ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2016

Decizia nr. 381/2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 05 mai 2009, sub nr. x/108/2009, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timișoara, solicitând modificarea în parte a Hotărârii nr. 53/07 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Arad, în sensul de a li se acorda, pentru terenul expropriat, despăgubiri în cuantum de 257.712 lei, echivalentul a 61.950 euro (150 euro/mp). În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului înscris în C.F. Arad, teren arabil situat în intravilanul municipiului Arad.

Prin hotărârea sus-menționată, emisă în baza Legii nr. 198/2004, a fost expropriată o suprafață de 413 mp din acest teren și au fost stabilite despăgubiri de 30.937,39 lei, echivalentul a 7.446 euro (18,03 euro/mp). Reclamanții au susținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu au fost avute în vedere inconvenientele generate de fragmentarea suprafeței totale și nici prețul pieții; în plus, au arătat că, pentru terenuri identice, s-au acordat despăgubiri calculate la 134 euro/mp. În drept, au invocat Legea nr. 33/1994, H.G. nr. 94/2004 și Legea nr. 198/2004. Prin sentința civilă nr. 231 din 01 aprilie 2010, Tribunalul Arad a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timișoara, și l-a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 52.451 lei, cu titlul de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma efectuării raportului de expertiză de către trei experți, fiecare a stabilit o altă valoare de circulație a terenului. Astfel, expertul Ursulescu Ioan Remus a determinat o valoare de 28.084 lei, care este mai mică decât despăgubirea acordată de către comisie și care, în consecință, a fost înlăturată de instanța de fond; ceilalți doi experți au apreciat valoarea de circulație la 52.451 lei, respectiv la 69.797 lei, menționând că există și un prejudiciu de 12.825 lei, respectiv de 44.650 lei, sume care în opinia experților ar fi trebuit să fie adăugate valorii de circulație a terenului.

În aceste condiții, tribunalul, reținând că suprafața de 413 mp este o suprafață de dimensiuni mici care reprezintă teren arabil și că existența unui prejudiciu efectiv creat prin expropriere nu a fost probată, a apreciat că reclamanților li se cuvin despăgubiri în cuantum de 52.451 lei (127 lei/mp), care reprezintă valoarea de circulație a terenului. Împotriva sentinței nr. 231 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Arad au declarat apel în termenul legal reclamanții și pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Apelanții-reclamanți A. și B. au solicitat schimbarea ei în parte, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată. În motivare, au invocat aprecierea greșită a probelor administrate, precum și respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză și a cererii de efectuare a unei noi expertize.

Au invocat încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanța a acordat o despăgubire compusă doar din valoarea de circulație a imobilului și nu una care să includă și prejudiciul cauzat, întrucât nu s-a ținut seama de prețurile cu care se vând imobilele în zonă și de împrejurarea că nu mai există acces la un drum public. De asemenea au invocat încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., susținând că au fost compensate doar cheltuielile constând în onorariul de avocat, nu și cele efectuate cu onorariile experților. Apelantul-pârât a solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivare, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, arătând că prima instanță a avut în vedere, la stabilirea despăgubirilor, nu prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele, ci o valoare aleasă dintre cele trei propuse de experți.

Apelantul-pârât a susținut că tribunalul a făcut o greșită apreciere a probelor administrate, în ceea ce privește destinația terenului în litigiu și prețul cu care se tranzacționează terenuri asemănătoare. Prin Decizia civilă nr. 130 din 01 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin CN C. SA, reprezentat de D. Timișoara, împotriva sentinței nr. 231 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului Arad, a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins, în tot, acțiunea formulată de reclamanți. A respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva aceleiași hotărâri.

Prin Decizia civilă nr. 797 din 09 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe, reținând, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât nu a stabilit cuantumul despăgubirilor prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, și nu a evaluat prejudiciul cauzat prin expropriere, invocat de reclamanți. Cu prilejul rejudecării, prin Decizia civilă nr. 36 din 19 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/108/2009*, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți.

