ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5736/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal la data de

24 iunie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.D., constatarea

existenței calității pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat în urma cererii nr.

320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității de către Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, în conformitate cu prevederile art. 3 lit.

z) din O.U.G. nr. 24/2008, raportat la art. 33 alin. (1) din aceeași ordonanță

de urgență, în considerarea calității pârâtului de deținător al titlului de

luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989.

Reclamantul a mai

arătat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat îndeplinirea condițiilor

impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se

putea constata calitatea de „colaborator al Securității", respectiv: 1.

condiția ca informațiile furnizate Securității, indiferent sub orice formă, să

se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin sentința civilă

nr. 426 din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a constatat existența

calității pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că din cuprinsul notei de

constatare nr. S/DI/1/1819 din 04 august 2008 și din înscrisurile depuse

rezultă că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității își întemeiază acțiunea în constatare pe un singur material

conținând furnizarea unor informații de natura celor vizate de art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, anume relatarea despre D.T., P.E. și ceilalți membri ai

grupurilor formate de aceștia și aflate în vizorul organelor de represiune

comunistă, cu privire la păstrarea de către aceștia a intenției de a pleca

fraudulos din țară în situații favorabile.

Instanța de fond a

apreciat că, deși restul informațiilor au caracter nu doar inofensiv, ci

aparent protector cu privire la membrii grupurilor aflate în vizorul organelor

de represiune comunistă, totuși informația respectivă întrunește cerințele

legii, anume denunță atitudini potrivnice regimului comunist, cât timp se

referă la menținerea acelei intenții de a pleca fraudulos din țară în situații

favorabile.

S-a reținut, astfel,

că legea impune o cerință calitativă a informațiilor furnizate, iar nu una

cantitativă, astfel încât este suficient să se constate că a fost furnizată o

singură informație de această natură, caracterul singular al informației putând

releva cel mult amploarea culpei persoanei a cărei calitate de colaborator este

stabilită, dar fără consecințe juridice esențiale în speță.

În al doilea rând,

instanța a constatat că furnizarea respectivei informații a expus persoanele în

cauză unor consecințe negative, vizând îngrădirea dreptului la liberă

circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la

drepturile civile și politice.

În consecință,

constatându-se îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

pentru considerentele arătate, instanța a admis acțiunea și a constatat

existența calității pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie în baza art. 304

1

C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2744

din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins recursul declarat de D.D. împotriva sentinței

civile nr. 426 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

După cum în mod

corect a reținut judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune cerințe

cantitative, caracterul singular al informațiilor furnizate de recurentul-pârât

despre un grup de persoane care intenționau să părăsească România, și despre

relațiile dintre acestea, conform rapoartelor din datele de 8 septembrie și 21

septembrie 1989, urmate de angajamentul olograf din 29 septembrie 1989, nefiind

de natură să înlăture incidența prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ

menționat.

Date fiind

consecințele pe care trecerea frauduloasă a frontierei le putea produce în

contextul politic și juridic anterior anului 1989, informațiile respective

îndeplinesc atât condiția de a denunța activități sau atitudini potrivnice

regimului comunist, cât și pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau

libertăți fundamentale ale omului (viața privată - în speță). Legea nu impune

ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile

„să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

În fine, faptul că

recurentul-pârât era el însuși în atenția organelor de securitate, ca urmare a

intenției de a părăsi la rândul său țara, nu îl exclude din câmpul de aplicare

a reglementării noțiunii de „colaborator", pentru că, potrivit tezei a

II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, numai persoana care a furnizat

informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de

confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de

reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost

cercetată, judecată sau condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității.

Cu privire la Decizia

nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal D.D. a formulat contestație în anulare.

Prin contestația

formulată, contestatorul solicită admiterea acesteia, anularea în întregime a

Deciziei atacate și pe cale de consecință, reluarea judecării cauzei în vederea

pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Referitor la

contestația în anulare de față, Înalta Curte reține următoarele.

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv

pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii vizând

procedura citării) și art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială sau

nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a

probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii,

posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Prevederile art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator, se referă la situația

hotărârilor care au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică referitoare la competență.

Față de aceste

prevederi, se apreciază că în raport de modul de formulare al contestației în

anulare ce face obiectul prezentului dosar aceasta nu se încadrează în nici

unul din cazurile enunțate mai sus.

Pe de altă parte,

contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. este o

contestație specială, care urmărește neregularitățile evidente privind actele

de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond.

În cadrul

contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o

problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare

a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală

materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește

instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale

ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie

esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie

să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind

săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau

date materiale importante.

Astfel, noțiunea de

„greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Nici această situație

nu se verifică în cauza de față, întrucât instanța de recurs a analizat toate

motivele invocate în cauză de recurent, iar motivele pentru care instanța de

recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în

anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la

recurs.

Deși contestatorul

invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs,

în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de

apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile

de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare

specială.

În aceste condiții,

urmează a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de D.D.

împotriva Deciziei nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația

în anulare formulată de D.D. împotriva Deciziei nr. 2744 din 12 mai 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.