ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 700/2015

Asupra recursurilor de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1831 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2519/99/2007* s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.T.D. SRL în contradictoriu cu pârâții C.N.B., C.G. și S.N.D. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb, autentificat sub nr. 1944/4 octombrie 2006 la B.N.P., N.I. și M.M.C. S-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Prin sentința civilă nr. 1399 din 31 iulie 2007 Tribunalul lași și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei lași, sentință modificată prin Decizia Curții de Apel lași nr. 405/2007 pronunțată în Dosarul nr. 2519/99/2007 care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial sesizate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului lași sub nr. 2519/99/2007, prin sentința civilă nr. 313/2008 instanța respingând ca fiind lipsită de interes acțiunea introductivă. Prin Decizia nr. 44 din 25 februarie 2009 Curtea de Apel lași a admis apelul declarat de reclamanta SC S.T.D. SRL, a desființat sentința nr. 313/2008 a Tribunalului lași, și respingând excepția lipsei de interes, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului lași. Decizia Curții de apel lași a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 7338/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost restituită Tribunalului lași pentru judecata pe fond, instanță la care dosarul a fost înregistrat sub nr. 2519./99/2007*.

La termenul din 18 septembrie 2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă moștenitoare a defunctei P.E. pe numita S.N.D. Prin încheierea nr. 4055 din 26 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3884/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de reclamantă și a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bacău cu păstrarea actelor de procedură. Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia nr. 353 din 10 noiembrie 2014 a anulat ca netimbrat apelul pârâtului C.N.B. și a respins cererea intimatei SC S.T.D. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.

în fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că apelantul a înțeles să formuleze cerere de ajutor public judiciar, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2014, că împotriva acestei încheieri acesta a promovat cerere de reexaminare ajutor public judiciar, cerere care a fost de asemenea respinsă la 4 noiembrie 2014. S-a constatat că apelantul nu a respectat aceste cerințe legale referitoare la achitarea taxei de timbru, Curtea apreciind că avea la dispoziție timp suficient pentru a achita taxa și a-și angaja apărător, excepția netimbrării fiind o excepție ce primează oricărei alte cereri sau excepții, astfel că instanța a dispus anularea apelului ca netimbrat, raportat la dispozițiile O.U.G.

nr. 80/2013. Referitor la cererea intimatei SC S.T.D. SRL, de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă întrucât s-a apreciat că înscrisurile depuse nu au format convingerea instanței. Astfel, s-a reținut, factura din 2 iulie 2014 -are ca și termen de plată a sumei de 2.918 euro data de 7 iulie 2014, factura din 10 iulie 2014 are ca și termen de plată suma de 1.005,08 data de 15 iulie 2014, factura din 3 septembrie 2014 are ca și termen de plată suma de 2.845 euro data de 8 septembrie 2014, factura din 17 octombrie 2014 are ca și termen de plată suma de 1.480 euro data de 22 octombrie 2014, iar factura are ca și termen de plată suma de 11.068 euro data de 13 aprilie 2014. Astfel s-a apreciat că aceste înscrisuri nu reprezintă acte justificative de plată efectuate, toate având un termen de plată ulterior lor iar în ce privește celelalte trei înscrisuri depuse în copie xerox - acestea sunt acte emise de banca R.B.S.

- cel din 26 mai 2014 cu referire la suma de 2.480 euro și cel din 4 august 2014 - cu referire la suma de 895 euro - sunt transferuri la ordinul unei companii terțe - T.Y.N.L.T.D.; cel de-al treilea extras de la R.B.S. din 28 octombrie 2014 cuprinde modificări vizibile și de asemenea face referire la un transfer al unei sume de 1.232 euro provenind tot de la terț - T.Y.N.L.D.T. Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta SC S.T.D. SRL cât și pârâtul C.N.B.. I. Recurenta-reclamantă SC S.T.D. SRL a solicitat, în temeiul art. 299 - 316 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și în consecință obligarea intimatului la plata onorariului de avocat în valoare de 19.318,40 lei.

