Decizia nr. 2086/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4572/2017 a Curții de Apel București

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POSCCE și Ministerul Cercetării și Inovării - Organism Intermediar POSCCE: anularea adresei nr. x din data de 13.04.2017 de soluționare a contestației formulate împotriva notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014; anularea notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014 ca nelegală și anularea aplicării măsurii corecțiilor financiare; obligarea pârâților la plata sumei reprezentând valoarea corecției financiare, în sumă de 312.519,63 RON; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4572 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a notificării privind situația cererii de rambursare ca urmare a lipsei soluționării pe fond a contestației/plângerii prealabile, ca neîntemeiată; a respins excepția tardivității cererii în anularea notificării privind situația cererii de rambursare, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Statiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POSCCE și Ministerul Cercetării și Inovării - Organism Intermediar POSCCE; a anulat adresa nr. x/13.04.2017 de soluționare a contestației. De asemenea, a anulat în parte Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014 în ceea ce privește: - corecția de 17141,12 RON reprezentând 25% din valoarea facturii nr. x/19.12.2012 emisă în temeiul contractului nr. x/08.10.2012 - corecția de 57769,53 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012 emise în temeiul contractului nr. x/08.10.2012, - corecția de 62951,15 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012 emise în temeiul contractului nr. x/08.10.2012, - corecția de 37911,75 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012 emise în temeiul contractului nr. x/08.10.2012, - corecția de 66730,39 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012 emise în temeiul contractului nr. x/08.10.2012 încheiat cu furnizorul S.C. A. S.R.L., - corecția de 11684,44 RON la factura nr. x/19.12.2012 privind cheltuieli pentru achiziție dotări, emisă în temeiul contractului nr. x/08.10.2012, - corecția de 6457,55 RON la factura nr. x/19.12.2012 privind cheltuieli pentru achiziție dotări, emisă în temeiul contractului nr. x/08.10.2012, - corecția de 14419,76 RON la factura nr. x/11.01.2013 privind cheltuieli pentru achiziție dotări emisă în temeiul contractului nr. x/08.10.2012, - corecția de 18414,60 RON la factura nr. x/26.10.2012 emisă în temeiul contractului nr. x/05.09.2012. Totodată, a respins cererea de anulare a restului corecțiilor ca neîntemeiată; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate nelegal; a obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3700 RON reprezentând onorariu avocat și 400 RON reprezentând taxa judiciară de timbru; a respins cererea pentru diferența solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 4572 din 24 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă în ceea ce privește anularea Notificării și obligarea la plata sumei pretinse. În motivarea recursului arată că în fața instanței de fond a invocat inadmisibilitatea cererii de anulare a notificării motivat de faptul că procedura prealabilă nu a condus la analiza pe fond a actului administrativ criticat, plângerea prealabilă fiind respinsă ca tardiv formulată, așa încât instanța de judecată nu putea da o soluție pe fond în privința legalității și temeiniciei notificării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că nu prezintă relevanță modul în care a fost respinsă contestația administrativă, atât timp cât art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede dreptul persoanei vătămate de a sesiza instanța în cazul în care este nemulțumită de răspunsul la plângerea prealabilă. Critică această interpretare prin prima motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocă dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ce prevăd caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, precum și faptul că, ulterior intrării în circuitul civil și producerii de efecte juridice, autoritatea publică emitentă nu mai are posibilitatea desființării actului decât fie pe calea plângerii prealabile, fie printr-o acțiune în anularea propriului act. Susține că în materia contenciosului administrativ, legiuitorul a dat emitentului actului administrativ posibilitatea de a reveni asupra lui, fie din proprie inițiativă, anterior intrării în circuitul civil, fie ca urmare a sesizării persoanei vătămate de respectivul act, or, în speță, plângerea prealabilă a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, fără a se mai analiza fondul acesteia, situație în care prima instanță nu poate analiza legalitatea și temeinicia actului atacat, întrucât emitentul actului nu și-a verificat efectiv legalitatea și temeinicia propriului act. Pe de altă parte, arată că, întrucât anularea presupune desființarea cu efect retroactiv a actului viciat începând cu momentul de la care a fost emis, plângerea prealabilă a reclamantei a rămas fără răspuns, adică fără o analiză din partea autorității emitente asupra actului administrativ criticat. Precizează că nemulțumirea intimatei-reclamante față de adresă nu putea viza decât respingerea ca tardivă a plângerii sale. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, instanța apreciind, pe de o parte, că dreptul reclamantei de a solicita cenzura adresei nu poate fi pus în discuție, iar pe de altă parte, că punerea în aplicare și eficacitatea acelui drept nu prezintă relevanță, deoarece dreptul reclamantei de a-i fi analizată plângerea pe fond de către emitentul actului nu se mai impune, în condițiile în care se va pronunța instanța. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepțiilor și respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată ca nelegală. În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală. O primă critică se referă la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, pe care o apreciază ca fiind obligatorie conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. Consideră că numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, reclamantul poate formula acțiune în instanță, astfel că în contencios administrativ, dreptul material la acțiune se naște după ce autoritatea emitentă răspunde reclamației administrative sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii. Susține că, în speță, în condițiile în care contestația administrativă a fost respinsă ca tardivă, aceasta echivalează cu lipsa ei, nefiind îndeplinită condiția existenței plângerii prealabile în cazul Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014. Critică faptul că instanța de fond a respins această excepție întrucât recurentul-pârât nu a făcut dovada comunicării în anul 2014 a acestei notificări, precum și faptul că instanța a reținut că, și în ipoteza în care reclamanta ar fi avut cunoștință de respingerea cererii de plată, nu cunoștea motivarea acestei măsuri. Recurentul-pârât susține că a comunicat intimatei-reclamante Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x încă din anul 2014, aspect ce reiese din împrejurarea că în finalul notificării atacate se precizează că se atașează acesteia un exemplar al cererii de rambursare nr. x/18.02.2014 aprobată și un formular de confirmare a plății, pe care contestatoarea l-a completat și l-a transmis Autorității de Management în anul 2014. Arată că măsurile dispuse prin această notificare au fost aduse la cunoștința reclamantei și prin Raportul de verificare la fața locului nr. 8451/30.06.2014, în care se menționează în mod expres procentul corecțiilor aplicate tuturor contractelor ce se regăsesc și în notificarea atacată prin prezenta acțiune și, mai mult, intimata-reclamantă a formulat contestație împotriva acestui raport și a depus precizări în data de 14.08.2014, înregistrate la ANCS sub nr. x, iar în cadrul contestației la raport se critică chiar corecțiile aplicate la contractele de achiziție nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012 și nr. 839/2012. A doua critică vizează respingerea excepției inadmisibilității cererii de anulare a Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014, în lipsa soluționării pe fond a contestației/plângerii prealabile formulate în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, invocă art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, susținând că în speță nu este incidentă niciuna dintre aceste situații și că din interpretarea acestor dispoziții reiese că acțiunea în contencios administrativ este deschisă exclusiv cu privire la decizia de soluționare a contestației administrative. Consideră că în situația de față, în care contestația a fost respinsă fără a fi analizată pe fond, instanța învestită cu acțiunea în anulare trebuia să cenzureze exclusiv motivele respingerii contestației și nu să analizeze pe fond actul atacat, respectiv Notificarea privind situația cererii de rambursare. A treia critică se referă la admiterea capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/13.04.2017 de soluționare a contestației la notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014, instanța apreciind că recurentul-pârât în mod greșit a respins contestația la Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x, ca tardivă. Consideră că intimata-reclamantă a avut cunoștință de această notificare, în condițiile în care a completat formularul de confirmare a plății, atașat notificării, și l-a transmis Autorității de Management încă din anul 2014. Pe de altă parte, susține că intimata-reclamantă a avut cunoștință de Raportul de verificare la fața locului nr. 8451/30.06.2014, în cuprinsul căruia s-a menționat în mod expres procentul corecțiilor aplicate, având în vedere că a formulat contestație împotriva acestui raport, la care i s-a răspuns prin adresa nr. x din data de 03.09.2014.

