Decizia nr. 2151/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 791/2014 a Curții de Apel București

Soluția instanței de fond 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturile de Autor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, anularea Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin decizia contestată s-a avizat în mod nelegal constituirea și funcționarea, ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, a Asociației Producătorilor de Muzică, întrucât, în opinia sa, nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 126 din Legea nr. 8/1996, sens în care face referire la art. 126 alin. (1) lit. d), art. 126 alin. (1) lit. b) teza I și teza II-a, invocând și încălcarea prevederilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996. 1.

Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că decizia contestată a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor prevăzut la art. 126 din Legea nr. 8/1996. 1.

Prin Sentința nr. 791 din 10 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, și admis cererea de intervenție formulată de Asociația Producătorilor de Muzică. 1.

Prin Decizia nr. 1740 din 28 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 791 din 10 martie 2014, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de către parte, iar considerentele sentinței recurate sunt străine de natura pricinii. 1.4. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin Sentința nr. 2427 din 1 octombrie 2015, a respins cererea principală formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Totodată, a admis cererea de intervenție principală formulată de Asociația Producătorilor de Muzică. 1.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 115 din 15 iunie 2012, emisă de către directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, s-a avizat constituirea și funcționarea Asociației Producătorilor de Muzică, ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Această Decizie a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (1) și art. 126 din Legea nr. 8/1996 și ținând cont de Referatul nr. RGII/5592 din 15 iunie 2012 întocmit de către Direcția Registre și Gestiune Colectivă, fiind publicată în M. Of. al României nr. 65/30 ianuarie 2013, ca urmare a rămânerii irevocabile a încheierii pronunțate la data de 4 iulie 2012 în Dosarul nr. x/302/2012, prin care Judecătoria sectorului 5 București a dispus înscrierea Asociației Producătorilor de Muzică ca persoană juridică în Registrul special al asociațiilor. Plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă de autoritatea pârâtă, prin Adresa nr. 11299 din 7 ianuarie 2013. Prima instanță a reținut, contrar susținerilor reclamantei, că, la data depunerii cererii de avizare, asociația intervenientă a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, atât în ceea ce privește capacitatea economică, cât și referitor la mijloacele umane și materiale necesare gestionarii repertoriului pe întreg teritoriul țării. Astfel, intervenienta a depus la dosarul de avizare contractul de comodat încheiat la data de 5 iunie 2012, având ca obiect darea spre folosință a imobilului situat în București, în vederea stabilirii sediului social al Asociației și contracte de colaborare încheiate la data de 6 iunie 2012, ce sunt menționate în cuprinsul Referatului direcției de specialitate nr. RGII/5592 din 15 iunie 2012. De asemenea, asociația intervenientă a anexat cererii de avizare și Ordinul nr. 2012061900027405 din 19 iunie 2012 privind încasarea sumei de 1.500 RON, reprezentând constituire depozit în vederea înființării Asociației, astfel cum s-a menționat la art. 4.1. din statut („patrimoniul inițial al asociației este de 1.500 RON, reprezentând exclusiv aporturi în numerar ale membrilor fondatori”). Așa fiind, a apreciat că nu poate fi primită susținerea reclamantei, în sensul că patrimoniul inițial ar fi insuficient, întrucât legea nu prevede o limită valorică minimă, care să nu fi fost respectată de către Asociație, astfel cum se întâmplă în cazul societăților comerciale. Mai mult, așa cum corect a observat intervenienta, dacă o societate comercială cu răspundere limitată trebuie să facă dovada unui capital social de 200 de RON, este evident că nu se poate susține cu succes că un patrimoniu inițial de 1.500 RON ar fi insuficient pentru constituirea unei asociații. Nu poate fi primită nici susținerea reclamantei, în sensul că cei 1.500 RON nu sunt suficienți nici pentru plata salariilor, întrucât patrimoniul inițial este cel necesar constituirii asociației, în timp ce plata