ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2016

Decizia nr. 468/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe numitul A.

În motivarea cererii, reclamanta arată că procedura de verificare a fost declanșată prin Cererea din 25 mai 2010 adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cerere legală din perspectiva dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că domnul A. a fost recrutat la data de 26 septembrie 1975, de Serviciul nr. 2 din cadrul I.J.S. Teleorman sub numele conspirativ "B." iar informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de gândire, a conștiinței, a religiei, prevăzută de art. 30 din Constituția României din 1965.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii, arătând că informațiile furnizate nu au fost în măsură a îngrădi drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității fiind constatată existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, sentință ce a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele decizie enunțate s-a reținut că instanța de fond nu a analizat susținerea reclamantului privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nici apărările invocate prin întâmpinare de către pârât.

Hotărârea instanței de fond în rejudecare

În rejudecare, instanța de fond, prin Sentința nr. 2971 din 5 noiembrie 2014 a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității fiind constată calitatea de colaborator al Securității, în privința pârâtului A.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată de pârât se încadrează în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar.

Astfel, din notele informative semnate sub numele conspirativ "B." rezultă întrunirea primei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind furnizarea către organele de securitate de informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Din conținutul notelor expuse pe larg de instanța de fond, s-a reținut că furnizarea informațiilor către organele de securitate au expus pe cei vizați unor consecințe negative, îngrădindu-se astfel drepturile fundamentale ale omului, consacrate legislativ astfel:

- dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice;

- dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrate legislativ de art. 28 din Constituția României din 1965;

- art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 2971/2014, a declarat recurs pârâtul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond să se dispună respingerea acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității .

Un prim aspect invocat în recursul declarat vizează faptul că în ședința publică din 10 octombrie 2014 au fost puse concluzii pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2000 și a O.U.G. nr. 24/2004, dar în sentința recurată nu se face nici o mențiune, deși în ședința publică, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Recurentul reiterează excepția de neconstituționalitate arătând că prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată, iar Legea nr. 187/1999 și O.U.G. nr. 16/2006 au fost declarate neconstituționale dar atât O.U.G. nr. 24/2008 cât și Legea nr. 293/2008 copiază prevederile din actele juridice declarate neconstituționale păstrând motivele de neconstituționalitate constatate prin Decizia nr. 51/2008.

Prevederile art. 8, 9 și 10 din O.U.G. nr. 24/2008 și Legea nr. 293/2008 privind modalitatea de stabilire a colaboratorilor, sunt neconstituționale, încălcând în mod flagrant dispozițiile art. 16 din Constituția României care prevăd că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege."

În opinia recurentului, stabilirea calității de colaborator se face în mod discriminatoriu, atât de direcția juridică cât și de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității fără a se respecta principiul egalității în drepturi stabilit de Constituție.

În justificarea încălcării principiului constituțional prin care se afirmă că "nimeni nu este mai presus de lege", este procedura instituită de art. 7 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 293/2000.

Astfel, în baza unor cereri, înregistrate la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității stabilește calitatea de colaborator.

Art. 8 din Legea nr. 341/2004 nu a suferit modificări după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2008, încălcându-se astfel principiul constituțional prevăzut de art. 30 alin. (6) din Constituție.

În concluzie, se arată că Legea nr. 293/2009 încalcă libertatea de exprimare, demnitate și onoare a oamenilor care sunt supuși "oprobiului public", condamnați doar pentru faptul că la momentul respectiv, din conștiință, au sesizat organele statului în vederea opririi unor activități ce puneau în pericol, statul de drept "ființă națională, viața și libertatea unor persoane".

Recurentul arată că prin Sentința nr. 2971/2014, au fost "încălcate prevederile pct. 6 din art. 304/488 din Noul C. proc. civ., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Ca urmare se impune admiterea recursului, sesizarea Curții Constituționale, conform art. 29 și 30 din Legea nr. 47/1992 cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În opinia recurentului, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, deoarece la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cercetările privind constatarea calității de colaborator nu mai puteau fi demarate din cel puțin două considerente.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 a fost formulată de către SSPR cererea din 2012, iar prin răspunsul la această cerere, SSPR recunoaște că a cerut să i se răspundă dacă pârâtul a făcut sau nu poliție politică, dar după data când dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale, nu s-a revenit la cererea respectivă, astfel că reclamantul nu avea temei juridic pentru a demara cercetările de verificare.

Mai mult, prin modificările aduse la art. 8 din Legea nr. 341/2004 prin O.U.G. nr. 95/2014 se arată că nu pot beneficia de drepturile conferite de lege, cei care au colaborat cu organele de Poliție Politică.

Sintetizând, recurentul arată că excepția inadmisibilității acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se fundamentează pe următoarele aspecte: inexistența cererii pentru care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a analizat documentele din dosar și a stabilit calitatea de colaborator al securității; caracterul exclusiv de siguranță națională al rapoartelor întocmite pe baza informațiilor furnizate; acceptarea colaborării sub presiune, prin înscenarea unor fapte, fiind obligat să semneze angajamentul.

Pe fondul cauzei, se arată că instanța a interpretat și aplicat greșit normele de drept material, cu atât mai mult cu cât nici o persoană din cele ce au făcut obiectul notelor informative nu au avut nimic de suferit.

Recurentul arată că nu a colaborat cu acea parte a securității ce a apărat regimul totalitar comunist, Direcțiile 1 și 2 ale Securității Statului, rapoartele sale de serviciu, de supraveghere fiind înaintate doar către Inspectoratul Județean de Miliție Serviciul II, privind modul de comportare a unor elemente periculoase, care permanent încălcau regulile de conviețuire și constituiau un evident pericol pentru viața comunității.

Din cele 88 note informative, rezultă indubitabil că au fost avute în vedere doar evidente încălcări a normelor interne de protecția mediului, a normelor P.E., a normelor interne de exploatare a utilajelor de producție, nerespectări ce putea avea consecințe grave pentru locul său de muncă, activitatea sa prevenind producerea unor catastrofe și dezastre economice cu consecințe grave pentru economia națională, pentru viața omului, pentru mediul ambiental.

Prin nota informativă vizând pe C. - secretar de partid, a fost relatat doar un comentariu ce a avut loc la locul de muncă în prezența a 25 persoane, iar prin informația dată nu s-a urmărit îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestei persoane. Dacă se va ține cont de faptul că nota informativă a fost solicitată de "rezidentul D." cât și de ofițerul ce răspundea de activitatea sa, se poate constatat că nici măcar această faptă nu poate îmbrăca forma unui fapt juridic în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Sintetizând criticile formulate, recurentul arată, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu pot fi colaboratori ai securității cei care au dat note informative sub presiune, iar prin notele informative nu au fost lezate efectiv drepturile și libertățile omului.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate, raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea sentinței pronunțate de prima instanță.

Motivul de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru pretinsa nemotivare a sentinței, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs ce se încadrează pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reținut având în vedere că din actele dosarului nu rezultă că recurentul-pârât a invocat în fața instanței de fond excepția de neconstituționalitate a actelor normative enunțate pentru ca instanța să se pronunțe și să motiveze o eventuală soluție de admitere sau respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, după casarea cu trimitere a cauzei, dispuse prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 4 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 29 octombrie 2014 când în ședința publică, pârâtul fiind prezent nu a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, fapt ce rezultă din încheierea de ședință aflată la dosarul de fond.

Este de reținut că nici prin concluziile scrise depuse în perioada de amânare a pronunțării, recurentul nu a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și O.U.G. nr. 24/2008, alegațiile recurentului cu referire la încălcarea "prevederilor pct. 6 art. 304/488 din Noul C. proc. civ.", motiv de recurs ce a fost încadrat în raport dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu au un fundament real, instanța de fond pronunțându-se în limitele învestirii.

Prin notele scrise depuse în fața instanței de fond a fost invocată inadmisibilitatea acțiunii în raport de calitatea petiționarului, respectiv cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 dar instanța de fond a verificat și arătat în considerentele sentinței incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar, astfel că nici din acest punct de vedere nu se poate reține incidența în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinzând motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivarea nefiind contradictorie sau străină de natura pricinii așa cum susține recurentul, făcând totodată posibilă exercitarea controlului judiciar.

Prin recursul declarat, recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008 solicitând instanței de recurs să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția evocată, recurentul motivând excepția de neconstituționalitate prin raportare la Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale este motivată pe faptul că O.U.G. nr. 24/2008 și Legea nr. 293/2008 "copiază aceleași prevederi ale unor acte juridice declarate neconstituționale" recurentul arătând că cele două acte normative nu au fost adoptate cu respectarea Deciziei nr. 51/2008 a Curții Constituționale.

Analizând cererea de sesizarea a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008, acte care în opinia recurentului, copiază prevederile unor acte normative declarate neconstituționale, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 51/200, se constată că cererea nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 pct. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 29 pct. 5 din actul normativ indicat cererea de sesizare a Curții Constituționale urmează a fi respinsă.

Nici motivul de recurs privind inadmisibilitatea acțiunii promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, nu poate fi reținut având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 potrivit căruia "Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliu în străinătate precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: persoanele care dețin titlul de revoluționar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluția din Decembrie 1989".

Astfel, procedura de verificare în cauza de față a fost declanșată în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2005 la cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 în 25 mai 2010, iar susținerea inadmisibilității prin raportare la Legea nr. 341/2004, Legea recunoașterii față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, nu poate fi reținut.

Procedura de verificare a fost efectuată în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere calitatea pârâtului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, așa cum rezultă din actele de la dosar, cererea de verificare din 2010 vizând un număr de 15.434 luptători ai revoluției române, numele recurentului-pârât figurând la nr. x.

Recurentul arată că angajamentul dat a fost semnat din motive politice sub presiunea organelor de Securitate, dar din probatoriul administrat nu rezultă că angajamentul sau notele informative au fost date în condițiile art. 2 lit. b) teza a doua, pentru a beneficia de neimpunitatea determinată de anumite împrejurări prevăzute de dispozițiile legale evocate.

Pe fondul cauzei, se reține că recurentul-reclamant a fost titularul Dosarului X având numele conspirativ "B.", angajamentul de colaborator fiind scris și semnat de recurent la data de 30 septembrie 1975.

Din materialele informative furnizate, rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 28/2008 este colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au denunțat activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Din notele informative aflate la dosar fond și expuse pe larg de prima instanță, fără a fi necesară expunerea acelorași note și de instanța de recurs, se constată că informațiile furnizate (respectiv prin conținutul lor concret, iar nu analizate în termeni generali) vizau îngrădirea libertății de exprimare și a libertății de opinie, drepturi garantate prin Constituția României din 1965 - cel puțin la nivel declarativ - și aveau în mod real aptitudinea de a atrage consecințe negative pentru persoanele vizate prin notele furnizate (a se vedea nota informativă din 23 februarie 1978, nota informativă din 30 martie 1984, nota informativă din 27 decembrie 1983, nota informativă din 22 decembrie 1983, nota informativă din 15 august 1983 cu referire la E., nota informativă din 10 aprilie 1983, nota din 24 februarie 1983 cu referire la F. care asculta postul de radio Europa Liberă, nota informativă din 7 mai 1982, nota informativă din 16 martie 1982, nota informativă din 25 septembrie 1980, nota informativă din 25 septembrie 1980, nota informativă din 15 mai 1980, 22 noiembrie 1979, 26 noiembrie 1978).

Este evident că notele informative prin conținutul lor concret vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, informațiile fiind apte de a atrage consecințe negative pentru persoanele vizate.

Activitatea desfășurată de recurentul-pârât nu a vizat persoane urmărite penal, nu au vizat aspecte de siguranță națională, având ca scop menținerea regimului totalitar, conducând totodată la îngrădirea drepturilor și libertăților, recunoscute prin Constituție, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, apărările recurentei fiind irelevante în contextul legislativ menționat.

Față de considerentele expuse, se constată că în cauză nu subzistă motive de modificare sau casare a sentinței recurate, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 2971 din 5 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-pârât A.

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 2971 din 5 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - MI