ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2114/2018

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.1997 și transcris sub nr. x/13.03.1997.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 963, art. 966 și art. 968 C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. și pârâta E., să se constatate nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 08.07.2003 asupra imobilului din str. x; obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul susmenționat.

Prin întâmpinare, pârâta-reclamantă a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului, motivat de împrejurarea că acesta nu mai are calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, în condițiile în care a încheiat la 26.11.2004 contractul de vânzare-cumpărare cu încheierea de legalizare de semnătură nr. 5348/26.11.2006 și contractul de cesiune de drepturi litigioase cu pârâta E.. Pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta a mai arătat că valabilitatea actului său de proprietate a fost stabilită definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 1980/05.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel București în dos nr. 2451/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, iar, raportat la această hotărâre, a înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat.

La termenul de judecată din 06.12.2007 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii și autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 1980/05.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004. Totodată, a dispus disjungerea cererii reconvenționale de judecata acțiunii principale și formarea unui nou dosar, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință pronunțată la acea dată.

La termenul de judecată din 27.03.2008 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienta E., petiție prin care s-a solicitat admiterea acțiunii reclamantului pentru motivele invocate de acesta.

Prin sentința civilă nr. 2070 din 9 aprilie 2009, Judecătoria Buftea a admis acțiunea formulată de reclamant; a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta E. în contradictoriu cu reclamantul A. si pârâții B., D. și C.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.1997 la BNP F..

Împotriva acestei sentințe, cât și a încheierii de ședință din data de 06.12.2007 pârâta B. a declarat apel, care, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub număr de dosar x/2009, la data de 21.07.2009.

În temeiul dispozițiilor art. 115 și urm. C. proc. civ., intimații au formulat întâmpinări, solicitând, în esență, respingerea apelului, ca nefondat.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 1020 A din 6 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea și a luat act că părțile își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B..

La termenul de judecată din data de 10.06.2011, E. a formulat o cerere de recurs nemotivată, iar instanța i-a pus în vedere acesteia să depună în termen de 15 zile care curge din data de 10.06.2011, motivele de recurs, în conformitate cu art. 6 din CEDO.

Având în vedere că motivele de recurs nu au fost depuse nici în termenul fixat și nici ulterior, instanța a constatat nulitatea recursului declarat de E., pentru nemotivare, în conformitate cu art. 306 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă B., Curtea de Apel București a admis recursul, a casat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Buftea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea pentru rejudecare la data de 03.04.2012 sub nr. x/2007.

La termenul de judecată din data de 27.10.2014, instanța, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea tuturor cererilor de chemare în garanție formulate de intervenienta E., în rejudecare, reținând că acestea întârzie judecata cererii principale, urmând a se forma un nou dosar.

La același termen de judecată, în temeiul art. 164 C. proc. civ. s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2007 având ca obiect cerere reconvențională formulată de B., la prezentul dosar, și judecarea acestora împreună conform dispozițiilor instanței de control judiciar, respectiv decizia nr. 163/R/27.01.2012 pronunțată în dosar nr. x/2009.

La termenul de judecată din data de 24.11.2014, cererea reconvențională, formulată de intervenienta E., a fost disjunsă de cererea principală, în temeiul art. 120 alin. (2) C. proc. civ., constatându-se că întârzie judecata cererii principale, din cauza intervenientei care nu a precizat acțiunea, conform dispoziției instanței, urmând a se forma un dosar nou având ca obiect acțiune în pretenții.

La același termen de judecată s-a luat act de renunțarea pârâtei-reclamante la judecata cererii reconvenționale formulată de aceasta, în contradictoriu cu pârâta intervenientă E..

Au fost discutate excepții procesuale care au fost unite cu fondul cauzei, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 6688 din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2007, a fost admisă excepția lipsei de interes a intervenientei E.; a fost respinsă cererea de intervenție voluntară principală ca lipsită de interes; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâta-reclamantă B. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de intervenientă, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepția lipsei de interes a pârâtei-reclamante B. formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C., D., B., intervenient E., ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea reconvențională; a fost obligat reclamantul-pârât A. să lase pârâtei-reclamante B., în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din casă și teren în suprafață de 1835 mp, situat în comuna Snagov, sat Snagov, str. x; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile și a tuturor încheierilor premergătoare, intervenienta E. a formulat apel.

La data de 12.05.2015 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de B., G., avocat H. și avocat I., prin care s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, invocându-se și excepția inadmisibilității cererilor noi formulate de apelanta-intervenientă prin cererea de apel.

La data de 14.09.2016 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov cererea de apel formulată de apelantul-reclamant J., care a solicitat și repunerea în termenul de apel.

Intimații B., G., avocat H. și avocat I. au formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant J., solicitând admiterea excepției tardivității apelului, iar pe fond, respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin decizia nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost respinsă excepția tardivității apelului formulat de apelantul-reclamant J., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel, formulată de apelantul-reclamant J., ca rămasă fără obiect.

Au fost admise apelurile formulate de apelanta-intervenientă E. și de apelantul-reclamant J. împotriva sentinței civile nr. 6688 din 15 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți, B., C. și D.; a fost desființată sentința civilă apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă au declarat recurs reclamantul J., intervenienta E. și pârâta B..

Prin adresa emisă de Tribunalul Ilfov dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursurilor.

În ședința publică din data de 23 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale, invocată de recurenta-pârâtă B..

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale invocată de recurenta-pârâtă B., în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 159

1

C. proc. civ. de la 1865 raportat la art. 299 alin. (2) cu referire la art. 105 alin. (1) din același act normativ, constată că nu este competentă să soluționeze recursurile, pentru următoarele considerente:

Este știut că, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În speță, se constată că recurenții au declarat recurs împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, iar prin adresa emisă de Tribunalul Ilfov dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursurilor.

Potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, iar, conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Astfel, dispozițiile legale enunțate stabilesc că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Totodată, art. 4 C. proc. civ. de la 1865 stipulează că, pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de cele arătate, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu este competentă să soluționeze recursurile declarate în cauză, întrucât instanța superioară celei care a pronunțat decizia recurată este Curtea de Apel București.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant J. și de recurenta-intervenientă E. și a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul- reclamant J. și de recurenta-intervenientă E. și a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.