ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3352/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul T.D.J.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Instituția Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde la scrisoarea din data de 28 martie 2012, în completarea scrisorii din data de 21 martie 2012; - să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea privind majorările de întârziere la plata sumei de 5000 euro care i se cuvin în baza pct. 6 lit. e) coroborat cu pct. 6 lit. b) din dispozitivul Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțata în Cauza "Teodorescu contra României", în Dosarul nr. 29762/02; - să fie obligat pârâtul să solicite de îndată Ministerului Finanțelor Publice să-i plătească cu celeritate majorările de întârziere la plata sumei de 5000 euro care i se cuvin pentru perioada 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012, în baza pct. 6 lit. e) din dispozitivul Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțata în Cauza " Teodorescu contra României", în Dosarul nr. 29762/02; - obligarea paratului să solicite Ministerului Finanțelor Publice să-i comunice modalitatea de calcul efectiv a majorărilor de întârziere solicitate la petitul nr. 3 al prezentei acțiuni; - obligarea paratului să-i comunice dovada executării petitelor 3 și 4 din prezenta acțiune;

- obligarea pârâtului să-i comunice copiile certificate a documentelor care atestă corespondenta pe care a purtat-o cu Comitetul Miniștrilor, în legătură cu executarea Hotărârii CEDO pronunțată în Cauza "Teodorescu contra României"; - obligarea pârâtului, în conformitate cu art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să-i plătească suma de 6.000 euro (echivalat în RON, la cursul de schimb valutar valabil la data plății) cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale pe care le-a suferit din cauza pârâtului. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat calitatea sa de tripla victimă a statului român, constatată prin Hotărârea CEDO pronunțată la data de 29 iulie 2008, în Cauza "Teodorescu contra României", publicată în Monitorul Oficial nr. 386/2009.

În vederea executării Hotărârii CEDO, coroborată cu decizia civilă nr. 391/2012 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, prin care s-a constatat neîndeplinirea de către Statul Roman a obligației de reintegrare efectivă, în termenul stabilit de CEDO și a obligat pârâtul să-i plătească suma de 5000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, s-a adresat Agentului Guvernamental, cu scrisorile din datele de 21 martie 2012 și 28 martie 2012. Urmare cererilor prealabile care se regăsesc în scrisorile, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice i-a achitat cu mare întârziere, abia în data de 09 mai 2012, suma de 22.026.50 RON (reprezentând echivalentul în RON al sumei de 5000 euro, cu titlu de daune materiale), fără să-i plătească însă majorările dispuse la pct. 6 lit. e) al Hotărârii CEDO și fără a actualiza suma cu indicele de inflație aflat in vigoare la data efectuării plății.

Refuzul nejustificat al pârâtului de a solicita Ministerului Finanțelor Publice plata sumei de 5000 euro, coroborat cu refuzul nejustificat al pârâtului de a solicita Ministerului Finanțelor Publice plata majorărilor de întârziere dispuse de către CEDO, reprezintă fapte ilicite grave, cauzatoare de prejudicii, în dauna reclamantului. Subliniază faptul că până în prezent nu a fost despăgubit cu majorările de întârziere și nici nu a primit vreun răspuns la petitul privind aceste majorări de întârziere în legătură cu care s-a adresat prin scrisoarea din data de 28 martie 2012. Referitor la cuantumul despăgubirii solicitate a arătat că potrivit parag. 100 din Hotărârea CEDO, Statul Român a fost obligat să-i plătească suma de 2000 euro cu titlu de daune morale, din cauza frustrărilor provocate de imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești privind reintegrarea în muncă.

Prejudiciul moral a constat și în disconfortul psihic suferit datorită dublului refuz nejustificat al pârâtului de a executa (timp de 3 ani) obligațiile privind despăgubirea de 5000 euro și, respectiv, majorările de întârziere. În opinia reclamantului, suma de 6.000 euro reprezentând daunele morale solicitate, este modică, încadrându-se perfect în limitele de rezonabilitate impuse de către CEDO.

Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 25 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul T.D.J., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Instituția Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (AG) și în consecință: - a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind majorările de întârziere la plata sumei de 5.000 euro; - a obligat pârâtul să solicite de îndată Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului, cu celeritate, majorări de întârziere de la plata sumei de 5.000 euro aferente perioadei 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012; - a obligat pârâtul să comunice reclamantului modalitatea de calcul efectiv a majorărilor de întârziere solicitate precum și dovada executării petitelor 3 și 4 din acțiune; - a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.000 euro despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit, precum și suma de 39,3 RON cheltuieli de judecată; - în rest, a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a decide în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin hotărârea pronunțată la data de 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât următoarele: a) statul pârât trebuie să execute hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001, să îl reintegreze pe reclamant în postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației, și anume suma de 8.226 euro (opt mii două sute douăzeci și șase euro), în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 parag.

2 din Convenție; b) în lipsa acestei executări, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în același termen, pe lângă suma de 8.226 euro, ce corespunde despăgubirilor stabilite prin hotărârea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflației, suma suplimentară de 5.000 euro (cinci mii euro), adică în total 13.226 euro (treisprezece mii două sute douăzeci și șase euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale; c) în orice caz, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în același termen, următoarele sume: 2.000 euro (două mii euro), plus orice sumă care ari putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale; 600 euro (șase sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată; d) sumele menționate la lit. b) și c) să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plății; e) începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, aceste sume se vor majora cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale.

În îndeplinirea obligațiilor stabilite prin hotărârea amintită, reclamantul a solicitat autorităților Statului Român să procedeze la executarea hotărârii judecătorești, la reintegrarea acestuia în postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației. Ulterior acestui moment, apreciind că Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului nu a fost pusă în executare, s-a adresat instanței de judecată pentru a constata această neexecutare. Prin decizia civilă nr. 391 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, irevocabilă, instanța a admis acțiunea promovată de reclamant și a obligat autoritatea pârâtă să plătească reclamantului suma suplimentară de 5000 euro stabilită prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, reținând neexecutarea de către Statul Român a obligației de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În această perioadă, reclamantul a purtat o îndelungată corespondență cu pârâtul, adresându-i mai multe cereri prin care dorea să obțină lămuriri cu privire la stadiul și modalitatea de executare a Hotărârii CEDO. Curtea a respins capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului de a-i răspunde Ia scrisoarea din data de 28 martie 2012, în completarea scrisorii din data de 21 martie 2012, constatând că nu este întrunită ipoteza art. 1 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât la data de 26 martie 2012, pârâtul a oferit un răspuns cererii formulate de către reclamant, chiar dacă nu celei din data de 28 martie 2012 (care reprezintă o precizare a celei dintâi, după cum chiar reclamantul afirmă), încunoștințându-l că au fost inițiate procedurile de plată a sumei de 5.000 euro.

De asemenea, a constatat că, la aceeași dată, 26 martie 2012, pârâtul a transmis reclamantului și copia memoriului din data de 05 iulie 2011, care a fost comunicat Departamentului de Executări a hotărârilor CEDO, înscrisurile puse la dispoziție purtând antetul și semnătura Direcției Agentului Guvernamental pentru CEDO. În raport de aceste înscrisuri, Curtea a apreciat că pârâtul nu trebuie să procedeze la alte certificări ale copiilor transmise reclamantului, întrucât documentele puse la dispoziție constituie înscrisuri oficiale iar eventuale neconcordanțe sau falsificări vor fi supuse rigorii legii penale. Prin urmare, a fost respins și capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtului la comunicarea unor copii certificate ale documentelor care atestă corespondența purtată cu Comitetul Miniștrilor în legătură cu executarea hotărârii CEDO, instanța considerând că este o cerere excesivă și nefondată.

Analizând conținutul deciziei civile nr. 391 din 31 ianuarie2012 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, irevocabilă, instanța de fond a constatat că, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că Statul Român prin autoritățile acestuia nu a procedat la executarea obligației de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pornind de la această constatare, Curtea de apel a reținut că este obligată să dea eficiență prevederilor cuprinse în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Teodorescu contra României pentru ipoteza neexecutării la termen a obligației stabilite, aceea de a proceda la reintegrarea efectivă a reclamantului și la plata daunelor.