Apărările intimatei-reclamante 4.1. Intimata-reclamantă Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, ca nefondat, apreciind că în speță nu este incidentă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Consideră că instanța de fond în mod corect a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, putea formula acțiune în instanță indiferent dacă prin răspunsul la plângerea prealabilă s-a intrat sau nu pe fond. Precizează că plângerea sa prealabilă nu era tardivă, în condițiile în care termenul de formulare a plângerii prealabile se calculează, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de la comunicarea actului. Mai arată că raportul de verificare invocat prin cererea de recurs nu cuprinde motivele concrete care sunt menționate în Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x, analiza oprindu-se la cererea de rambursare anterioară, nr.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de anulare a notificării privind situația cererii de rambursare ca urmare a lipsei soluționării pe fond a contestației, arată că sentința recurată este legală sub aspectul respingerii acestei excepții, chiar în lipsa soluționării pe fond a contestației de către recurent. Apreciază că în această situație nu sunt aplicabile prevederile din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la atacarea titlurilor de creanță. 4.2. Intimata-reclamantă Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat, apreciind că aspectele invocate prin cererea de recurs sunt în contradicție cu probele aflate la dosarul cauzei. De asemenea, susține că plângerea prealabilă a fost formulată în termen și că era în drept să formuleze acțiune în instanță, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care adresa nr. x/2017 a vizat și analiza fondului contestației. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POSCCE și Ministerul Cercetării și Inovării - Organism Intermediar POSCCE: anularea adresei nr. x din data de 13.04.2017 de soluționare a contestației la notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014; anularea notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014 ca nelegală și anularea măsurii aplicării corecțiilor financiare; obligarea pârâților la plata sumei reprezentând valoarea corecției financiare, respectiv la plata sumei de 312.519,63 RON; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a notificării privind situația cererii de rambursare ca urmare a lipsei soluționării pe fond a contestației/plângerii prealabile, ca neîntemeiată; a respins excepția tardivității cererii în anularea notificării privind situația cererii de rambursare, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Statiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POSCCE și Ministerul Cercetării și Inovării - Organism Intermediar POSCCE și a anulat adresa nr. x/13.04.2017 de soluționare a contestației. Totodată, a anulat în parte Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014 în ceea ce privește: corecția de 17141,12 RON reprezentând 25% din valoarea facturii nr. x/19.12.2012; corecția de 57769,53 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012; corecția de 62951,15 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012; corecția de 37911,75 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012; corecția de 66730,39 RON reprezentând 25% din valoarea facturii x/19.12.2012; corecția de 11684,44 RON la factura nr. x/19.12.2012; corecția de 6457,55 RON aplicată la factura nr. x/19.12.2012; corecția de 14419,76 RON privind factura nr. x/11.01.2013 și corecția de 18414,60 RON privind factura nr. x/26.10.2012. De asemenea, instanța a respins cererea de anulare a restului corecțiilor ca neîntemeiată; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate nelegal. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recursuri pârâții Ministerul Cercetării și Inovării - Organism Intermediar POS CCE și Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POSCCE, acestea fiind întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Cercetării și Inovării, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, dat fiind faptul că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici cu privire la faptul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Referitor la același motiv de casare, invocat de către recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte constată că acesta a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece instanța a apreciat, pe de o parte, că dreptul reclamantei de a solicita cenzura adresei nu poate fi pus în discuție, iar pe de altă parte, că punerea în aplicare și eficacitatea acelui drept nu prezintă relevanță, deoarece dreptul reclamantei de a-i fi analizată plângerea pe fond de către emitentul actului nu se mai impune, în condițiile în care se va pronunța instanța. Înalta Curte constată că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât cele două considerente vizează aspecte diferite, motiv pentru care nu pot conduce la concluzia existenței unor motive contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de casare recurentul-pârât își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Împrejurarea că recurentul-pârât nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Prin urmare, sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele cereri de recurs vizează soluția primei instanțe în ceea ce privește excepțiile soluționate de către instanța de fond, hotărârea recurată urmând a fi analizată din această perspectivă. Într-un prim argument, subsumat acestui motiv de casare, recurenții-pârâți Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Fondurilor Europene critică respingerea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile cu privire la anularea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014. În