salariilor urmează a fi făcută din veniturile asociației, în legătură cu care la art. 10.1 din statut s-a prevăzut în mod clar că acestea provin din diverse surse. A mai reținut că referirea reclamantei la darea de seamă aferentă anului 2012 nu are nicio relevanță în cauză, întrucât îndeplinirea condiției prevăzute de art. 126 alin. (1) lit. d) se verifică prin raportare la documentele anexate cererii de avizare, iar nu la înscrisuri ulterioare. Asociația intervenientă a funcționat ca organism de gestiune colectivă după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 115/2012, ce a avut loc la data de 30 ianuarie 2013. În ceea ce privește Nota de constatare nr. 1211 din 22 ianuarie 2014, prin care se sugerează că sediul intervenientei ar fi fictiv, a apreciat, de asemenea, că nu este relevantă în cauză, întrucât atestă o împrejurare cu mult ulterioară emiterii actului administrativ contestat, ea nu poate avea valoare probatorie. În concluzie, prima instanță a reținut că, prin documentele anexate cererii de avizare, asociația intervenientă a dovedit că are capacitatea economică și că deține mijloacele umane și materiale necesare gestionării repertoriului pe întregul teritoriu al țării, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 126 alin. (1) lit. d) din lege. În ceea ce privește condiția prevăzută la art. 126 alin. (1) lit. b), de asemenea, a reținut că nu poate fi reținută susținerea reclamantei, întrucât asociația intervenientă a anexat cererii de avizare repertoriul membrilor săi persoane juridice, atât în format scris, cât și electronic, împrejurare consemnată și în cuprinsul Referatului direcției de specialitate nr. RGII/5592 din 15 iunie 2012. Dispozițiile legale în discuție nu impun obligația ca, odată cu cererea de avizare, asociația să depună și documente din care să rezulte modul în care drepturile de autor existente în repertoriul gestionat au intrat în patrimoniul membrilor. Nu poate fi primită nici susținerea reclamantei, în sensul că cerința legală în discuție nu ar fi îndeplinită, întrucât Asociația Producătorilor de Muzică s-a constituit prin asocierea unor membri persoane juridice, care nu au și nu pot avea opere proprii, neputând fi autori de opere muzicale, în raport cu prevederile 125 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Prin repertoriul anexat cererii de avizare, cei trei membri ai Asociației au demonstrat calitatea lor de titulari de drepturi de autor sau de drepturi conexe, împrejurare ce nu a fost contestată de către reclamantă. Declarațiile de opere și contractele de cesiune invocate de către reclamantă nu au relevanță din perspectiva analizată. Prima instanță a înlăturat și susținerea reclamantei, în sensul că, din moment ce cei trei asociați sunt utilizatori de opere muzicale, care au obligația de a obține de la organismele de gestiune colectivă autorizații pentru utilizarea muzicii și de a plăti în schimbul acestora remunerații, ar rezulta că există un conflict de interese, întrucât nu există vreo normă juridică care să interzică cumularea celor două calități, respectiv utilizator și titular de drepturi. Prin urmare, instanța a apreciat că există niciun impediment legal ca o persoană juridică să fie membru al unui organism de gestiune colectivă, chiar dacă este și utilizator de opere. De asemenea, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită susținerea reclamantei, în sensul că Asociația nu a depus dovada existenței mandatelor pe care cei trei asociați i le-ar fi dat, în calitate de titulari de drepturi patrimoniale de autor, în raport cu prevederile 126 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996. A reținut că respectivele mandate au fost acordate asociației direct de către cei trei membri fondatori, făcând referire la art. 4 din Actul constitutiv și art. 12.1. din Statut și la faptul că aceste contracte au fost depuse la dosar fiind încheiate la data de 4 iunie 2012, anterior depunerii cererii de avizare din data de 6 iunie 2012. Față de susținerile reclamantei, în sensul că Asociația nu putea încheia un contract de mandat cu asociatul SC A. SRL, întrucât acesta era membru al UCMR - ADA, cu care încheiase un contract de mandat exclusiv cu privire la aceleași drepturi, prima instanță a subliniat că o astfel de împrejurare nu trebuia analizată la momentul avizării constituirii și funcționării, având în vedere prevederile art. 126 din lege, iar respectiva societate a înștiințat reclamanta cu privire la renunțarea sa la calitatea de membru și la revocarea Contractului de mandat nr. 7554 din 30 mai 