ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1784/2016
Asupra
recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. x/91/2012, reclamantul A., în calitate de
administrator al SC B. SRL Focșani, a solicitat în contradictoriu cu
pârâta C., dizolvarea societății SC B. SRL Focșani și
deschiderea procedurii lichidării societății.
În drept, a
invocat dispozițiile art. 227 lit. e) și 233 alin. (1) din Legea
31/1990, art. 41 lit. d) din statutul societății.
Pârâta C. a
depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a
solicitat introducerea în cauză a SC B. SRL Focșani, în calitate de
pârâtă, respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată
și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea
reconvențională, pârâta a solicitat retragerea sa din societatea
pârâta ca asociat, cu obligarea la plata drepturilor bănești,
corespunzător cotei de 16,67% din patrimoniul societății, pe
ultimii 3 ani, începând cu 21 noiembrie 2009, actualizată la data
plății efective, obligarea la plata dividendelor, începând cu data de
21 septembrie 2009, actualizată la data plății efective, să
se dispună cu privire la structura participării la capitalul social,
în sensul că părțile sociale ce i se cuvin să fie preluate
de reclamant, care urmează să rămână asociat unic.
Prin
Sentința civilă nr. 30/2014 din 10 februarie 2014, Tribunalul
Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal,
a admis, în parte, cererea reconvențională a pârâtei, a dispus
retragerea pârâtei din societate, a fost obligată pârâta SC B. SRL la
plata sumei de 10.000 lei, reprezentând plata părților sociale
și a dividendelor, astfel cum le-a evaluat prin cererea de la fila 18,
actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. S-a
stabilit structura participării la capitalul social, în sensul că
părțile sociale ale pârâtei C., în cotă de 16,67%, vor fi
preluate de asociatul unic A. - societatea urmând să funcționeze ca
societate cu răspundere limitată cu asociat unic; a respins
acțiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect; a
dispus darea în debit a pârâtei cu suma de 531 lei, reprezentând taxă de
timbru aferentă; a luat act că taxa de timbru depusă de
pârâta-reclamantă la fila 19, în sumă de 312 lei, este pe numele D.
Pentru a
hotărî astfel, instanța a reținut că cererea reclamantului
prin care a solicitat să se ia act că este de acord cu retragerea
pârâtei-reclamante din societate, să se dispună cu privire la
structura participării corespunzătoare cotei de 16,67%, nu este o
cerere modificatoare a acțiunii.
Astfel, s-a
reținut că achiesarea reclamantului-pârât la pretențiile
pârâtei-reclamante este parțială doar cu privire la retragerea din
societate a pârâtei-reclamante și cu privire la capitalul social,
față de celălalt capăt de cerere, plata dividendelor
exprimându-și la modul general acordul, fără a preciza
cuantumul, iar urmare a achiesării în parte, cererea introductivă a
rămas fără obiect.
A mai reținut
instanța de fond, că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2)
pct. 2 C. proc. civ., pârâta avea dreptul să-și mărească
câtimea pretențiilor, drept pe care nu l-a exercitat, astfel că
instanța nu a obligat pârâta SC B. SRL Focșani, la suma
stabilită prin raportul de expertiză.
Împotriva
acestei sentințe și a încheierilor din 11 septembrie 2013 și 29
ianuarie 2014 a declarat apel pârâta-reclamantă C.
La termenul
din 20 iunie 2014, Curtea de Apel Galați a calificat calea de atac ca
fiind recurs nu apel și a ridicat din oficiu excepția
nulității recursului ca nefiind motivat în termen, prin Decizia nr.
264 din 20 iunie 2014 pronunțându-se în acest sens.
Pentru a
decide astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr.
31/1990, la data formulării cererii introductive și a cererii
reconvenționale, conform cărora, hotărârea pronunțată
de instanța de judecată atât în cazul dizolvării cât și în
cazul retragerii asociatului este supusă numai recursului.
Împotriva
acestei decizii pârâta C. a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 382 din 05
februarie 2015, Înalta Curte a respins excepția
inadmisibilității, a admis recursul declarat de pârâta C. și a
casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei la aceeași
instanță pentru soluționarea apelului.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați la data de 27 aprilie
2015.
