ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2527/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.I., să se

constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, pârâtul furnizând informații

care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist, iar acțiunile sale în această calitate au vizat îngrădirea unor

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că angajamentul

semnat a fost obținut prin violență, eroare și dol, cu puțin timp înainte de a

ieși din închisoare, apreciind astfel că este nul, ca și declarațiile făcute în

baza lui, iar starea de constrângere a continuat și după punerea sa în

libertate. A mai arătat că se face confuzie între „relația cu Securitatea” și

activitatea de colaborator al Securității.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 3176 din 8 iulie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul D.I.

și, în consecință, a constatat existența calității de colaborator al

Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

În considerentele hotărârii,

instanța de fond a reținut că pârâtul este deținător al Titlului de Luptător

pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și prin cererea legală adresată

autorității reclamante de către Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub

aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității.

Urmare acestor

verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare din 09 septembrie 2008,

din conținutul căreia a reieșit că pârâtul a fost recrutat în scopul încadrării

informative a colegilor de detenție, în perioada executării acesteia în

Penitenciarul Aiud, iar după eliberarea din închisoare, acesta s-a stabilit în

Prahova de unde a fost preluat ca informator de Direcția Regională Ploiești și

ulterior de Inspectoratul județean Prahova, pentru a da informații despre o

serie de persoane care au fost cu el în detenție și cu care era coleg de

serviciu.

Totodată, instanța de

fond a reținut că pe parcursul colaborării cu organele de securitate, pârâtul a

preluat numele conspirativ de „S./ S.Â.L.”, iar după ieșirea din închisoare, în

perioada 1964-1969, numele conspirativ a fost schimbat în „S.L.”, însă pârâtul a

continuat să semneze notele cu numele de „S.L.”.

În ceea ce privește apărarea

pârâtului, în sensul că angajamentul dat a fost obținut prin constrângere, a considerat

că aceasta este lipsită de consecințe juridice, din moment ce, este necontestat

că, în întreaga perioadă 1964-1969, pârâtul a colaborat cu organele Securității

în modalitățile evidențiate în Nota de constatare, apreciate chiar de el ca fiind

„dovezi de loialitate” față de organele puterii și ale Securității. De altfel, nici

încetarea colaborării pârâtului cu organele de Securitate nu are semnificație juridică,

putând avea, cel mult, semnificații morale, personale.

Concluzionând, judecătorul

fondului a apreciat că informațiile furnizate de pârât, prin mai multe note informative

prin care a denunțat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, au vizat

îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, precum dreptul la

libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, considerând astfel că sunt îndeplinite

condițiile legale pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței

nr. 3176 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs pârâtul I.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

, art. 304 pct. 5, 7 și

9, art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 teza I și art. 314 din C. proc. civ..

În motivarea căii de atac

se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- I. Sentința pronunțată

este ilogică, nemorală, anticivică, întrucât distorsionează adevărul ce rezultă

din dovezi, lovește imaginea pârâtului de persoană aflată în opoziție cu regimul

totalitar și sfârșește prin blamarea acestuia deși probele dosarului atestă că I.I.

nu a fost colaborator al Securității (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

- II. Instanța de fond

a abdicat de la principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Se menționează că nu s-a avut în vedere faptul că din înscrisurile provenind de

la Securitate rezultă că pârâtul a fost cel urmărit, a fost victima și nu instrumentul

delațiunii, că nu a furnizat nicio informație în perioada detenției dând numai declarațiile

care i-au fost cerute, semnate în clar, cu numele real și în care nu a denunțat

niciun om și nicio faptă (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

- III. A fost încălcat

principiul liberului acces la justiție, fiind comis un act de denegare de dreptate,

întrucât i-a fost restituită cererea reconvențională depusă de pârât prin care s-a

solicitat constatarea nulității actului juridic numit „angajament” semnat de pârât,

acesta fiind obținut prin violență, eroare și dol (art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.);

- IV. În mod greșit instanța

de fond a interpretat probele ce se află la dosarul cauzei și a reținut calitatea

de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, deși în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Informațiile furnizate de pârât nu cuprindeau referiri la fapte ori atitudini potrivnice

comunismului, de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți, ci aprecieri

generale, fără conținut concret, provenind de la prepușii Securității (art. 304

pct. 7 C. proc. civ.);

- V. Instanța de fond

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i înțelesul și îndepărtându-se

de la obligația aflării adevărului, întrucât potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008, instanța de contencios administrativ putea fi investită doar cu acțiunea

în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia

or, prin hotărârea atacată, prima instanță definește acțiunea cu totul diferit de

cum stabilesc dispozițiile menționate, apreciind-o ca o acțiune în contencios administrativ

(art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.);

- VI. Se invocă nulitatea

hotărârii atacate întrucât s-a menționat în întreaga procedură de citare și în final,

în hotărâre, că pârâtul locuiește pe str. X în loc de Y. Instanța de fond nu a ținut

seama de faptul că era imposibil ca un informator să fie conspirat exact prin pseudonimul

care-l deconspira (art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.);

- VII. Acțiunea era inadmisibilă

fiind introdusă fără respectarea procedurii prealabile prevăzute de lege (art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.).