A admis apelul declarat de apelantul-pârât și a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată. Prin Decizia civilă nr. 5762 din 11 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei nr. 36 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece, prin soluția pronunțată, instanța de apel nu a respectat reperul temporal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în privința cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat.

De asemenea, s-a reținut și încălcarea art. 315 C. pr. civ., în sensul că instanța de apel, dând dovadă de lipsă de rol activ, nu a efectuat demersurile necesare pentru a obține informații privind tranzacții ale unor terenuri similare celui expropriat în perioada de referință, astfel cum s-a dispus prin prima decizie de casare. Cu referire la prejudiciul cauzat prin expropriere s-a dispus a fi analizate de către instanța de trimitere, susținerile reclamanților privitoare la fragmentarea terenului, ca efect al exproprierii, și la posibilitatea de exploatare sau de valorificare a terenului rămas în proprietatea acestora. Dosarul a fost înregistrat în vederea rejudecării, pe rolul Curții de Apel Timișoara, la 14 mai 2014 sub nr. x/108/2009**.

Prin Decizia nr. 161 din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 231 din 01 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad. A admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timișoara, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins cererea de chemare în judecată. A obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârât a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Reclamanții au fost dați în debit cu suma de 600 lei, reprezentând onorariul experților E. și F. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a arătat că, în rejudecare, conform dispozițiilor cuprinse în decizia de casare și prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, li s-a pus în vedere părților necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză, precum și obligația de a identifica și de a depune la dosar contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2014 pentru terenuri similare celui expropriat. În același sens s-a dispus efectuarea unor adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad și către Direcția Locală de Impozite și Taxe a Primăriei Arad. În cursul judecării cauzei, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of.

nr. 152 din 03 martie 2015, prin care a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituționale, urmând ca experții și instanțele să țină seama de „momentul transferul dreptului de proprietate” la stabilirea despăgubirilor. Având în vedere obligativitatea pentru instanțe a deciziilor Curții Constituționale din momentul publicării, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a art. 147 alin. (4) din Constituție, curtea de apel a dispus prin încheierile din 11 martie 2015 și din 22 aprilie 2015, suplimentarea raportului de expertiză cu calcularea despăgubirilor pentru terenul expropriat în raport de contracte de vânzare-cumpărare din 2009 (anul exproprierii terenului în litigiu) pentru terenuri similare celui expropriat.

Conform raportului suplimentar de expertiză efectuat prin metoda comparației directe cu contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2009, despăgubirile cuvenite reclamanților A. și B. pentru terenul expropriat în suprafață de 413 mp au fost evaluate la 5.776 lei.

Având în vedere că prin Hotărârea nr. 53 din 07 aprilie 2009 a Comisiei municipiului Arad pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, reclamanților A. și B. li s-au acordat, pentru terenul expropriat de 413 mp, despăgubiri în cuantum de 30.937,39 lei (echivalentul a 7.446 euro) și văzând dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”, instanța de apel a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 231 din 01 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin CN C. SA, prin D. Timișoara și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și art. 277 C. proc. civ., apelanții-reclamanți au fost obligați, în solidar, la plata către apelantul - pârât a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. Întrucât apelanții-reclamanți nu au achitat partea care le revenea din contravaloarea expertizei suplimentare, au fost dați în debit cu suma de 600 lei (câte 300 lei pentru fiecare expert), reprezentând onorariul experților E. și F. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul procedural, recurenții-reclamanți A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc.

civ., recurenții-reclamanții au arătat că instanța de apel a făcut greșita aplicare a prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, în forma „corectată” prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, care prevăd că despăgubirea este compusă din valoarea reală a imobilului, și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; în plus, despăgubirea nu poate fi mai mică decât aceea oferită de către expropriator, și nici mai mare decât aceea solicitată de către persoana expropriată sau de către o altă persoană interesată. În opinia recurenților-reclamanți, greșita aplicare a dispozițiilor legale evocate vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor. În acest sens au arătat că au depus la dosar înscrisuri din care rezultă că pentru suprafețe din același imobil, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 le-a acordat cu titlu de despăgubire suma de 126 euro/mp.

