ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2018

ÎCCJ, Decizia nr. 36/2019

HOTĂRÂRE
17.12.2018
CAMERĂ
other
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Decizia nr. 36/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursurilor de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat B., prin apărător ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și, respectiv, art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004.

Deliberând asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționale formulate de apelanții intimați inculpați A. și B., prin apărători aleși, Înalta Curte, secția penală a constatat următoarele:

Prin cererea formulată în ședința publică din 17 decembrie 2018, apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute și încălcarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței, a sintagmei "numai în condițiile C. proc. pen."din art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și a prevederilor art. 7 din același act normativ, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția vizează texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei.

Sub acest ultim aspect, a arătat că, raportat la cele reținute prin Sentința nr. 148/2017, în sensul că rechizitoriul "nu descrie într-o manieră clară, inteligibilă și concisă faptele pe care se presupune că inculpații le-au săvârșit, astfel încât instanța de judecată să înțeleagă de la început în ce constă concret, punctual învinuirea adusă, totodată să poată aprecia dacă eventuale cereri formulate de inculpați și/sau parchet pentru administrarea unor noi probe sunt sau nu întemeiate", este neconstituțională omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul art. 281 alin. (1) din C. proc. pen. un motiv de nulitate absolută în legătură cu încălcarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței.

În acest context, a învederat că, în cauză, judecata a început sub imperiul vechii reglementări care, în art. 197 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., prevedea printre motivele de nulitate absolută și dispozițiile relative la sesizarea instanței, această sancțiune putând fi invocată în orice stare a procesului. Cu toate acestea, după 1 februarie 2014, în cauză a devenit aplicabil noul C. proc. pen., care nu mai prevede acest motiv de nulitate absolută, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2013, încălcarea dispozițiilor vizând legala sesizare a instanței nu mai poate fi invocată oricând, ci actele de procedură îndeplinite sub vechea codificare rămân valabile, nulitatea lor putând fi invocată doar în condițiile noii reglementări. Mai mult, potrivit art. 7 din Legea nr. 255/2013, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competența aceleiași instanțe, judecată urmând a se desfășura potrivit legii noi. Cum, la data intrării în vigoare a noii codificări, în cauză începuse cercetarea judecătorească, instanța nu a mai trimis dosarul judecătorului de cameră preliminară, nefiind incidentă ipoteza reglementată de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013.

Pe fondul excepției, s-a arătat, în esență, că aspectele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, în sensul că "prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție", sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul omisiunii legiuitorului de a reglementa în categoria nulităților absolute (prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.) încălcarea prevederilor referitoare la sesizarea instanței.

În acest context, făcând trimitere la jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, a subliniat că o informare detaliată, precisă și completă cu privire la acuzațiile formulate contra unei persoane reprezintă o condiție esențială a echității procedurii judiciare îndreptate împotriva sa, fiind astfel incidente și dispozițiile art. 6 parag. 1 și 3 și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale

S-a apreciat că și sintagma "numai în condițiile C. proc. pen." cuprinsă în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 este neconstituțională în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, legiuitorul încălcându-și obligația de a asigura, în ipoteza schimbării legislației, respectarea securității juridice și a previzibilității noii norme, fapt ce afectează strategia de apărare a părților, din perspectiva momentului în care acestea înțeleg să invoce diferite excepții, consecința directă fiind nesocotirea dreptului la apărare ca și componentă a dreptului la un proces echitabil.

Pe de altă parte, s-a considerat că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2013 încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât prin acest text de lege se creează premisele unei discriminări între cetățeni, care, deși se găsesc în situații obiectiv identice (au săvârșit fapte de natură penală în aceeași perioadă), beneficiază de un tratament juridic diferit în funcție de momentul soluționării cauzei.

Prin cererile depuse în scris la dosar la 14 decembrie 2018 și susținute în ședința publică din 17 decembrie 2018, apelantul intimat inculpat B., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a arătat că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei. Sub acest ultim aspect, făcându-se trimitere la cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 704/2016, s-a arătat că textele de lege criticate au legătură cu soluționarea cauzei fiind fundamentul legal în baza căruia se constituie completul care judecă dosarul și, respectiv, în baza căruia funcționează acesta.

