ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.03.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2015

HOTĂRÂRE

24.03.2015

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1349/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 22 martie 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta B. Bihor, solicitând anularea Deciziei nr. 22639 din 30 ianuarie 2012 de soluționare a contestației, emisă de B. Bihor, obligarea B. Bihor la emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31 august 2011 în cuantum total de 9.682.668 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 lei și majorări de întârziere în cuantum de 5.665.741 lei, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din O.G. nr. 30/2011 și ale Ordinului ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că din data de 31 august 2011 și până în prezent, a făcut un considerabil efort și a achitat la bugetul de stat suma de 27.309.597 lei, iar de la începutul anului 2011 și până în prezent s-a achitat suma totală de 48.246.112 lei. Având în vedere acest efort care indică buna sa credință și dorința de a achita datoriile față de stat, a considerat că este îndreptățită atât din punct de vedere legal cât și moral de a beneficia de o facilitate pe care legiuitorul a instituit-o în scopul salvării contribuabililor care au un comportament fiscal corect și a salvării locurilor de muncă și veniturilor bugetare create constant de către aceștia.

A susținut că, pentru anularea penalităților de întârziere, condiția este ca acestea să se constituie accesorii ale „obligațiilor fiscale principale la data de 31 august 2011." Deși această sintagmă ar putea fi interpretată superficial în sensul că se referă la obligații fiscale principale aflate în sold la data de 31 august 2011, definiția dată de legiuitor acesteia conduce la o cu totul altă concluzie.

Astfel, prin sintagma subliniată mai sus, legiuitorul nu a avut în vedere obligații aflate în sold la 31 august 2011, ci obligații care au fost declarate de contribuabil până la data de 31 august 2011, concluzie ce decurge și din lectura art. 3 din Ordinul nr. 2604/2011.

În concluzie, reclamanta a apreciat că termenul de 31 august 2011 se constituie ca o dată limită până la care obligațiile fiscale principale să se regăsească în declarațiile fiscale ale contribuabilului sau în titlurile de creanță comunicate contribuabilului.

A mai susținut că pentru a efectua un calcul corect al penalităților de întârziere și a majorărilor de întârziere care fac obiectul facilității prevăzute în O.G. nr. 30/2011, trebuie avute în vedere toate penalitățile și majorările de întârziere stabilite în sarcina sa până la data de 31 august 2011 și nicidecum nu se pot avea în vedere numai penalitățile de întârziere și majorările de întârziere aferente datoriilor principale restante la data de 31 august 2011.

Mai mult decât atât, reiese chiar din cuprinsul art. 3 din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011, că legiuitorul a intenționat să scutească contribuabilii de totalitatea penalităților de întârziere și cota de 50% din majorările de întârziere aferente obligaților principale evidențiate în declarațiile fiscale, deciziile de impunere și în înscrisuri care constituie titluri de creanță emise și comunicate contribuabilului până la 31 august 2011.

De asemenea, a precizat că legea fiscală nu face nicio distincție după cum aceste obligații principale au fost sau nu plătite.

Totodată, reclamanta a apreciat că problema retroactivității legii este pusă într-un mod cu totul eronat de către intimată.

Astfel, scutirea prevăzută de O.G. nr. 30/2011 și de art. 2 din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 nu privește plățile efectuate anterior intrării lor în vigoare, ci obligațiile accesorii ale respectivelor plăți, obligații care la data intrării în vigoare a legii se aflau în sold și nu erau achitate de ea.

Așadar, scutirea acordată nu operează retroactiv, pentru obligații de plată accesorii achitate, ci pentru obligații de plată accesorii aflate în sold. Ceea ce se scutește de la plată sunt obligațiile accesorii (penalitățile de întârziere, și o cotă de 50% din majorările de întârziere) aferente obligațiilor fiscale individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011.

