ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2016

Decizia nr. 1784/2016 Asupra recursului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. x/91/2012, reclamantul A., în calitate de administrator al SC B. SRL Focșani, a solicitat în contradictoriu cu pârâta C., dizolvarea societății SC B. SRL Focșani și deschiderea procedurii lichidării societății. În drept, a invocat dispozițiile art. 227 lit. e) și 233 alin. (1) din Legea 31/1990, art. 41 lit. d) din statutul societății. Pârâta C. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat introducerea în cauză a SC B. SRL Focșani, în calitate de pârâtă, respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat retragerea sa din societatea pârâta ca asociat, cu obligarea la plata drepturilor bănești, corespunzător cotei de 16,67% din patrimoniul societății, pe ultimii 3 ani, începând cu 21 noiembrie 2009, actualizată la data plății efective, obligarea la plata dividendelor, începând cu data de 21 septembrie 2009, actualizată la data plății efective, să se dispună cu privire la structura participării la capitalul social, în sensul că părțile sociale ce i se cuvin să fie preluate de reclamant, care urmează să rămână asociat unic.

Prin Sentința civilă nr. 30/2014 din 10 februarie 2014, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, a admis, în parte, cererea reconvențională a pârâtei, a dispus retragerea pârâtei din societate, a fost obligată pârâta SC B. SRL la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând plata părților sociale și a dividendelor, astfel cum le-a evaluat prin cererea de la fila 18, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

S-a stabilit structura participării la capitalul social, în sensul că părțile sociale ale pârâtei C., în cotă de 16,67%, vor fi preluate de asociatul unic A. - societatea urmând să funcționeze ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic; a respins acțiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect; a dispus darea în debit a pârâtei cu suma de 531 lei, reprezentând taxă de timbru aferentă; a luat act că taxa de timbru depusă de pârâta-reclamantă la fila 19, în sumă de 312 lei, este pe numele D. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea reclamantului prin care a solicitat să se ia act că este de acord cu retragerea pârâtei-reclamante din societate, să se dispună cu privire la structura participării corespunzătoare cotei de 16,67%, nu este o cerere modificatoare a acțiunii.

Astfel, s-a reținut că achiesarea reclamantului-pârât la pretențiile pârâtei-reclamante este parțială doar cu privire la retragerea din societate a pârâtei-reclamante și cu privire la capitalul social, față de celălalt capăt de cerere, plata dividendelor exprimându-și la modul general acordul, fără a preciza cuantumul, iar urmare a achiesării în parte, cererea introductivă a rămas fără obiect. A mai reținut instanța de fond, că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pârâta avea dreptul să-și mărească câtimea pretențiilor, drept pe care nu l-a exercitat, astfel că instanța nu a obligat pârâta SC B. SRL Focșani, la suma stabilită prin raportul de expertiză.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din 11 septembrie 2013 și 29 ianuarie 2014 a declarat apel pârâta-reclamantă C. La termenul din 20 iunie 2014, Curtea de Apel Galați a calificat calea de atac ca fiind recurs nu apel și a ridicat din oficiu excepția nulității recursului ca nefiind motivat în termen, prin Decizia nr. 264 din 20 iunie 2014 pronunțându-se în acest sens. Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 31/1990, la data formulării cererii introductive și a cererii reconvenționale, conform cărora, hotărârea pronunțată de instanța de judecată atât în cazul dizolvării cât și în cazul retragerii asociatului este supusă numai recursului. Împotriva acestei decizii pârâta C. a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 382 din 05 februarie 2015, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității, a admis recursul declarat de pârâta C. și a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați la data de 27 aprilie 2015. Prin Decizia nr. 72/A din 02 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta-reclamantă C. împotriva Sentinței civile nr. 30 din 10 februarie 2014 a Tribunalului Vrancea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. și a obligat reclamanta-pârâtă SC B. SRL Focșani să plătească suma de 38.261,34 lei reprezentând valoarea părților sociale și a dividendelor actualizată la data plății efective, în loc de 10.000 lei. A fost obligată intimata-reclamanta pârâtă SC B. SRL Focșani să plătească apelantei-pârâte reclamante C. suma de 10.945,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate mai puțin dispoziția privind darea în debit a pârâtei-reclamante cu suma de 531 lei reprezentând taxa judiciară de timbru. A fost admisă cererea expertului contabil E. de suplimentare a onorariului expert cu suma de 1.644 lei și a fost obligată intimata-reclamantă pârâtă SC B. SRL Focșani să achite suma de 1.644 lei reprezentând onorariu expert către expert contabil E., prin darea în debit a acestei societăți. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că apelanta a formulat apel împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2013 a Tribunalului Vrancea, prin care a fost admisă proba cu expertiză contabilă.