Examinând cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de apelanții intimați inculpați A. și B., prin apărători aleși, Înalta Curte, secția penală a apreciat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., a sintagmei "numai în condițiile C. proc. pen." din art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, precum și a prevederilor art. 7 din același act normativ, formulată de apelantul intimat inculpat A. Înalta Curte, secția penală a constatat că aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia. Astfel, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a apelului (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de apelant intimat inculpat (A.), vizează dispoziții aflate în vigoare, care nu au fost declarate anterior neconstituționale de către instanța abilitată în acest sens. În legătură cu acest aspect, se observă că, deși instanța de contencios constituțional s-a pronunțat anterior constatând neconstituționalitatea art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., criticile formulate au vizat alte chestiuni decât cele ridicate în speță (Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 5566/17.07.2017).

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de apelantul intimat inculpat A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, secția penală a constatat că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă în sensul introducerii unui nou motiv de nulitate absolută și al schimbării condițiilor în care aceste motive pot fi susținute, instanța a apreciat că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

În privința dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 255/2013, Curtea a constatat că acestea nu au incidență în cauză, câtă vreme se referă la situația modificării competenței instanței ca urmare a intrării în vigoare a noului C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de apelantul intimat inculpat B., Înalta Curte, secția penală a apreciat că și aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancționate de instanța de contencios constituțional, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu cauza.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a subliniat că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Or, așa cum s-a arătat prin încheierea de ședință de la termenul din 14 decembrie 2018, dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la înființarea de completuri specializate, noțiune prin care se înțelege altceva decât completurile care asigură activitatea de judecată obișnuită în raport cu toate cauzele dintr-o anumită materie, din cadrul fiecărei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deopotrivă, nici dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 nu au aplicabilitate în speță, atâta timp cât ele reglementează atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, printre care și acelea de a aproba Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și ștatele de funcții și de personal ale instanței supreme, precum și orice alte atribuții prevăzute în respectivul Regulament.

Așadar, în condițiile în care prevederile criticate nu sunt apte să influențeze o eventuală soluție ce ar putea fi luată în speță, ele nu întrunesc cerința vizând legătura cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de apelanți în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins cererile formulate de apelanții intimați inculpați A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 și, respectiv, art. 19 alin. (3) și art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004.

Criticile formulate și concluziile apărătorului ales ai recurenților inculpați, ale reprezentantului Ministerului Public precum și ultimul cuvânt al inculpatului A. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Prin cererea formulată recurentul inculpat A., a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În ceea ce privește primele trei condiții, se constată că acestea sunt îndeplinite: excepția a fost invocată de inculpat în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și vizează dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen., cu referire la art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale, texte în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale.

În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul efectiv al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

În cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește următoarele texte:

Art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.:

"Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:

a) compunerea completului de judecată; (…)"

b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente

c) publicitatea ședinței de judecată;

d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale

Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condițiile C. proc. pen."

Art. 7 din Legea nr. 255/2013 - "Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță în care s-a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competența aceleiași instanțe, judecata urmând a se desfășura potrivit legii noi."

În acest context, instanța de control judiciar, în sens contrar opiniei primei instanțe, apreciază relevantă împrejurarea că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul judecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, de persoana vătămată Unitatea administrativ teritorială orașul Năvodari, prin primar C., de inculpații A., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., și de petenții Y., S.C. Z. S.A., S.C. AA. S.A. și S.C. BB. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În susținerea legăturii cu cauza a excepției invocate, recurentul inculpat susține că prin Sentința nr. 148/2017 s-a constatat că "deși s-a depășit momentul procesual al verificării legalității rechizitoriului, se apreciază că rechizitoriul nu descrie într-o manieră clară, inteligibilă și concisă faptele pe care se presupune că inculpații le-au săvârșit, astfel încât instanța de judecată să înțeleagă de la început în ce constă concret, punctual învinuirea adusă, totodată să poată aprecia dacă eventuale cereri formulate de inculpați și/sau parchet pentru administrarea unor noi probe sunt sau nu întemeiate (evaluare care presupune o înțelegere deplină a obiectului probațiunii în raport de faptele ce se tind a se dovedi).", apreciind ca fiind neconstituțională omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul art. 281 alin. (1) din C. proc. pen. un motiv de nulitate absolută în legătură cu încălcarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței.

Astfel, s-a arătat că sesizarea instanței de judecată s-a realizat prin Rechizitoriul nr. x din 24 octombrie 2008, judecata fiind începută sub imperiul C. proc. pen. anterior, care în dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) prevedea că dispozițiile relative la sesizarea instanței erau prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, care putea fi invocată în orice fază a procesului.

Potrivit art. 322 din C. proc. pen. anterior "Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la (…) sesizarea instanței".