În esență, se menționează

că nu a existat în prealabil, avizul de legalitate al Direcției juridice, care era

obligatoriu pentru promovarea acțiunii în constatare.

recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul

cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia, prin hotărârea dată, instanța

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum acesta a fost argumentat de recurentul-pârât

este nefondat.

Nu poate fi reținută critica

menționată la punctul III potrivit căreia a fost încălcat principiul liberului acces

la justiție, fiind comis un act de denegare de dreptate, urmare a restituirii cererii

reconvenționale prin care s-a solicitat constatare nulității actului juridic numit

„angajament”, semnat de pârât, întrucât angajamentul nu are valoarea unui act juridic

fiind un simplu înscris semnat de recurentul-pârât prin care era consfințită o relație

de furnizare de informații către Securitate.

Susținerile recurentului-pârât

referitoare la „nulitatea angajamentului” și împrejurările în care acesta a fost

semnat, menționate de altfel în întâmpinare, notele scrise și reiterate și în cererea

reconvențională, astfel cum susține recurentul, au fost analizate în cuprinsul hotărârii

recurate de instanța de fond, ca apărări de fond.

În cadrul procedurii prevăzute

de O.U.G. nr. 24/2000, justificarea unei astfel de cereri reconvenționale nu corespunde

rațiunilor pentru care a fost instituită o astfel de cerere potrivit dispozițiilor

art. 119 alin. (1) din C. proc. civ., iar existența angajamentului se analizează

în cadrul probatoriului administrat.

În altă ordine, trebuie

menționat că potrivit art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., „drepturile procedurale

trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute de lege”, or, formularea unei cereri denumită „reconvențională”, prin

care se reiau apărări în legătură cu acțiunea în constatarea calității de colaborator

al Securității, nu răspunde acestei obligații legale.

Față de cele expuse, instanța

de recurs apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât la

punctul III al recursului, instanța de fond cercetând toate aspectele învederate

de reclamant referitoare la „nulitatea angajamentului”.

Critica menționată la

punctul VI nu poate fi reținută ca fiind fondată întrucât nu se reclamă în realitate

nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de

art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. ci doar greșeli materiale referitoare la denumirea

străzii unde locuiește pârâtul, aceasta cu atât mai mult cu cât însuși recurentul

precizează că a fost acoperită lipsa de procedură în cauză.

Referirile la numele conspirativ,

de asemenea, nu conduc la încălcarea formelor de procedură despre care legiuitorul

face vorbire în art. 304 pct. 5 din C. proc. civ..

Nu este fondată nici critica

menționată la pct. VII al recursului.

Astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și

completările ulterioare, Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității îi revine ca atribuție aprobarea notei de constatare, acesta dispunând

Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatarea calității de colaborator

al Securității, în condițiile art. 11 din actul normativ menționat. Deci aprobarea

notei de constatare declanșează promovarea acțiunii la instanța de contencios administrativ,

aceasta fiind depusă la dosarul cauzei.

Avizul Direcției juridice,

potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 este doar un înscris ce se atașează

notei de constatare, neavând valoarea unui aviz obligatoriu fără de care nu poate

fi formulată acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității.

În consecință, argumentele

referitoare la inadmisibilitatea acțiunii nu pot fi reținute ca fiind întemeiate.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii, nu este fondat.

După cum se constată,

instanța de fond a respectat întrutotul dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., menționând în cuprinsul hotărârii recurate motivele de fapt și de drept care

au format convingerea pentru soluția adoptată, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Instanța, în raport de

probele administrate și dispozițiile legale incidente, face propriile analize asupra

cauzei deduse judecății iar părțile nu pot impune acesteia să-și însușească argumentele

expuse în cererile formulate.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acesteia este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 11

alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, acțiunea

în constatarea calității de colaborator al Securității se introduce la Secția de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

După cum se constată,

instanța a analizat acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității

formulată de C.N.S.A.S. potrivit competenței speciale atribuite de legiuitor, ca

instanță de contencios administrativ.

Mențiunea din practicaua

sentinței recurate referitoare la „acțiunea în contencios administrativ formulată

de C.N.S.A.S.” nu conduce la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 din C. proc. civ., întrucât această referire viza competența instanței specializate

și nu obiectul cererii deduse judecății care este menționat în considerentele hotărârii

ca fiind „constatarea calității de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008”.