Prin motivele de apel, C. a criticat printre altele și faptul că nu a fost avut în vedere și obiectivul nr. 3, constând în aceea că a solicitat stabilirea valorii reale a părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SA Prin admiterea cererii de efectuare a unei noi expertize în apel și prin obiective, astfel cum au fost stabilite, implicit s-a admis critica apelantei referitoare la încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2013. În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2014 s-a constatat că aceasta este încheierea de amânare a pronunțării, care face corp comun cu sentința apelată nr. 30 din 10 februarie 2014 a Tribunalului Vrancea, sens în care instanța s-a pronunțat doar asupra apelului declarat împotriva sentinței.

A mai reținut instanța, în ceea ce privește obiectivele nr. 3 și 4 din expertiză și anume stabilirea valorii reale a părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SRL, precum și a conturilor 262 și 5032, că acestea sunt în sumă de 100.252,01 lei, potrivit situațiilor financiare aprobate și publicate la data de 31 decembrie 2012, actualizate cu indicele de inflație la data de 31 decembrie 2014. Față de procentul cuvenit apelantei, valoarea reală a părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SRL este de 16.712,01 lei. Potrivit adresei expertului E. și concluziilor consilierului expert G. această sumă este inclusă în activul net contabil calculat la punctul 1. Altfel spus, această sumă nu este datorată către pârâtă, fiind inclusă în suma de 34.260,72 lei.

S-au apreciat a fi nefondate celelalte critici prin care se solicita efectuarea unei actualizări a acțiunilor la valoarea de piață, în condițiile în care SC F. SRL este o societate terță față de prezentul litigiu, acest obiectiv nefiind propus, nici în fața instanței de fond și nici în apel. De asemenea, nu s-au reținut nici criticile apelantei ce vizau faptul că expertiza a fost efectuată fără actele solicitate de parte și expert, întrucât pârâtul A. a depus în copie la dosar documentele contabile solicitate de către instanță și prezentate expertului. Cu privire la contravaloarea părților sociale și dividendelor datorate de SC B. SRL către apelanta-pârâtă s-a reținut că aceasta este în sumă totală de 38.261,34 lei, urmând ca suma să fie actualizată la data plății efective.

Referitor la onorariul suplimentar solicitat de către expert E. în sumă de 1.644 lei, instanța a reținut că părțile în litigiu au fost de acord cu majorarea, astfel că onorariul expertului va fi suportat în cote egale de ambele părți. În ceea ce privește onorariul avocatului, instanța a apreciat că acesta urmează a fi redus de la suma de 18.770,24 lei la suma de 8.000 lei, motivat de faptul că apelanta pârâta prin tergiversarea cauzei a cauzat majorarea acestuia, situație în care nu va fi pus în integralitate în sarcina intimatei SC B. SRL. Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenta-reclamantă C. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului reclamantei, cu consecința obligării societății pârâte B. SRL la plata contravalorii părților sociale stabilite conform valorii reale comerciale a acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același Cod. Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., include toate neregularitățile procedurale ce atrag sancțiunea nulității, precum și nesocotirea principiilor fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează într-un alt motiv de recurs. În acest sens, recurenta consideră că instanța de apel a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În susținerea acestui motiv, recurenta consideră că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și drept pentru care au fost înlăturate criticile sale cu privire la expertiza efectuată în cauză, cu referire la faptul că nu au fost puse la dispoziția expertului înscrisurile privind valoarea reală a acțiunilor deținute de SC B. SRL la SC F. SA, sens în care acesta nu a putut răspunde la obiectivul 3, iar în lipsa acestui răspuns, răspunsurile la obiectivele 1, 2, 4 nu au fost complete.

