ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

I.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene-AMPOSCCE și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică-OIPOSCCE: anularea Deciziei nr. 1720/29.01.2015 privind soluționarea contestației nr. 21759/15.12.2014; anularea Notei de constatare nr. x/12.11.2014 a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență; obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 25.476,29 RON, reprezentând suma reținută din Cererea de rambursare nr. x/2012 cu titlu de corecție financiară, plus majorări de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală de la data de 31.07.2013 până la data plății efective; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 73 din 18 ianuarie 2016, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a ANCSI - MECS, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere și s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2527 din 13 iunie 2018, pronunțată în dosar nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerând că aceasta a omis puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței nr. 2862/2014, modificată și rămasă ulterior definitivă prin decizia nr. 3652/2016, precum și constatând că nu au fost analizate toate criticile formulate.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. unic x pe rolul Curții de Apel București.

I.2. Hotărârea instanței de fond

În rejudecare, prin sentința nr. 889 din 8 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Cercetării și Inovării pe capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 1720/29.01.2015 și anularea notei de constatare nr. x/12.11.2014 și a respins cererile formulate în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, totodată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Cercetării și Inovării la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei de interes a acțiunii și excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 25.476,29 RON și a majorărilor de întârziere ca neîntemeiate; a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a anulat Decizia nr. 1720/29.01.2015 și Nota de constatare nr. x/12.11.2014 și a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 25.476,29 RON și a majorărilor de întârziere ca neîntemeiat; a obligat pârâtul Ministerul Fondurilor Europene la plata către reclamantă a sumei de 3.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;

I.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași și pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor.

I.3.1. Recursul reclamantei Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași

A invocat recurenta reclamantă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul nelegalității hotărârii recurate. fată de împrejurarea că aceasta a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a MCI privind capetele 1 și 2 ale acțiunii, a arătat că sentința este nelegală, întrucât emiterea Notei de constatare nr. x/12.11.2014, a cărei anulare face obiectul cauzei, a avut la bază Suspiciunea de neregulă nr. 201657/28.01.2014 emisă de MCi (fost ANCSI). Nota de constatare privește confirmarea situației descrisă de pârâtă în conținutul Suspiciunii de neregulă și se stabilește corecția financiară, inițial de 25% din valoarea Contractului x/08.10.2012 furnizor A. S.R.L., redusă ulterior la 10%.

Pârâtul MCI este cel care a aplicat reducerea procentuală din suma solicitată la plată în cadrul Cererii de rambursare nr. x/2013.

Consideră că, și sub aspectul respingerii petitului 3 privind obligarea pârâților la plata sumei de 25.476,29 RON plus majorări de întârziere, instanța fondului a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, întrucât soluționarea favorabilă a petitului 3 este o consecință a admiterii primelor capete de cerere. A admite anularea actelor administrative care stabilesc o corecție financiară și a nu obliga pârâții la plata sumei reținute cu titlu de corecție financiară, înseamnă că instanța nu dă eficiență soluției sale și permite o îmbogățire fără just temei a pârâților, care au reținut 10% din valoarea Contractului nr. x/08.10.2012, fără un titlu valabil. Actele atacate conțin toate elementele necesare pentru admiterea capătului 3 al cererii, fiind menționată valoarea corecției financiare aplicate, cu trimitere la faptul că aceasta a fost deja operată de pârâta ANCSI la Cererea de rambursare nr. x Nu suntem în prezența a două acte administrative distincte (Nota de constatare și Notificarea privind situația cererii de rambursare), așa cum interpretează eronat instanța și pârâții, întrucât ambele vizează aceeași corecție financiară de 25.476,29 RON: prin Notificare s-a propus și aplicat o reducere procentuală din valoarea Contractului nr. x/2012, care a fost aprobată și încadrată ca neregulă la momentul emiterii actelor administrative atacate în prezenta cauză. Notificarea privind situația cererii de rambursare este un act preparator, și nu un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ.

În plus, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011 la momentul formulării cererii de rambursare se poate aplica o reducere procentuală a cheltuielii, în urma unei verificări administrative, urmând a fi, eventual, propusă o corecție financiară în urma unei sesizări de neregulă. Chiar dacă Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x are implicații financiare, în sensul suspendării sau reducerii temporare a cheltuielilor solicitate în temeiul contractului de finanțare, actul administrativ în sensul Legii 554/2004 este Nota de constatare sau Procesul-verbal, singurele acte care stabilesc corecții financiare cu titlu de sancțiune. Drept pentru care, față de prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, beneficiarul fondului poate ataca în contencios aceste acte, nefiind decăzut din acest drept.

