ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, persoana vătămată Unitatea administrativ teritorială orașul Năvodari, prin primar B., inculpatul A., ș.a.

Prin decizia nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Năvodari ș.a. împotriva sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În privința inculpatului A., în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248

1

din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracțiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 248

1

din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969).

În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 248

1

din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. C - Rechizitoriu).

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și b) din C. pen. (1969).

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a și b) din C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și b) din C. pen. (1969).

În baza art. 86

1

din C. pen. (1969) și art. 86

2

din C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86

3

din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului stabilit de acesta;

b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

4

din C. pen. (1969), s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea contravalorii în RON, la cursul B.N.R. de la data punerii în executare, de la inculpatul A. a sumelor de 210.000 euro și 384.683 USD.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a respins, că nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A., la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008, a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, sub nr. x/2024.

Prin motivele de contestație în anulare, contestatorul A., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, fiind invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., apreciind că a fost condamnat contestatorul deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, precizând că înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se împlinise termenul prescripției răspunderii penale.

Examinând admisibilitatea, în principiu, a contestației în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. - când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestația poate fi introdusă oricând.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației. În această etapă procesuală, instanța examinează dacă respectiva contestație în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Raportându-se la motivele de contestație în anulare invocate de contestatorul A., Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.: f) a intervenit prescripția.

În speță, Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecății. Aplicarea textelor de lege susținute de apărare ar fi fost posibilă doar dacă instanțele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.

Odată stabilită, printr-o hotărâre definitivă, legea incidentă într-o cauză, intervenția ulterioară a unei instanțe de judecată în căi extraordinare de atac nu poate schimba, dat fiind caracterul definitiv al hotărârii analizate conform art. 5 din C. pen., legea stabilită ca fiind aplicabilă și intrată în autoritate de lucru judecat.

Astfel, se constată că prin decizia nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 248

1

din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen.. S-au contopit pedepsele aplicate și inculpatul A. execută pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante în baza art. 86

1

din C. pen. (1969) și art. 86

2

din C. pen. (1969).

Așa cum s-a precizat anterior, instanța de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969.

Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), și nu poate face obiectul cenzurii în contestație în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Așadar, în cauză, așa cum s-a menționat mai sus, instanța de apel a stabilit ca lege penală incidentă legea veche și a calculat termenele conform dispozițiilor C. pen. din 1969, iar această chestiune nu poate forma obiectul cenzurii pe calea contestației în anulare.

Ca atare, în condițiile în care a intrat în autoritatea de lucru judecat evaluarea instanței cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, aceste aspecte nu mai pot fi reiterate pe calea unei căi extraordinare de atac, excedând competenței instanței care este învestită cu o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Raționamentul apărării este infirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 care a statuat că "Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".

Prin urmare, invocarea aceleiași cauze de încetare a procesului penal pe calea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. echivalează cu o critică a raționamentului judiciar al instanței cu prilejul soluționării apelului și ar determina o reevaluare a fondului cauzei. În această situație, s-ar transforma calea de atac extraordinară a contestației în anulare din una de anulare și retractare în una de reformare, lărgind nepermis sfera controlului judiciar, contrar voinței legiuitorului, astfel cum a statuat instanța de contencios constituțional.

În același sens este și decizia nr. 43 din 29 mai 2023 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a stabilit că dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează pe fond contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 25 septembrie 2024.