Instanța europeană, prin hotărârea pronunțată, a înțeles să evalueze și să stabilească anticipat care sunt despăgubirile datorate de către Statul Român pentru neexecutarea obligațiilor impuse, statuând ca, pentru ipoteza neexecutării în termenul stabilit a obligațiilor, reclamantului să-i fie plătită suma suplimentară de 5.000 euro (cinci mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale, iar pentru întârzierea la plata acestei sume, de la expirarea termenului și „până la efectuarea plații, aceste sume se vor majora cu o dobândă simplă având o rată egala cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale". Având în vedere că, prin decizia civilă nr. 391 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă s-a dispus cu privire la despăgubirea reclamantului cu suma suplimentară de 5.000 euro, potrivit art. 1 lit. b) fraza finală din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a apreciat că, urmare a constatării neîndeplinirii obligației impuse Statului Român prin hotărârea amintită, pârâtul datorează și majorările de întârziere aferente sumelor acordate, conform art. 1 lit. e) din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea a reținut că majorările sunt datorate în temeiul hotărârii pronunțate de CEDO, urmare a constatării neexecutării obligațiilor impuse de instanța europeană, instanța națională constatând doar această neîndeplinire a obligațiilor, astfel că nu se poate susține cu temei că Statul Român nu datorează reclamantului majorările de întârziere întrucât a plătit în termen suma suplimentară la care a fost obligat de către instanța națională. Cu privire la susținerile pârâtului, în sensul că, Statul Român avea, potrivit hotărârii CEDO, un drept de opțiune între a plăti reclamantului suma suplimentară de 5.000 euro și de a nu proceda la reîncadrarea acestuia, Curtea a reținut că, potrivit dispozitivului hotărârii amintite, CEDO a impus statului pârât executarea întocmai a sentinței civile pronunțate la data de 05 martie 2001, respectiv reintegrarea reclamantului și doar în subsidiar, cu titlu de sancțiune, a prevăzut plata unei sume suplimentare.

Prin urmare, reclamantului i se cuvine suma suplimentară de 5.000 euro, sumă care este purtătoare de dobânzi, despăgubirea fiind datorată urmare a neexecutării obligației impuse prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. Curtea a reținut că majorările acestea sunt datorate de la data de 29 ianuarie 2009, întrucât Statul Român și-a exprimat clar opțiunea, în sensul neexecutării obligațiilor impuse, prin întâmpinarea formulată susținând că avea, potrivit hotărârii CEDO, un drept de opțiune între a plăti reclamantului suma suplimentară de 5.000 euro și de a nu proceda la reîncadrarea acestuia.

În acest context, Curtea a apreciat ca fiind fondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului de a solicita Ministerul Finanțelor Publice să-i comunice modalitatea de calcul a majorărilor solicitate, în acest mod putându-se verifica în ce măsură dreptul său de desdăunare a fost pe deplin respectat. În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale, Curtea a reținut că, esențial în a stabili întinderea prejudiciului moral suferit de reclamant este analiza de legalitate efectuată de instanță asupra faptei ilicite și a vinovăției.

Reținând sentimentul de insecuritate și înstrăinare civică resimțită de reclamant urmare a atitudinii adoptate de către autoritățile române care au nesocotit o hotărâre adoptată de către o instanță europeană precum și nenumăratele litigii derulate pentru a-și obține executarea întocmai a hotărârii, Curtea a apreciat că daunele morale în cuantum de 6.000 euro sunt în măsură să asigure o compensație morală pentru suferințele pricinuite. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 25 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc.

civ. În ceea ce privește obligarea M.A.E. de a solicitat de îndată Ministerului Finanțelor Publice să plătească reclamantului majorări de întârziere în sumă de 5000 euro acordate prin hotărârea din cauza Teodorescu împotriva României, aferente perioadei 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012, recurentul arată că hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor instanței de judecată, judecătorul fondului realizând propria sa interpretare a hotărârii CEDO sub aspectul modalității de executare. Consideră recurentul că după executarea în natură a obligației de reintegrare (chiar dacă pe un alt post decât cel deținut anterior concedierii) plus plata sumei de 5000 euro acordată cu titlu de daune materiale, alternativ obligației de reîncadrare, plata unor daune de întârziere este o măsură disproporționată ce excede raționamentului CEDO.