Dezvoltarea motivelor de recurs are la bază următoarea argumentație: Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală. Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate, în final, de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul, neputând fi ignorat totodată, nici rolul acestora de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale. Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate, însă, numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală. Ele au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare.

Dispozițiile art. 275-276 C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții care a pierdut litigiul. În speță există culpa procesuală a intimatului fiind îndeplinite rigorile art. 274 C. proc. civ., astfel: Culpa procesuală este cea care trebuia să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate. Culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 274 C. proc.

civ., poate fi atât a reclamantului, cât și a pârâtului. Culpa procesuală reprezintă formularea unei cereri, exercitarea unei acțiuni ori susținerea unor apărări neîntemeiate. Aceasta (culpa procesuală) nu trebuie confundată cu exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale (art. 723 C. proc. civ.). Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții. În acest sens recurenta-reclamantă face trimitere la jurisprudența națională și la cea europeană. Consideră recurenta-reclamantă că solicitarea sa de acordare a cheltuielilor de judecată în apel este legal întemeiată, arătând că din dispozițiile procedurale ce reglementează această instituție se desprinde concluzia potrivit căreia cheltuielile de judecată au un conținut complex.

Ele cuprind taxele de timbru, plata experților, despăgubirea martorilor, onorariile avocaților și „orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că Ie-a făcut". Caracterul real al cheltuielilor de judecată, arată această recurentă, rezultă cu prisosință din faptul că reprezentanții legali ai săi au depus în fața instanței dovezile privind efectuarea de către aceasta a plății onorariului stabilit. Se arată că față de faptul că între S.T.D. și N.N.D.K.P. există contract de asistență juridică în care se prevede un onorariu orar, respectiv faptul că la dosar există dovezile privind plata de către subscrisa a onorariului stabilit, este evident faptul că onorariul de avocat/cheltuielile de judecată sunt reale.

În ce privește aspectul reținut de instanță referitor la caracterul pretins nereal al cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 2 din contractul de asistență juridică din 2 aprilie 2014 „Onorariul pentru serviciile prestate este 2.000 euro. La valoarea onorariului se va adăuga T.V.A. în conformitate cu Legea nr. 571/2003. Plata se va efectua în lei la cursul de schimb leu/euro anunțat de B.N.R. din ziua emiterii facturii în termen de 5 zile de la prezentarea facturii de către S.C.A." Se arată că potrivit art. 3 din contractul de asistență juridică „Orice cheltuieli avansate de S.C.A.

în legătură cu activitatea menționată mai sus, referitoare la convorbiri telefonice, transmiteri de fax-uri, copierea de documente și orice alte cheltuieli similare, precum și transportul, respectiv cazarea avocaților în afara localității București, în măsura în care acestea sunt necesare, vor fi plătite separat de către Client și vor fi detaliate în factură. Cheltuielile generate de transportul avocaților N.N.D.K.P. în afara localității București vor fi plătite de către Client, exclusiv în cazul în care acesta nu poate pune la dispoziția avocatului un mijloc de transport propriu, adecvat". Se arată că, în ce privește factura de onorariu (emisă conform art. 2 din contractul de asistență juridică) precum și cele 4 facturi privind cheltuielile (avansate de N.N.D.K.P.

emis potrivit art. 3 din contractul de asistență juridică) în mod eronat instanța a apreciat că acestea nu ar fi documente justificative având un termen de plată ulterior lor, neavând în vedere că documentul justificativ era reprezentat de Chitanța/Nota privind onorariile cheltuielile aferente contractului de asistență juridică din 2 aprilie 2014 (depusă la dosarul cauzei). Precizează recurenta că facturile prevedeau un termen de 5 zile pentru plată era conform art. 2 din contractul de asistență juridică, inserarea acestui termen de plată neavând nici o influență asupra sumei certificate de N.N.D.K.P. ca și sumă încasată. Raportat la dovada plății recurenta arată că banii au fost virați în numele S.T.D.

