ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6907/2013

Decizia nr. 6907/2013

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 209 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de instanță și a respins ca inadmisibil recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1154 din data 16 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că recurentul a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 1154 din 16 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, decizie irevocabilă, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestator împotriva Deciziei nr. 64 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul Statul român prin Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Prin aceeași Decizie - 1154 din 16 septembrie 2011, în baza dispozițiilor art. 108

1

C. proc. civ., alin. (1) lit. a), s-a dispus amendarea contestatorului A. cu suma de 500 RON, în ceea ce privește amenda contestatorul având drept de reexaminare.

Prin Încheierea din data de 16 decembrie 2011 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare, hotărâre irevocabilă.

Prin Decizia nr. 655 din 18 mai 2012 Tribunalul Prahova a admis excepția tardivității, invocată din oficiu și a respins cererea de completare a Deciziei civile nr. 64 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/259/2008, formulată de contestator, ca tardiv formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a constatat Curtea de Apel, recurentul critică măsura amenzii judiciare la care a fost obligat prin hotărâre irevocabilă, recurentul considerând că neacordarea dreptului la recurs constituie o încălcare a drepturilor garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motivat de soluționarea cererii de reexaminare de instanța care a aplicat amenda.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a examinat cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în virtutea principiului legalității căilor de atac, hotărârea judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

În consecință, recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile, deci care nu mai poate fi supusă acestei căi de atac, apare ca inadmisibil.

Reexaminarea reprezintă calea de atac la dispoziția participantului la proces amendat sau obligat la despăgubiri, conform dispozițiilor art. 108

5

C. proc. civ., fiind o cale de atac de retractare.

În această privință Curtea Constituțională s-a pronunțat în numeroase decizii cu privire la caracterul constituțional al prevederilor art. 108

5

alin. (3) C. proc. civ., arătând că legiuitorul, prin reglementarea art. 108

5

C. proc. civ., a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiți cu acțiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanța care a dispus sancțiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancțiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziții legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă, în situația în care se apreciază ca fiind disproporționat cuantumul amenzii aplicate în raport cu abaterea săvârșită.

Prin urmare, în atare situație, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. (Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012 a Curții Constituționale).

În același sens au fost pronunțate Deciziile nr. 836 din 8 iulie 2008, 848 din 23 iunie 2011, 308 din 3 martie 2011.

De asemenea, în Decizia nr. 1419 din 20 octombrie 2011 a Curții Constituționale se reține că faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, în temeiul art. 85 C. proc. civ. și se soluționează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control pe fond propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de reexaminare nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

Distinct de cele mai sus-arătate, Curtea Constituțională a reținut că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei; or, așa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunțată în cauza Moura Carreira și Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenție vizează drepturile și obligațiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speța de față nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței.

De asemenea, nu a putut fi primită nici critica autorului excepției potrivit căreia modul de soluționare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii și ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia.

Cu privire la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la situația întâlnită în practică, în care judecătorul care a aplicat amenda soluționează și cererea de reexaminare, Curtea Constituțională a reținut că modul de aplicare de către instanțe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate.

Curtea a apreciat că soluționarea cererii de reexaminare de către aceeași instanță care a aplicat amenda și care a fost învestită cu soluționarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este de natură a susține critica de neconstituționalitate; legiuitorul prin aceasta nu a înțeles să limiteze accesul la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiții egale a acestor drepturi constituționale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. (Decizia nr. 1419 din 20 octombrie 2011 a Curții Constituționale).

Pentru considerentele expuse, susținerile recurentului privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil și la un recurs efectiv neputând fi reținute, raportat la deciziile mai sus-menționate, Curtea a admis excepția inadmisibilității recursului și a respins recursul declarat de contestator ca inadmisibil, admiterea excepției inadmisibilității făcând inutilă examinarea criticilor formulate de recurent cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei atacate .

Împotriva Deciziei nr. 209 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., invocând ca temei legal dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul arată că, prin Decizia nr. 1154 din 16 septembrie 2011, data de Tribunalul Prahova, s-a respins acțiunea, cu mențiunea irevocabilă, dar tot prin aceasta decizie a fost amendat în baza art. 108

1

C. proc. civ., cu drept de reexaminare pe acest aspect. Împotriva amenzii judiciare a făcut cerere de reexaminare, cu mențiunea că motivarea o va face după redactarea deciziei. Deoarece instanța nu se pronunțase asupra tuturor aspectelor, a făcut cerere de completare în baza art. 281

2a

, pentru care s-a dat termen pentru data de 17 februarie 2012. Pe data de 16 noiembrie 2011, deci înainte de 17 februarie 2012, data la care a fost citat pentru judecarea cererii de completare, s-a judecat cererea de reexaminare, în camera de consiliu fără a fi citat, și fără a putea să facă motivarea.

Revizuentul mai arată că cererea de reexaminare a fost făcută de un complet din care făceau parte și doi judecători din completul care a aplicat amenda judiciară.

Față de cele arătate anterior, consideră ca nu a beneficiat de un proces echitabil și eficace, motiv pentru care a formulat recurs privind amenda judiciară, motivarea făcând-o pe dispozițiile, art. 21 alin. (3) și art. 20 alin. (1) din Constituția României coroborat cu art. 13 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nelegal, recursul a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 209 din 17 ianuarie 2013, data de Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că, într-o cauză similară, având aceeași pricină, în fapt amenda judiciară, dată în baza art. 108

1

C. proc. civ., s-a admis recursul, de Tribunalul Buzău, conform Deciziei nr. 557 din 22 iunie 2009, definitivă dată în Dosarul nr. x/200/2009, motivarea fiind făcută prin invocarea acelorași articole pe care le-a invocat și revizuentul, în fapt art. 21 și 20 din Constituția României, art. 13 și 6, din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentul A.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aplicabil în cauză, "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs".

În jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, "este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuentă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat" (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă, adnotat, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, p.735).

În cauză, Înalta Curte constată că:

- în Dosarul nr. x/259/2008/a1, prin Decizia nr. 209 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de instanță și a respins ca inadmisibil recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1154 din data 16 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Justiției.

- în Dosarul nr. x/200/2009, prin Decizia nr. 557 din 22 iunie 2009, Tribunalul Buzău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a modificat încheierile din 6 aprilie 2009, în sensul admiterii cererii de reexaminare formulată de intimat și reprezentantul său, dispunând anularea celor două amenzi judiciare în sumă de câte 500 RON aplicate acestora prin Încheierea din 27 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/200/2009 și a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău împotriva Sentinței civile nr. 2971 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. x/200/2009 în contradictoriu cu petentul B. și intimații SC C. SA prin Sucursala Buzău și D.

Este evident, așadar, că în privința acestor două hotărâri judecătorești nu există identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 209 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 209 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI