ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.I., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acțiunile sale în această calitate au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că angajamentul semnat a fost obținut prin violență, eroare și dol, cu puțin timp înainte de a ieși din închisoare, apreciind astfel că este nul, ca și declarațiile făcute în baza lui, iar starea de constrângere a continuat și după punerea sa în libertate. A mai arătat că se face confuzie între „relația cu Securitatea” și activitatea de colaborator al Securității. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3176 din 8 iulie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul D.I. și, în consecință, a constatat existența calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că pârâtul este deținător al Titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și prin cererea legală adresată autorității reclamante de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității. Urmare acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare din 09 septembrie 2008, din conținutul căreia a reieșit că pârâtul a fost recrutat în scopul încadrării informative a colegilor de detenție, în perioada executării acesteia în Penitenciarul Aiud, iar după eliberarea din închisoare, acesta s-a stabilit în Prahova de unde a fost preluat ca informator de Direcția Regională Ploiești și ulterior de Inspectoratul județean Prahova, pentru a da informații despre o serie de persoane care au fost cu el în detenție și cu care era coleg de serviciu.

Totodată, instanța de fond a reținut că pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul a preluat numele conspirativ de „S./ S.Â.L.”, iar după ieșirea din închisoare, în perioada 1964-1969, numele conspirativ a fost schimbat în „S.L.”, însă pârâtul a continuat să semneze notele cu numele de „S.L.”. În ceea ce privește apărarea pârâtului, în sensul că angajamentul dat a fost obținut prin constrângere, a considerat că aceasta este lipsită de consecințe juridice, din moment ce, este necontestat că, în întreaga perioadă 1964-1969, pârâtul a colaborat cu organele Securității în modalitățile evidențiate în Nota de constatare, apreciate chiar de el ca fiind „dovezi de loialitate” față de organele puterii și ale Securității.

De altfel, nici încetarea colaborării pârâtului cu organele de Securitate nu are semnificație juridică, putând avea, cel mult, semnificații morale, personale. Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că informațiile furnizate de pârât, prin mai multe note informative prin care a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, considerând astfel că sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea calității de colaborator al Securității. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 3176 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul I.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 , art. 304 pct. 5, 7 și 9, art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 teza I și art. 314 din C. proc.

civ.. În motivarea căii de atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - I. Sentința pronunțată este ilogică, nemorală, anticivică, întrucât distorsionează adevărul ce rezultă din dovezi, lovește imaginea pârâtului de persoană aflată în opoziție cu regimul totalitar și sfârșește prin blamarea acestuia deși probele dosarului atestă că I.I. nu a fost colaborator al Securității (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); - II. Instanța de fond a abdicat de la principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Se menționează că nu s-a avut în vedere faptul că din înscrisurile provenind de la Securitate rezultă că pârâtul a fost cel urmărit, a fost victima și nu instrumentul delațiunii, că nu a furnizat nicio informație în perioada detenției dând numai declarațiile care i-au fost cerute, semnate în clar, cu numele real și în care nu a denunțat niciun om și nicio faptă (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.); - III. A fost încălcat principiul liberului acces la justiție, fiind comis un act de denegare de dreptate, întrucât i-a fost restituită cererea reconvențională depusă de pârât prin care s-a solicitat constatarea nulității actului juridic numit „angajament” semnat de pârât, acesta fiind obținut prin violență, eroare și dol (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.); - IV. În mod greșit instanța de fond a interpretat probele ce se află la dosarul cauzei și a reținut calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, deși în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Informațiile furnizate de pârât nu cuprindeau referiri la fapte ori atitudini potrivnice comunismului, de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți, ci aprecieri generale, fără conținut concret, provenind de la prepușii Securității (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.); - V. Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i înțelesul și îndepărtându-se de la obligația aflării adevărului, întrucât potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, instanța de contencios administrativ putea fi investită doar cu acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia or, prin hotărârea atacată, prima instanță definește acțiunea cu totul diferit de cum stabilesc dispozițiile menționate, apreciind-o ca o acțiune în contencios administrativ (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.); - VI. Se invocă nulitatea hotărârii atacate întrucât s-a menționat în întreaga procedură de citare și în final, în hotărâre, că pârâtul locuiește pe str. X în loc de Y. Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că era imposibil ca un informator să fie conspirat exact prin pseudonimul care-l deconspira (art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ.); - VII. Acțiunea era inadmisibilă fiind introdusă fără respectarea procedurii prealabile prevăzute de lege (art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.). În esență, se menționează că nu a existat în prealabil, avizul de legalitate al Direcției juridice, care era obligatoriu pentru promovarea acțiunii în constatare. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc.

