ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2019

Ședința publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 20 august 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, acordarea următoarelor drepturi: plata celor 20 de solde compensatorii cuvenite conform Legii 284/2010, valoarea lor fiind de 76 260 RON, plata sporurilor stabilite de art. 50 lit. b) din Legea 35/1990, respectiv a sporului de 25 % al indemnizației de clasă, sporul de 15 % pentru încordare psihică și cel de 10 % de deservire aerodrom, calculate la funcția de bază, și compensarea valorică a chiriei pentru locuința de serviciu pentru perioada 2000-2013.

Prin sentința civilă nr. 113 din 21 ianuarie 2015, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 4507/15.06.2015, Tribunalul București - SCAF a disjuns capătul de cerere având ca obiect plata soldei compensatorii, dispunând formarea unui nou dosar repartizat aceluiași complet de judecată, a admis excepția necompetenței materiale cu privire la ultimele două capete de cerere, a declinat judecarea acestora în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării.

Prin decizia nr. 3526/21.10.2015, ICCJ - SCAF a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.12.2015, având ca obiect acordarea sporurilor stabilite de art. 50 lit. b) din Legea 35/1990, constând în sporul de 25 % al indemnizației de clasă, sporul de 15 % pentru încordare psihică și cel de 10 % de deservire aerodrom, calculate la funcția de bază, și compensarea valorică a chiriei pentru locuința de serviciu pentru perioada 2000-2013.

Prin sentința civilă nr. 694 din 2 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumei de 438.495,00 RON, reprezentând sporuri stabilite de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990 pentru perioada 01.03.2008-30.11.2013 (131.548,59 RON), precum și compensarea valorică a chiriei pentru locuința de serviciu (neacordată) pentru perioada 2000-2013 (306.946,50 RON).

A susținut recurentul că, în conformitate cu art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990 privind modificarea și completarea Statutului personalului aeronautic din Aviația Militară a României, reclamantul avea dreptul la o compensație la solda tarifară care să fie la cuantumul conferit de: sporul de 25% al indemnizației de clasă, sporul de 15% pentru încordare psihică, precum și sporul de 10% deservire aerodrom, calculate la cuantumul funcției de bază.

A arătat recurentul că a activat ca personal aeronavigant în perioada 1980-2008 și, din cauza problemelor medicale a fost declarat inapt. Or, conform art. 50 lit. b) din Legea 35/1990, ar fi trebuit să beneficieze de aceste sporuri, întrucât anterior acestui eveniment solda sa tarifară le cuprindea.

În perioada 19-25.02.2008 recurentul a fost internat în Spitalul Militar Central pentru refacerea capacității de efort, recomandându-i-se 14 zile de concediu medical.

Institutul de Medicină Aeronautică și Spațială, prin certificatul medical nr. 93 din 29.02.2008, i-a stabilit diagnosticul clinic și funcțional de "Discartroză vertebrală lombar cu tulburări funcționale", iar la rubrica "Legătura cauzală a bolii" a menționat "Boală contractată în timpul și din cauza îndeplinirii activităților aeronautice", ca urmare ofițerul a fost declarat "Inapt personal aeronavigant" .

Prin Ordinul Șefului Statului Major General nr. SMG-39 din 08.09.1999 și în baza aprobării ministrului Apărării Naționale pe raportul șefului SMG nr. 385/20.08.1999, a fost aprobat "Pct. 8, Norme privind admiterea, atestarea și calificarea parașutiștilor din Ministerul Apărării Naționale", norme prin care la art. 1-4, se prevede că Statul Major al Trupelor de Uscat (devenit ulterior Statul Major al Forțelor Terestre, SMFZ), prin structura specializată, poartă responsabilitatea pentru coordonarea activității de instruire.

Prin adresa nr. K- 5081/24.04.2008, comisia de specialitate din SMFT a a confirmat că reclamantul este îndrituit să primească drepturile pe baza certificatului x/29.02.2008, cu condiția ca persoana declarată "inapt personal aeronavigant" să nu mai ocupe o funcție de parașutist. Pe baza raportului personal, reclamantul a fost încadrat pe funcție de personal nenavigant, comunicarea fiind realizată secției financiar - contabile a SMG cu adresa x/23.06.2008 pentru primirea compensației la solda lunară, prevăzută la art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990.

Direcția financiar-contabil a SMG a apreciat sintagma "până la pensionare" ca fiind aplicabilă doar până la vârsta de 50 de ani, însă pensionarea recurentului s-a produs la 31.10.2013.