Or, conform situației comunicate de B. Bihor prin adresa din 6 decembrie 2011, la data de 31 august 2011, societatea înregistra o datorie fiscală principală de 6.789.546 lei și următoarele datorii fiscale accesorii: majorări de întârziere în valoare de 11.311.483 lei, penalități de întârziere în valoare de 4.016.927 lei și dobânzi în valoare de 2.553.122 lei, toate aceste datorii fiscale accesorii fiind aferente „obligațiilor fiscale individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011" adică „obligațiilor fiscale principale restante la data 31 august 2011" în sensul art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011.

Prin concluziile scrise, pârâta C. Bihor în reprezentarea B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea actelor administrative atacate ca temeinice și legale.

Prin sentința nr. 184 din 22 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta B. Bihor privind anularea Deciziei nr. 22639 din 30 ianuarie 2012 de soluționare a contestației, emisă de B. Bihor, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31 august 2011, în cuantum total de 9.682.668 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 lei și majorări de întârziere în cuantum de 5.665.741 lei, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din O.G. nr. 30/2011 și ale Ordinului ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, contrar susținerilor reclamantei, ca prevederile art. 3 din Ordinul nr. 2604/2011 vin în completarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011, scopul adoptării lor fiind tocmai acela al aplicării prevederilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011.

Ca atare, între cele două texte legale nu există contradicții, ambele făcând referire la obligații principale restante la data de 31 august 2011.

A reținut, de asemenea, că prevederile art. 3 din Ordinul nr. 2604/2011 definesc obligațiile fiscale principale restante la data de 31 august 2011 ca fiind acele obligații care sunt individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011, însă legea nu include în această noțiune obligațiile fiscale individualizate în declarațiile fiscale care au fost achitate, întrucât acestea nu sunt restante la această dată.

Potrivit adresei din 6 decembrie 2011 emisă de B. Bihor contestată de reclamantă, cuantumul debitelor fiscale restante la data de 31 august 2011 este de 6.789.546 lei, însă cuantumul penalităților de 4.016.927 lei este aferent atât debitului fiscal în cuantum de 6.789.546 lei restant la data de 31 august 2011, cât și debitelor principale achitate anterior de reclamantă, dar cu privire la care nu au fost achitate majorările de întârziere și penalitățile, fapt pe care reclamanta nu îl contestă.

Potrivit textelor legale invocate anterior, majorările și penalitățile aferente debitelor principale achitate de reclamantă anterior datei de 31 august 2011 și care nu mai sunt restante la această dată, nu intră sub incidența art. 11 din O.G. nr. 30/2011.

Susținerile reclamantei, în sensul că ar trebui avute în vedere toate debitele principale individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului, atât cele neachitate, cât și cele achitate până la data de 31 august 2011, contravin scopului pentru care au fost adoptate prevederile art. 11 din O.G. nr. 30/2011, care este acela de a-i stimula pe contribuabili să-și achite obligațiile fiscale restante.

Totodată, aceste susțineri contravin principiului neretroactivității legii civile reglementat de art. 6 C. civ., potrivit căruia legea se aplică doar pentru viitor numai cu privire la faptele petrecute după intrarea ei în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare.

În speță, intră sub incidența art. 11 din O.G. nr. 30/2011 doar penalitățile și majorările aferente obligațiilor principale restante la data de 31 august 2011.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocându-se faptul că sentința recurată respectiv soluția de respingere a acțiunii nu este motivată și este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă faptul că hotărârea pronunțată nu este motivată în acord cu exigențele unui proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (5) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că motivarea sentinței atacate se bazează pe o preluare automată a concluziilor scrise formulate de organul fiscal, în timp ce argumentele invocate de către reclamantă nu sunt analizate de către prima instanță fiind respinse în raport de concluziile depuse de autoritatea fiscală, soluția având la bază principiul acela potrivit căruia fiscul nu trebuie să plătească contribuabililor sume mari de bani.

Se invocă practica Curții Europeană a Drepturilor Omului față de acest motiv de recurs.

