ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2019

HOTĂRÂRE
28.06.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.1997 și transcris sub nr. x/13.03.1997.

Prin Decizia nr. 896A din 24 martie 2017, Tribunalul Ilfov a respins excepția tardivității apelului formulat de apelantul reclamant A., ca neîntemeiată. A respins cererea de repunere în termenul de apel, formulată de apelantul reclamant A., ca rămasă fără obiect. A admis apelurile declarate de intervenienta E. și de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 6688 din 15 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Buftea. A desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A., pârâta B. și intervenienta E. au formulat recurs.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin încheierea de ședință din 17 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de recuzare a membrilor Completului 16R, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri, la data de 30 mai 2019, intervenienta E. a formulat prezenta cale de atac.

În motivare, a susținut că prin cererea de recuzare a solicitat citarea sa, acordarea unui termen pentru motivarea cererii și pentru a depune probele, iar instanța a stabilit termen cererii de recuzare fraudulos și fără a o înștiința și cita pe petentă.

În final, cererea de recuzare a fost respinsă, deși din arhiva curții de apel au fost sustrase dosare, care acum sunt în procedura refacerii.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ. "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul".

Art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că "Hotărârile date în recurs sunt irevocabile".

Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în care a fost pronunțată încheierea atacată cu recurs în cauza pendinte a fost soluționat la data de 28 iunie 2019, prin Decizia nr. 554 din 28 iunie 2019, prin care instanța a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă, ca nefondată, a respins excepția tardivității recursului declarat de recurenta pârâtă, ca nefondată, a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalul Ilfov.

Din coroborarea celor două texte de lege mai sus indicate, rezultă că încheierea prin care a fost soluționată cererea de recuzare, formulată în cadrul unui dosar de recurs, este irevocabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. "sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională", iar conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. "hotărârile date în recurs sunt irevocabile".

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei încheieri irevocabile este inadmisibil, aceasta nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, se epuizează chiar prin exercițiul lui; o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații constituie o încălcare a principiilor legalității și egalității în fața legii.

Față de cele arătate mai sus, recursul formulat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta E. împotriva Încheierii din 22 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2019
Deliberând, asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, sub nr. x/2007, reclamantul A. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cum
ÎCCJ 2020-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1738/2020
m. din C. proc. civ. La 31 ianuarie 2019, contestatoarea A. a formulat a doua cerere de recuzare împotriva doamnei judecător D., precum și a doamnei judecător E.. În drept, au fost invocate prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și art. 44 și
ÎCCJ 2019-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2019
Ședința publică din data de 4 octombrie 2019 Asupra contestației în anulare, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, reclamantul A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2018-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2470/2018
formulată în contradictoriu cu pârâții C., D. și G. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta A.A. Prin Decizia civilă nr. 133 A/2016 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul ca nefondat.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 459/2017
x/2003, iar prin sentința nr. 3571/15.12.2003 instanța de fond a dispus respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale cu consecința constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.11.1993 încheiat înt
Sursă