ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2019

Ședința publică din data de 4 octombrie 2019

Asupra contestației în anulare, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, reclamantul A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 martie 1997 și transcris sub nr. x din 13 martie 1997.

Pârâta B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. și pârâta E., să se constatate nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 08.07.2003 asupra imobilului din str. x și să se dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul susmenționat.

La termenul de judecată din 6 decembrie 2007, instanța a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii și autorității de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 1980 din 5 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004.

Totodată, a dispus disjungerea cererii reconvenționale de judecata acțiunii principale și formarea unui nou dosar, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință pronunțată la acea dată.

La termenul de judecată din 27 martie 2008 a fost încuviințată, în principiu, cererea de intervenție principală formulată de intervenienta E., petiție prin care s-a solicitat admiterea acțiunii reclamantului A..

Prin sentința civilă nr. 2070 din 9 aprilie 2009, Judecătoria Buftea a admis acțiunea formulată de reclamant; a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta E., în contradictoriu cu reclamantul A. și pârâții B., D. ȘI C., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 13 martie 1997 la BNP F..

Prin decizia civilă nr. 1020 A din 6 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea și a luat act că părțile își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B..

La termenul de judecată din data de 10.06.2011, E. a formulat o cerere de recurs nemotivată, iar instanța i-a pus în vedere acesteia să depună în termen de 15 zile motivele de recurs.

Având în vedere că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul fixat și nici ulterior, Curtea de Apel București a constatat nulitatea recursului declarat de E., pentru nemotivare, în conformitate cu art. 306 C. proc. civ.

Cât privește recursul declarat de recurenta-pârâtă B., Curtea de Apel București a admis recursul, a casat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Buftea, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Buftea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea pentru rejudecare la data de 3 aprilie 2012 sub nr. x/2007.

La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2014, instanța, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea tuturor cererilor de chemare în garanție formulate de intervenienta E., în rejudecare, reținând că acestea întârzie judecata cererii principale.

La același termen de judecată, în temeiul art. 164 C. proc. civ. s-a dispus conexarea la dosar a cauzei nr. x/2007, având ca obiect cerere reconvențională formulată de B. și judecarea acestora împreună.

La termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2014, cererea reconvențională formulată de intervenienta E., a fost disjunsă de cererea principală, în temeiul art. 120 alin. (2) C. proc. civ., constatându-se că întârzie judecata cererii principale, din cauza intervenientei care nu a precizat acțiunea, conform dispoziției instanței, urmând a se forma un dosar nou având ca obiect acțiune în pretenții.

La același termen de judecată s-a luat act de renunțarea pârâtei-reclamante la judecata cererii reconvenționale formulată de aceasta, în contradictoriu cu pârâta intervenientă E..

Au fost discutate excepții procesuale care au fost unite cu fondul cauzei, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 6688 din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2007 a fost admisă excepția lipsei de interes a intervenientei E.; a fost respinsă cererea de intervenție voluntară principală ca lipsită de interes; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâta-reclamantă B. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat formulată de intervenientă, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepția lipsei de interes a pârâtei-reclamante B. formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C., D., B. și intervenienta E., ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea reconvențională; a fost obligat reclamantul-pârât A. să lase pârâtei-reclamante B., în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din casă și teren în suprafață de 1835 mp, situat în comuna Snagov, sat Snagov, str. x; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile și a tuturor încheierilor premergătoare, intervenienta E. a formulat apel.

La data de 14 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Ilfov a fost înregistrată cererea de apel formulată de apelantul-reclamant A., care a solicitat și repunerea în termenul de apel.

Prin decizia nr. 896/A din 24 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost respinsă excepția tardivității apelului formulat de apelantul-reclamant A., ca neîntemeiată, și a fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul-reclamant A., ca rămasă fără obiect.

Au fost admise apelurile formulate de apelanta-intervenientă E. și de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 6688 din 15 decembrie 2014, pronunțate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C. și D.; a fost desființată sentința civilă apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă au declarat recurs reclamantul A., intervenienta E. și pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 2114 din 23 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de recurentul - reclamant A., de recurenta-intervenientă E. și de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel București.

II. Împotriva deciziei anterior menționate a formulat contestație în anulare recurenta-intervenientă E., întemeiată pe dispozițiile art. 317 și următoarele din C. proc. civ. din 1865.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat, în esență, că judecata dosarului în care s-a pronunțat decizia contestată s-a realizat cu lipsă de procedură și prin încălcarea dreptului la apărare.

Ca atare, a invocat nulitatea absolută a hotărârii atacate.

Intimata B. a formulat în cauză întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității contestației în anulare formulate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârea pronunțată este aceea a recursului.

III. Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și cele ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Alineatul 1 al art. 317 din C. proc. civ. din 1865, invocat de către contestatoare, prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 17 mai 2007, Înalta Curte constată că în cauză, alături de textele anterior citate, sunt incidente și dispozițiile art. 158 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, în forma în vigoare la acel moment (forma nemodificată prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor), care stabilesc:

"Dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare".

În raport cu textele de lege anterior redate, instanța constată, pe de o parte, că hotărârea atacată în cauză nu este susceptibilă a fi atacată cu contestație în anulare, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii introductive, calea de atac ce putea fi exercitată în speță era aceea a recursului.

Prin raportare la cerințele menționate de dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) C. proc. civ. din 1865, se reține că, prealabil utilizării căii de atac a contestației în anulare, criticile contestatoarei, referitoare la neîndeplinirea procedurii de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, trebuiau invocate în cadrul unei cereri de recurs, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

În dispozitivul hotărârii atacate s-a menționat, eronat, că împotriva acesteia nu poate fi exercitată vreo cale de atac, însă această împrejurare este lipsită de semnificație juridică sub aspectul analizat, având în vedere faptul că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac implică totodată și consecința că mențiunea greșită în dispozitivul hotărârii nu-i răpește părții calea de atac pe cale legea i-a conferit-o, în speță recursul.

Ca atare, decizia contestată nu poate face obiectul procedurii reglementate de textul art. 317 din C. proc. civ. din 1865.

Așa fiind, pentru toate argumentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea E. împotriva deciziei nr. 2114 din 23 mai 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea E. împotriva deciziei nr. 2114 din 23 mai 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2019.