Totodată, art. 379 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. anterior reglementând - soluțiile la judecata în apel - prevede:" desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată (…) și atunci când există vreunul din cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. anterior (…)."

Ca urmare, a susținut recurentul, în măsura în care judecata ar fi fost continuată potrivit dispozițiilor C. proc. pen. anterior, instanța de apel aplicând dispozițiile art. 332 alin. (2) din C. proc. pen. anterior ar fi putut pronunța soluția prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. anterior.

În condițiile în care, începând cu data de 1 februarie 2014 prezentei cauze i se aplică prevederile C. proc. pen. în vigoare, soluția mai sus arătată nu poate fi dispusă în prezenta cauză.

În actuala reglementare cazul de nulitate absolută prevăzută de art. 197 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. anterior nu se mai regăsește printre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 din C. proc. pen. Totodată, nici soluția prevăzută de art. 322 din C. proc. pen. anterior nu se regăsește în dispozițiile actuale ale C. proc. pen.

Dispozițiile art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen. prevăd o soluție similară, însă aceasta poate fi dispusă doar de judecătorul de cameră preliminară.

Or, în speța dedusă judecății, la data intrării în vigoare a C. proc. pen. cercetarea judecătorească începuse, motiv pentru care instanța nu a trimis cauza judecătorului de cameră preliminară, iar aspectele învederate nu au putut fi supuse analizei acestuia.

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., faza procesuală a apelului - în care se află cauza pendinte - presupune verificarea, de către instanța de control judiciar, atât a temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelanți în limitele căii de atac declarate, cât și a tuturor aspectelor de fapt și de drept ce caracterizează cauza.

Instanța de control judiciar constată că, în virtutea efectului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., interesul procesual al recurentului inculpat în legătură cu cererea de sesizare rezultă cert din susținerile acestuia referitoare, pe de o parte, la împrejurarea că, în hotărârea atacată în cadrul apelului declarat se reține că faptele pe care se presupune că inculpații le-au săvârșit, nu sunt descrise într-o manieră clară, inteligibilă și concisă astfel încât instanța de judecată să înțeleagă de la început în ce constă concret, punctual învinuirea adusă, totodată să poată aprecia dacă eventuale cereri formulate de inculpați și/sau parchet pentru administrarea unor noi probe sunt sau nu întemeiate și, pe de altă parte, împrejurarea că în actuala reglementare rezultatul procedurii în cameră preliminară referitor la stabilirea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influență directă asupra desfășurării judecății pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăției/nevinovăției inculpatului, și de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Astfel, interesul procesual al recurentului inculpat derivă din necesitatea acestuia de a-și exercita în mod efectiv dreptul la apărare, ceea ce presupune în mod prioritar înțelegerea acuzațiilor, cel puțin la nivel de situație faptică și presupune ca instanța să stabilească cu exactitate cadrul procesual, respectiv descrierea clară a faptelor.

În acest context se reține că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Totodată, se reține că dreptul la apărare, reglementat în art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale.

În consecință, contrar raționamentului primei instanțe, Completul de 5 Judecători constată că, în realitate, în speță este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției invocate care impune ca dispozițiile din lege criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel că va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii atacate, pe care o va desființa, în parte și, rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale, cu consecința rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textelor criticate pentru neconstituționalitate este în sensul că aceste dispoziții respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată fiind neîntemeiată.

Contrar opiniei apărării, Completul de 5 Judecători apreciază că dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale nu suferă din perspectiva respectării principiului legalității incriminării, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție și al dreptului la un proces echitabil, consacrat, atât de art. 21 alin. (3) din legea fundamentală, cât și de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Se reține, în acest context că potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, "noul C. proc. pen., prin dispozițiile art. 280 - 282, a reformat materia nulităților, reducând numărul cazurilor de nulitate absolută și suplimentând condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca nulitățile relative. Modificările aduse regimului nulităților vizează, în special, următoarele aspecte: stabilirea expresă a principiului că actele ulterioare celui declarat nul, care au o legătură directă cu acesta, sunt la rândul lor lovite de nulitate; scoaterea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor privind sesizarea instanței, efectuarea anchetei sociale pentru minori, competența materială și după calitatea persoanei a instanței ierarhic superioare celei legal competente, precum și competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. (Decizia nr. 554 din data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituțională)

Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispozițiile art. 342 - 348 din C. proc. pen., a camerei preliminare.

