ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1830/2015

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 24/C din

16 ianuarie 2013, Tribunalul Neamț, secția I civilă, a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamanta R.M., în contradictoriu cu pârâtul I.C. având ca obiect

exequator, privind recunoașterea, respectiv încuviințare executare hotărâre străină,

constând în hotărârea pronunțată la data de 18 ianuarie 2012 de către Judecătoria

de primă instanță din Karlsruhe, Germania.

Prin hotărârea

a cărei recunoaștere se solicită, instanța germană a dispus în favoarea reclamantei,

cedarea spre unică utilizare a apartamentului cu trei camere din Bd. D., Piatra-Neamț,

jud. Neamț, România, pârâtul fiind obligat să evacueze apartamentul imediat după

intrarea în vigoare a prezentei hotărâri și să predea reclamantei apartamentul.

Din analiza dispozițiilor

Regulamentului CE nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența

judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială,

instanța a reținut că nu poate fi recunoscută o hotărâre pronunțată în materia drepturilor

reale imobiliare, dacă nu este pronunțată de către instanța pe teritoriul căreia

se află imobilul în cauză.

Curtea de Apel

Bacău, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1129/2013 din 10 iulie 2013 a admis

recursul promovat de recurenta R.M. împotriva sentinței civile nr. 24/C din 16

ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, pe care a casat-o

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia

nr. 1407 din 8 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul I.C. împotriva deciziei

civile nr. 1129/2013 din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Bacău.

Procedând la rejudecarea

cauzei în limitele impuse de decizia civilă nr. 1129/2013 din 10 iulie 2013 a Curții

de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 1424/C din 27

octombrie 2014 a respins ca neîntemeiată, cererea de recunoaștere, respectiv încuviințare

executare hotărâre străină, constând în hotărârea pronunțată la data de 18 ianuarie

2012 de către Judecătoria de Primă instanță din Karlsruhe, Germania, cerere formulată

de reclamanta R.M., în contradictoriu cu pârâtul I.C., reținând incidența dispozițiilor

art. 151 pct. 7 din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora „instanțele române sunt

exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept internațional

privat referitoare la imobile situate pe teritoriul României”.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 1499 din 2 iunie 2015,

a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul I.C. prin procurator I.V. împotriva

deciziei civile nr. 1129/2013 din 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția I civilă.

Împotriva deciziei

nr. 1499 din 2 iunie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, a formulat contestație în anulare contestatorul I.C. prin procurator

I.V.

Ca o chestiune

prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat

la art. 11 și art. 20 alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a

luat în examinare aspectul timbrării insuficiente a cererii, având în vedere că

acesta primează înaintea oricăror alte cereri și excepții, formulate în fața instanțelor

de judecată și a reținut următoarele:

Art. 1 din Legea

nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile

și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare

de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice

cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional,

până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ,

în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează

ca netimbrată.

Față de dispozițiile

legale evocate, se constată că, contestația în anulare formulată de contestatorul

I.C. prin procurator I.V. împotriva deciziei menționate a fost însoțită de dovada

achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8 RON, contestatorul fiind citat

pentru termenul de judecată de astăzi, 17 septembrie 2015, cu mențiunea de a achita

diferența taxei judiciare de timbru în valoare de 2 RON și a timbrului judiciar

în cuantum de 0,3 RON, conform dovezii aflate la dosar.

Cum problema timbrajului

se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, constatând că cererea nu a fost

timbrată integral anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 17

septembrie 2015, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că

în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează

să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997,

respectiv ale art. 35 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 146/1997 modificată și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea

ca insuficient timbrată a contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient

timbrată contestația în anulare formulată de contestatorul I.C. prin procurator

I.V. împotriva deciziei nr. 1499 din 2 iunie 2015, pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 3519/103/2014/a2.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 septembrie 2015.