2012 anterior publicării deciziei contestate. În ceea ce privește contractele încheiate cu organisme străine pentru gestionarea de drepturi similare, prima instanță a apreciat că teza finală a art. 126 alin. (1) lit. b) nu poate fi interpretată în maniera arătată de reclamantă, ci în sensul că astfel de contracte se vor anexa cererii de avizare doar în situația în care există. Cu alte cuvinte, s-a reținut că în ceea ce privește obligația de încheiere a unor contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate, legiuitorul are în vedere organismele de gestiune colectivă care sunt înființate și au personalitate juridică, nu și organismele care "urmează să se constituie" și care trebuie să obțină avizul ORDA în acest sens. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 invocată, s-a apreciat că nici această susținere nu poate fi primită, întrucât dispozițiile legale nu prevăd o competență exclusivă a unui organism de gestiune colectivă într-un anumit domeniu, ci stipulează expres, la art. 133 alin. (2) posibilitatea existenței mai multor organisme de gestiune colectivă pentru aceeași categorie de drepturi. Referitor la nerespectarea art. 134 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 prima instanță a avut în vedere că acest text de lege nu se referă la obligații care să fie avute în vedere și a căror îndeplinire să fie verificată la momentul eliberării avizului privind constituirea și funcționarea organismului, ci la momente ulterioare, respectiv după constituirea organismului și dobândirea personalității juridice, fiind în legătură doar cu modul de funcționare și desfășurare a activității acestuia, iar legiuitorul nu a impus un număr minim de membri pentru înființarea unui organism de gestiune colectivă. În fine, judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi primită nici critica, potrivit căreia decizia contestată ar fi nemotivată, întrucât actul administrativ menționează în preambulul său atât dispozițiile legale incidente (art. 125 alin. (1) și art. 126 din Legea nr. 8/1996), cât și împrejurarea că a fost emis ținând cont de referatul Direcției Registre și Gestiune Colectivă nr. RGII/5592 din 15 iunie 2012, în cuprinsul căruia sunt menționate toate înscrisurile anexate cererii de avizare, precum și împrejurarea că, în urma analizării acestei documentații, s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor legale. 2. Recursul exercitat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 2427 din 1 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. (1865). În motivarea căii de atac recurenta a adus, în esență, următoarele critici sunt atacate: -Hotărârea este nemotivată și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. S-a susținut că UCMR-ADA a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei ORDA nr. 115/2012 prin care s-a dispus avizarea constituirii și funcționarii intervenientei APM ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Instanța de fond a refuzat să analizeze aspectele legale specifice funcționarii supuse avizării cu motivarea ca acestea sunt specifice etapei de funcționare a organismelor și nu celei de avizare a constituirii acestora. Cu toate acestea, prin dispozitivul hotărâri recurate, instanța de fond a respins în întregime cererea de anulare a Deciziei ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012, deși acest act administrativ dispune atât cu privire la avizarea constituirii cât și cu privire la avizarea funcționarii APM ca organism de gestiune colectivă. De asemenea, considerentele instanței de fond referitoare la capitalul social al unei unități comerciale cu răspundere limitată cât și la patrimoniul acesteia sunt străine de natura pricinii pentru că intervenienta APM nu s-a constituit ca societate cu răspundere limitată pentru a se face trimitere la dispozițiile Legii nr. 31/1990. - Hotărârea atacată se întemeiază pe erori în aprecierea probelor. Astfel, ordinul de încasare din 19 iunie 2012 nu putea fi atașat cererii de avizare din 6 iunie 2012 și nici nu putea sta la baza emiterii Deciziei ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012, fiind ulterior acestora. Dată fiind această situație, în mod nelegal instanța a reținut că a fost depusă dovada patrimoniului APM, înaintea emiterii Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012. Instanța de fond în mod greșit a reținut că au fost încheiate la 4 iunie 2012 contractele de mandat de gestiune, deși acestora le-a fost atribuit cod de înregistrare fiscală la data de 31 august 2012, astfel că nu existau la data emiterii