Față de această situație, reclamanta a solicitat instanțe să ordone, potrivit art. 172 C. proc. civ., înfățișarea tuturor înscrisurilor necesare de către SC B. SRL și A., precum și aducerea înscrisurilor necesare deținute de SC F. SA în temeiul art. 175 C. proc. civ., însă instanța nu a dat curs acestor solicitării și nici nu a motivat refuzul de a ordona aducerea înscrisurilor necesare desfășurării expertizei. În condițiile în care expertul a arătat expres că este în imposibilitate de a răspunde obiectivelor expertizei, numai în baza înscrisurilor contabile puse la dispoziție și în lipsa celor privind valoarea reală a acțiunilor deținute de SC B. SRL la SC F. SA, instanța a dat dovadă de superficialitate în motivare, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., încălcare ce este sancționată prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, deși s-a criticat efectuarea expertizei în baza unor conturi contabile neactualizate timp de 3 ani, fapt confirmat de expertul desemnat, instanța nu și-a motivat decizia de a nu ordona actualizarea conturilor 262 și 5032 și nici decizia de a considera valoarea reală a părților sociale deținute de SC B. SRL la SC F. SRL în anul 2012, ca fiind cea indicată în conturile neactualizate din 2009. Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susține că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care a fost înlăturată cererea reclamantei de efectuare a unei noi expertize, cu obiective mai complexe, care ar fi putut stabili valoarea reală a drepturilor patrimoniale cuvenite, având în vedere că patrimoniul celor două societăți trebuia evaluat în mod corect, în funcție de valoarea adevărată a activelor deținute, nu raportat la datele din contabilitate, care pot fi eronate sau neactualizate.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină decizia de a evalua contravaloarea părților sociale și dividendelor, datorate de SC B. SRL către recurentă, stabilite raportat la valoarea lor reală comercială, la suma de 38.261,34 lei.

În acest sens, recurenta arată că instanța de apel s-a mulțumit să reia concluziile expertizei, în care se menționează: "contravaloarea părților sociale și dividendelor datorate de SC B. SRL către apelanta-pârâtă este în sumă totală de 38.261,35 lei, urmând ca aceasta să fie actualizată la data plății efective (34.260,72 lei contravaloare părți sociale + 4.000,62 lei dividende)" și că, nu există nicio altă justificare în considerentele deciziei atacate cu privire la temeinicia juridică a sumei acordate, având în vedere că instanța nu a motivat, raportat la vreun temei juridic, de ce suma de 38.261,35 lei reprezintă contravaloarea reală a drepturilor patrimoniale cuvenite reclamantei. Cu toate acesta, instanța nu a arătat motivul pentru care a înlăturat criticile reclamantei și nici de ce și-a întemeiat decizia exclusiv pe o expertiză desfășurată în baza unor date contabile neactualizate.

Mai susține recurenta, că hotărârea instanței de apel se sprijină pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii întrucât, deși aceasta a solicitat prin cererea de apel obligarea societății B. SRL la plata contravalorii părților sociale, stabilite conform valorii reale comerciale a acestora, instanța de apel a arătat că: "apelanta a solicitat stabilirea valorii părților sociale la cost istoric", or, în opinia sa, motivul instanței este în totală contradicție cu solicitările formulate, în mod expres, respectiv efectuarea unei noi expertize. Faptul că instanța a refuzat, nemotivat, efectuarea unei noi expertize, pentru ca mai apoi să-și fundamenteze soluția pe raționamentul: "acest obiectiv de expertiză nu s-a cerut" reprezintă o flagrantă încălcare a dreptului la un proces echitabil.

În considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta susține că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât prin cererea de apel s-a solicitat obligarea societății B. SRL la plata contravalorii părților sociale stabilite conform valorii reale comerciale a acestora, temeiul acestor pretenții fiind reprezentat de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal". Pe lângă acest articol, Legea nr. 31/1990 arată prin art. 134 alin. (4) și 270 2e alin. (4) că prețul plătit de societate pentru acțiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de legislația în vigoare la data evaluării.