Prin Decizia
nr. 72/A din 02 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
Galați, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de
pârâta-reclamantă C. împotriva Sentinței civile nr. 30 din 10
februarie 2014 a Tribunalului Vrancea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul
că a admis cererea reconvențională formulată de
pârâta-reclamantă C. și a obligat reclamanta-pârâtă SC B. SRL
Focșani să plătească suma de 38.261,34 lei reprezentând valoarea
părților sociale și a dividendelor actualizată la data
plății efective, în loc de 10.000 lei.
A fost
obligată intimata-reclamanta pârâtă SC B. SRL Focșani să
plătească apelantei-pârâte reclamante C. suma de 10.945,45 lei
reprezentând cheltuieli de judecată.
Au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate mai
puțin dispoziția privind darea în debit a pârâtei-reclamante cu suma
de 531 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
A fost
admisă cererea expertului contabil E. de suplimentare a onorariului expert
cu suma de 1.644 lei și a fost obligată intimata-reclamantă
pârâtă SC B. SRL Focșani să achite suma de 1.644 lei
reprezentând onorariu expert către expert contabil E., prin darea în debit
a acestei societăți.
Pentru a
decide astfel, instanța de apel a constatat că apelanta a formulat
apel împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2013 a Tribunalului
Vrancea, prin care a fost admisă proba cu expertiză contabilă.
Prin motivele de apel, C. a criticat printre altele și faptul că nu a
fost avut în vedere și obiectivul nr. 3, constând în aceea că a
solicitat stabilirea valorii reale a părților sociale deținute
de SC B. SRL la SC F. SA Prin admiterea cererii de efectuare a unei noi
expertize în apel și prin obiective, astfel cum au fost stabilite,
implicit s-a admis critica apelantei referitoare la încheierea de
ședință din data de 11 septembrie 2013.
În ceea ce
privește apelul declarat împotriva încheierii de ședință
din data de 29 ianuarie 2014 s-a constatat că aceasta este încheierea de amânare
a pronunțării, care face corp comun cu sentința apelată nr.
30 din 10 februarie 2014 a Tribunalului Vrancea, sens în care instanța s-a
pronunțat doar asupra apelului declarat împotriva sentinței.
A mai
reținut instanța, în ceea ce privește obiectivele nr. 3 și
4 din expertiză și anume stabilirea valorii reale a
părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SRL, precum
și a conturilor 262 și 5032, că acestea sunt în sumă de
100.252,01 lei, potrivit situațiilor financiare aprobate și publicate
la data de 31 decembrie 2012, actualizate cu indicele de inflație la data
de 31 decembrie 2014. Față de procentul cuvenit apelantei, valoarea
reală a părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SRL
este de 16.712,01 lei. Potrivit adresei expertului E. și concluziilor
consilierului expert G. această sumă este inclusă în activul net
contabil calculat la punctul 1. Altfel spus, această sumă nu este
datorată către pârâtă, fiind inclusă în suma de 34.260,72
lei.
S-au apreciat
a fi nefondate celelalte critici prin care se solicita efectuarea unei
actualizări a acțiunilor la valoarea de piață, în
condițiile în care SC F. SRL este o societate terță
față de prezentul litigiu, acest obiectiv nefiind propus, nici în fața
instanței de fond și nici în apel.
De asemenea,
nu s-au reținut nici criticile apelantei ce vizau faptul că expertiza
a fost efectuată fără actele solicitate de parte și expert,
întrucât pârâtul A. a depus în copie la dosar documentele contabile solicitate
de către instanță și prezentate expertului.
Cu privire la
contravaloarea părților sociale și dividendelor datorate de SC
B. SRL către apelanta-pârâtă s-a reținut că aceasta este în
sumă totală de 38.261,34 lei, urmând ca suma să fie
actualizată la data plății efective.
Referitor la
onorariul suplimentar solicitat de către expert E. în sumă de 1.644
lei, instanța a reținut că părțile în litigiu au fost
de acord cu majorarea, astfel că onorariul expertului va fi suportat în
cote egale de ambele părți.