De asemenea au depus la dosar dovezi din care rezultă că pentru terenuri expropriate în vederea aceleiași lucrări de interes public, care se află în același areal, expropriatorul a acordat despăgubiri în cuantum de 122 euro/mp. În plus, instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a înlăturat probele privitoare la valoarea terenurilor învecinate și nici motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în ceea ce privește soluția dată apelurilor, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Sub un alt aspect, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel nu a ținut seama de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, la momentul pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în jurisprudența europeană se subliniază în mod constant faptul că o privare de un bun nu reprezintă în mod indubitabil o încălcare a dreptului de proprietate, atâta vreme cât măsura este prevăzută de către lege, este justificată de o cauză de utilitate publică, și este dublată de o despăgubire corespunzătoare a titularului dreptului. Orice limitare a dreptului de proprietate trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit, însă în cauză această exigență nu a fost respectată deoarece instanțele au apreciat în mod greșit probatoriul administrat. Mai mult, acordându-se despăgubiri în cuantumuri diferite unor proprietari diferiți, s-a realizat o discriminare între aceștia, care a fost validată de instanța de apel, fapt interzis atât de doctrina europeană, cât și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Intimatul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.; pe fond, a solicitat respingerea recursului. În susținerea excepției nulității recursului a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor, menționarea motivelor de nelegalitate fiind o condiție de formă a recursului. Rezultă din aceste dispoziții legale, coroborate cu cele art. 304 C. proc. civ., că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul critică hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. A susținut intimatul-pârât că, în speță, motivele invocate în susținerea recursului nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând aspecte legate de aprecierea probelor. Pe fondul cererii de recurs, intimatul-pârât a susținut că instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, potrivit îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de casare nr. 5762/2013, pronunțată în Dosarul nr. x/108/2009, și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, Curtea de Apel Timișoara a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză judiciară de către comisia alcătuită de experții E., F. și Jurca Cecilia, având ca obiectiv stabilirea despăgubirilor pentru terenul arabil în suprafață de 413 mp, situat în municipiul Arad, care a făcut obiectul exproprierii în baza Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 53 din 06 aprilie 2009, potrivit criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel a pus în vedere părților să depună la dosarul cauzei contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile de același fel cu imobilul expropriat, încheiate în jurul datei de 06 aprilie 2009, însă reclamanții au rămas în pasivitate, singurele contracte fiind depuse de pârâtul Statul Român.

Comisia de experți a stabilit valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat de la reclamanți, în suprafață de 413 mp, la suma de 5.776 lei, folosind ca și comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință, având ca obiect imobile de același fel cu imobilul expropriat.

Instanța de apel, analizând concluziile experților exprimate în cadrul suplimentului la raportul de expertiză judiciară evaluatorie, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și la Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, în mod corect a constatat că suma stabilită de expert cu titlu de despăgubire este mai mică decât cea oferită de expropriator (30.937,39 lei), astfel că a menținut cuantumul despăgubirilor la valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 53 din 07 aprilie 2009. În ceea ce privește criticile prin care s-a susținut că instanța de apel nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate înscrisurile referitoare la despăgubiri acordate pentru terenuri învecinate, intimatul-pârât a arătat că probele la care fac referire recurenții-reclamanți sunt hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor aferente unor imobile învecinate.

Acestea au fost depuse atât în primul, cât și cel de-al doilea ciclu procesual, instanțele învestite pronunțându-se cu privire la toate probele solicitate de reclamanți. Însă, probele la care au făcut referire recurenții-reclamanți nu pot constitui comparabile în accepțiunea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece acest text de lege se referă la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data transferului dreptului de proprietate; reclamanții nu au depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare din care să rezulte că valoarea de despăgubire a terenului arabil în suprafață de 413 mp ar fi fost, la data transferului dreptului de proprietate (04 iunie 2009), mai mare decât despăgubirea în cuantum de 30.937,39 lei, stabilită de expropriator.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că nu este fondată și urmează să o respingă, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor iar, potrivit art. 306 din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care există motive de ordine publică pe care instanța de recurs le poate invoca din oficiu; indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În speță se constată că recurenții-reclamanți au indicat în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs au criticat decizia din perspectiva nemotivării sub aspectul înlăturării unor probe și a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