I.3.2. Recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene

Referitor la modul în care instanța de fond, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 889/08.03.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a soluționat excepțiile invocate de instituție și fondul cauzei, consideră că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în privința respingerii excepției lipsei de interes cu privire la capetele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, instanța de fond nu motivează această soluție, iar ignorarea apărărilor formulate în cauză reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.

În egală măsură, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente în cauză, împrejurare care, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar aprecierilor instanței de fond, excepția lipsei de interes cu privire la capetele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată este întemeiată și se impunea a fi admisă, cu consecința respingerii în consecință a pretențiilor invocate prin cele două petite, pentru următoarele considerente:

În cauză, folosul practic urmărit de reclamantă ar fi fost înlăturarea sumei stabilite în sarcina sa cu titlu de corecție financiară, ce ar fi rezultat din Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.11.2014 și ca urmare a respingerii contestației formulate, prin Decizia nr. 1720/29.01.2015.

Or, în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 19376/12.11.2014, la punctul 10 - Valoarea corecției financiare se constata o valoare de 0 RON a acestei corecții.

În privința respingerii ca neîntemeiată a excepției in admisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 25.476,29 RON si a majorărilor de întârziere, urmează să se constate nelegalitatea sentinței civile nr. 889/08.03.2019 din perspectiva acelorași dispoziții prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, deși instanța de fond face trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (1) și ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceste dispoziții nu își găsesc relevanța în motivare ca temei al respingerii excepției, instanța de fond constatând doar, din perspectiva unei aprecieri generale, că este admisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 25.476,29 RON și a majorărilor de întârziere, iar cele învederate de pârâți ar reprezenta apărări de fond.

Și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acestei excepții, instanța de fond a pronunțat, prin sentința civilă nr. 889/08.03.2019, o hotărâre nelegală, fără a fi motivată, inducând ipoteze de analiză contradictorii.

Astfel, deși a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului trei al cererii de chemare în judecată, cu toate acestea, pe fondul cauzei, revine la această împrejurare și constată că "valoarea corecției financiare este de 0 RON(...), astfel că anularea acestei note de constatare (nr. 19376/12.11.2014) nu poate avea ca efect obligarea pârâtului la plata sumei de 25.476,29 RON și a majorărilor de întârziere, întrucât nu a fost reținută prin acest act administrative fiscal...", ceea ce este de natură a lipsi hotărârea judecătorească de motive clare, care să asigure conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului trei al cererii de chemare în judecată, apreciind, fără temei, că "nu se pune problema tardivității formulării unei cereri având ca obiect anularea notificării privind situația cererii de rambursare nr. x, întrucât reclamanta nu a învestit instanța cu o astfel de cerere, în răspunsul la întâmpinare indicând faptul că acest capăt de cerere reprezintă o consecință direct a anulării celor două acte administrative ce fac obiectul capetelor 1 și 2 ale cererii". Se impunea ca instanța de fond să constate că solicitarea reclamantei, de obligare a pârâților, în solidar, la plata sumei de 25.476,29 RON, fără a solicita anularea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/31.10.2012, din care deriva această sumă nu se încadrează în niciunul dintre temeiurile de drept invocate prin acțiune, sens în care soluția legală era de admitere a excepției și de respingere a capătului trei al cererii de chemare în judecată, ca inadmisibil.

Intimatei-reclamante i-au fost emise două acte administrative distincte: Nota de constatare atacată prin prezenta acțiune (în care creanța bugetară este 0) și Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. x, act administrativ distinct, care produce efecte de-sine-stătător.

Cât privește soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei, aceasta este nelegală, atât din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8, cât și a celor prevăzute de art. 501 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că, în rejudecare, instanța de fond a ignorat dispozițiile deciziei de casare privind stabilirea împrejurărilor de fapt esențiale în raport cu probatoriul administrat, evocarea normelor substanțiale incidente, precum și analiza criticilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală, prin încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu sunt expuse considerentele instanței de fond pentru care a constatat nelegalitatea, atât a Deciziei nr. 1720/29.01.2015, cât și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.11.2014, ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin reținerea, în mod contradictoriu, a unei pretinse puteri de lucru judecat, ceea ce atrage incidența dispozițiilor de casare ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 2862/27.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2014, aceasta a avut ca obiect anularea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x, prin care s-a aplicat o corecție financiară cu privire la Contractul de achiziție nr. x/2012 încheiat cu S.C. B.. Prin urmare, este vorba de două acte administrative diferite, două proceduri de achiziție diferite, două contracte de achiziție diferite încheiate cu două societăți comerciale diferite, astfel că în cauză nu poate fi reținută puterea de lucru judecat.