În ceea ce privește obligarea M.A.E. la plata unor daune morale în cuantum de 6000 euro, cu referire la „sentimentul de insecuritate socială și înstrăinare civilă” resimțit de reclamant urmare a atitudinii adoptate de autoritățile române care au nesocotit Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond a realizat o interpretare greșită a modului de executare a acestei hotărâri, extinzând „efectul direct” cu mult peste limitele legale. Este adevărat că au existat numeroase litigii pentru punerea în executare a hotărârii, așa cum a reținut judecătorul fondului, însă arată că instanța europeană a acordat deja suma de 2000 euro cu titlu de daune morale pentru neexecutarea hotărârii de integrare, sumă ce a fost și încasată de reclamant.

Mai mult, deși a respins capătul principal al acțiunii, apreciind că pârâtul a oferit răspuns cererii formulate de reclamant, instanța a acordat totuși daune morale în lipsa unei fapte ilicite. Apărările formulate de intimatul-reclamant T.D.J. Prin întâmpinarea formulată la data de 03 septembrie 2014, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor invocate prin cererea de recurs. În esență, a arătat că excepția necompetenței generale a instanțelor românești privind punerea în executare a unei hotărâri pronunțate de CEDO este neîntemeiată. Cu privire la daunele morale acordate, instanța de fond a reținut în mod corect îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare reparării prejudiciului moral pe care l-a suferit din culpa exclusivă a recurentului-pârât, în sensul dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Este adevărat că prin parag. 100 - Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că „reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza frustrării provocate de imposibilitatea de a obține executarea hotărârii pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încălcării. În aceste circumstanțe, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea îi acordă reclamantului suma de 2000 euro cu titlu de daune morale”. Dar, arată intimatul-reclamant, aceste considerente ale Curții dovedesc fără echivoc că suma de 2000 euro vizează doar acoperirea unui prejudiciu suferit până la data pronunțării deciziei Curții.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând cont de susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin Hotărârea pronunțată la data de 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus: a) statul pârât trebuie să execute hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001, să îl reintegreze pe reclamant în postul său și să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației, și anume suma de 8.226 euro (opt mii două sute douăzeci și șase euro), în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 parag.

2 din Convenție; b) în lipsa acestei executări, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în același termen, pe lângă suma de 8.226 euro, ce corespunde despăgubirilor stabilite prin hotărârea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflației, suma suplimentară de 5.000 euro (cinci mii euro), adică în total 13.226 euro (treisprezece mii două sute douăzeci și șase euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale; c) în orice caz, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în același termen, următoarele sume: 2.000 euro (două mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale; 600 euro (șase sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată; d) sumele menționate la lit. b) și c) să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plății; e) începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, aceste sume se vor majora cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale.

Prin decizia civilă nr. 391 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța a constatat neexecutarea de către Statul Român a obligației de reintegrare efectivă a reclamantului în termene de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO, cu consecința obligării autorității pârâte să plătească acestuia suma suplimentară de 5000 euro stabilită prin hotărâre.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a plâns în legătură cu refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i oferi un răspuns la scrisoarea adresată la data de 28 martie 2012 în completarea scrisorii din 21 martie 2012. Astfel, prin corespondența purtată cu autoritatea pârâtă, intimatul-reclamant a solicitat lămuriri cu privire la stadiul și modalitatea de executare a hotărârii CEDO, în sensul acordării sumei de 5000 euro în executarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Cluj și comunicării corespondenței purtată cu Comitetul de Miniștri în legătură cu punerea în executare a hotărârii CEDO.