În perioada 2008-2013, recurentul a utilizat salariul pe tratamente medicale, fără a beneficia de sporul prevăzut de legiuitor la art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990, aplicabil pentru deteriorarea stării sale de sănătate intervenite în timpul și din cauza activității aeronautice.

Cu privire la compensarea plății chiriei cu locuința de serviciu, recurentul a arătat că, ocupând funcție de conducere în Ministerul Apărării Naționale, a făcut demersurile legale succesive în acest sens, respectiv a întocmit raportul pentru asigurarea locuinței (de 3-4 camere), la nivelul conducerii UM 02005 București nr. x/16.05.2000 rezoluția fiind favorabilă, fiind aprobată de către ministrul Apărării Naționale conform rezoluției pe raportul nr. x/2001 al șefului statului Major General. Adresa Direcției Logistică nr. L/6454 din 01.07.2004 trimisă Direcției Operații confirmă că reclamantul ocupă poziția 6 în SMG, pentru asigurarea unui apartament cu 3 camere.

A mai susținut recurentul că, deși a beneficiat de aprobări succesive privind asigurarea unui apartament de 3-4 camere, nu a beneficiat de locuință de serviciu și nici de compensarea valorică a chiriei, deoarece acesta nu a solicitat plata chiriei, întrucât MAN s-ar fi considerat exonerat de asigurarea locuinței, afirmând că a soluționat dreptul la locuință al reclamantului.

A mai arătat recurentul că utilizarea cuantumului plății chiriei ca modalitate de calcul este mult sub valoarea de piață a unui apartament de 3-4 camere, iar în perioada 2000-2013 și-a folosit propriile venituri pentru a soluționa plata chiriei în sectorul privat.

Față de cererea privind acordarea contravalorii chiriei, susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond prin care s-a considerat această cerere ca fiind prescrisă nu are fundament legal, întrucât acțiunea a fost introdusă în baza legii contenciosului administrativ în termenul legal.

În drept, au fost invocate prevederile Legii 554/2004, Legii 35/1990 și Legii 284/2010.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a plăti reclamantului, cadru militar, sporurile stabilite de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990 (indemnizația de clasă constând în sporul de 25%, încordare psihică constând în sporul de 15% și deservire aerodrom constând în sporul de 10%), precum și contravaloarea compensării chiriei pentru locuința de serviciu pentru perioada 2000-2013, și, în consecință, recunoașterea acestor drepturi.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, forma în vigoare anterior datei de 22.07.2011, când a fost modificat prin Legea nr. 139/2011, "În cazul imposibilității desfășurării activităților aeronautice specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, ca urmare a unui eveniment de aviație, a unei boli profesionale sau a unor afecțiuni cauzate de activitățile aeronautice desfășurate, personalul aeronautic beneficiază de: a) toate drepturile prevăzute pentru categoria de personal aeronautic din care face parte, pe timpul recuperării capacității de muncă, până la stabilirea situației medico-militare, fără a se depăși însă durata de 2 ani; b) o compensație la solda tarifară, astfel încât noile sale venituri bănești să nu se micșoreze, în cazul în care desfășoară alte activități militare decât cele specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, până la pensionare. Prevederea de la lit. b) se aplică pentru personalul aeronautic care are o vechime efectivă în serviciu de cel puțin 80% din vechimea minimă prevăzută de legislația în vigoare pentru pensionare".

Dispozițiile art. 45 din Legea nr. 35/1990 (forma în vigoare în anul 2008) prevedeau următoarele:

"Personalul aeronavigant, apt medical, se admite la zbor (parașutare) până la vârsta maximă prevăzută pentru fiecare categorie, astfel: personalul aeronavigant din aviația de vânătoare, vânătoare-bombardament, cercetare și parașutiști - 50 de ani (…)".

Rezultă că disp. art. 50 din Legea nr. 35/1990 (forma în vigoare în anul 2008) se aplică personalului aeronautic care din anumite motive (eveniment aviație, boală profesională, afecțiuni cauzate de activități aeronautice), nu mai puteau desfășura activități specifice.

Prin actul administrativ FT 105/03.03.2008 (necontestat de către reclamant), recurentul-reclamant a fost oprit de la zbor ca urmare a împlinirii vârstei de 50 de ani, astfel încât dispozițiile art. 50 din Legea nr. 35/1990 nu îi sunt aplicabile.

Ulterior acestei date, ca urmare a comunicării de către INMAS a certificatului medical emis la 29.02.2008, șeful SMFT a emis Ordinul nr. FT 117/07.03.2008, prin care reclamantul a fost oprit definitiv de la parașutări din cauza inaptitudinii psiho-fizice.