Astfel, s-a reținut:

"camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din același cod, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., la cel al închiderii acestei proceduri "(Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, parag. 22 și 23).

În lumina argumentelor anterior expuse, Completul de 5 Judecători opinează în sensul corespondenței dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale cu legea fundamentală, precum și cu exigențele impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește următoarele texte din Legea nr. 304/2004:

Art. 19 alin. (3)

"La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora."

Art. 29 alin. (1)

"Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele atribuții:

a) aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și statele de funcții și de personal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție;

f) exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Inculpatul B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 susținând că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei.

Sub acest ultim aspect, făcându-se trimitere la cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 704/2016, s-a arătat că textele de lege criticate au legătură cu soluționarea cauzei, fiind fundamentul legal în baza căruia se constituie completul care judecă dosarul și, respectiv, în baza căruia funcționează acesta.

Pe fondul excepției, s-a arătat că dispozițiile criticate (care acordă Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție puterea discreționară în determinarea completurilor de judecată și în stabilirea regulilor de organizare și funcționare administrativă a acestei instanțe) contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4) și art. 1 alin. (5) din Constituția României, texte din care rezultă că atât compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție (și implicit a completurilor de judecată), cât și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică, aspect ce rezultă și din parag. 177 al Deciziei nr. 685/2018 pronunțată de Curtea Constituțională, dar și celor ale art. 21 alin. (3) din legea fundamentală și art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, din perspectiva afectării imparțialității instanței.

Potrivit dispozițiilor enunțate competența colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aproba înființarea completurilor specializate este stabilită prin dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea privind organizarea judiciară. În cuprinsul Legii nr. 304/2004, exista dispoziții similare pentru celelalte instanțe (art. 39 - 41).

Se reține în acest context că, în aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea de organizare judiciară, potrivit alin. (2) al art. 19 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

"Președintele sau vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție propun Colegiului de conducere înființarea de complete specializate, pe baza propunerilor formulate, pentru fiecare secție, de președintele acesteia", atribuție ce revine acestuia din urmă în temeiul art. 31 alin. (2) lit. a) din același regulament.

De altfel, în problema constituirii completurilor specializate, Înalta Curte de Casație și Justiție a respectat parametrii stabiliți prin Avizul nr. 15 (2012) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, adoptat în cadrul celei de-a 13-a reuniuni plenare a CCJE, (Paris, 5-6 noiembrie 2012).

Examinând excepția invocată de inculpatul B. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal.

În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, contrar celor susținute de inculpatul B., constată că o eventuala decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora "Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora." nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția ce s-ar putea pronunța cu privire la cererea de apel formulată de apelantul intimat inculpat.

Similar primei instanțe, Completul de 5 Judecători, constată că, nici dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 nu au aplicabilitate în speță, atâta timp cât ele reglementează atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, printre care și acelea de a aproba Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și ștatele de funcții și de personal ale instanței supreme, precum și orice alte atribuții prevăzute în respectivul Regulament.

Pe de altă parte, analizând modalitatea concretă de formulare a cererii de sesizare, rezultă că recurentul-inculpat a susținut neconstituționalitatea dispozițiilor menționate nu din perspectiva conținutului dispozițiilor integrate în cuprinsul acestora, ci din perspectiva nerespectării normelor de tehnică legislativă care pot determina apariția unor situații contrare principiului securității raporturilor juridice în componența sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

În cauza de față, autorul excepției tinde nu la clarificarea înțelesului dispozițiilor menționate, ci la obținerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a două texte de lege coroborate, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții Constituționale, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției pare a tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, nu a concordanței dintre o normă legală și exigențele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate.

Prin urmare, în cauză nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii de către instanța de contencios constituțional cu privire la dispozițiile criticate și soluționarea Dosarului nr. x/2008 având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, de persoana vătămată Unitatea administrativ teritorială orașul Năvodari, prin primar C., de inculpații A., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., și de petenții Y., S.C. Z. S.A., S.C. AA. S.A. și S.C. BB. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, reținându-se că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu sunt de natură să provoace o restrângere a drepturilor părții și să aducă atingere dreptului acestuia la un proces echitabil.

Pentru considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din 17 decembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiției în Dosarul nr. x/2008.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat B. va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Desființează, în parte, încheierea din 17 decembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiției în Dosarul nr. x/2008, și în rejudecare:

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru completarea unor acte normative care conțin dispoziții procesual penale.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea cauzei privind pe inculpatul A. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN

Sursă