civ., astfel cum acesta a fost argumentat de recurentul-pârât este nefondat. Nu poate fi reținută critica menționată la punctul III potrivit căreia a fost încălcat principiul liberului acces la justiție, fiind comis un act de denegare de dreptate, urmare a restituirii cererii reconvenționale prin care s-a solicitat constatare nulității actului juridic numit „angajament”, semnat de pârât, întrucât angajamentul nu are valoarea unui act juridic fiind un simplu înscris semnat de recurentul-pârât prin care era consfințită o relație de furnizare de informații către Securitate. Susținerile recurentului-pârât referitoare la „nulitatea angajamentului” și împrejurările în care acesta a fost semnat, menționate de altfel în întâmpinare, notele scrise și reiterate și în cererea reconvențională, astfel cum susține recurentul, au fost analizate în cuprinsul hotărârii recurate de instanța de fond, ca apărări de fond.

În cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 24/2000, justificarea unei astfel de cereri reconvenționale nu corespunde rațiunilor pentru care a fost instituită o astfel de cerere potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1) din C. proc. civ., iar existența angajamentului se analizează în cadrul probatoriului administrat. În altă ordine, trebuie menționat că potrivit art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”, or, formularea unei cereri denumită „reconvențională”, prin care se reiau apărări în legătură cu acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității, nu răspunde acestei obligații legale.

Față de cele expuse, instanța de recurs apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât la punctul III al recursului, instanța de fond cercetând toate aspectele învederate de reclamant referitoare la „nulitatea angajamentului”. Critica menționată la punctul VI nu poate fi reținută ca fiind fondată întrucât nu se reclamă în realitate nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. ci doar greșeli materiale referitoare la denumirea străzii unde locuiește pârâtul, aceasta cu atât mai mult cu cât însuși recurentul precizează că a fost acoperită lipsa de procedură în cauză. Referirile la numele conspirativ, de asemenea, nu conduc la încălcarea formelor de procedură despre care legiuitorul face vorbire în art. 304 pct. 5 din C. proc.

civ.. Nu este fondată nici critica menționată la pct. VII al recursului. Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității îi revine ca atribuție aprobarea notei de constatare, acesta dispunând Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatarea calității de colaborator al Securității, în condițiile art. 11 din actul normativ menționat. Deci aprobarea notei de constatare declanșează promovarea acțiunii la instanța de contencios administrativ, aceasta fiind depusă la dosarul cauzei. Avizul Direcției juridice, potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G.

nr. 24/2008 este doar un înscris ce se atașează notei de constatare, neavând valoarea unui aviz obligatoriu fără de care nu poate fi formulată acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității. În consecință, argumentele referitoare la inadmisibilitatea acțiunii nu pot fi reținute ca fiind întemeiate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este fondat. După cum se constată, instanța de fond a respectat întrutotul dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., menționând în cuprinsul hotărârii recurate motivele de fapt și de drept care au format convingerea pentru soluția adoptată, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța, în raport de probele administrate și dispozițiile legale incidente, face propriile analize asupra cauzei deduse judecății iar părțile nu pot impune acesteia să-și însușească argumentele expuse în cererile formulate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia este, de asemenea, nefondat. Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

