ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
și hotărârea primei instanțe
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de
24 iunie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.D., constatarea
existenței calității pârâtului de colaborator al Securității.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat în urma Cererii nr.
320/07 din 25 ianuarie 2007, adresată Consiliului Național pentru Studierea
Arhivelor Securității de către Secretariatul de Stat pentru Problemele
Revoluționarilor din Decembrie 1989, în conformitate cu prevederile art. 3 lit.
z) din O.U.G. nr. 24/2008, raportat la art. 33 alin. (1) din aceeași ordonanță
de urgență, în considerarea calității pârâtului de deținător al titlului de
luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989.
Reclamantul a mai
arătat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat îndeplinirea condițiilor
impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se
putea constata calitatea de „colaborator al Securității", respectiv: 1.
condiția ca informațiile furnizate Securității, indiferent sub orice formă, să
se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;
condiția ca informațiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Prin Sentința civilă
nr. 426 din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a constatat existența
calității pârâtului de colaborator al Securității.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că din cuprinsul notei de constatare
nr. S/DI/l/1819 din 04 august 2008 și din înscrisurile depuse rezultă că
reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității își
întemeiază acțiunea în constatare pe un singur material conținând furnizarea
unor informații de natura celor vizate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.
24/2008, anume relatarea despre D.T., P.E. și ceilalți membri ai grupurilor
formate de aceștia și aflate în vizorul organelor de represiune comunistă, cu
privire la păstrarea de către aceștia a intenției de a pleca fraudulos din țară
în situații favorabile.
Instanța de fond a
apreciat că, deși restul informațiilor au caracter nu doar inofensiv, ci
aparent protector cu privire la membrii grupurilor aflate în vizorul organelor
de represiune comunistă, totuși informația respectivă întrunește cerințele
legii, anume denunță atitudini potrivnice regimului comunist, cât timp se
referă la menținerea acelei intenții de a pleca fraudulos din țară în situații
favorabile.
S-a reținut, astfel,
că legea impune o cerință calitativă a informațiilor furnizate, iar nu una
cantitativă, astfel încât este suficient să se constate că a fost furnizată o
singură informație de această natură, caracterul singular al informației putând
releva cel mult amploarea culpei persoanei a cărei calitate de colaborator este
stabilită, dar fără consecințe juridice esențiale în speță.
În al doilea rând,
instanța a constatat că furnizarea respectivei informații a expus persoanele în
cauză unor consecințe negative, vizând îngrădirea dreptului la liberă circulație,
prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și
politice.
În consecință,
constatându-se îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,
pentru considerentele arătate, instanța a admis acțiunea și a constatat
existența calității pârâtului de colaborator al Securității.
Recursul exercitat
de pârât
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs pârâtul D.D., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie în baza art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de atac,
recurentul-pârât a arătat, în esență, că a intrat în atenția organelor de
securitate ca urmare a declarației date de o altă persoană, care a menționat
intenția sa de a părăsi țara și activitățile concrete întreprinse în vederea
trecerii frauduloase a frontierei.
În acest context, la
data de 8 septembrie 1989, a fost contactat, solicitându-i-se furnizarea unor
informații legate de unele grupuri de persoane care aveau intenția de a pleca
din țară, și ulterior a semnat angajamentul de colaborare.
Cu toate acestea, nu
a adus la cunoștința organelor de securitate împrejurări pe care le cunoștea,
în privința a două persoane, D.T și G.E., care au părăsit țara în jurul datelor
de 5 octombrie 1989 și 6 noiembrie 1989.
În concluzie,
recurentul-pârât a solicitat să se aibă în vedere situația în ansamblu în
perioada respectivă, faptul că era el însuși în atenția organelor de
securitate, împrejurarea, consemnată chiar de acestea, că în realitate a
protejat persoanele membre ale grupurilor constituite în vederea trecerii
frauduloase a frontierei, precum și lipsa unor consecințe negative produse
asupra vreunei persoane ca urmare a unei informații furnizate de el
Securității.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Potrivit art. 2 lit.
b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea
securității, persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,
precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii
securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice
regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului se circumscrie noțiunii de „colaborator al
securității”.
După cum în mod
corect a reținut judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune cerințe
cantitative, caracterul singular al informațiilor furnizate de recurentul-pârât
despre un grup de persoane care intenționau să părăsească România, și despre
relațiile dintre acestea, conform rapoartelor din datele de 8 septembrie și 21
septembrie 1989, urmate de angajamentul olograf din 29 septembrie 1989, nefiind
de natură să înlăture incidența prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ
menționat.
Date fiind
consecințele pe care trecerea frauduloasă a frontierei le putea produce în
contextul politic și juridic anterior anului 1989, informațiile respective
îndeplinesc atât condiția de a denunța activități sau atitudini potrivnice
regimului comunist, cât și pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau
libertăți fundamentale ale omului (viața privată - în speță). Legea nu impune
ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile
„să vizeze” îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.
În fine, faptul că
recurentul-pârât era el însuși în atenția organelor de securitate, ca urmare a
intenției de a părăsi la rândul său țara, nu îl exclude din câmpul de aplicare
a reglementării noțiunii de „colaborator”, pentru că, potrivit tezei a II -a a
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, numai persoana care a furnizat
informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de
confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de
reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost
cercetată, judecată sau condamnată, nu este considerată colaborator al Securității.
În afara ipotezei
acestei norme, circumstanțele recrutării ar putea prezenta o relevanță juridică
în evaluarea situației în ansamblu, prin corelarea cu alte probe, legate de
natura și amploarea informațiilor și de modul în care persoana în cauză s-a poziționat
în relația cu organele Securității, dar privite din această perspectivă,
rapoartele cu propunerea de recrutare și referitoare la modul de recrutare a
recurentului-pârât nu sugerează vreo presiune exercitată asupra acestuia.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Având în vedere
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte
va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii
atacate, potrivit art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de D.D. împotriva Sentinței civile nr. 426 din 22 ianuarie 2010 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat
de GGC - NN