției Primarului municipiului Giurgiu nr. 4735/2003, au fost efectuate demersuri de către instituția recurentă pentru stabilirea probei proprietății și a deținerii legale a acesteia de autorul notificatorului, la momentul preluării abuzive. La acel moment nu au fost identificate înscrisuri la nici una dintre instituțiile abilitate să dețină acte de preluare pentru perioada de referință a Legii nr. 10/2001 ori acte de proprietate (arhiva Primăriei municipiului Giurgiu, Direcția Județeană Giurgiu - Arhivele Naționale, Registru Agricol deschis la Primăria municipiului Giurgiu, Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu).

Față de toate aspectele arătate, solicită admiterea recursul, casarea decizia recurate și, reținând cauza spre rejudecare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se aprecieze cererea de revizuire ca admisibilă. Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimatul B.M. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurentul nu a dovedit o împrejurarea mai presus de voința sa care să îl fi împiedicat să depună înscrisurile în timpul procesului sau faptul că au fost reținute de partea potrivnică. Pe de altă parte, susține intimatul, aceste înscrisuri nu sunt apte să determine o altă soluție pe fondul cauzei. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată.

În sensul textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției. În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii, așa cum susține recurenta, aceleași rigori fiind impuse și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat cererea de revizuire. Admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri. Pentru ca înscrisurile să fie „înscrisuri determinante” în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

În speță, simplul fapt că partea a descoperit ulterior pronunțării hotărârii anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie. Întemeindu-și cererea de revizuire pe aceste acte, revizuentul solicită de fapt o rejudecare a recursului fără a argumenta și dovedi de ce nu a depus diligențele necesare înfățișării acestor înscrisuri în timpul soluționării procesului pe fond, argumentele din cererea de recurs circumscriindu-se, de fapt, configurării situației de fapt, situație necenzurabilă pe această cale.

Revizuentului îi incumbă dovada fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința sa. Or, în speța dedusă judecății, revizuentul nu a probat o astfel de ipoteză, la dosarul cauzei neexistând dovezi privind efectuarea unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă, prin care revizuentul să fi încercat în faza judecății pe fond, obținerea înscrisurilor de care a înțeles să se folosească în faza revizuirii, demersuri despre care face vorbire în prezenta cale de atac. Așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, înscrisurile invocate ca fiind noi puteau fi solicitate în orice moment al judecății de fond, partea nefiind împiedicată cu nimic să o facă, astfel încât nesolicitarea acestor acte nu constituie motiv de revizuire.

În aceste condiții, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu este dovedită incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

Față de soluția adoptată și de solicitarea formulată de intimatul B.M. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate de partea adversă. De asemenea, s-a făcut dovada cu actele depuse la dosar a suportării de către intimat a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat, în cuantum de 5468,40 RON, potrivit chitanței și facturii fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul, declarat de revizuentul Municipiul Giurgiu, Primăria Municipiului Giurgiu, prin primar împotriva deciziei nr. 277A din 19 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 5468,40 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimatul B.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2014.