După cum se constată, instanța a analizat acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității formulată de C.N.S.A.S. potrivit competenței speciale atribuite de legiuitor, ca instanță de contencios administrativ. Mențiunea din practicaua sentinței recurate referitoare la „acțiunea în contencios administrativ formulată de C.N.S.A.S.” nu conduce la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., întrucât această referire viza competența instanței specializate și nu obiectul cererii deduse judecății care este menționat în considerentele hotărârii ca fiind „constatarea calității de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008”. Analizând soluția instanței de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este legală și temeinică, toate criticile formulate de recurentul-pârât fiind nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, „colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar”. Nu există dovezi că recurentul-pârât se încadrează în situația prevăzută de art. 2 lit. b) teza a II-a din dispozițiile legale menționate. Împrejurările că însuși recurentul-pârât a fost condamnat politic și urmărit de organele Securității nu exclud stabilirea calității de colaborator al acesteia, în condițiile în care sunt întrunite cerințele impuse de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, nici împrejurările referitoare la semnarea angajamentului prin violență, eroare și dol, nu au fost dovedite și nici nu exclud realitatea și voința de a da informații organelor Securității cât timp și ulterior eliberării din detenție recurentul-pârât a colaborat cu organele Securității. Instanța de fond a analizat existența angajamentului în contextul general al probatoriului administrat în cauză, reținând în mod corect din notele depuse la dosar doar informațiile care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, indiferent de număr sau formă. De altfel, nu a fost negată de recurentul-pârât existența angajamentului scris și nici numele conspirativ din perioada detenției și nici cel ulterior acesteia.

Mai mult, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, însuși recurentul-reclamant recunoaște colaborarea sa cu Securitatea, apreciindu-și activitatea drept o dovadă de loialitate față de organele puterii și ale Securității. În mod corect instanța de fond a reținut că recurentul-pârât a furnizat informații cu privire la numiții R.A., G.I., G.F., F.P. și S.I., după perioada detenției, de natură să conducă la stabilirea calității de colaborator al Securității.

Nici în fața instanței de fond și nici în recurs nu s-a contestat de recurent faptul că a furnizat informații referitoare la persoanele cu care a fost în detenție, atât în perioada detenției cât și ulterior, după eliberarea sa și a acestora, situație confirmată de nota de apreciere din 31 martie 1965, nota de analiză din 25 martie 1968, nota de constatare din 28 martie 1967. Astfel cum rezultă din cuprinsul acestor înscrisuri, o mare parte din informațiile furnizate de recurent, sub numele de „S.Â.L.” și care au fost apreciate ca fiind importante pentru munca informativă, au fost exploatate de organele de Securitate în urmărirea persoanelor vizate de Securitate din rândurile foștilor deținuți cu care recurentul a fost împreună în detenție, în prezent actuali colegi ai acestuia, recunoscuți cu atitudini anticomuniste.

De asemenea, din cuprinsul înscrisului de la dosar fond, rezultă că informațiile furnizate de recurent, după eliberarea din detenție, despre fostul deținut D.G., în sensul că „discută aprins… mai are unele probleme nerezolvate”, au condus la încadrarea informativă și urmărirea acestuia. În consecință, susținerile recurentului în sensul că toate informațiile furnizate, unele consemnate și în notele de analiză, precum și în rapoartele ofițerilor de Securitate nu sunt concludente, fiind fără conținut pentru a-i fi stabilită calitatea de colaborator, nu pot fi reținute ca argumente solide pentru admiterea recursului și respingerea acțiunii.

Este adevărat că nu toate înscrisurile cuprind informații relevante pentru stabilirea calității de colaborator, însă, în speță, după cum se constată, instanța de fond în mod corect a analizat înscrisurile depuse în dovedirea acțiunii formulate și a constatat că numai unele dintre acestea îndeplinesc cerințele impuse de lege pentru a putea fi valorificate ca probe pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe recurent.

În concluzie, întrucât din înscrisurile reținute de instanța de fond cât și din cele menționate de instanța de recurs, rezultă că a avut loc urmărirea foștilor deținuți prin intermediul informațiilor furnizate de recurentul-pârât, considerate utile de ofițerii Securității, se constată că a fost încălcat dreptul la libertate de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la viață privată, prevăzute în art. 28 din Constituția din 1965, coroborată cu art. 19 din Declarația universală a Drepturilor Omului, aceștia fiind expuși posibilelor acțiuni de represiune din partea organelor de Securitate și regimului comunist, cu atât mai mult cu cât aceste persoane erau cunoscute cu atitudini anticomuniste.

În consecință, față de cele expuse, este îndeplinită și cerința impusă de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la faptul că prin conținutul lor, informațiile furnizate denunțau activități potrivnice regimului comunist și vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În concluzie, pentru toate considerentele menționate, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinței nr. 3176 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.