În plus, potrivit art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia. Cu alte cuvinte, asociatul exclus are dreptul la o sumă care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul social ce i se cuvine. Totuși, legiuitorul nu a stabilit vreo modalitate de distribuire a acestor drepturi, dar asta nu înseamnă că aceasta se poate face prejudiciind și abuzând asociatul retras. Până la o modificare a legislației, care să prevadă expres criteriile în baza cărora să se stabilească expres drepturile asociatului, societățile comerciale, experții desemnați și, mai cu seamă, instanțele de judecată trebuie să țină cont de cele statuate în doctrină și practica instanțelor.

Or, în cauză, Curtea de Apel Galați a ignorat cu desăvârșire aceste aspecte, deși au fost menționate expres de către reclamantă și a evaluat drepturile patrimoniale ale asociatului retras exclusiv în baza actelor din contabilitatea societății. Astfel, atât în expertiza din fond, cât și în cea din apel, experții au arătat că nu au la dispoziție înscrisuri din care să reiasă valoarea reală de piață a părților sociale deținute de SC B. SRL în SC F. SA, iar ambele instanțe au refuzat să ordone prezentarea unor astfel de înscrisuri, sens în care nici stabilirea valorii reale a drepturilor patrimoniale a reclamantei, ca asociat în SC B. SRL nu s-a putut face.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea instanței este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere că instanța de apel a redus suma reprezentând onorariu de avocat de la 18.770,24 lei la 8.000 de lei, menționându-se totodată că nu a fost achitată taxa de timbru în fond și nici nu s-a precizat câtimea pretențiilor în vederea timbrării. Mai susține recurenta că instanța a cenzurat și cheltuielile de transport de la 750,06 lei la 366 lei, pornind de la premisa că un drum dus-întors București - Galați are o distanță de 244 km când în realitate, distanța e dublă de 488 km înjumătățind astfel aceste cheltuieli.

Intimatul-pârât A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sentința recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același Cod. Prin această critică a recurenților, se invoca faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 261 alin. (1), pct. 5 C. proc.

civ., potrivit căruia, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, susținându-se astfel că hotărârea instanței nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate criticile cu privire la expertiza efectuată, motivele refuzului de a ordona aducerea înscrisurilor necesare desfășurării expertizei, motivele de fapt și de drept pentru care a fost înlăturată cererea de efectuare a unei noi expertize. Dispozițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularitățile de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declare nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie". Din dezvoltarea acestui motiv, Înalta Curte constată că recurenta nu invocă nicio împrejurare care poate fi circumscrisă motivului de recurs invocat, aceasta susținând că nu i-au fost puse la dispoziție înscrisuri privind valoarea reală a acțiunilor deținute de SC B. SRL la SC F. SA, afirmație care este contrazisă de probele administrate în cauză. Aceasta deoarece, documentele necesare expertizei au fost depuse la dosar, fiind comunicate și expertului desemnat la data de 22 octombrie 2015, situație dovedită prin e-mail depus la dosar, iar pentru aceste considerente, instanța a apreciat că nu vor fi reținute criticile apelantei care vizau faptul că expertiza a fost efectuată fără înscrisurile solicitate de parte și de expert, întrucât pârâtul A. depusese la dosar documentele contabile solicitate de instanță.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, s-a susținut că instanța de apel nu a motivat decizia de a nu ordona actualizarea conturilor 262, 5032 și nici măsura de a înlătura cererea de efectuare a unei noi expertize. În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că nu se poate face o actualizare la valoarea de piață a acțiunilor SC F. SA, acțiuni deținute de SC B. SRL în condițiile în care prima societate este un terț în prezentul litigiu, iar acest obiectiv nu a fost propus nici la instanța de fond și nici în apel. Însă ceea ce s-a actualizat, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, este activul net stabilit pe baza expertizei însușită chiar și de consilierul expert al recurentei, iar contravaloarea părților sociale deținute la SC F. SA este inclusă în activul net contabil, fiind practic actualizate ca o consecință a actualizării activului net.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde contradictorii ori străine de natura pricinii, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin acest motiv de recurs recurenta-pârâtă-reclamantă tinde să dovedească faptul că obiectivele pe care le-a propus pentru expertiza încuviințată de instanță nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei și că instanța de apel nu a înlăturat motivat obiectivele propuse pentru efectuarea unei noi expertize.

