ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5736/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal la data de 24 iunie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.D., constatarea existenței calității pârâtului de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat în urma cererii nr. 320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. z) din O.U.G.

nr. 24/2008, raportat la art. 33 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, în considerarea calității pârâtului de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989. Reclamantul a mai arătat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității", respectiv: 1. condiția ca informațiile furnizate Securității, indiferent sub orice formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 2. condiția ca informațiile prevăzute la pct. 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin sentința civilă nr. 426 din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a constatat existența calității pârâtului de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/1/1819 din 04 august 2008 și din înscrisurile depuse rezultă că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității își întemeiază acțiunea în constatare pe un singur material conținând furnizarea unor informații de natura celor vizate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, anume relatarea despre D.T., P.E. și ceilalți membri ai grupurilor formate de aceștia și aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, cu privire la păstrarea de către aceștia a intenției de a pleca fraudulos din țară în situații favorabile.

Instanța de fond a apreciat că, deși restul informațiilor au caracter nu doar inofensiv, ci aparent protector cu privire la membrii grupurilor aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, totuși informația respectivă întrunește cerințele legii, anume denunță atitudini potrivnice regimului comunist, cât timp se referă la menținerea acelei intenții de a pleca fraudulos din țară în situații favorabile. S-a reținut, astfel, că legea impune o cerință calitativă a informațiilor furnizate, iar nu una cantitativă, astfel încât este suficient să se constate că a fost furnizată o singură informație de această natură, caracterul singular al informației putând releva cel mult amploarea culpei persoanei a cărei calitate de colaborator este stabilită, dar fără consecințe juridice esențiale în speță.

În al doilea rând, instanța a constatat că furnizarea respectivei informații a expus persoanele în cauză unor consecințe negative, vizând îngrădirea dreptului la liberă circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. În consecință, constatându-se îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru considerentele arătate, instanța a admis acțiunea și a constatat existența calității pârâtului de colaborator al Securității. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 1 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 2744 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de D.D.

împotriva sentinței civile nr. 426 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. După cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune cerințe cantitative, caracterul singular al informațiilor furnizate de recurentul-pârât despre un grup de persoane care intenționau să părăsească România, și despre relațiile dintre acestea, conform rapoartelor din datele de 8 septembrie și 21 septembrie 1989, urmate de angajamentul olograf din 29 septembrie 1989, nefiind de natură să înlăture incidența prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ menționat.

Date fiind consecințele pe care trecerea frauduloasă a frontierei le putea produce în contextul politic și juridic anterior anului 1989, informațiile respective îndeplinesc atât condiția de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât și pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăți fundamentale ale omului (viața privată - în speță). Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile „să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. În fine, faptul că recurentul-pârât era el însuși în atenția organelor de securitate, ca urmare a intenției de a părăsi la rândul său țara, nu îl exclude din câmpul de aplicare a reglementării noțiunii de „colaborator", pentru că, potrivit tezei a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, numai persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată, nu este considerată colaborator al Securității. Cu privire la Decizia nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal D.D. a formulat contestație în anulare. Prin contestația formulată, contestatorul solicită admiterea acesteia, anularea în întregime a Deciziei atacate și pe cale de consecință, reluarea judecării cauzei în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Referitor la contestația în anulare de față, Înalta Curte reține următoarele. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare. Prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator, se referă la situația hotărârilor care au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.

Față de aceste prevederi, se apreciază că în raport de modul de formulare al contestației în anulare ce face obiectul prezentului dosar aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile enunțate mai sus. Pe de altă parte, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. este o contestație specială, care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond. În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată. În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta. De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante. Astfel, noțiunea de „greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Nici această situație nu se verifică în cauza de față, întrucât instanța de recurs a analizat toate motivele invocate în cauză de recurent, iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs. Deși contestatorul invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială. În aceste condiții, urmează a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de D.D.

împotriva Deciziei nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de D.D. împotriva Deciziei nr. 2744 din 12 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.