Deciziei ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012. De asemenea, Decizia ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012 a avut la bază Referatul RGII/5592 din 15 iunie 2012 care a avut în vedere un statut al APM care încetase la data de 5 iunie 2012, fiind adoptat un alt statut sub nr. 8 din 5 iunie 2012, diferit din punct de vedere al conținutului față de cel anterior. Contractul de comodat pentru apartamentul nr. 8, nu întrunește cerințele unui spațiu în care să fie desfășurată activitatea de gestiune colectivă. La data emiterii actului administrativ atacat nu a fost întrunită cerința prevăzută la art. 129 din Legea nr. 8/1996, privind existența contractelor de mandat prin care membrii APM să încuviințeze către APM gestiunea de drepturi patrimoniale de autor. A arătat recurenta că instanța de fond a refuzat să se pronunțe cu privire la neconcordanțele dintre conținutul Deciziei nr. 115 din 5 iunie 2012 și cel al Referatului nr. RGII/5592 din 15 iunie 2012. -Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente. Astfel, instanța de fond cât și ORDA la data emiterii Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012 nu au verificat dacă APM îndeplinea la data verificării, cerințele legale privind capacitatea economică, mijloacele umane și materiale necesare avizării, constituirii și funcționării ca organism de gestiune colectivă, conform dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu cele ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 99/2011, art. 130, art. 134 1 alin. (5) din Legea nr. 8/1996. Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 125 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, apreciind eronat că nu se impune ca APM să facă dovada încheierii contractelor de reprezentare reciprocă cu organisme similare din străinătate. De asemenea, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit art. 126 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 în sensul că în speță s-ar opune analizării dacă fondatorii APM erau sau nu titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor muzicale menționate în înscrisurile intitulate „repertoriu". Decizia ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012 este nelegală și pentru faptul că, contrar alin. (3) al art. 125 din Legea nr. 8/1996 a dispus avizarea constituirii și funcționării APM pentru o întreagă categorie de drepturi (drepturi de autor) și nu pentru un domeniu distinct de creație dintre cele ce compun întreaga categorie de drepturi de autor. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-reclamante. În speță, s-a susținut că hotărârea recurată este motivată și nu cuprinde motive contradictorii, că la data publicării Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012 în M.Of.al României, respectiv la 30 ianuarie 2013, APM a făcut dovada deținerii patrimoniului de 1.500 RON, că nu era necesară depunerea contractelor de mandat pe care titularii de drepturi le încheie cu organismul de gestiune colectivă, că au fost corect apreciate probele, fiind aplicate și interpretate corect și dispozițiile legale incidente în cauză. Ulterior, ORDA a depus la dosar Note scrise prin care a arătat că Decizia ORDA nr. 24 din 24 martie 2016 a fost emisă ca urmare a nerespectării de către APM a obligațiilor prevăzute de art. 135 din Legea nr. 8/1996, ale cărui dispoziții reglementează aspecte ce țin de funcționarea organismelor de gestiune colectivă și nu de avizarea constituirii lor. Asociația Producătorilor de Muzică (APM) în calitate de intimată, a formulat Concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat. 3. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, reține că acesta este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Deși recurenta-reclamantă nu a sistematizat argumentele în dezvoltarea motivelor de recurs, neindicate, se apreciază că respectivele critici sunt subsumate motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (1865). Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (1865), potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nu este fondat. Analizând considerentele sentinței recurate, instanța de recurs constată că acestea respectă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Instanța de fond a analizat/motivat soluția asupra legalității și temeiniciei Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012, referitoare la avizarea constituirii și funcționării ca organism în gestiune colectivă a drepturilor de autor a Asociației Producătorilor de Muzică (APM), în raport cu temeiurile de drept reținute în cuprinsul acesteia. Faptul că soluția pronunțată nu a fost favorabilă recurentei-reclamante, nemulțumirile acesteia nu pot conduce la întrunirea acestui motiv de recurs. