ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2017

Decizia nr. 499/2017

Asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală

nr. 1972 din

06 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2011, au fost admise

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de partea civilă A. împotriva sentinței penale

nr. 252/F din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul B.

A fost

casată în totalitate sentința penală atacată și,

rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), a fost schimbată

încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B.

din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (1969) în infracțiunea de neglijență în serviciu

prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (1969).

În baza art. 249

alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost

condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 289

C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), a fost condamnat

același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele aplicate,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

S-a

făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

(1969).

În baza art. 81-82

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, iar, în baza art. 359 C.

proc. pen. (1968), s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 71

alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiționate a

pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei

accesorii.

În baza art. 348

C. proc. pen. (1968), s-a dispus desființarea proceselor verbale de

comunicare a notificărilor din 30 noiembrie 2005 și din 15 decembrie 2005,

fiind respinse pretențiile civile formulate de partea civilă A.

Împotriva

acestei decizii, la data de 26 aprilie 2017, a formulat „contestație la

titlu” contestatorul B., solicitând, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., lămurirea întinderii și înțelesului următoarei

dispoziții din hotărâre: „În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării condiționate a pedepsei se va suspenda și executarea

pedepsei accesorii”, astfel încât să reiasă, fără echivoc,

dacă, pe durata termenului de încercare de 3 ani, în lipsa unei

revocări a măsurii de suspendare condiționată a pedepsei

principale, pot fi exercitate sau nu drepturile care fac obiectul pedepselor

accesorii a căror executare a fost suspendată în baza art. 71 alin.

(5) C. pen. (1969).

În

susținerea cererii, s-a arătat că, în mod constant, în

practică se face confuzie între „suspendarea executării pedepsei

accesorii” și „suspendarea exercitării drepturilor care fac obiectul

pedepsei accesorii”. Astfel, funcționarii publici din Ministerul

Justiției au exercitat împotriva sa, pe durata termenului de încercare de

3 ani, demersuri cu consecințe deosebit de grave asupra intereselor sale

legitime, emițând Ordinul nr. 2378/C din 02 august 2013, bazat doar pe

minuta Deciziei nr. 1972/2013, fără a cunoaște motivarea

deciziei și fără a face o cercetare prealabilă, și

formulând un denunț la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, ce a format obiectul Dosarului penal nr. x/P/2013, cu privire

la săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități

oficiale.

A apreciat

că, raportat la considerentele Deciziei nr. 1972/2013 a instanței

supreme, în dispozitivul acesteia trebuie să se precizeze, fără

echivoc, „În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a pedepsei se va suspenda și executarea pedepsei

accesorii, în sensul că drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, b) și c) C. pen. pot fi exercitate atâta timp cât nu va deveni

executabilă pedeapsa principală”.

Chiar

dacă în privința sa durata termenului de încercare de 3 ani s-a

încheiat la 6 iunie 2016, fiind reabilitat de drept în condițiile art. 86 C.

pen. (1969), contestatorul a solicitat admiterea contestației formulate,

pentru a limita prejudiciile materiale și morale provocate intereselor

sale legitime.

Examinând

contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta

este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate formula

contestație împotriva executării hotărârii penale atunci când se

ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută sau vreo împiedicare la executare.

Totodată,

dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. permit formularea mai multor

cereri de contestație la executare în aceeași cauză, dacă,

între respectivele solicitări, nu există identitate de persoană,

de temei legal, de motive și de apărări, în caz contrar acestea

fiind inadmisibile.

Verificând

actele și lucrările dosarului, se constată că, la data de

29 martie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, s-a înregistrat Dosarul nr. x/1/2017,

având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul B.

împotriva Deciziei penale nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. x/2/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., prin care s-a solicitat, în esență, lămurirea

întinderii și înțelesului dispoziției „În baza art. 71 alin. (5)

C. pen., pe durata suspendării condiționate a pedepsei se va suspenda

și executarea pedepsei accesorii” în sensul de a rezulta clar și

fără echivoc dacă aceasta se referă la toate cele trei

pedepse accesorii stabilite prin aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b)

și c) C. pen. (1969) sau doar la una dintre ele și dacă o

persoană, condamnată, în baza art. 81-82 C. pen. (1969), cu

suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3

ani, poate exercita în acest interval drepturile ce fac obiectul unor pedepse

accesorii a căror executare a fost, de asemenea, suspendată în

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), sub condiția ca

dispozițiile art. 83 C. pen. (1969) să nu devină aplicabile,

apreciindu-se de contestator că dispozitivul deciziei sus menționate

are, pe ansamblu, o formulare prea tehnică, neaccesibilă tuturor

practicienilor.

Se

constată, așadar, contrar susținerilor apărării,

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) C.

proc. pen., între cele două solicitări (cea care a format obiectul Dosarului

nr. x/1/2017 și cea din prezenta cauză) existând identitate atât de

persoană (contestatorul B.) și temei legal, respectiv art. 598 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., cât și de motive (lămurirea dispozitivului

hotărârii cu referire la pedepsele accesorii) și apărări

(confuzia făcută de practicieni cu privire la sintagma „suspendarea

executării pedepsei accesorii”), neavând relevanță, din

această perspectivă, faptul că prima cerere a fost

intitulată „contestație la executare”, iar cea de a doua

„contestație la titlu”, atâta timp cât conținutul lor coincide.

Ca atare, în

temeiul art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B.

împotriva Deciziei penale nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. x/2/2011.

Față

de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi

obligat

contestatorul condamnat la plata sumei de 200

lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B.

împotriva Deciziei penale nr. 1972 din 06 iunie 2013 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. x/2/2011.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 200

lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.