Al doilea motiv de recurs invocat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătându-se că soluția de respingere este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011 și a art. 2 din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011, iar argumentul privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile este contrar dispozițiilor art. 1 alin. (3) din C. fisc. și contrar retroactivității efectelor legii fiscale.

Recurenta-reclamantă arată că în cauză instanța de fond a ignorat prevederile art. 1 alin. (3) din C. fisc., care acordă prioritate legii fiscale în raport de dispozițiile art. 6 C. civ.

Pe de altă parte retroactivitatea efectelor legii fiscale este permisă în cazul îndeplinirii unor condiții cumulative pe anume: necesitatea protejării interesului general și respectarea principiului securității juridice.

Pe fondul cauzei recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a respins nelegal acțiunea reclamantei interpretând greșit prevederile art. 11 din O.G. nr. 30/2011 în sensul că se încadrează în dispozițiile legale și beneficiază de facilitățile fiscale doar contribuabili care nu aveau obligații fiscale principale achitate până la data de 31 august 2011.

Recurenta arată că instanța de fond a apreciat greșit că societatea reclamantă, care a achitat în perioada 31 august - 31 decembrie 2011 obligațiile fiscale principale restante la 31 august 2011 nu se încadrează în dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011 și art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 2604/2011 privind anularea obligațiilor fiscale accesorii existente în evidențele fiscale la 31 august 2011.

Recurenta-reclamantă arată că interpretarea dată de organele fiscale și sesizată de instanță este nelegală deoarece interpretarea corectă a dispozițiilor care permit anularea penalităților de întârziere este cea dată de către reclamantă.

Condiția pentru anularea penalităților de întârziere este ca acestea să se constituie accesorii ale „obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011” iar acele obligații sunt cele care au fost declarate de contribuabil până la data de 31 august 2011, conform definiției date de art. 3 din Ordinul nr. 264/2011.

În concluzie, termenul de 31 august 2011 se constituie ca o dată limită până la care obligațiile fiscale principale să se regăsească în declarațiile fiscale ale contribuabilului sau în titlurile de creanță comunicate contribuabilului.

Această stare de lucruri corespunde de altfel logicii fiscale. întrucât în bună măsură declarațiile fiscale ale contribuabililor reprezintă sunt asimilate deciziilor de impunere. Un exemplu poate fi edificator în acest sens: orice contribuabil declară T.V.A. de plată prin depunerea decontului la organul fiscal, anterior datei de 25 a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală; această declarație (o veritabilă autoimpunere) constituie temeiul juridic pentru efectuarea plății T.V.A. până la data de 25, nefiind nevoie ca organul fiscal să emită o decizie de impunere în acest sens.

Reclamanta-recurentă apreciază că are dreptul să beneficieze conform art. 11 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 30/2011 de facilitățile fiscale prevăzute de lege deoarece s-a aflat în situația în care avea un debit - obligație fiscală principală restantă declarat anterior datei de 31 august 2011 și achitat până la data de 31 decembrie 2011.

Astfel, penalitățile de întârziere aferente debitului principal sunt anulate în totalitate conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2011, iar majorările de întârziere sunt anulate în proporție de 50% indiferent dacă debitul a fost achitat sau nu anterior datei de 31 august 2011 conform art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2011.

Se arată că problema retroactivității legii este pusă într-un mod cu totul eronat de către intimată. Astfel, scutirea prevăzută de O.G. nr. 30/2011 și de art. 2 din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 nu privește plățile efectuate anterior intrării lor in vigoare, ci obligațiile accesorii ale respectivelor plăți, obligații care la data intrării in vigoare a legii se aflau în sold și nu erau achitate de SC A. SA.

Or. conform situației comunicate de B. Bihor prin adresa din 6 decembrie 2011 la data de 31 august 2011 societatea înregistra o datorie fiscală principală de 6.789.546 lei și următoarele datorii fiscale accesorii: majorări de întârziere în valoare de 11.311.483 lei, penalități de întârziere în valoare de 4.016.927 lei și dobânzi în valoare de 2.553.122 lei.