Recurenții nu au dezvoltat critici privitoare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Împrejurarea că aceștia au expus în motivarea cererii de recurs și critici de netemeinicie, care vizează interpretarea probelor, în condițiile în care memoriul de recurs conține și critici de nelegalitate, nu are drept consecință constatarea nulității căii de atac, instanța urmând să examineze exclusiv criticile de nelegalitate care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a înlăturat probele propuse de aceștia, cu referire la valoarea terenurilor învecinate, și nici motivele care i-au format convingerea cu privire la soluția pronunțată. Critica nu este fondată. Astfel, din încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2015, care face parte integrantă din decizia supusă controlului judiciar, rezultă că instanța de apel a respins obiecțiunile formulate de apelanții-reclamanți la raportul de expertiză, apreciind că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a Deciziei nr. 15/2015, pronunțată de Curtea Constituțională. De asemenea, s-a arătat că obiecțiunile nu pot fi primite și pentru motivul că practica judiciară nu constituie criteriu pentru stabilirea despăgubirilor.

Prin urmare, nu se poate susține cu temei că instanța de apel a ignorat obiecțiunile apelanților-reclamanți (care au vizat și probele admise drept elemente de comparație), acestea fiind respinse motivat. În ceea ce privește criticile prin care s-a susținut, în mod generic, faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, Înalta Curte reține că nu sunt fondate. Astfel, se constată că instanța de apel a expus în considerente motivele de fapt și de drept care susțin soluția pronunțată, în sensul că a examinat criticile cu care a fost învestită și a expus considerentele pe baza cărora a apreciat care este valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților. În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că, dând eficiență prevederilor art. 315 C. proc. civ. și Deciziei nr. 15/2015, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. în cursul rejudecării apelurilor, curtea de apel a administrat proba cu expertiză judiciară pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților cu respectarea prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 și, constatând că valoarea terenului expropriat este mai mică decât cea oferită de expropriator, a respins apelul acestora, admițând, pe cale de consecință, apelul declarat de pârât. Înalta Curte constată că prin recursul formulat, recurenții-reclamanți nu au supus controlului judiciar aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin fragmentarea terenului ori rezultat din dificultățile de exploatare sau valorificare, nefiind formulate critici sub acest aspect.

Cu referire la modul în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile ar. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportul de expertiză efectuat în apel, fiind întocmit cu respectarea criteriilor prevăzute de acest act normativ și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Curtea de apel a reținut în mod corect că nu constituie criteriu legal de determinare a despăgubirilor practica judiciară, respectiv hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru alte terenuri.

Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile prin care s-a susținut încălcare jurisprudenței europene în materia privării de bun pentru lipsa proporționalității între scopul urmărit și limitarea dreptului de proprietate ori crearea unei discriminări între persoanele expropriate deoarece scopul urmărit prin dispunerea exproprierii este unul de interes public, iar despăgubirea a fost stabilită la valoarea de circulație a bunului. Acordarea unor despăgubiri în cuantum diferit unor proprietari diferiți sau chiar aceluiași proprietar dar pentru bunuri diferite nu conduce, de plano, la constatarea existenței unei discriminări în sensul invocat de recurenți.

În plus, stabilirea despăgubirilor se face pentru fiecare bun în parte, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei și de cursul judecății în fiecare dosar, nefiind posibilă efectuarea în cauză a unei analize de ansamblu a despăgubirilor oferite de expropriator sau stabilite pe cale judiciară pentru toate terenurile expropriate în realizarea obiectivului de interes public comun. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, iar pe fond, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Statul Român - prin CN C. SA, prin D. Timișoara. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei nr. 161 din 23 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2016.