ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5244/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.I., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acțiunile sale în această calitate au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

2. Apărările pârâtului Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că angajamentul semnat a fost obținut prin violență, eroare și dol, cu puțin timp înainte de a ieși din închisoare, apreciind că este nul, ca și declarațiile făcute în baza lui, iar starea de constrângere a continuat și după punerea sa în libertate. A mai arătat că se face confuzie între „relația cu Securitatea” și activitatea de colaborator al Securității. 3. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3176 din 8 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că reclamantul a întocmit nota de constatare din 9 septembrie 2008, din conținutul căreia a reieșit că pârâtul a fost recrutat în scopul încadrării informative a colegilor de detenție, în perioada executării unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Aiud, iar după eliberarea din închisoare acesta s-a stabilit în Prahova, de unde a fost preluat ca informator de Direcția Regională Ploiești și ulterior de Inspectoratul județean Prahova, pentru a da informații despre o serie de persoane care au fost cu el în detenție și cu care era coleg de serviciu. Totodată, instanța de fond a reținut că pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul a preluat numele conspirativ de „S./S.A.L.”, iar după ieșirea din închisoare, în perioada 1964 - 1969, numele conspirativ a fost schimbat în „S.B.L.”, însă pârâtul a continuat să semneze notele cu numele de „S.L.”.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că informațiile furnizate de pârât, prin mai multe note informative, prin care a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, considerând astfel că sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea calității de colaborator al Securității. 4. Soluția instanței de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I.I., iar prin decizia nr. 2527 din 5 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâtului ca nefondat. II. Contestația în anulare formulată de recurentul–pârât I.I.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul–pârât I.I., care a indicat drept temei legal dispozițiile art. 318 din C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare s-a arătat de către contestator că la termenul de judecată în fond a cauzei din 4 martie 2010 a depus o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea actului juridic numit „angajament”, nedatat, care a fost dezbătută la acea dată, fără ca instanța de fond să dea o soluție cunoscută de procedura civilă, dispunând restituirea cererii reconvenționale apărătorului pârâtului, această problemă nefiind corect dezlegată nici de instanța de recurs, deși a format obiectul motivului 3 de recurs și putea fi îndreptată în această cale de atac.

Contestatorul a învederat că mai multe critici formulate de el convergeau spre aceeași greșeală de judecată, constând în neexercitarea rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., ceea ce a condus la o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, caracterul irevocabil al hotărârii conducând la comiterea unei mari nedreptăți, prin distrugerea imaginii de viață a uneia dintre cei mai dârji și nepătați luptători pentru libertate. S-a solicitat admiterea contestației în anulare în temeiul art. 318 din C. proc. civ. și rejudecarea recursului. III. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Argumente de fapt și de drept relevante Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 317-art.

318 din C. proc. civ. Potrivit art. 318 din C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”. Deși contestatorul nu a menționat expres căreia dintre cele două situații reglementate de textul art. 318 din C. proc. civ.

se circumscrie contestația în anulare formulată de el împotriva deciziei nr. 2527 din 5 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se poate constata că această cale extraordinară de atac se bazează pe teza I din articolul menționat anterior, fiind exclusă cea de-a doua teză, întrucât s-a precizat de către contestator că greșeala procedurală invocată pe calea contestației în anulare a format obiectul celui de-al treilea motiv de recurs exercitat de el împotriva sentinței nr. 3176/2010 a Curții de Apel București. În ipoteza art. 318 teza I se încadrează greșelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, necunoscute la data soluționării căii de atac, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunțarea unei soluții greșite, pe calea contestației în anulare nefiind posibilă remedierea unor greșeli vizând aprecierea probelor, interpretarea sau aplicarea unor dispoziții legale.

Neobservarea de către instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatorului nu-și găsește suport în datele cauzei de față. Contestatorul a învederat că instanța de fond nu a dat o soluționare corectă, din punct de vedere procedural, cererii sale reconvenționale, care i-a fost restituită ca fiind tardiv depusă , așa cum rezultă din încheierea de la termenul de judecată din 29 aprilie 2010, iar instanța de recurs nu a dat o soluționare legală criticii sale care viza acest aspect, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin urmare, nu este vorba de nici un fel de „greșeală materială” în sensul textului invocat de contestator, ci de o chestiune de procedură care a format obiectul cercetării judecătorești în recurs, asupra căreia instanța de control judiciar s-a pronunțat prin hotărâre irevocabilă și care nu poate conduce la admiterea contestație în anulare, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 318 din C. proc. civ., iar pe de altă parte privește o chestiune de procedură asupra căreia instanțele s-au pronunțat în mod irevocabil și care nu mai poate forma obiectul judecății. În concluzie, instanța a cunoscut existența cererilor și susținerilor contestatorului și a făcut aprecieri asupra lor, neexistând o greșeală materială în sensul art. 318 teza I din C. proc.

civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul I.I. împotriva deciziei nr. 2527 din 5 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.