Toate aceste datorii fiscale accesorii erau aferente „obligațiilor fiscale individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 ", adică „obligațiilor fiscale principale restante la data 31 august 2011" în sensul art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011.

Până la data de 31 decembrie 2011 societatea a stins prin plată obligațiile fiscale principale, dobânzile aferente acestora și 50% din majorările de întârziere aferente acestora, motiv pentru care trebuia să beneficieze de anularea penalităților de întârziere și a 50% din majorările de întârziere.

Se solicită admiterea recursului cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată,(fond și recurs).

În cauză reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2011.

La dosar intimata a formulat concluzii scrise, cu caracter de întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivat instanța prin încheierea din 24 martie 2014 a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011 și a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 624 din 4 noiembrie 2014 s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată apreciindu-se că aspectele susținute vizează interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011 în raport de dispozițiile Ordinului nr. 2604/2011, problemă care excede controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională.

La dosar în termenul de amânare a pronunțării reclamantei-recurente a formulat concluzii scrise și a depus acte privind cheltuielile de judecată efectuate în fond și recurs.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greșita interpretare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011 și greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor Ordinului nr. 2604/2011, data de instanța de fond prin soluția de respingere a acțiunii și de menținere ca legal emise a actelor administrativ contestate.

În fapt Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 22 martie 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta B. Bihor, solicitând anularea Deciziei nr. 22639 din 30 ianuarie 2012 de soluționare a contestației, emisă de B. Bihor, obligarea B. Bihor la emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31 august 2011 în cuantum total de 9.682.668 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 lei și majorări de întârziere în cuantum de 5.665.741 lei, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din O.G. nr. 30/2011 și ale Ordinului ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a îndeplinit condiția prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011 și de art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 și, prin urmare, trebuia să beneficieze de anularea următoarelor obligații fiscale accesorii existente în evidența fiscală la 31 august 2011, astfel : penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 lei; majorări de întârziere de 5.665.742 lei (adică 50% din cuantumul obligațiilor fiscale acumulate sub această titulatură în perioada 1 ianuarie 2006 -30 iunie 2010).

Reclamanta a susținut că din dispozițiile O.G. nr. 30/2011, art. 11 și art. 2

din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 privind aplicarea prevederilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011, rezultă condiția pentru anularea penalităților de întârziere, anume ca acestea să se constituie accesorii ale „obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011.”

A arătat că, deși această sintagmă ar putea fi interpretată superficial, în sensul că se referă la obligații fiscale principale aflate în sold la data de 31 august 2011, definiția dată de legiuitor acesteia conduce la o cu totul altă concluzie. Astfel, prin sintagma subliniată mai sus, legiuitorul nu a avut în vedere obligații aflate în sold la 31 august 2011, ci obligații care au fost declarate de contribuabil până la data de 31 august 2011.

A apreciat că

termenul de 31 august 2011

se constituie ca o

dată limită

până la care obligațiile fiscale principale

să se regăsească în declarațiile fiscale ale contribuabilului sau în titlurile de creanță comunicate contribuabilului.

Mecanismul acordării facilităților fiscale gândit de legiuitor are în vedere tocmai succesiunea în timp a obligațiilor fiscale (majorări de întârziere în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2010, respectiv dobânzi și penalități de întârziere cu începere de la 1 iulie 2010) și urmărește să reducă sarcina fiscală a contribuabililor prin exonerarea lor de la plata unei părți semnificative din obligațiile fiscale accesorii.