de o societate acționar la aceasta, respectiv T.Y., desocotirea finală între cele două societăți excedând prezentului litigiu, caracterul real al plății fiind pe deplin dovedit. În ce privește modificările de pe ultimul extras de cont din 28 octombrie 2014 recurenta arată că nu sunt decât mențiuni referitoare la facturile plătite la data respectivă. II. Recurentul-pârât C.N.B. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Recurentul-pârât își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând în esență că excepția netimbrării a fost greșit soluționată de instanță față de faptul că, în raport de respingerea cererilor de ajutor public judiciar și de reexaminare formulată în temeiul art. 21 1 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, nu a fost înștiințat de soluția pronunțată și implicit de faptul că obligația de timbrare a apelului subzistă.

Recurentul-pârât reiterează aspectele privind situația sa financiară și concluzionează în sensul că cererea de reexaminare a ajutorului public judiciar formulată de către recurent în apel trebuia admisă și instanța trebuia să dispună scutirea apelantului-pârât de la plata taxei de timbru. În continuare recurentul-pârât formulează critici ce vizează fondul litigiului dedus judecății, arătând totodată că instanța de apel era obligată să reediteze judecata pricinii în fond și, în cazul eventual al respingerii apelului, trebuia să îl dea în debit cu contravaloarea taxei judiciare de timbru. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată următoarele: I. Recursul reclamantei este nefondat.

Trebuie precizat încă de la început că instanța de apel nu a analizat cererea de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată din perspectiva existenței condițiilor art. 274 C. proc. civ., existența culpei procesuale a apelantului fiind necontestată, sub acest aspect argumentația adusă în susținere de recurentă excedând controlul de legalitate în această fază procesuală față de limitele învestirii. Instanța de apel a avut a se pronunța asupra modului în care actuala recurentă a înțeles să-și dovedească cheltuielile de judecată efectuate în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie. Astfel, partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptățită să obțină, în condițiile art. 274 C. proc.

civ., dacă probează efectuarea cheltuielilor pretinse. Dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. fac referire la cheltuielile „pe care partea care a câștigat va dovedi că Ie-a efectuat" cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ. În ceea ce privește onorariile de avocat, acestea se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Analiza făcută de instanța de apel a relevat faptul că facturile depuse au un termen de plată ulterior iar celelalte înscrisuri fac dovada unor transferuri la ordinul unei companii terțe.

Așadar, deși a câștigat procesul și ar fi avut dreptul la cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., din verificările efectuate în actele dosarului, s-a constatat că înscrisurile depuse în susținerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată nu constituie o dovadă în acest sens, astfel că nu pot fi considerate acte justificative care să poată sta la baza stabilirii și acordării cheltuielilor de judecată, în lipsa unor elemente esențiale din care să rezulte că plata a fost făcută pentru serviciile prestate în etapa procesuală a recursului de către societatea reclamantă. Concluzionând, întrucât prezenta recurentă-reclamantă nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate, instanța de apel a făcut o judicioasă aplicare a art. 274 C. proc.

civ. II. Recursul pârâtului este nefondat. Atât la primul termen de judecată cât și ulterior, apelantul-pârât, prezentul recurent-pârât a fost înștiințat, astfel cum rezultă din dovezile de citare existente la filele 8, 20, 116 și 117), atât de obligația timbrării apelului cu 31.235 lei taxă judiciară de timbru cât și de sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestei obligații. Față de faptul că problema timbrajului a primit dezlegare fără cale de atac, pe calea procedurii reexaminării reglementată de art. 21 1 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în condițiile în care recurentul-pârât a fost încunoștiințat pe tot parcursul procesual de obligativitatea timbrării cererii de apel, criticile care readuc în discuție aceleași chestiuni de drept nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Criticile recurentului-pârât care vizează fondul cauzei nu vor fi analizate întrucât exced controlul de legalitate în raport de limitele învestirii. În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S.T.D. SRL lași împotriva Deciziei nr. 353 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurentul-pârât C.N.B. împotriva Deciziei nr. 353 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.