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ. (1865), potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se reține că acestea sunt fondate, fiind întrunit acest motiv de recurs, pentru următoarele considerente ce vor fi prezentate în continuare. Rezultă din actele dosarului că prin adresa/cererea înregistrată la ORDA cu nr. 5281 din 6 iunie 2012 APM a solicitat acordarea avizului de constituire, funcționare ca organism de gestiune colectivă. A fost întocmit Referatul Deciziei de specialitate din cadrul ORDA nr. 5592 din 15 iunie 2012 care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 115/15 iunie 2012, atacată în cauza de față. Această etapă este premergătoare înscrierii APM în Registrul special al instanței competente să ateste personalitatea juridică asociației. Prin Încheierea Judecătoriei Sector 5 București din 4 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/302/2012, a fost admisă cererea APM, aceasta fiind înscrisă ca persoană juridică în registrul special privind asociațiile și fundațiile, conform dispozițiilor O.G. nr. 26/2000. Ulterior rămânerii irevocabile a acestei încheierii, Decizia ORDA nr. 115/2012 a fost publicată în M.Of. al României Partea I, nr. 65/30 ianuarie 2013. Analizând cuprinsul Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012 contestată în cauză se constată că aceasta a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 125 alin. (1) și art. 126 din Legea nr. 8/1996 și în baza Referatului nr. RGII/5592 din 15 iunie 2012. Potrivit dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „organismele de gestiune colectivă prevăzute în prezentul capitol se constituie în condițiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, și funcționează potrivit reglementărilor privind asociațiile fără scop patrimonial și potrivit prevederilor prezentei legi”. De asemenea, conform art. 126 din același act normativ: „(1) Avizul prevăzut la art. 125 alin. (1) se acordă organismelor de gestiune colectivă cu sediul România, care: a) urmează să se constituie sau funcționează potrivit reglementărilor legale la data intrării în vigoare a prezentei legi; b) depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor repertoriul de opere, interpretări și execuții artistice, fonograme și videograme, aparținând propriilor membri și pe care îl gestionează, precum și contractele încheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu organisme străine; c) au adoptat un statut care îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta lege; d) au capacitate economică de gestionare colectivă și dispun de mijloacele umane și materiale necesare gestionării repertoriului pe întregul teritoriu al țării; e) permit, potrivit procedurilor exprese din propriul statut, accesul oricăror titulari ai drepturilor de autor sau drepturi conexe din domeniul pentru care se înființează și care doresc să le încredințeze un mandat. (2) Repertoriul menționat la alin. (1) lit. b) se depune în regim de bază de date, protejat potrivit legii, în format scris și electronic, stabilit prin decizie a directorului general, și conține cel puțin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau videogramelor. (3) Avizul de constituire și funcționare se acordă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în M. Of. al României, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă”. Rezultă din cuprinsul acestor dispoziții că cerințele prevăzute la art. 126 din legea menționată, privind constituirea/funcționarea organismelor de gestiune colectivă trebuie îndeplinite cumulativ, iar cererea de avizare a constituirii/funcționării trebuia să fie însoțită de documentele doveditoare, menționate în cuprinsul acestor prevederi legale. Reclamanta a susținut că pârâtul nu a verificat îndeplinirea condiției prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. d), respectiv dacă Asociația Producătorilor de Muzică dispune de capacitate economică de gestionare colectivă și de mijloacele umane și materiale necesare gestionarii repertoriului pe întreg teritoriul țării, având în vedere că cererea de avizare a fost însoțită doar de statut, act constitutiv și repertoriu de opere, fără a fi depuse alte înscrisuri. Se constată din cuprinsul hotărârii recurate că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestor cerințe raportându-se la contractul de comodat încheiat la data de 5 iunie 2012 