Așadar, a susținut că, pentru a efectua un calcul corect al penalităților de întârziere și a majorărilor de întârziere care fac obiectul facilității prevăzute în O.G. nr. 30/2011, trebuie avute în vedere toate penalitățile și majorările de întârziere stabilite în sarcina sa până la data de 31 august 2011 și nicidecum nu se pot avea în vedere numai penalitățile de întârziere și majorările de întârziere aferente datoriilor principale restante la data de 31 august 2011.

Mai mult decât atât, a susținut că reiese chiar din cuprinsul art. 3 din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 faptul că legiuitorul a intenționat să scutească contribuabilii de totalitatea penalităților de întârziere și cota de 50% din majorările de întârziere, aferente obligaților principale evidențiate în declarațiile fiscale, deciziile de impunere și în înscrisuri care constituie titluri de creanță emise și comunicate contribuabilului până la 31 august 2011.

De asemenea, a arătat că legea fiscală nu face nicio distincție după cum aceste obligații principale au fost sau nu plătite.

A apreciat că problema retroactivității legii, invocată de B. Bihor prin Decizia nr. 22639 din 30 ianuarie 2012 de respingere a contestației, este pusă într-un mod cu totul eronat de către intimată. Astfel, scutirea prevăzută de O.G. nr. 30/2011 și de art. 2 din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 nu privește plățile efectuate anterior intrării lor in vigoare, ci obligațiile accesorii ale respectivelor plăți, obligații care la data intrării in vigoare a legii se aflau în sold și nu erau achitate de ea.

Or, conform situației comunicate de B. Bihor prin adresa din 6 decembrie 2011, la data de 31 august 2011, înregistra o datorie fiscală principală de 6.789.546 lei și următoarele datorii fiscale accesorii: majorări de întârziere în valoare de 11.311.483 lei, penalități de întârziere în valoare de 4.016.927 lei și dobânzi în valoare de 2.553.122 lei.

Toate aceste datorii fiscale accesorii erau aferente,,obligațiilor fiscale individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011", adică „ obligațiilor fiscale principale restante la data 31 august 2011", în sensul art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011.

De altfel, până la data de 31 decembrie 2011, a stins prin plată obligațiile fiscale principale, dobânzile aferente acestora și 50% din majorările de întârziere aferente acestora, motiv pentru care trebuia să beneficieze de anularea penalităților de întârziere și a 50% din majorările de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, contrar susținerilor reclamantei, că prevederile art. 3 din Ordinul nr. 2604/2011 vin în completarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011, scopul adoptării lor fiind tocmai acela al aplicării prevederilor art. 11 din O.G. nr. 30/2011.

Ca atare, între cele două texte legale nu există contradicții, ambele făcând referire la obligații principale restante la data de 31 august 2011.

A reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 2604/2011 definește obligațiile fiscale principale restante la data de 31 august 2011 ca fiind acele obligații care sunt individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011, însă legea nu include în această noțiune obligațiile fiscale individualizate în declarațiile fiscale care au fost achitate, întrucât acestea nu sunt restante la această dată.

A constatat că, potrivit adresei din 6 decembrie 2011 emise de B. Bihor contestată de reclamantă, cuantumul debitelor fiscale restante la data de 31 august 2011 este de 6.789.546 lei, însă cuantumul penalităților de 4.016.927 lei este aferent atât debitului fiscal în cuantum de 6.789.546 lei restant la data de 31 august 2011, cât și debitelor principale achitate anterior de reclamantă, dar cu privire la care nu au fost achitate majorările de întârziere și penalitățile, fapt pe care reclamanta nu îl contestă.

Potrivit textelor legale invocate anterior, majorările și penalitățile aferente debitelor principale achitate de reclamantă anterior datei de 31 august 2011, și care nu mai sunt restante la această dată, nu intră sub incidența art. 11 din O.G. nr. 30/2011.

Instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei, în sensul că ar trebui avute în vedere toate debitele principale individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului, atât cele neachitate, cât și cele achitate până la data de 31 august 2011, contravin scopului pentru care au fost adoptate prevederile art. 11 din O.G. nr. 30/2011, respectiv acela de a-i stimula pe contribuabili să-și achite obligațiile fiscale restante.