opinia recurenților-pârâți, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile era întemeiată, în condițiile în care s-a respins contestația administrativă ca tardiv formulată, ceea ce în opinia recurenților, echivalează cu lipsa acesteia, apreciind că nu se poate vorbi de o plângere prealabilă valabilă, formulată în interiorul termenului prevăzut de lege. Critica este nefondată, în condițiile în care intimata-reclamantă a formulat contestație la Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014, înregistrată la data de 22.03.2017, aflată la filele x din vol. III al dosarului de fond. Împrejurarea că, în speță, contestația administrativă a intimatei-reclamante a fost respinsă ca tardivă nu echivalează cu lipsa acesteia, întrucât nu există niciun text de lege care să îngrădească dreptul contestatorului ca soluția dată în contestația administrativă, oricare ar fi aceasta, să poată fi supusă controlului judecătoresc. Sub acest aspect, instanța de recurs reține, în acord cu instanța de fond, că nu prezintă relevanță modul de soluționare a contestației administrative, câtă vreme a fost formulată de către contestator plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, chiar în ipoteza respingerii contestației administrative ca tardive, cum este cazul în speță, acest lucru nu echivalează cu lipsa plângerii prealabile, astfel cum susțin recurenții, întrucât o asemenea interpretare ar constitui o adăugare la lege, ceea ce nu este permis. Înalta Curte constată că este corectă interpretarea instanței de fond în sensul că reclamanta a urmat procedura prealabilă, iar contestația sa a fost respinsă în mod greșit ca tardivă, astfel că sunt respectate exigențele dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, reclamanta fiind în situația de "persoană nemulțumită de răspunsul la plângerea prealabilă". Referitor la critica recurentului-pârât Ministerul Cercetării și Inovării privind faptul că instanța de fond a apreciat că plângerea prealabilă a intimatei-reclamante nu este tardivă, întrucât nu s-a făcut dovada comunicării în anul 2014 a notificării, precum și faptul că instanța a reținut că, și în ipoteza în care reclamanta ar fi avut cunoștință de respingerea cererii de plată, nu cunoștea motivarea acestei măsuri, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." Sub acest aspect, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către reclamantă a Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014, nu se poate reține termenul de 30 de zile stabilit prin articolul de mai sus. Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect faptul că aspectele invocate de către pârâți în sensul că reclamanta ar fi avut cunoștință de actul atacat, întrucât la data de 29.04.2014 acesteia i-a fost achitată suma de 1.709.119,67 RON reprezentând cheltuielile declarate eligibile sau faptul că a luat cunoștință de conținutul raportului de verificare la fața locului nr. 8451/30.06.2014, nu pot suplini comunicarea actului atacat, în condițiile în care dreptul persoanei care se consideră vătămată ia naștere odată cu comunicarea actului și nu la un alt moment. Mai mult, analizând raportul de verificare la fața locului nr. 8451/30.06.2014 se constată că acesta nu se referă la cererea de rambursare nr. x/18.02.2014, astfel că și din această perspectivă nu se poate considera că ar constitui o comunicare valabilă a notificării cu privire la cererea de rambursare nr. x/18.02.2014. Dincolo de aceste aspecte, este nefondată și critica recurenților referitoare la faptul că instanța nu putea da o soluție pe fondul notificării câtă vreme procedura prealabilă nu a condus la analiza pe fond a actului administrativ criticat, plângerea prealabilă fiind respinsă ca tardiv formulată, în condițiile în care în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora: "(1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii". Astfel, potrivit art. 51 alin. (2) din același act normativ: "(2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare". Or, așa cum în mod corect a subliniat prima instanță, în cauză nu ne regăsim în situația prevăzută de Capitolul V Secțiunea a II-a din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât contestația părții nu vizează existența unui titlu de creanță, caz în care ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (2) din același act normativ, care stabilesc faptul că deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, ci ne regăsim în situația în care pârâtul a respins în parte cererea de rambursare a cheltuielilor, astfel că reclamantul nu acționează pentru anularea unui titlu de creanță, ci pentru anularea unui act administrativ care exprimă refuzul autorității pârâte de a declara ca eligibile anumite cheltuieli. În cauză fiind incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța învestită cu soluționarea cererii de anulare a notificării este competentă să analizeze fondul raportului juridic dedus judecății chiar dacă plângerea prealabilă a fost respinsă ca tardivă. Prin urmare, contrar celor susținute de recurenții-pârâți, instanța de fond reținând aspectele de mai sus, a admis în mod legal capătul de cerere privind anularea adresei nr. x/13.04.2017 de soluționare a contestației la notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/18.02.2014, instanța apreciind în mod corect faptul că în speță contestația administrativă a reclamantei nu este tardivă. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-pârâți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Cercetării și Inovării - Organism Intermediar POS CCE, în prezent Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare și de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POSCCE împotriva sentinței civile nr. 4572 din 24 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.