În perioada 29.02.2008-03.03.2008, recurentul a beneficiat de toate drepturile sale de parașutist, întrucât certificatul medical privind inaptitudinea medicală nu era comunicat spre a produce efectele juridice prevăzute de art. 50 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic. Practic, recurentul a fost inapt medical pentru parașutare în intervalul în 29.02.2008-03.03.2008, la această ultimă dată activitatea aeronautică încetând de drept prin împlinirea vârstei de 50 de ani.

Astfel, din probele administrate la dosarul cauzei a rezultat că recurentul- reclamant a fost oprit de la zbor ca urmare a împlinirii vârstei maxime admise. Motivul nedesfășurării activității aeronautice, începând cu data de 03.03.2008, a constat în faptul că a împlinit vârsta de 50 de ani, și nu una medicală, așa cum susține recurentul.

Într-adevăr, din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că recurentului-reclamant i s-a deteriorat starea de sănătate ca urmare a activității desfășurate ca personal aeronavigant, însă acestea și-au produs efectele pentru intervalul 29.02.2008-03.03.2008, întrucât la data de 03.03.2008 recurentul a împlinit vârsta de 50 de ani, care exclude de drept aplicarea beneficiului sporurilor în discuție .

Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia în mod greșit Direcția financiar-contabil a SMG a apreciat sintagma "până la pensionare" ca fiind aplicabilă doar până la vârsta de 50 de ani, întrucât pensionarea s-a produs la 31.10.2013.

În baza Ordinului MGDP-91/25.11.2013, prin documentul x/27.11.2013, recurentul-reclamant a fost trecut în rezervă începând cu 30.11.2013, însă neaplicarea sporurilor prev. de art. 50 din Legea nr. 35/1990 s-a produs ca urmare aîmplinirii vârstei de 50 de ani și nu ca urmare a declarării ca "inapt personal aeronavigant". Astfel, dreptul de desfășurare a activității de personal aeronavigant, în fapt de la executarea parașutărilor, a încetat de drept prin aplicarea legii, respectiv art. 45 din Legea nr. 35/1990, și nu ca urmare a situației medicale deteriorate a recurentului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond ca fiind întemeiat refuzul pârâtului de a plăti reclamantului contravaloarea sporurilor prevăzute de art. 50 lit. b) din Legea nr. 35/1990, întrucât din interpretarea acestui text legal rezultă că drepturile bănești sunt acordate numai în situația în care imposibilitatea desfășurării activităților aeronautice specifice se datorează împrejurărilor limitativ prevăzute de norma legală.

De asemenea, și în ceea ce privește contravaloarea chiriei pentru perioada 2000-2013, instanța de fond a reținut justificat refuzul autorității pârâte de a plăti reclamantului contravaloarea chiriei pentru locuința de serviciu aferentă perioadei 2000-2013.

Având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată în luna august 2014, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada iulie 2000 - iulie 2011, iar pentru perioada ulterioară, la dosar nu există dovada că reclamantul ar fi solicitat compensația lunară pentru chirie prin raport scris adresat comandantului unității militare, astfel cum impun prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1867/2005.

Potrivit disp. art. 20

1

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv numite în prima funcție sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea garnizoană, nici ei și nici soțiile acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din solda lunară, cuantumul concret al compensației și condițiile de acordare a acesteia fiind stabilit prin H.G. nr. 1867/2005, așa cum prevede alin. (3) al art. 20

1

din Legea nr. 80/1995.

Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1867/2005 prevede:

"Cadrele militare în activitate îndreptățite să beneficieze de compensația lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, comandantului/șefului unității militare în care sunt încadrate acordarea acestui drept bănesc".

Prin urmare, dreptul la o compensație lunară pentru chirie nu reprezintă un drept de care beneficiază de plano toate cadrele militare din MAN, alocarea acestora efectuându-se anumitor proceduri care trebuie parcurse potrivit H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale.

Acordarea compensației lunare pentru chirie se acordă în urma efectuării unui raport scris la unitatea militară din care face parte, la care se atașează înscrisurile necesare, prevăzute la art. 6 din H.G..1867/2005.

Din probele administrate nu a rezultat că recurentul a înregistrat vreun raport scris, în sensul dispozițiilor legale, pentru a beneficia de alocarea sumelor ce reprezintă plata compensației lunare pentru chirie. Cu privire la susținerile recurentului potrivit cărora, ocupând funcție de conducere în Ministerul Apărării Naționale, a făcut demersurile legale pentru asigurarea locuinței, repartiția unui apartament din fondul locativ MAN nu are legătură cu plata compensației lunare pentru chirie, care se acordă potrivit normelor legale menționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 694 din 2 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2019.