ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4297/2014

Decizia nr. 4297/201

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, la data de 02 februarie 2012, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. prin reprezentant B. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Ploiești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Ministerul Public-Parchetul de pe Lângă Judecătoria Ploiești, solicitând obligarea pârâților să soluționeze cererile adresate.

Prin sentința civilă nr. 1800 din 4 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. prin reprezentant B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Ploiești, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 5888 din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. prin reprezentant B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești ca inadmisibilă, reținând că instanța este învestită cu judecarea unei cereri care depășește competența funcțională, ceea ce face ca cererea să fie inadmisibilă.

Instanța a reținut că actele procedurale întocmite în legătură cu instrumentarea cauzelor penale la care face referire reclamantul nu reprezintă un act administrativ al autorității și ca atare cenzurarea acestora excede competenței instanței de contencios administrativ.

Reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei sentințe.

Prin contestația în anulare ce formează obiectul prezentei cauze, contestatorul a invocat dispozițiile art. 317 C. proc. civ., cu referire la pct. 2 al alin. (1), „când hotărârea a fost dată cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.

Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 317 C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare (…) numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.”

Având în vedere că reclamantul avea posibilitatea de a invoca motivele susținute pe calea recursului, Curtea a constatat că cererea formulată în baza art. 317 C. proc. civ. nu este admisibilă, fiind respinsă în consecință.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, contestatorul A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, se susține că hotărârea atacată este o încălcare exemplară a dreptului european și constituțional roman de acces la justiție, prin răstălmăcirea procedurii civile și de contencios administrativ la comanda Ministerului Public care sustrage de la controlul judecătoresc propriile acte.

Hotărârea atacată exprimă subordonarea judecătorului față de procurorii Ministerului Public, urmare abuzurilor escaladate la nivelul președintelui secției contencios administrativ, de la Înalta Curte de Casație si Justiție cu aplicarea reprezentantului judecător al României la Curtea Europeana a Drepturilor Omului și urmare numirii unui procuror la președinția Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A., prin reprezentant B., a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la soluționarea prin rezoluții, respectiv ordonanțe a cererilor de interes public și privat, înaintate de reclamant acestor unități de parchet.

Reclamantul a susținut că pârâții refuză în mod nejustificat să soluționeze cererile sale, iar scrisorile primite ca răspuns de la pârâți, respectiv nr. x/C/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 1353/VIII/1/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr. x/VIII/1/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr. x/VIII/1/2011 și nr. x/VIII/1/2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nu au o finalitate procedurală și sunt emise cu încălcarea legii penale.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ.

La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 5888 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012, instanța a admis excepțiile lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și a inadmisibilității acțiunii, respingând acțiunea ca atare.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, reprezentanta reclamantului, B. Irinuța nu a declarat recurs, astfel că hotărârea a devenit irevocabilă prin nerecurare, în schimb a formulat contestație în anulare împotriva acesteia în temeiul art. 317-321 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1800 din 4 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013, atacată în prezenta cale de atac a recursului, instanța a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.

Înalta Curte reține că, în mod just, Curtea de apel a constatat că recurenții-contestatori au formulat contestație în anulare împotriva hotărârii judecătorești menționate fără a o ataca mai întâi cu recurs, încălcând în felul acesta dispozițiile art. 317 alin. (1) potrivit căruia „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului˝.

Așadar, contestatorii nu au antamat calea recursului care le era deschisă și prin care puteau invoca motivele expuse în contestație în anulare. Aceștia au formulat o contestație în anulare în temeiul art. 317 și 318 C. proc. civ., dar fără să menționeze în niciun fel împrejurările de fapt care ar face incidente în cauză dispozițiile privitoare la contestația în anulare.

În doctrina juridică, contestația în anulare este definită ca fiind o cale extraordinară de retractare, prin intermediul căreia părțile sau procurorul pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege, ce poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.

Sediul materiei îl constituie art. 317, art. 318 și următoarele, inclusiv art. 321 C. proc. civ., texte de lege ce consacră două forme ale contestației în anulare și anume contestația în anulare obișnuită și contestația în anulare specială.

Dispozițiile art. 317 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar hotărârea a fost pronunțată de judecători competenți.

De altfel, contestatorii nu fac referire la încălcarea acestor dispoziții.

În ceea ce privește dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II a C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare", se reține că nici acestea nu sunt aplicabile în speță.

Astfel, instanța a reținut în mod întemeiat că dispozițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui recurs la recurs.

Astfel, recurenții-contestatori în mod evident încearcă să obțină o rejudecare a fondului și, pe cale de consecință, casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și cât se poate de întemeiată, însă în situația paradoxală în care nu au înțeles să atace cu recurs hotărârea menționată.

De altfel, referitor la cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ., toate opiniile exprimate în doctrină converg spre ideea că această cale a contestației în anulare poate fi exercitată numai în ipoteza în care instanța a omis să examineze un motiv de recurs formulat în termen de către recurent, întrucât pentru a decide altfel ar însemna să se permită părții să invoce pentru prima dată un temei de casare prin intermediul unei căi extraordinare de atac, ceea ce desigur nu poate fi admis.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de contestator, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. prin mandatar B. împotriva sentinței civile nr. 1800 din 4 iunie 2013 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2014.