În ceea ce
privește onorariul avocatului, instanța a apreciat că acesta
urmează a fi redus de la suma de 18.770,24 lei la suma de 8.000 lei,
motivat de faptul că apelanta pârâta prin tergiversarea cauzei a cauzat
majorarea acestuia, situație în care nu va fi pus în integralitate în
sarcina intimatei SC B. SRL.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, recurenta-reclamantă C. a declarat
recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.
civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate
și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, admiterea recursului,
modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului
reclamantei, cu consecința obligării societății pârâte B.
SRL la plata contravalorii părților sociale stabilite conform valorii
reale comerciale a acestora, precum și la plata cheltuielilor de
judecată.
În
argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5
C. proc. civ., recurenta susține că prin hotărârea dată,
instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute
sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același
Cod.
Astfel,
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., include toate
neregularitățile procedurale ce atrag sancțiunea
nulității, precum și nesocotirea principiilor fundamentale a
căror nerespectare nu se încadrează într-un alt motiv de recurs.
În acest
sens, recurenta consideră că instanța de apel a încălcat
prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia
hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format
convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat
cererile părților.
În
susținerea acestui motiv, recurenta consideră că decizia
instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și drept pentru care
au fost înlăturate criticile sale cu privire la expertiza efectuată
în cauză, cu referire la faptul că nu au fost puse la dispoziția
expertului înscrisurile privind valoarea reală a acțiunilor
deținute de SC B. SRL la SC F. SA, sens în care acesta nu a putut
răspunde la obiectivul 3, iar în lipsa acestui răspuns,
răspunsurile la obiectivele 1, 2, 4 nu au fost complete.
Față
de această situație, reclamanta a solicitat instanțe să
ordone, potrivit art. 172 C. proc. civ., înfățișarea tuturor
înscrisurilor necesare de către SC B. SRL și A., precum și
aducerea înscrisurilor necesare deținute de SC F. SA în temeiul art. 175
C. proc. civ., însă instanța nu a dat curs acestor solicitării
și nici nu a motivat refuzul de a ordona aducerea înscrisurilor necesare
desfășurării expertizei.
În
condițiile în care expertul a arătat expres că este în
imposibilitate de a răspunde obiectivelor expertizei, numai în baza
înscrisurilor contabile puse la dispoziție și în lipsa celor privind
valoarea reală a acțiunilor deținute de SC B. SRL la SC F. SA,
instanța a dat dovadă de superficialitate în motivare, încălcând
astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,
încălcare ce este sancționată prin motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare,
deși s-a criticat efectuarea expertizei în baza unor conturi contabile
neactualizate timp de 3 ani, fapt confirmat de expertul desemnat, instanța
nu și-a motivat decizia de a nu ordona actualizarea conturilor 262 și
5032 și nici decizia de a considera valoarea reală a
părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SRL în anul
2012, ca fiind cea indicată în conturile neactualizate din 2009.
Tot în cadrul
acestui motiv de recurs, se susține că decizia instanței de apel
nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care a fost
înlăturată cererea reclamantei de efectuare a unei noi expertize, cu
obiective mai complexe, care ar fi putut stabili valoarea reală a
drepturilor patrimoniale cuvenite, având în vedere că patrimoniul celor
două societăți trebuia evaluat în mod corect, în funcție de
valoarea adevărată a activelor deținute, nu raportat la datele
din contabilitate, care pot fi eronate sau neactualizate.
În
argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7
C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele
pe care se sprijină decizia de a evalua contravaloarea părților
sociale și dividendelor, datorate de SC B. SRL către recurentă,
stabilite raportat la valoarea lor reală comercială, la suma de
38.261,34 lei.
În acest
sens, recurenta arată că instanța de apel s-a mulțumit
să reia concluziile expertizei, în care se menționează:
"contravaloarea părților sociale și dividendelor datorate
de SC B. SRL către apelanta-pârâtă este în sumă totală de
38.261,35 lei, urmând ca aceasta să fie actualizată la data plății
efective (34.260,72 lei contravaloare părți sociale + 4.000,62 lei
dividende)" și că, nu există nicio altă justificare în
considerentele deciziei atacate cu privire la temeinicia juridică a sumei
acordate, având în vedere că instanța nu a motivat, raportat la vreun
temei juridic, de ce suma de 38.261,35 lei reprezintă contravaloarea
reală a drepturilor patrimoniale cuvenite reclamantei. Cu toate acesta,
instanța nu a arătat motivul pentru care a înlăturat criticile
reclamantei și nici de ce și-a întemeiat decizia exclusiv pe o
expertiză desfășurată în baza unor date contabile
neactualizate.
