ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 iunie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.D., constatarea existenței calității pârâtului de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat în urma Cererii nr. 320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. z) din O.U.G.

nr. 24/2008, raportat la art. 33 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, în considerarea calității pârâtului de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989. Reclamantul a mai arătat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității", respectiv: 1. condiția ca informațiile furnizate Securității, indiferent sub orice formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 2. condiția ca informațiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin Sentința civilă nr. 426 din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a constatat existența calității pârâtului de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/l/1819 din 04 august 2008 și din înscrisurile depuse rezultă că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității își întemeiază acțiunea în constatare pe un singur material conținând furnizarea unor informații de natura celor vizate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, anume relatarea despre D.T., P.E. și ceilalți membri ai grupurilor formate de aceștia și aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, cu privire la păstrarea de către aceștia a intenției de a pleca fraudulos din țară în situații favorabile.

Instanța de fond a apreciat că, deși restul informațiilor au caracter nu doar inofensiv, ci aparent protector cu privire la membrii grupurilor aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, totuși informația respectivă întrunește cerințele legii, anume denunță atitudini potrivnice regimului comunist, cât timp se referă la menținerea acelei intenții de a pleca fraudulos din țară în situații favorabile. S-a reținut, astfel, că legea impune o cerință calitativă a informațiilor furnizate, iar nu una cantitativă, astfel încât este suficient să se constate că a fost furnizată o singură informație de această natură, caracterul singular al informației putând releva cel mult amploarea culpei persoanei a cărei calitate de colaborator este stabilită, dar fără consecințe juridice esențiale în speță.

În al doilea rând, instanța a constatat că furnizarea respectivei informații a expus persoanele în cauză unor consecințe negative, vizând îngrădirea dreptului la liberă circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. În consecință, constatându-se îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru considerentele arătate, instanța a admis acțiunea și a constatat existența calității pârâtului de colaborator al Securității. 2. Recursul exercitat de pârât Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că a intrat în atenția organelor de securitate ca urmare a declarației date de o altă persoană, care a menționat intenția sa de a părăsi țara și activitățile concrete întreprinse în vederea trecerii frauduloase a frontierei.

În acest context, la data de 8 septembrie 1989, a fost contactat, solicitându-i-se furnizarea unor informații legate de unele grupuri de persoane care aveau intenția de a pleca din țară, și ulterior a semnat angajamentul de colaborare. Cu toate acestea, nu a adus la cunoștința organelor de securitate împrejurări pe care le cunoștea, în privința a două persoane, D.T și G.E., care au părăsit țara în jurul datelor de 5 octombrie 1989 și 6 noiembrie 1989. În concluzie, recurentul-pârât a solicitat să se aibă în vedere situația în ansamblu în perioada respectivă, faptul că era el însuși în atenția organelor de securitate, împrejurarea, consemnată chiar de acestea, că în realitate a protejat persoanele membre ale grupurilor constituite în vederea trecerii frauduloase a frontierei, precum și lipsa unor consecințe negative produse asupra vreunei persoane ca urmare a unei informații furnizate de el Securității.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului se circumscrie noțiunii de „colaborator al securității”.

După cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune cerințe cantitative, caracterul singular al informațiilor furnizate de recurentul-pârât despre un grup de persoane care intenționau să părăsească România, și despre relațiile dintre acestea, conform rapoartelor din datele de 8 septembrie și 21 septembrie 1989, urmate de angajamentul olograf din 29 septembrie 1989, nefiind de natură să înlăture incidența prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ menționat. Date fiind consecințele pe care trecerea frauduloasă a frontierei le putea produce în contextul politic și juridic anterior anului 1989, informațiile respective îndeplinesc atât condiția de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât și pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăți fundamentale ale omului (viața privată - în speță).

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile „să vizeze” îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. În fine, faptul că recurentul-pârât era el însuși în atenția organelor de securitate, ca urmare a intenției de a părăsi la rândul său țara, nu îl exclude din câmpul de aplicare a reglementării noțiunii de „colaborator”, pentru că, potrivit tezei a II -a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, numai persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată, nu este considerată colaborator al Securității.

În afara ipotezei acestei norme, circumstanțele recrutării ar putea prezenta o relevanță juridică în evaluarea situației în ansamblu, prin corelarea cu alte probe, legate de natura și amploarea informațiilor și de modul în care persoana în cauză s-a poziționat în relația cu organele Securității, dar privite din această perspectivă, rapoartele cu propunerea de recrutare și referitoare la modul de recrutare a recurentului-pârât nu sugerează vreo presiune exercitată asupra acestuia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D. împotriva Sentinței civile nr. 426 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2011. Procesat de GGC - NN