și Ordinul de încasare din 19 iunie 2012 a sumei de 1500 RON reprezentând patrimoniul APM. Criticile privind contractul de comodat sunt nefondate, fiind corecte aprecierile instanței de fond. Însă, în mod eronat instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții, indicând ca dovadă Ordinul de încasare din 19 iunie 2012, în sumă de 1500 RON, reprezentând constituire depozit în vederea înființării Asociației, astfel cum s-a menționat la art. 4.1. din Statutul APM. Este adevărat că potrivit Cap IV, art. 4.1. din Statutul APM „patrimoniul inițial al asociației este de 1500 RON reprezentând exclusiv aporturi în numerar ale membrilor fundației”. Din înscrisul de la dosar fond, rezultă cu claritate/certitudine, că patrimoniul menționat în statut a fost constituit/vărsat la 19 iunie 2012, conform ordinului de încasare din această dată. Prin urmare, nici la data depunerii cererii de avizare, respectiv 6 iunie 2012 și nici la data emiterii Referatului nr. 5592 din 15 iunie 2012, nu exista dovada constituirii patrimoniului APM în raport cu data Ordinului de încasare, respectiv 19 iunie 2012, ulterioară cererii și referatului. Astfel, în mod nereal s-a consemnat mențiunea privind depunerea patrimoniului APM în cuprinsul referatului care a stat la baza emiterii deciziei contestate. Deci, atât la data emiterii Referatului nr. 5592 din 15 iunie 2012 cât și la data emiterii Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012, Ordinul de încasare a patrimoniului Asociației APM din 19 iunie 2012 nu putea fi reținut ca dovadă a îndeplinirii condiției prevăzute în art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, se constată din întâmpinările depuse de ORDA că aceasta a prezentat apărări contradictorii cu privire la dovada respectivului patrimoniu și relevanța cu privire la îndeplinirea condiției prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996. De altfel, la data emiterii avizului se impunea ca ORDA să verifice și să motiveze care sunt elementele/dovezile depuse, care au condus la concluzia privind îndeplinirea cerinței impusă de dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 pentru a putea fi exercitat un control de legalitate deplin al actului administrativ contestat. Însă, analizând decizia atacată și referatul care a stat la baza emiterii acesteia, se constată că nu cuprind astfel de referi, nesatisfăcând exigențele privind motivarea actului administrativ. Instanța de fond a analizat îndeplinirea acestei cerințe doar cu referire la contractul de comodat și patrimoniu. Se impunea a se verifica dacă dovezile pentru socotirea ca fiind satisfăcută această cerință au fost depuse/atașate cererii de avizare. Or, astfel cum s-a reținut anterior, Ordinul de încasare a patrimoniului Asociației APM din 19 iunie 2012 nu putea fi reținut ca dovadă a îndeplinirii condiției prevăzute în art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, fiind ulterior Deciziei nr. 115 din 15 iunie 2012, atacată în cauză. De asemenea, atât autoritatea pârâtă cât și instanța de fond trebuiau să aibă în vedere faptul că activitatea de gestiune colectivă reprezintă o activitate de interes general ce implică exigențe sporite de avizare și funcționare reglementate în mod special de Legea nr. 8/1996, inclusiv în ceea ce privește dovada privind capacitatea economică de gestionare colectivă, mijloacele umane și materiale necesare gestionării repertoriului pe întregul teritoriu al țării . Astfel, nu puteau fi ignorate nici de autoritatea pârâtă și nici de instanța de fond dispozițiile Legii nr. 99/2011 - art. 31 alin. (1), care au introdus cerințe specifice privind capacitatea materială necesară organismelor de gestiune colectivă. Chiar dacă verificarea îndeplinirii acestor cerințe se face într-o etapă ulterioară, o minimă dovadă a mijloacelor materiale necesare gestionării repertoriului pe întreg teritoriul țării pentru care se solicita avizul se impunea în raport cu dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 . Dincolo de aceste aspecte și având în vedere apărările intimatelor, se reține că nici la judecata în fond și nici în recurs nu s-au indicat/menționat/prezentat, de părțile în litigiu interesate probe/înscrisuri suficient de concludente privind mijloacele umane și materiale, care să conducă la concluzia că a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 126 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, pentru a se demonstra legalitatea acordării avizului prin Decizia nr. 115 din 15 iunie 2012. În altă ordine, este adevărat că au existat mai multe variante