Mai
susține recurenta, că hotărârea instanței de apel se
sprijină pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii
întrucât, deși aceasta a solicitat prin cererea de apel obligarea
societății B. SRL la plata contravalorii părților sociale,
stabilite conform valorii reale comerciale a acestora, instanța de apel a
arătat că: "apelanta a solicitat stabilirea valorii părților
sociale la cost istoric", or, în opinia sa, motivul instanței este în
totală contradicție cu solicitările formulate, în mod expres,
respectiv efectuarea unei noi expertize.
Faptul
că instanța a refuzat, nemotivat, efectuarea unei noi expertize,
pentru ca mai apoi să-și fundamenteze soluția pe
raționamentul: "acest obiectiv de expertiză nu s-a cerut"
reprezintă o flagrantă încălcare a dreptului la un proces
echitabil.
În
considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta
susține că hotărârea instanței de apel este lipsită de
temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii, întrucât prin cererea de apel s-a solicitat
obligarea societății B. SRL la plata contravalorii părților
sociale stabilite conform valorii reale comerciale a acestora, temeiul acestor
pretenții fiind reprezentat de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,
potrivit cărora "Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru
părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori
de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de
tribunal".
Pe lângă
acest articol, Legea nr. 31/1990 arată prin art. 134 alin. (4) și 270
2e
alin. (4) că prețul plătit de societate pentru acțiunile
celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert
autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel
puțin două metode de evaluare recunoscute de legislația în
vigoare la data evaluării.
În plus,
potrivit art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul exclus nu are
dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la
o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Cu alte cuvinte,
asociatul exclus are dreptul la o sumă care să reprezinte valoarea
părții proporționale din patrimoniul social ce i se cuvine. Totuși,
legiuitorul nu a stabilit vreo modalitate de distribuire a acestor drepturi,
dar asta nu înseamnă că aceasta se poate face prejudiciind și
abuzând asociatul retras.
Până la
o modificare a legislației, care să prevadă expres criteriile în
baza cărora să se stabilească expres drepturile asociatului,
societățile comerciale, experții desemnați și, mai cu
seamă, instanțele de judecată trebuie să țină
cont de cele statuate în doctrină și practica instanțelor. Or,
în cauză, Curtea de Apel Galați a ignorat cu desăvârșire
aceste aspecte, deși au fost menționate expres de către
reclamantă și a evaluat drepturile patrimoniale ale asociatului
retras exclusiv în baza actelor din contabilitatea societății.
Astfel, atât
în expertiza din fond, cât și în cea din apel, experții au
arătat că nu au la dispoziție înscrisuri din care să
reiasă valoarea reală de piață a părților sociale
deținute de SC B. SRL în SC F. SA, iar ambele instanțe au refuzat
să ordone prezentarea unor astfel de înscrisuri, sens în care nici
stabilirea valorii reale a drepturilor patrimoniale a reclamantei, ca asociat
în SC B. SRL nu s-a putut face.
Tot în cadrul
acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea
instanței este lipsită de temei legal și a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii și în ceea ce
privește reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de
reclamantă, având în vedere că instanța de apel a redus suma
reprezentând onorariu de avocat de la 18.770,24 lei la 8.000 de lei,
menționându-se totodată că nu a fost achitată taxa de
timbru în fond și nici nu s-a precizat câtimea pretențiilor în
vederea timbrării.
Mai
susține recurenta că instanța a cenzurat și cheltuielile de
transport de la 750,06 lei la 366 lei, pornind de la premisa că un drum
dus-întors București - Galați are o distanță de 244 km când
în realitate, distanța e dublă de 488 km înjumătățind
astfel aceste cheltuieli.
Intimatul-pârât
A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind
legală și temeinică.
Analizând
sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele
controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat și va fi respins în
considerarea următoarelor argumente:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sentința recurată
este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu
încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea
nulității de art. 105 alin. (2) din același Cod.
