ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5244/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.I., să se

constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații

care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist, iar acțiunile sale în această calitate au vizat îngrădirea unor

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că angajamentul

semnat a fost obținut prin violență, eroare și dol, cu puțin timp înainte de a

ieși din închisoare, apreciind că este nul, ca și declarațiile făcute în baza

lui, iar starea de constrângere a continuat și după punerea sa în libertate. A

mai arătat că se face confuzie între „relația cu Securitatea” și activitatea de

colaborator al Securității.

de fond

Prin sentința nr.

3176 din 8 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și, în

consecință, a constatat existența calității de colaborator al Securității în

ceea ce-l privește pe pârât.

În considerentele hotărârii,

prima instanță a reținut că reclamantul a întocmit nota de constatare din 9

septembrie 2008, din conținutul căreia a reieșit că pârâtul a fost recrutat în

scopul încadrării informative a colegilor de detenție, în perioada executării

unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Aiud, iar după eliberarea

din închisoare acesta s-a stabilit în Prahova, de unde a fost preluat ca

informator de Direcția Regională Ploiești și ulterior de Inspectoratul județean

Prahova, pentru a da informații despre o serie de persoane care au fost cu el

în detenție și cu care era coleg de serviciu.

Totodată, instanța de

fond a reținut că pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul a

preluat numele conspirativ de „S./S.A.L.”, iar după ieșirea din închisoare, în perioada

1964 - 1969, numele conspirativ a fost schimbat în „S.B.L.”, însă pârâtul a continuat

să semneze notele cu numele de „S.L.”.

Concluzionând, judecătorul

fondului a apreciat că informațiile furnizate de pârât, prin mai multe note informative,

prin care a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, au vizat

îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, considerând astfel că sunt îndeplinite

condițiile legale pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul I.I., iar prin decizia nr. 2527 din 5 mai 2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins recursul pârâtului ca nefondat.

II. Contestația în anulare

formulată de recurentul–pârât I.I.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare recurentul–pârât I.I., care a indicat drept temei

legal dispozițiile art. 318 din C. proc. civ.

În motivarea contestației

în anulare s-a arătat de către contestator că la termenul de judecată în fond a

cauzei din 4 martie 2010 a depus o cerere reconvențională prin care a solicitat

să se constate nulitatea actului juridic numit „angajament”, nedatat, care a fost

dezbătută la acea dată, fără ca instanța de fond să dea o soluție cunoscută de procedura

civilă, dispunând restituirea cererii reconvenționale apărătorului pârâtului, această

problemă nefiind corect dezlegată nici de instanța de recurs, deși a format obiectul

motivului 3 de recurs și putea fi îndreptată în această cale de atac.

Contestatorul a învederat

că mai multe critici formulate de el convergeau spre aceeași greșeală de judecată,

constând în neexercitarea rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129

alin. (5) din C. proc. civ., ceea ce a condus la o aplicare greșită a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, caracterul irevocabil al hotărârii conducând

la comiterea unei mari nedreptăți, prin distrugerea imaginii de viață a uneia dintre

cei mai dârji și nepătați luptători pentru libertate.

S-a solicitat admiterea

contestației în anulare în temeiul art. 318 din C. proc. civ. și rejudecarea recursului.

III. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

de drept relevante

Contestația în anulare

este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile

expres și limitativ prevăzute în art. 317-art. 318 din C. proc. civ.

Potrivit art. 318 din

C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare”.

Deși contestatorul nu

a menționat expres căreia dintre cele două situații reglementate de textul art.

318 din C. proc. civ. se circumscrie contestația în anulare formulată de el împotriva

deciziei nr. 2527 din 5 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se poate

constata că această cale extraordinară de atac se bazează pe teza I din articolul

menționat anterior, fiind exclusă cea de-a doua teză, întrucât s-a precizat de către

contestator că greșeala procedurală invocată pe calea contestației în anulare a

format obiectul celui de-al treilea motiv de recurs exercitat de el împotriva sentinței

nr. 3176/2010 a Curții de Apel București.

În ipoteza art. 318 teza

I se încadrează greșelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării

recursului, necunoscute la data soluționării căii de atac, de o asemenea gravitate

încât au dus la pronunțarea unei soluții greșite, pe calea contestației în anulare

nefiind posibilă remedierea unor greșeli vizând aprecierea probelor, interpretarea

sau aplicarea unor dispoziții legale.

Neobservarea de către

instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată,

ar putea constitui greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile contestatorului

nu-și găsește suport în datele cauzei de față.

Contestatorul a învederat

că instanța de fond nu a dat o soluționare corectă, din punct de vedere procedural,

cererii sale reconvenționale, care i-a fost restituită ca fiind tardiv depusă ,

așa cum rezultă din încheierea de la termenul de judecată din 29 aprilie 2010, iar

instanța de recurs nu a dat o soluționare legală criticii sale care viza acest aspect,

încălcând dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

Prin urmare, nu este vorba

de nici un fel de „greșeală materială” în sensul textului invocat de contestator,

ci de o chestiune de procedură care a format obiectul cercetării judecătorești în

recurs, asupra căreia instanța de control judiciar s-a pronunțat prin hotărâre irevocabilă

și care nu poate conduce la admiterea contestație în anulare, deoarece nu se încadrează

în dispozițiile art. 318 din C. proc. civ., iar pe de altă parte privește o chestiune

de procedură asupra căreia instanțele s-au pronunțat în mod irevocabil și care nu

mai poate forma obiectul judecății.

În concluzie, instanța

a cunoscut existența cererilor și susținerilor contestatorului și a făcut aprecieri

asupra lor, neexistând o greșeală materială în sensul art. 318 teza I din C. proc.

civ.

adoptate cu privire la contestația în anulare

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul

I.I. împotriva deciziei nr. 2527 din 5 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie

2011.