ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 666/2017

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. x/117/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Comisia județeană penim stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca, în principal, să se constate calitatea acestora de persoane îndreptățite la restituirea în natură pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, constând în teren intravilan nr. top. 2568, cu o suprafața totală de 485,00 m.p., respectiv casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu 2 camere, curte și gradină cu o suprafață totală de 135 st., sistată cu nr. 529/1988 c.f. în baza Decretelor de expropriere nr. 44/1985 și 78/1986 și obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, să emită dispoziție motivată prin care să soluționeze cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, în sensul restituirii în natură către reclamanți a imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, compus din teren intravilan cu o suprafață totală de 485,00 m.p., respectiv casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 2 camere, curte și gradină cu o suprafață totală de 135 st., evidențiat în raportul de expertiză topo-cadastrală efectuat în dosar. În subsidiar, au solicitat să se constate calitatea de persoane întreptățite la măsuri reparatorii/compensatorii pentru imobilul mai sus menționat și obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, să emită dispoziție motivată cu propunerea de măsuri reparatorii/compensatorii.

Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 72 din 11 februarie 2016, Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Cluj-Napoca și Comisia județeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și a respins acțiunea reclamanților ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.

Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 1729/A din 6 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. și ca tardiv apelul reclamantei B., prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 72 din 11.02.2016 a Tribunalului Cluj, care a fost menținută.

Judecata contestației în anulare Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2492 din 18 noiembrie 2016, a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare declarală de contestatorii A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1729/A din 06.09.2016 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. x/117/2015, pe care a menținut-o.

Judecata recursului. Completul de filtru Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel în soluționarea contestației în anulare a formulat prezentul recurs recurentul contestator A., în nume propriu și în calitate de mandatar al recurentei contestatoare B. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09.01.2017 și repartizat completului filtru nr.

Prin rezoluția completului de filtru din 11 februarie 2017, a fost dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 10 februarie 2017, conform dovezilor aflate la dosar, care nu au depus puncte de vedere la raport. La termenul de judecată stabilit pentru 05 aprilie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului. În drept, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Totodată, art. 508 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează ca hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”. Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicarea a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară”. În cauza de față, prin cererea de sesizare a instanței, contestatorsi A. și B., în temeiul dispozițiilor art. 23, art. 25 din Legea nr. 10/2001 raportat Ia dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, în contradictoriu cu intimații Municipiul Cluj Napoca și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj Napoca, au solicitat, în principal, obligarea pârâților la emiterea dispoziției de restituire a imobilului situat în Cluj Napoca, respectiv obligarea pârâtului Municipiul Cluj Napoca, prin Primar, la emiterea dispoziției motivate prin care să se soluționeze cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. În subsidiar, au solicitat să se constate calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus menționat și obligarea pârâtului Municipiui Cluj Napoca, prin Primar, să emită dispoziție motivată cu propunerea de măsuri reparatori-compensatoriî. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 72 din 11 februarie 2016, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Cluj Napoca și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj Napoca și a respins acțiunea contestatorilor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Soluția a fost menținută de curtea de apel, care, prin decizia civilă nr. 1729 din 06.09.2016, definitivă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de A., și ca tardiv, apelul exercitat de contestatoarea B. Împotriva deciziei definitive a curții de apel au formulat contestație în anulare contestatorii A. și B., respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 2492 din 18.11.2016. Împotriva deciziei pronunțată de instanță în soluționarea contestației în anulare au formulat prezentul recurs contestatorii A. și B. Se constată că prezentul recurs este exercitat împotriva deciziei Curții de Apel Cluj prin care a fost soluționată contestația în anulare formulată împotriva unei decizii definitive. Or, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare, respectiv decizia civilă nr. 1729 din 06.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj este o decizie definitivă, și deci în aplicarea dispozițiilor mai sus menționate, nu este susceptibilă de recurs, rezultă că și decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, respectiv decizia civilă nr. 2492 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, care la rândul său este o decizie definitivă, nu poate fi supusă controlului de legalitate prin exercitarea căii extraordinare de atac a recursului. Învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, instanța de contencios european a reiterat că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere. Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs nu se mai impune. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator A., în nume propriu și în calitate de mandatar al recurentei contestatoare B., împotriva deciziei civile nr. 2492 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția l civilă.