Totodată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală din perspectiva dispozițiilor exprese ale art. 46, coroborate cu cele ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora numai decizia de soluționare a contestației poate fi supusă controlului instanței de judecată, ceea ce atrage incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, la plata către reclamantă a sumei de 3.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. în principal, recurentul pârât a solicitat înlăturarea acestor obligații, ca o consecință a admiterii recursului său, casării sentinței recurate și respingerii acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, a arătat că, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ., în cauză se impune cenzurarea onorariului de avocat, chiar redus fiind, în raport cu principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună credință (art. 12 din noul C. proc. civ.), neputându-se pretinde, cu titlu de cheltuieli de judecată, mai mult decât reprezintă activitatea concretă a avocatului.

I.3.3. Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor

Recurentul a invocat ca motiv de casare faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

În motivare a arătat că interpretarea si aplicarea eronată a dispozițiilor legale rezultă din soluția de menținere în cauză si de pronunțare a hotărârii in contradictoriu și cu Ministerul Finanțelor Publice, deși intimata-reclamantă nu a formulat nicio pretenție concretă față de acest minister, niciunul dintre actele contestate nu este emis de acesta, aspect de fapt ce a fost reținut în mod expres de către instanța fondului, calitatea Ministerului Finanțelor Publice în cauză fiind doar aceea de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, potrivit art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, însă asigurarea reprezentării în cauză a Ministerului Fondurilor Europene de către Ministerul Finanțelor Publice nu conduce la modificarea cadrului procesual prin atragerea acestuia ca pârât în cauză.

În consecință, înțelege să invoce lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca excepție de ordine publică.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat și admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor.

Intimatul-pârât Ministerul Cercetării și Inovării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat și admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 11 noiembrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 1720/29.01.2015 privind soluționarea contestației și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.11.2014.

Acțiunea sa a fost admisă în parte, prima instanță apreciind ca fiind netemeinice și nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași și de pârâții Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor.

III. 1. Argumente de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește recursul recurentei reclamante Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. A pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

In speță, motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă ce pot fi considerate critici de nelegalitate, iar nu de netemeinicie, sunt legate în esență, de calitatea procesuală pasivă a intimatului pârât Ministerul Cercetării și Inovării, care ar fi aplicat reducerea procentuală la CRP 6/2013, calitate infirmată de instanța de rejudecare, precum și de nevalorificarea efectelor puterii de lucru judecat și pretins greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66.2011, îndeosebi a art. 4 (n.r.: în realitate, textul legal invocat fiind al art. 6) și art. 46 din acest act normativ.

Criticile sunt vădit nefondate, în opinia instanței de recurs.

Așa cum corect a constatat instanța de fond, chemarea în judecată a Ministerului Cercetării și Inovării - chiar dacă acesta a aplicat reducerea procentuală (a reținut de la plată) suma solicitată prin petitul 3 al acțiunii introductive - nu se justifică legal, față de obiectul acțiunii, care nu cuprinde și o cerere de anulare a Notificării nr. x/16.07.2013, a cărui emitent este autoritatea publică în discuție, cerere cu care instanța de fond să fi fost legal învestită.

În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte nu poate primi ca fondate susținerile recurentei reclamante în sensul că notificarea și nota de constatare nu ar constitui două acte administrative distincte, primul constituind doar o operațiune administrativă prealabilă în raport cu cel de-al doilea.

Recurenta reclamantă face o confuzie între reducerea procentuală și corecția financiară și, implicit, între actele administrative prin care acestea sunt aplicate, între actul administrativ și titlul de creanță/titlul executoriu, operând și cu o noțiune care nu se regăsește în actele normative incidente, aceea de "reducere temporară".

Înalta Curte reamintește că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează distinct în art. 6 și, respectiv, art. 28 situațiile în care se aplică cele două tipuri de măsuri, prevederile art. 27 din H.G. nr. 875/2011 reluând și ele distincția legală.