Instanța reține că aspectele legate de modul în care instanța de apel a apreciat pertinența, utilitatea și concludența probei cu expertiza contabilă inițială, dar și a probei cu o nouă expertiză prin care recurenta tinde la suplimentarea obiectivelor propuse în cadrul primei expertize, întrucât concluziile acesteia nu sunt pertinente și satisfăcătoare intereselor sale și, practic, solicită o suplimentare a probelor, cu depășirea termenului prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., țin de temeinicia hotărârii atacate, a cărei analiză în calea de atac a recursului este supusă doar examenului de legalitate. Instanța de apel a motivat dispoziția de respingere a probei cu o nouă expertiză, astfel că sub acest aspect criticile recurentei nu se verifică.

De asemenea, din conținutul deciziei atacate rezultă că instanța de apel a determinat contravaloarea părților sociale și a dividendelor cuvenite pe baza analizei coroborate a probelor administrate și prin raportare la dispozițiile legale incidente, situație în care nu pot fi primite criticile, potrivit cărora decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină modul de evaluare a contravalorii părților sociale și a dividendelor. Împrejurarea că recurenta a solicitat în apel, sub forma unei noi expertize, suplimentarea obiectivelor propuse prin expertiza inițială și respingerea probei astfel solicitate nu justifică argumentația referitoare la existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în condițiile în care instanța de apel a considerat probatoriile administrate suficiente pentru soluționarea cauzei și nu pot fi circumscrise unor considerente contradictorii sau străine de natura cauzei considerentele reținute din această perspectivă.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere considerentele hotărârii pronunțate în apel, din care rezultă că instanța a prezentat atât probele, cât și motivele pentru care a stabilit contravaloarea părților sociale și dividendelor cuvenite recurentei la suma de 38.261,34 lei, precum și motivele pentru care a respins criticile referitoare la actualizarea părților sociale. Totodată, instanța de apel a precizat în mod clar că evaluarea contravalorii părților sociale și dividendelor cuvenite recurentei a fost făcută avându-se în vedere situațiile financiare aprobate și publicate la 31 decembrie 2012, actualizate cu indicele de inflație la data de 31 decembrie 2014. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar în susținerea acestuia, recurenta invocă dispozițiile art. 226 alin. (3), art. 134 alin. (2), art. 270 2e , alin. (4) și art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din analiza acestor critici, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 226 alin. (3) și art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, stabilirea drepturilor asociatului retras fiind stabilită în strictă conformitate cu aceste dispoziții legale. Referitor la prevederile art. 134 alin. (2), art. 270 2e din Legea nr. 31/1990, aceste dispoziții se referă la societatea pe acțiuni și la societatea europeană, dispoziții care însă nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care se solicită evaluarea contravalorii părților sociale și dividendelor cuvenite recurentei în calitate de asociat al SC B. SRL.

Astfel, instanța de apel a evaluat părțile sociale cuvenite recurentei, având în vedere balanța de verificare și bilanțul contabil al SC B. SRL, calculându-se activul net actualizat pentru fiecare an în parte aferent perioadei 2009 - 2012. De asemenea, trebuie reținut că recurenta, în calitate de asociat al SC B. SRL, avea posibilitatea legală de a contesta hotărârile adunărilor generale ale asociaților prin care au fost aprobate situațiile financiare avute în vedere de instanța și de experți la evaluarea părților sociale cuvenite recurentei, însă aceasta nu a făcut dovada contestării acestor hotărâri, aspect ce evidențiază faptul că a acceptat măsurile adoptate în adunările generale, inclusiv situațiile financiare ale societății.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta a considerat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, critică ce nu poate fi primită, având în vedere că deși apelul reclamantei a fost admis, hotărârea instanței de fond a fost schimbată în parte, astfel că instanța de apel în mod temeinic a aplicat dispozițiile legale, diminuând cheltuielile de judecată solicitate. Cenzurarea cheltuielilor privind contravaloarea deplasării și a onorariului expertului sunt aspecte care țin de temeinicia deciziei atacate. Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită.

Prin urmare, în cauză nu se poate constata că au fost încălcate dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, întrucât criticile aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați sunt nefondate, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă C., pe care o va obliga, în temeiul art. 274 din același Cod, la plata către intimata-pârâtă SC B. SRL a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva Deciziei nr. 72/A din 02 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă SC B. SRL a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016. Procesat de GGC - NN