ale statutului asociației APM atestate sub numere diferite, însă la acordarea avizului și la baza înscrierii, potrivit Încheierii Judecătoriei sector 5 București din 4 iulie 2012, a fost avut în vedere statutul atestat cu nr. 5 din 5 iunie 2012, care poartă și ștampila ORDA. Dispozițiile art. 127 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 nu acordă valoare juridică modificărilor statului fără avizul ORDA, astfel că orice modificare față de cea avută în vedere este fără relevanță în cauză, nefiind dovedit că ulterior avizării APM se prevalează de alt statut, astfel că sunt fără relevanță criticile cu referire la aceste aspecte. În altă ordine, se impune a sublinia că, în notele scrise depuse de ORDA, s-a menționat că în procesul-verbal de control privind activitatea desfășurată de APM în anul 2014, care a stat la baza emiterii Decizia ORDA nr. 24 din 24 martie 2016, s-a consemnat că repertoriul actualizat, gestionat de APM pentru proprii membri, depus la ORDA în data de 31 martie 2015, nu respectă formatul scris și electronic cerut de Anexa nr. 2 a Deciziei nr. 52/2014 a directorului general al Oficiului. Or, această situație influențează și îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 126 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, în contextul în care în anul 2014, următor avizării prin Decizia nr. 115 din 15 iunie 2012, publicată în M.Of. al României nr. 65/30 ianuarie 2013, s-au constatat nereguli privind repertoriul de opere, interpretări și execuții artistice, fonograme și videograme gestionat de APM, chiar dacă noul format a fost stabilit prin Decizia ORDA nr. 52 din 12 mai 2014, încetând aplicabilitatea Deciziei nr. 78/2005, în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în vigoare la momentul emiterii Deciziei nr. 115/2012, repertoriul de opere muzicale, atașat cererii de avizare, trebuia să conțină cel puțin numele autorului - compozitor, numele titularului de drepturi, titlul operei, elemente de identificare a artiștilor interpreți și executanți, a fonogramelor sau videogramelor. Din actele dosarului, respectiv documentele atașate cererii de avizare și menționate de Referatul nr. RGII5592 din 15 iunie 2012, rezultă că Decizia ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012 a fost emisă fără ca formatul repertoriului de opere muzicale să respecte cerințele minime legale menționate/enumerate/impuse în cuprinsul art. 126 alin. (1) din lege. Conform statutului APM Cap. VII - Repertoriul APM -, este format din totalitatea operelor muzicale, gestionate de APM pentru membrii proprii, pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare. Repertoriul cuprinde și opere muzicale străine. Se impunea și îndeplinirea condiției privind contractele încheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu organismele străine, conform art. 126 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996. Întrucât ce trei asociați ai APM nu sunt autori aceștia puteau fi titulari de drepturi patrimoniale de drepturi de autor numai prin dobândirea prin cesiune a drepturilor de autor asupra operelor muzicale indicate în repertoriu. Având în vedere acest fapt, ORDA avea obligația să verifice dacă cei trei asociați ai APM întrunesc cerința legală de a fi titulari de drepturi patrimoniale de autor ai operelor menționate în tabelele intitulate repertoriu, cerință impusă de prevederile art. 126 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 125 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 care stabilesc în mod expres cerința calității asociațiilor fondatori de titulari de drepturi patrimoniale de autor. Dovada calității de titulari de drepturi de autor a celor trei asociați fondatori se putea face prin contracte de cesiune conform dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996. În consecință, în speță, Decizia ORDA nr. 115 din 15 iunie 2012 a fost emisa fără a se verifica și dovedi faptul că, la data avizării, cei trei membrii ai APM dețineau drepturile patrimoniale de autor asupra operelor muzicale indicate de aceștia, astfel că actul administrativ este nelegal în raport de prevederile art. 126 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 125 alin. (2), art. 42 și art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, reține că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată va admite recursul formulat, va casa sentința atacată, va admite acțiunea, și va anula Decizia ORDA nr. 115/2012. Urmare acestei soluții, va fi respinsă și cererea de intervenție formulată de Asociația Producătorilor de Muzică.