Prin
această critică a recurenților, se invoca faptul că
instanța de apel a încălcat prevederile art. 261 alin. (1), pct. 5 C.
proc. civ., potrivit căruia, hotărârea va cuprinde motivele de fapt
și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele
pentru care s-au înlăturat cererile părților, susținându-se
astfel că hotărârea instanței nu cuprinde motivele de fapt
și de drept pentru care au fost înlăturate criticile cu privire la
expertiza efectuată, motivele refuzului de a ordona aducerea înscrisurilor
necesare desfășurării expertizei, motivele de fapt și de
drept pentru care a fost înlăturată cererea de efectuare a unei noi
expertize.
Dispozițiile
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
vizează neregularitățile de ordin procedural sancționate cu
nulitatea de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia
"actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un
funcționar necompetent se vor declare nule numai dacă prin acestea
s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate
înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume
prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la proba
contrarie".
Din
dezvoltarea acestui motiv, Înalta Curte constată că recurenta nu
invocă nicio împrejurare care poate fi circumscrisă motivului de
recurs invocat, aceasta susținând că nu i-au fost puse la
dispoziție înscrisuri privind valoarea reală a acțiunilor
deținute de SC B. SRL la SC F. SA, afirmație care este
contrazisă de probele administrate în cauză.
Aceasta
deoarece, documentele necesare expertizei au fost depuse la dosar, fiind
comunicate și expertului desemnat la data de 22 octombrie 2015,
situație dovedită prin e-mail depus la dosar, iar pentru aceste
considerente, instanța a apreciat că nu vor fi reținute
criticile apelantei care vizau faptul că expertiza a fost efectuată
fără înscrisurile solicitate de parte și de expert, întrucât
pârâtul A. depusese la dosar documentele contabile solicitate de
instanță.
Tot în cadrul
acestui motiv de recurs, s-a susținut că instanța de apel nu a
motivat decizia de a nu ordona actualizarea conturilor 262, 5032 și nici
măsura de a înlătura cererea de efectuare a unei noi expertize.
În acest
sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a
reținut că nu se poate face o actualizare la valoarea de
piață a acțiunilor SC F. SA, acțiuni deținute de SC B.
SRL în condițiile în care prima societate este un terț în prezentul
litigiu, iar acest obiectiv nu a fost propus nici la instanța de fond
și nici în apel. Însă ceea ce s-a actualizat, așa cum
rezultă din considerentele deciziei atacate, este activul net stabilit pe
baza expertizei însușită chiar și de consilierul expert al
recurentei, iar contravaloarea părților sociale deținute la SC
F. SA este inclusă în activul net contabil, fiind practic actualizate ca o
consecință a actualizării activului net.
Prin cel
de-al doilea motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea
instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și
cuprinde contradictorii ori străine de natura pricinii, potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin acest
motiv de recurs recurenta-pârâtă-reclamantă tinde să
dovedească faptul că obiectivele pe care le-a propus pentru expertiza
încuviințată de instanță nu sunt concludente pentru
soluționarea cauzei și că instanța de apel nu a
înlăturat motivat obiectivele propuse pentru efectuarea unei noi
expertize.
Instanța
reține că aspectele legate de modul în care instanța de apel a
apreciat pertinența, utilitatea și concludența probei cu
expertiza contabilă inițială, dar și a probei cu o
nouă expertiză prin care recurenta tinde la suplimentarea
obiectivelor propuse în cadrul primei expertize, întrucât concluziile acesteia
nu sunt pertinente și satisfăcătoare intereselor sale și,
practic, solicită o suplimentare a probelor, cu depășirea
termenului prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., țin de
temeinicia hotărârii atacate, a cărei analiză în calea de atac a
recursului este supusă doar examenului de legalitate.
Instanța
de apel a motivat dispoziția de respingere a probei cu o nouă
expertiză, astfel că sub acest aspect criticile recurentei nu se
verifică.
De asemenea,
din conținutul deciziei atacate rezultă că instanța de apel
a determinat contravaloarea părților sociale și a dividendelor
cuvenite pe baza analizei coroborate a probelor administrate și prin
raportare la dispozițiile legale incidente, situație în care nu pot
fi primite criticile, potrivit cărora decizia nu cuprinde motivele pe care
se sprijină modul de evaluare a contravalorii părților sociale și
a dividendelor.