Conform înscrisurilor atașate la dosar rezultă că pârâtul a formulat un răspuns la cererea reclamantului (cerere precizată la data de 28 martie 2012). Împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de răspunsul emis de autoritatea publică pârâtă nu conturează întrunirea în cauză a cerințelor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004R privind refuzul nejustificat de a soluționa o cerere. Așadar, în mod corect judecătorul fondului a reținut că petitul privind obligarea pârâtului să-i răspundă la cererea adresată la 21 martie 2012 și precizată ulterior este neîntemeiată, respingând-o în consecință. În raport de cele reținute mai sus privind capătul principal al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, motiv reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. - 1865, este nefondat. Cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează nelegalitatea soluției cu privire la constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului privind majorările de întârziere la suma de 5000 euro și obligarea acestuia să solicite Ministerului Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului cu celeritate majorările de întârziere aferente sumei de 5000 euro, pentru perioada 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012, precum și obligarea la plata sumei de 6000 euro cu titlu de daune morale, este fondat.

Prin decizia nr. 391 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma suplimentară de 5000 euro stabilită prin Hotărârea CEDO din data de 29 iulie 2008 în cauza Teodorescu împotriva României (cererea nr. 29762/02) ca urmare a constatării neexecutării de către Statul Român a obligației de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a reținut în considerentele deciziei sus menționate că în cauză nu s-a executat obligația impusă de CEDO în termenul stabilit în acest sens prin hotărâre, precum și faptul că vătămarea recurentului în aceste condiții a fost prezumată astfel că are obligația să plătească reclamantului și suplimentul de despăgubire de 5000 euro.

Așadar, instanța națională a constatat prin decizia nr. 391/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj refuzul nejustificat de a pune în executare sentința de reintegrare a reclamantului, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii CEDO, acordând în consecință și despăgubirile de 5000 euro stabilite anticipat de CEDO pentru această ipoteză a neexecutării în termen a obligațiilor impuse. În plus, acordarea despăgubirilor în cuantum de 5000 euro reprezintă o obligație alternativă celei privind reîncadrarea reclamantului așa cum rezultă din considerentele hotărârii pronunțate la 29 iulie 2008 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, pentru prejudiciul suferit în perioada anterioară pronunțării hotărârii CEDO, reclamantului i-au fost acordate daune morale în sumă de 2000 euro, astfel că acordarea a încă 6000 euro, daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a atitudinii adoptate de autoritățile române care au nesocotit o hotărâre adoptată de o instanță europeană și pentru următoarele litigii derulate pentru a obține executarea acesteia, apare ca fiind excesivă în raport de dispozitivul hotărârii CEDO care prevede în mod expres acordarea unor despăgubirii de 5000 euro în ipoteza neexecutării obligației.

Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtului să solicite Ministerului Finanțelor Publice plata cu celeritate a majorărilor aferente sumei de 5000 euro acordate prin decizia nr. 391/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, urmare a aplicării dispozițiilor Hotărârii CEDO din data de 29 iulie 2008. Instanța națională constatând neexecutarea obligațiilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului o despăgubire stabilită anticipat și alternativ obligației principale, de către instanța europeană la data de 08 mai 2012. Suma de 5000 euro stabilită anticipat nu reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă la momentul pronunțării hotărârii CEDO, astfel încât să fie purtătoare de dobânzi sau să genereze majorări de întârziere.

Doar la momentul pronunțării deciziei nr. 391 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj putem vorbi de o creanță certă, astfel că în mod greșit judecătorul fondului a considerat că reclamantului i se cuvin majorări de întârziere aferente sumei de 5000 euro pentru perioada cuprinsă între 29 ianuarie 2009 (când Statul Român și-a exprimat clar opțiunea în sensul neexecutării obligațiilor impuse prin întâmpinarea formulată la pag. 58) și data efectuării plății sumei de 5000 euro. Prin urmare, Înalta Curte reține că în cauză nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererile reclamantului, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul T.D.J., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe - Instituția Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva sentinței nr. 25 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Teodorescu Dorin Jean, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2014.