ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2017

HOTĂRÂRE
31.01.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 211/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în data de 7 mai 2014, reclamantele A. și B. au formulat în contradictoriu cu pârâții primarul municipiului Cluj-Napoca și municipiul Cluj-Napoca o contestație împotriva Deciziei nr. 1345 din 27 martie 2014 a primarului municipiului Cluj-Napoca, solicitând obligarea primarului municipiului Cluj-Napoca la identificarea corectă a terenului expropriat și emiterea unei noi dispoziții prin care: să dispună restituirea terenului situat la adresa din Cluj înscris în CF Cluj, cu respectarea art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care stabilește principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în vechiul regim comunist; să propună despăgubiri pentru construcția din cărămidă demolată din Cluj.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 455 din 3 octombrie 2014 a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca și a respins acțiunea față de pârâtul municipiul Cluj-Napoca, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele A. și B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, care prin încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2015 a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea soluționării apelului, măsură menținută și prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2016.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 696A din 18 martie 2016 a constatat perimat apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 455 din 3 octombrie 2014, reținând că apelantele nu au întocmit în intervalul 4 septembrie 2015 - 18 martie 2016 niciun act de procedură făcut în vederea judecării apelului, potrivit art. 417 C. proc. civ.

În motivare s-a arătat că prin cele două cereri de repunere pe rol din 26 noiembrie 2015 și 19 februarie 2016 și prin cererile de amânare formulate de apelante pentru termenele de judecată fixate în vederea discutării cererilor de repunere pe rol, acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Ca atare a fost menținută măsura suspendării dispusă inițial la termenul din 4 septembrie 2015.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B..

În cuprinsul cererii de recurs a arătat că au fost încălcate prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. întrucât cererea de apel nu a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive care să-i poată fi imputate.

Reclamanta a mai susținut, prin raportare la prevederile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., că cererea nu a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în acest interval fiind efectuate acte de procedură, anume cereri de repunere pe rol și solicitare de documente. De asemenea, pentru termenul din 22 ianuarie 2016 au fost efectuate acte de procedură.

În opinia recurentei cursul perimării a fost întrerupt prin formularea cererilor de repunere pe rol în vederea judecării cauzei, făcându-se trimitere la dispozițiile art. 417 C. proc. civ.

Intimații primarul municipiului Cluj-Napoca și municipiul Cluj-Napoca au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Prin încheierea din 4 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj a dispus suspendarea judecării apelului, având în vedere lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și faptul că nici una din părțile legal citate nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 26 noiembrie 2015 reclamantele B. și A. au formulat cerere de repunere pe rol.

Curtea de Apel Cluj, prin încheierea din 22 ianuarie 2016, a menținut măsura suspendării judecării apelului, reținând că nu s-a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de repunere pe rol.

Prin decizia recurată Curtea de Apel Cluj a constatat perimarea apelului, în considerentele deciziei arătându-se că nu a fost solicitată judecarea în lipsă prin cererile de repunere pe rol din 26 noiembrie 2015 și 19 februarie 2016 și nici prin cererile de amânare formulate de apelante pentru termenele de judecată fixate pentru discutarea cererilor de repunere pe rol.

Conform prevederilor art. 417 C. proc. civ. "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Nu poate fi primită interpretarea dată de recurentă actelor de procedură săvârșite după ce a fost dispusă suspendarea cauzei prin încheierea din 4 septembrie 2015, anume cereri de repunere pe rol, amânare și solicitare documente, ca fiind acte care întrerup cursul perimării.

Cererile de repunere pe rol neînsoțite de solicitarea de judecată în lipsă nu pot constitui acte de procedură cărora să li se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în condițiile în care instanța a dispus suspendarea, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților și absența unei cereri de judecată în lipsă, deoarece nu se poate păși nici ulterior la continuarea judecății în lipsa unei solicitări exprese de judecare în lipsă, care, anterior, a condus la suspendare.

Totodată, actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare trebuie efectuat în vederea judecării procesului, cerință neîndeplinită de actele de procedură îndeplinite de recurentă ulterior suspendării cauzei.

Potrivit prevederilor art. 181 alin. (3) C. proc. civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună.

În speță termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. a început să curgă la data de 4 septembrie 2015 și s-a împlinit la data de 4 martie 2016, potrivit prevederilor legale enunțate anterior.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile recurentei.

În consecință, față de împrejurarea că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B., cu domiciliul în județul Suceava, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., cu domiciliul în județul Suceava și cu intimații-pârâți municipiul Cluj-Napoca prin primar și primarul municipiului Cluj-Napoca, ambii cu sediul în Cluj-Napoca, împotriva Deciziei nr. 696/A din data de 18 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #134801)
chivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania, care stabilește principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în vechiul regim comunist; să propună despăgubiri pentru con
ÎCCJ 2015-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2015
materiale. Pe cale de consecință, dispoziția din sentința civilă nr. 169 din 26 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care „pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca a fost obligat să emită în favoarea reclamantului dispoziție
ÎCCJ 2017-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 666/2017
Decizia nr. 666/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. x/117/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Munic
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81724)
ntului Z.I. Așa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a dobândit numai cota de 1/2 parte din construcțiile înscrise în CF 745 Cluj, nu întreg dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor de sub nr
ÎCCJ 2013-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4108/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 592 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român, a fost admisă acțiunea formulată de re
Sursă