Totodată, art. 46 se referă la titlul de creanță împotriva căruia se formulează contestație în condițiile ordonanței.

Or, notificarea prin care se stabilește reducerea procentuală, chiar dacă nu este titlu de creanță/executoriu în sensul art. 43 și art. 47 alin. (3) din ordonanță, este act administrativ, producând efecte juridice distincte și, deci, este supus de-sine-stătător controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ.

De altfel, recurenta reclamantă omite faptul că, în dosarul nr. x/2014, invocat pentru puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate, a atacat Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. x/28.02.2013 și, respectiv, decizia de soluționare a plângerii prealabile formulate împotriva acestei notificări.

Or, aceeași procedură este deplin aplicabilă și în privința Notificării de soluționare a Cererii de rambursare nr. x, însă recurenta reclamantă nu a înțeles să formuleze acțiune în anularea acestui act administrativ.

Referitor la recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Finanțelor:

Analizând criticile aduse sentinței recurate de către recurentul Ministerul Finanțelor, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate în ceea ce privește pronunțarea soluției de către prima instanță în contradictoriu și cu această autoritate publică. Criticile se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, este de necontestat faptul că, în prezentul litigiu, acțiunea introductivă a fost formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - AMPOSCCE și Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică din cadrul MECTS, în calitate de OIPOSCCE, iar nu și cu Ministerul Finanțelor, acesta nefiind - de altfel - nici emitent al actelor administrative contestate.

Împotriva acelorași pârâți a exercitat reclamanta și calea de atac în primul ciclu procesual.

Dintr-o eroare de tehno-redactare, în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului principal și a celui incident (raport întocmit de magistratul asistent și depus la dosar recurs nr. x/2015), a fost menționat ca pârât și Ministerul Finanțelor, eroarea fiind preluată ulterior în citativul încheierii de dezbateri de la 30 mai 2018 și chiar în cuprinsul deciziei de casare nr. 2527 din 13 iunie 2018.

În rejudecare, instanța de fond nu a observat eroarea, pronunțând sentința în contradictoriu și cu pârâtul Ministerul Finanțelor, încălcând astfel principiul disponibilității părților în procesul civil, consacrat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., dar și prevederile art. 22 alin. (3) din același act normativ, în conformitate cu care judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane numai în condițiile legii.

În plus, au fost încălcate prevederile art. 36 din C. proc. civ., care dispun expres:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. (...)". De asemenea, legea procedurală reglementează în art. 37 și urm. situațiile în care se recunoaște legitimare procesuală și altor participanți la proces sau în care se poate transmite calitatea procesuală, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind însă incidentă în speță.

În plus, chiar și în măsura în care Ministerul Finanțelor ar fi asigurat reprezentarea în cauză a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, în temeiul art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, nu ar fi dobândit prin aceasta calitate de parte în proces în nume propriu.

Față de aceste împrejurări, în considerarea art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de recurs urmează să caseze în parte sentința recurată și să admită excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor.

Referitor la recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene:

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte constată că recurentul pârât a criticat - circumscris acestui motiv - modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității invocate de instituție, dar și fondul cauzei.

A mai considerat incident recurentul și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că soluțiile sunt insuficient sau contradictoriu motivate.

Niciuna dintre aceste susțineri nu este fondată.

Din cuprinsul sentinței rezultă că judecătorul fondului a motivat soluțiile date excepțiilor, răspunzând explicit sau implicit apărărilor părților, astfel că nu se constată vreo încălcare a dreptului la un proces echitabil, în sensul prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.

Evident că reclamanta justifica un interes în desființarea Notei de constatare a neregulilor nr. 19376/12.11.2014 și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1720/29.01.2015, care a menținut-o ca atare, chiar dacă ele menționau valoarea corecției financiare de 0 RON, câtă vreme aceste acte constată și, respectiv, mențin neregula a cărei existență a fost infirmată de instanța de contencios administrativ.

În plus, Înalta Curte reamintește că procedura legală prevede pentru stadiul verificărilor aplicarea reducerii procentuale (procent din valoarea contractului afectat de neregula constatată - art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011), numai pentru neregulile constatate după efectuarea rambursării justificându-se emiterea titlului de creanță (respectiv a titlului executoriu) pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit (art. 28 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 13 din H.G. nr. 875/2011).

În sfârșit, trebuie subliniat că excepția lipsei de interes este reglementată prin norme de procedură, astfel că invocarea de către recurent a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se justifică în acest context.