Totodată, a apreciat că aceste susțineri contravin principiului neretroactivității legii civile reglementat de art. 6 C. civ. potrivit căruia, legea se aplică doar pentru viitor, numai cu privire la faptele petrecute după intrarea ei în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, în speță, intră sub incidența art. 11 din O.G. nr. 30/2011 doar penalitățile și majorările aferente obligațiilor principale restante la data de 31 august 2011.

În cauză în raport de cele reținute de instanța de fond Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv nemotivarea în acord cu cerințele existenței unui proces echitabil, a soluției de respingere a acțiunii.

Curtea constată că sentința recurată este motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., soluția dispusă fiind în acord cu opinia organelor fiscale în sensul că interpretarea textului art. 11 din O.G. nr. 30/2011 vizează doar obligațiile fiscale principale. Prin urmare de facilitățile fiscale ar beneficia doar contribuabili care aveau obligații fiscale principale și accesorii neachitate la data de 31 august 2011, nu și cei care aveau doar obligații fiscale accesorii nedatorate la aceeași dată - cazul reclamantei.

Apreciind că reclamanta-recurentă nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 11 din O.G. nr. 30/2011 au fost menționate actele fiscale prin care nu s-a recunoscut dreptul reclamantei de a benefica de facilitățile fiscale prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 30/2011, în condițiile în care reclamanta nu avea obligații fiscale principale neachitate la 31 august 2011, dar avea obligații fiscale accesorii neachitate.

Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind corectă și în acord cu instituția legiuitorului, interpretarea dată de către recurentă a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011 care dispun următoarele:

Art. 11”(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011 penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;

b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.

(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) în cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii eferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componența de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.

Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile sus menționate în condițiile în care textul art. 11 alin. (1) nu distinge între „obligații fiscale principale”și „obligații fiscale accesorii” ci face vorbire despre „obligații fiscale restante”. Astfel, textul Ordonanței, fără normele sale de aplicare de aplicare nu face o distincție între situația în care obligațiile fiscale restante sunt principale sau accesorii, respectiv dacă obligațiile fiscale principale au fost achitate anterior datei de 31 august 2011 și doar cele accesorii sunt restante la 31 august 2011.

Aceste dispoziții legale au fost puse în aplicare prin Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2604/2011 care prevede la art. 2 următoarele:

(1) Pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale restante la data ele 31 august 2011 se acordă următoarele facilități:

a) anularea penalităților de întârziere, precum și anularea unei cote de 50%) din majorările de întârziere aferente acestor obligații fiscale principale (…).

Așadar, condiția pentru anularea penalităților de întârziere este ca acestea să se constituie accesorii ale "obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011". Deși această sintagmă ar putea fi interpretată în sensul că se referă la obligații fiscale principale aflate în sold la data de 31 august 2011, definiția dată de legiuitor acesteia conduce la o cu totul altă concluzie.

Această concluzie rezultă din dispoziția prevăzută la art. 3 din Ordinul nr. 2604/2011, potrivit căreia: (1) Prin "obligații fiscale principale restante la data de 31 august 2011" se înțelege:

a) obligații fiscale care sunt individualizate în declarațiile fiscale ale contribuabilului depuse până la dala de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise si comunicate contribuabilului până la această dală, pentru obligațiile fiscale administrate de D.;

b) obligații fiscale individualizate în înscrisuri care constituie titluri de creanță comunicate contribuabilului până la data de 31 august 2011, pentru obligațiile fiscale stabilite de direcțiile de specialitate din cadrul E.

Curtea apreciază că în raport de dispozițiile legale sus menționate termenul de 31 august 2011 se constituie ca o dată limită până la care obligațiile fiscale principale să se regăsească în declarațiile fiscale ale contribuabilului sau în titlurile de creanță comunicate reclamantei în calitate de contribuabil.