Analizând soluția instanței

de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art.

304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este legală

și temeinică, toate criticile formulate de recurentul-pârât fiind nefondate, pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare,

„colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent

sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului

totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale

de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare

de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru

care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator

al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau

aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar”.

Nu există dovezi că recurentul-pârât

se încadrează în situația prevăzută de art. 2 lit. b) teza a II-a din dispozițiile

legale menționate.

Împrejurările că însuși

recurentul-pârât a fost condamnat politic și urmărit de organele Securității nu

exclud stabilirea calității de colaborator al acesteia, în condițiile în care sunt

întrunite cerințele impuse de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din

O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, nici împrejurările

referitoare la semnarea angajamentului prin violență, eroare și dol, nu au fost

dovedite și nici nu exclud realitatea și voința de a da informații organelor Securității

cât timp și ulterior eliberării din detenție recurentul-pârât a colaborat cu organele

Securității.

Instanța de fond a analizat

existența angajamentului în contextul general al probatoriului administrat în cauză,

reținând în mod corect din notele depuse la dosar doar informațiile care îndeplinesc

condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, indiferent de număr

sau formă.

De altfel, nu a fost negată

de recurentul-pârât existența angajamentului scris și nici numele conspirativ din

perioada detenției și nici cel ulterior acesteia.

Mai mult, prin înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, însuși recurentul-reclamant recunoaște colaborarea sa

cu Securitatea, apreciindu-și activitatea drept o dovadă de loialitate față de organele

puterii și ale Securității.

În mod corect instanța

de fond a reținut că recurentul-pârât a furnizat informații cu privire la numiții

R.A., G.I., G.F., F.P. și S.I., după perioada detenției, de natură să conducă la

stabilirea calității de colaborator al Securității.

Nici în fața instanței

de fond și nici în recurs nu s-a contestat de recurent faptul că a furnizat informații

referitoare la persoanele cu care a fost în detenție, atât în perioada detenției

cât și ulterior, după eliberarea sa și a acestora, situație confirmată de nota de

apreciere din 31 martie 1965, nota de analiză din 25 martie 1968, nota de constatare

din 28 martie 1967.

Astfel cum rezultă din

cuprinsul acestor înscrisuri, o mare parte din informațiile furnizate de recurent,

sub numele de „S.Â.L.” și care au fost apreciate ca fiind importante pentru munca

informativă, au fost exploatate de organele de Securitate în urmărirea persoanelor

vizate de Securitate din rândurile foștilor deținuți cu care recurentul a fost împreună

în detenție, în prezent actuali colegi ai acestuia, recunoscuți cu atitudini anticomuniste.

De asemenea, din cuprinsul

înscrisului de la dosar fond, rezultă că informațiile furnizate de recurent, după

eliberarea din detenție, despre fostul deținut D.G., în sensul că „discută aprins…

mai are unele probleme nerezolvate”, au condus la încadrarea informativă și urmărirea

acestuia.

În consecință, susținerile

recurentului în sensul că toate informațiile furnizate, unele consemnate și în notele

de analiză, precum și în rapoartele ofițerilor de Securitate nu sunt concludente,

fiind fără conținut pentru a-i fi stabilită calitatea de colaborator, nu pot fi

reținute ca argumente solide pentru admiterea recursului și respingerea acțiunii.

Este adevărat că nu toate

înscrisurile cuprind informații relevante pentru stabilirea calității de colaborator,

însă, în speță, după cum se constată, instanța de fond în mod corect a analizat

înscrisurile depuse în dovedirea acțiunii formulate și a constatat că numai unele

dintre acestea îndeplinesc cerințele impuse de lege pentru a putea fi valorificate

ca probe pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l

privește pe recurent.

În concluzie, întrucât

din înscrisurile reținute de instanța de fond cât și din cele menționate de instanța

de recurs, rezultă că a avut loc urmărirea foștilor deținuți prin intermediul informațiilor

furnizate de recurentul-pârât, considerate utile de ofițerii Securității, se constată

că a fost încălcat dreptul la libertate de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul

la viață privată, prevăzute în art. 28 din Constituția din 1965, coroborată cu

art. 19 din Declarația universală a Drepturilor Omului, aceștia fiind expuși posibilelor

acțiuni de represiune din partea organelor de Securitate și regimului comunist,

cu atât mai mult cu cât aceste persoane erau cunoscute cu atitudini anticomuniste.

În consecință, față de

cele expuse, este îndeplinită și cerința impusă de art. 2 alin. (1) lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la faptul

că prin conținutul lor, informațiile furnizate denunțau activități potrivnice regimului

comunist și vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În concluzie, pentru toate

considerentele menționate, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004

cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinței

nr. 3176 din 8 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.