Corect a arătat prima instanță și faptul că nu este inadmisibil de plano capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 25.476,29 RON și a majorărilor de întârziere, cele învederate de pârâți reprezentând apărări de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că nu este contradictorialitate între argumentul instanței că inadmisibilitatea capătului 3 de cerere invocată de pârât este o apărare de fond și, respectiv, considerentele pe care le-a expus în justificarea respingerii pe fond a acestui capăt de cerere, referitoare la netemeinicia pretențiilor reclamantei în condițiile în care aceasta nu a cerut și obținut anularea Notificării privind soluționarea cererii de rambursare nr. x prin care i s-a refuzat la plată respectiva sumă (i s-a aplicat reducerea procentuală).

Cât privește soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei, aceea de anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.11.2014 și a Deciziei nr. 1720/29.01.2015, recurentul pârât susține că este nelegală, atât din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8, cât și a art. 501 alin. (1), (2) din C. proc. civ., având în vedere că, în rejudecare, instanța de fond a ignorat dispozițiile deciziei de casare privind stabilirea împrejurărilor de fapt esențiale în raport cu probatoriul administrat, evocarea normelor substanțiale incidente, precum și analiza criticilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, hotărârea ar fi nemotivată, ar reține greșit o pretinsă putere de lucru judecat (a sentinței nr. 2862/27.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2014) și ar fi fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 46, coroborate cu cele ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora numai decizia de soluționare a contestației poate fi supusă controlului instanței de judecată.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurent.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par.l din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

În continuare, Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect anularea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x, prin care s-a aplicat o reducere procentuală pentru nereguli cu privire la Contractul de achiziție nr. x/2012 încheiat cu S.C. B..

Susținerea recurentului pârât în sensul că "este vorba de două acte administrative diferite, două proceduri de achiziție diferite, două contracte de achiziție diferite încheiate cu două societăți comerciale diferite", astfel că în cauză nu poate fi reținută puterea de lucru judecat este nefondată.

Potrivit art. 431 din C. proc. civ. "(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.", iar la art. 430 se stipulează expres că "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.(...)".

Or, obiectele celor două litigii având aceleași părți vizează note de constatare a unor nereguli în proceduri de achiziție derulate în implementarea proiectului finanțat prin Contractul de finanțare nr. x/01.03.2009 și privesc, printre altele, chestiunea litigioasă a caracterului restrictiv al solicitării anumitor certificate privind standarde de calitate.

Această chestiune era tranșată definitiv, prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosar nr. x/2014, la data pronunțării instanței de rejudecare în prezentul litigiu, astfel că - în mod temeinic și cu respectarea dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ. - judecătorul fondului a analizat puterea de lucru judecat a acestei hotărâri (astfel cum i s-a impus prin decizia de casare) și i-a dat eficiență în cadrul propriei hotărâri.

Referitor la critica adusă de recurentul pârât modului de aplicare a dispozițiilor art. 46 coroborate cu cele ale art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 de către instanța de fond, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată.

Este evident că obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ îl constituie, așa cum impune art. 51 alin. (2) din Ordonanță, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor. Însă examinarea legalității acestora presupune și analizarea notelor de constatare/proceselor-verbale de stabilire a creanțelor bugetare la care se referă, în caz contrar demersul judiciar ar fi lipsit de finalitate, iar norma legală golită de conținut.

În sfârșit, în ceea ce privește critica soluției de obligare la plata către reclamantă a sumei de 3.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, Înalta Curte reține că, în principal, recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat înlăturarea acestei obligații, ca o consecință a admiterii recursului său, ceea ce prin prezenta decizie nu s-a realizat.

Însă, nici solicitarea subsidiară, referitoare la cenzurarea onorariului de avocat (chiar redus fiind de prima instanță), în raport cu principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună credință, nu poate fi primită. Astfel, așa cum instanța supremă a statuat prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată în recurs în interesul legii și obligatorie pentru toate instanțele, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., critica modalității în care instanța de fond s-a pronunțat, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., constituind o problemă de temeinicie (de apreciere a judecătorului fondului prin raportare la împrejurări de fapt concrete ale cauzei), iar nu de legalitate.

III. 2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Va respinge recursurile formulate de reclamantă și de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 889 din 8 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIH-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Respinge recursurile formulate de reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași și de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 889 din 8 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIH-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.