ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3256/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3256/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.08.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, obligarea pârâtului la acordarea a 20 de solde compensatorii cuvenite în conformitate cu dispozițiile art. 67 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010; acordarea sporurilor stabilite de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990, constând în sporul de 25% al indemnizației de clasă, sporul de 15% pentru încordare psihică, precum și sporul de 10% deservire aerodrom; precum și compensarea valorică a chiriei pentru locuința de serviciu pentru perioada 2000-2013.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 113 din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că drepturile solicitate de reclamant decurg din calitatea sa de funcționar public, iar potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrative a tribunalului.
2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 4507 din 15.06.2015 a Tribunalului București a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect plata soldei compensatorii, a fost dispusă formarea unui nou dosar repartizat aceluiași complet de judecată și a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței cu privire la celelalte două capete de cerere, fiind declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.
Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul, ca personal militar în cadrul Ministerului Apărării Naționale, are un statut special, derogatoriu de la Legea nr. 188/1999, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cât și cele ale Legii nr. 35/1990, date fiind atribuțiile sale de personal militar aeronavigant.
Pentru aceste considerente, instanța a reținut, în acord cu practica Înaltei Curți în materia dedusă judecății, faptul că în cauză nu interesează calitatea autorității publice cu care reclamantul a avut raport de serviciu, ci este importantă calitatea emitentului actului atacat.
II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din noul C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Înalta Curte a reținut că obiectul cererii introductive, disjunse, îl reprezintă cererea reclamantului privind acordarea sporurilor stabilite de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990, constând în sporul de 25% al indemnizației de clasă, sporul de 15% pentru încordare psihică, precum și sporul de 10% deservire aerodrom; precum și compensarea valorică a chiriei pentru locuința de serviciu pentru perioada 2000-2013.
Înalta Curte reține că dispozițiile invocate de către curtea de apel în hotărârea de declinare a cauzei, respective dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu sunt aplicabile în cauza de față, întrucât reclamantul, în prezent pensionar, nu a avut calitatea de funcționar public, ci de militar al cărui statut este reglementat de dispozițiile Legii nr. 80/1995.
În aceste condiții, în cauza dedusă judecății sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Cum în cauză se solicită obligarea unei autorități publice centrale la îndeplinirea unor obligații ce decurg din legi speciale, competența va fi stabilită în favoarea curții de apel.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2015.