Împrejurarea
că recurenta a solicitat în apel, sub forma unei noi expertize,
suplimentarea obiectivelor propuse prin expertiza inițială și
respingerea probei astfel solicitate nu justifică argumentația
referitoare la existența unor motive contradictorii ori străine de
natura pricinii, în condițiile în care instanța de apel a considerat
probatoriile administrate suficiente pentru soluționarea cauzei și nu
pot fi circumscrise unor considerente contradictorii sau străine de natura
cauzei considerentele reținute din această perspectivă.
Din analiza
actelor dosarului, Înalta Curte constată că susținerile
recurentei sunt nefondate, având în vedere considerentele hotărârii
pronunțate în apel, din care rezultă că instanța a
prezentat atât probele, cât și motivele pentru care a stabilit contravaloarea
părților sociale și dividendelor cuvenite recurentei la suma de
38.261,34 lei, precum și motivele pentru care a respins criticile
referitoare la actualizarea părților sociale. Totodată,
instanța de apel a precizat în mod clar că evaluarea contravalorii
părților sociale și dividendelor cuvenite recurentei a fost
făcută avându-se în vedere situațiile financiare aprobate
și publicate la 31 decembrie 2012, actualizate cu indicele de
inflație la data de 31 decembrie 2014.
Motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci
când hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal
și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită
a legii, iar în susținerea acestuia, recurenta invocă
dispozițiile art. 226 alin. (3), art. 134 alin. (2), art. 270
2e
,
alin. (4) și art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Din analiza
acestor critici, Înalta Curte constată că hotărârea
instanței de apel este în deplină concordanță cu
dispozițiile art. 226 alin. (3) și art. 224 alin. (2) din Legea nr.
31/1990, stabilirea drepturilor asociatului retras fiind stabilită în
strictă conformitate cu aceste dispoziții legale.
Referitor la
prevederile art. 134 alin. (2), art. 270
2e
din Legea nr. 31/1990,
aceste dispoziții se referă la societatea pe acțiuni și la
societatea europeană, dispoziții care însă nu sunt incidente în
cauză, în condițiile în care se solicită evaluarea contravalorii
părților sociale și dividendelor cuvenite recurentei în calitate
de asociat al SC B. SRL.
Astfel,
instanța de apel a evaluat părțile sociale cuvenite recurentei,
având în vedere balanța de verificare și bilanțul contabil al SC
B. SRL, calculându-se activul net actualizat pentru fiecare an în parte aferent
perioadei 2009 - 2012.
De asemenea,
trebuie reținut că recurenta, în calitate de asociat al SC B. SRL,
avea posibilitatea legală de a contesta hotărârile adunărilor
generale ale asociaților prin care au fost aprobate situațiile
financiare avute în vedere de instanța și de experți la
evaluarea părților sociale cuvenite recurentei, însă aceasta nu
a făcut dovada contestării acestor hotărâri, aspect ce
evidențiază faptul că a acceptat măsurile adoptate în
adunările generale, inclusiv situațiile financiare ale societății.
Tot în cadrul
acestui motiv de recurs, recurenta a considerat că instanța de apel a
făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc.
civ. în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată
solicitate de reclamantă, critică ce nu poate fi primită, având
în vedere că deși apelul reclamantei a fost admis, hotărârea
instanței de fond a fost schimbată în parte, astfel că
instanța de apel în mod temeinic a aplicat dispozițiile legale,
diminuând cheltuielile de judecată solicitate. Cenzurarea cheltuielilor
privind contravaloarea deplasării și a onorariului expertului sunt
aspecte care țin de temeinicia deciziei atacate.
Față
de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de
apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o
corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită.
Prin urmare,
în cauză nu se poate constata că au fost încălcate
dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de
art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și, pe cale de
consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea
de Apel Galați sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
recurenta-reclamantă C., pe care o va obliga, în temeiul art. 274 din
același Cod, la plata către intimata-pârâtă SC B. SRL a sumei de
2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturii aflate la
dosar recurs.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva Deciziei
nr. 72/A din 02 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
Galați, secția a II-a civilă.
Obligă
recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă SC B. SRL a
sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016.
Procesat
de GGC - NN