Fapt de necontestat de autoritatea fiscală, din adresele comunicate pentru data de 31 august 2011 recurenta avea obligații principale declarate anterior datei de 31 august 2011 și achitate la 31 decembrie 2011 în cuantum de 6.789.546 lei și majorări de întârziere de 11.311,483 lei și penalități de întârziere de 4.016.927 lei.

Conform art. 11 din O.G. nr. 30/2011, care acordă următoarele facilități fiscale anularea în totalitate a penalităților de întârziere conform art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011, reclamanta trebuia să beneficieze de anularea în totalitate a sumei identificate cu titlu de penalități de întârziere în valoare de 4.016.927 lei și de reducerea cu 50% a sumei reprezentând majorări de întârziere, suma totală de 11.311.483 lei, fiind redusă cu 50% și reclamanta trebuia să beneficieze de anularea următoarele obligații fiscale accesoriu existente în evidența fiscală la 31 august 2011 conform adresei din 8 decembrie 2011 - fila 18 dosar fond penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 lei și majorări de întârziere de 5.665.742 lei - /50% din cuantumul obligațiilor fiscale acumulate în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2010.

Fapt de necontestat reclamanta în calitate de contribuabil a achitat în perioada 31 august 2011 - 31 decembrie 2011 toate datoriile principale restante, termenul fiind de 31 decembrie 2011 conform art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011 sau după caz 30 iunie 2012 - art. 9 alin. (1) lit. b). În cauză reclamanta a ales termenul limită mai apropiat 31 decembrie 2011 și a achitat obligația fiscală principală până la data de 31 decembrie 2011.

În cauză nu se poate reține o încălcare a principiului neretroactivității legii prin interpretarea dată de reclamantă privind aplicarea O.G. nr. 30/2011.

Aceasta deoarece în cauză reclamanta nu beneficiază de scutirea obligațiilor deja achitate ci prin intervenția O.G. nr. 30/2011 are dreptul la scutirea și respectiv micșorarea obligațiilor fiscale accesorii pentru obligații fiscale declarate până la data de 31 august 2011.

În cazul de față însă, obligațiile fiscale accesorii scutite (respectiv penalitățile de întârziere și 50% din majorările de întârziere) nu erau achitate la momentul intervenției O.G. nr. 30/2011. Ele erau datorii restante și aflate în sold.

Faptul că aceste obligații fiscale accesorii sunt calculate în raport de obligații fiscale principale care au fost declarate sau achitate anterior datei de 31 august 2011 nu poate conduce la ideea unei aplicări retroactive a legii. Cu alte cuvinte, scutirea nu vizează obligațiile principale achitate sau declarate anterior datei de 31 august 2011 ci accesoriile acestora, accesorii restante și neachitate la data intervenției O.G. nr. 30/2011. Data de 31 august 2011 a fost folosită ca reper, ca dată limită, pentru a exclude scutirea accesoriilor aferente obligațiilor principale declarate după această dată.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Va obliga intimata la emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31 august 2011 în cuantum total de 9.682.668 lei în conformitate cu art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din O.G. nr. 30/2011.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga intimata către recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecarea cauzei în fond și în recurs conform dovezilor depuse la dosar reprezentând onorariu avocat taxe judiciare și contravaloare transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 184 din 22 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA.

Anulează Decizia nr. 22639 din 30 ianuarie 2012 de soluționare a contestației, emisă de intimata - pârâtă B. Bihor.

Obligă intimata - pârâtă B. Bihor la emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31 august 2011 în cuantum total de 9.682.668 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 lei și majorări de întârziere în cuantum de 5.665.741 lei.

Obligă intimata - pârâtă B. Bihor la plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecarea cauzei în fond în cuantum de 6488,26 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 10.509,96 lei, reprezentând onorariu de avocat, contravaloare bilete avion, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, către recurenta - reclamantă SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015

§ Cauze similare